Clio
Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite
Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești.
Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l privești,
Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite.
Căci, uriașe stoluri la zări încremenite,
Zac norii ce, în pragul genunilor cerești,
Par pajere-ncleștate de zgripțori din povești
Umbrind cetăți în flăcări cu turnuri prăbușite.
Dar ceața serii-neacă troianele de jar.
Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar,
Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul,
Ca-n obositu-ți suflet de vrajă răzvrătiți,
Când negrul văl al nopții înfășură pământul,
În gemăt să tresalte străbunii adormiți."
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la nori, dar cu o relevanță mică.
Prohodul războinicului
Din goană-l săgetară trădat într-o strâmtoare
Și-n adâncimi de codri, sub ceru-nnegurat,
Crunți vânători de zimbri urlând i-au înălțat
O schelă uriașă de prăzi și de odoare.
Și trupuri răstignite, și tigve rânjitoare,
Și prunci zdrobiți, și roabe cu sânul spintecat
Se zbat în gheara morții pe rugu-nsângerat,
Ce-n vârfu-i poartă leșul înțepenit călare.
În purpura înfiptă pe zalele-aurite
Cuceritorul pare, urdiilor cernite,
Un falnic zeu ce cată să se avânte-n nori,
Și, ne'mpăcați în juru-i, cu sulițele-ntinse
I-arată către zare pletoșii luptători
Cum ard îngenuncheate cetățile învinse.
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grădinile amăgirii
Grădinile amăgirii te-așteaptă-acolo unde
Apusa tinerețe s-a ofilit de dor,
Și apa ce-ațipește, în luciu-i rânjitor,
Visările-ți oglindă și-ncheagă-ale ei unde.
Și când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde
Și mut, văzduhul veșted tresaltă-n lung fior,
Va răsări iar umbra cu chip înșelător
Cu ochi a căror taină tu n-ai știut pătrunde.
Dar, în zadar vei cere viclenei năluciri
Să-ți mai învie-o clipă a stinsei fericiri,
Că va pieri, zâmbindu-ți, cu degetul la gură,
Și singur iar vei plânge în searbedele zori,
Amara soartă care te-a prigonit cu ură,
Încununându-ți fruntea cu mohorâte flori.
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lauda cuceritorului
O! tu, care-ai mânat barbare gloate
Ca să sfărâmi împărății bătrâne
Și-ai câștigat izbânzi nenumărate;
Tu, ce-n trufia inimii păgâne
Ai pângărit râzând altare sfinte
Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne,
Când jefuind regeștile morminte
Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa,
Și oaselor bogatele veșminte;
O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna
De năvăliri, de-ai zguduit pământul,
Dacă-al tău nume îl săpase runa
Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul,
L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea,
Precum ți-a spulberat cenușa vântul.
[...] Citește tot
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sihastrul și umbra
Minunea Sfântului Grigore Papa
De furia furtunii au nu te temi, străine
Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând,
De te vei pierde-n codri amar va fi de tine,
Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând?
Ascultă vântul rece în apriga-i mânie
Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași,
Stă gata să pornească năprasnica urgie
Cerească, și mai pregeți? oprește ai tăi pași!
Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă țipă
La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit
Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă,
Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit.
Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine
De te adăpostește și tu, rămâi la mine.
- Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător,
De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte,
Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator
Să merg fără-ncetare și fără țel, departe,
[...] Citește tot
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mateiu Caragiale despre nori, adresa este: