Mihail Sadoveanu despre alb

Văzându-mă că tac, el mă privi cu luare-aminte. - Apoi eu mă duc să-mi pot oile... îmi zise el cu hotărâre. Şi urnindu-se din loc, începu a-şi târâi iar ciubotele grele, îndemnând cu băţul alb oile spre dumbrăvioara de la malul Siretului.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miliardele de cosaşi, specii mărunte de lăcuste de toate colorile, sfârâiau asurzitor în întinderile caste; zvonul lor tindea să se statornicească în tâmplele lui Lupu ca un cântec propriu al urechii interne. Când şi când, la cotiturile drumşorului printre lanuri, ori la o coborâre într'o vălcică, dădea peste pâlcuri de copaci care abia îşi clăteau frunzişul; turturele băteau din aripi şi-şi luau alene zborul; un popândău îl aştepta neclintit la marginea pulberei, până ce simţea cutremurul roţilor paneraşului şi trapul calului; atunci intra cu regret în căsuţa lui subpământeană, ca să iasă iarăşi în urmă, să cerceteze cu curiozitate ce a fost; paseri străine pluteau în înălţime; mai sus de ele stăteau alcătuirile fantastice ale nourilor albi de vară; zarea, pe întinderea câmpiilor, tremura într'o flacără de coloarea aerului; când se opri la o răspântie a lanurilor, ca să se orienteze, Mavrocosti auzi un buratic într'un plop, cerând ploaie; sunetul sacadat al guşei lui albe cuprindea în el o bucurie a întregii firi, care răspundea bătăilor inimii omului. Lupu simţea şi el, ca toată firea, oboseala şi în acelaşi timp deliciul şi forţa verii.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ş-am mai văzut, la marginea târgului, şurile dărăpănate, pline de poloboace, unde ne j ucam d e - a a s c u n s u l, no a p t e a. Cu cât fior căutam prin colţuri negre, ş i cotrobăiam prin poloboacele răsunătoare şi cercetam, prin podurile în care se furişau dungi albe de lumină, pe tovarăşii ascunşi!

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când copiii se rânduiau cuminţi în cerdac, eu rămăsei cu ochii holbaţi în cerul nalt şi strălucit, unde vedeam pentru întâia oară în viaţa mea plutind un unghi de paseri negre. În liniştea care se făcu, le auzeam strigătul alb şi straniu.
-Vin cocoarele, zise domnu Trandafir. Şi eu repetai, în minte, fericit, cuvântul acela nou...

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul cel mai mititel al lui Dumitru Onişor ieşise cu şase oi la mugurul proaspăt al primăverii. Era un copilaş palid şi mărunţel şi târa pe pământul ravăn nişte ciubote grele ale unui frate mai mare. Ridică spre mine ochi trişti, învăluiţi ca-ntr-o umbră cenuşie şi-şi scoase cu anevoie din cap pălărioara veche pleoştită ca o ciupercă. Îmi dădu bună-ziua c-un glas moale în care parcă suna o suferinţă timpurie; apoi, acoperindu-se, ridică deasupra oilor toiegelul alb, îndemnându-le spre crâng.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Hanul Alinării

La Hanul Alinării
Deodată m-am trezit,
Şi harmăsarii disperării
În spulber de spumă-au poticnit.
Din umbra pridvorului ş-a scării-
Tu, scumpo, mi-ai zâmbit!

Mi-ai zis: Străinule pribeag,
De ani te-aştept şi te-am dorit.
Când mi-ai sosit în prag,
E soarele la asfinţit.
Îmi vii cu albe flori la tâmple
Şi mă găseşti între ruine.
Ce are să se-ntâmple,
O, călătorule străine?

poezie clasică de Mihail Sadoveanu din Daim (22 martie 1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Filip Nacovici, vechilul, toată ziua îşi purta trupul uriaş de la o arie la alta pe buiestraşul lui alb, şi, cum ajungea într-un loc, descăleca şi prindea să răcnească, zbârlindu-şi mustăţile mari, gălbii scuturându-şi pe sus, ameninţătoare, mâna dreaptă împodobită c-un harapnic unsuros. Printre sudălmile lui grozave, pe care le arunca învălmăşit, cu obrazul roş şi cu ochii bulbucaţi, se alegea o vorbă pe care o înmlădia dintrun chip deosebit, cu respect şi grijă: — Cuconaşu! cuconaşu cheltuieşte, cuconaşu păgubeşte.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa vie a celor trei izvoare era călăuzită printr'o alvie îngustă în hrubă, într'un găvan de stâncă. Ca să-l pregătească pentru rugăciune, ucenicii ajutară bătrânului să se coboare pe trepte şi să se scufunde de trei ori. Îl înfăşurară apoi în poclăzi şi sarici. Îi pieptănară barba şi îi împletiră coama. Îi puseră straiu alb şi comanac. Îngenuncheară ca să primească binecuvântare şi se retraseră fără de niciun cuvânt, după datină. Ieşind în lumina după-amiezii, adunară vreascuri şi cetini în mijlocul poienii, le clădiră cu meşteşug şi aduseră jar dela vatra din lăuntru, unde se păstra foc fără moarte, dela începutul ciclurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea cuprinsurilor porni mormăitul depărtat al unei batoze. Îşi călăuzi din hăţuri calul pe lângă grâie în care începuse secerea. Linii de secerători erau împânziţi prin ploaia de lumină; se înălţau, se aplecau, făceau să strălucească instrumentele graţios curbate ca un craiu nou, agitau o clipă deasupra capului un mănunchiu de spice. O femeie stătea cu mâinile în şold şi începu un cântec tânguitor, îndulcit de depărtare. Se înălţară şi alte capete înfăşurate în broboade albe şi'n frunze de brustur. Melodia conteni brusc. Rândul întreg făcu aceiaşi mişcare de aplecare asupra spicelor. Fusese observat.
- Femeile lucrează foarte harnic la secerat, îşi zise Lupu; şi după aceiaşi observaţie a lui Leca, cât le umblă mâinile, nu-şi contenesc vorba.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada beţivilor

M-au îmbătat beţivii, m-au îmbătat şi pace!
Şi n-am doar ce le face!
Şi mă trezesc buimac, privind cum alţii beu.
Ah! Numai ei să beie? De ce? Să beu şi eu!
Mai trag o sârbă bună, mai beu şi mă trezesc
Că singurel vorbesc:
,, O, soartă schimbătoare, ce râzi de omenire!
Nebun cel ce se-ncrede în tine peste fire,
Nebun cel ce bea apă, când vinu-i aşa bun
Nebun e cel ce doarme, de mii de ori nebun.
Ah! Beat îs, Doamne sfinte! Voiesc să mă mai dreg
Şi iau o cană plină, vorbesc şi nu-nţeleg.
În jurul meu cu silă privirea mi-o cobor,
Sărmane autor!
Când zorii albi de ziuă odaia luminează,
De-abia câţiva-n picioare mai sunt şi meditează.
Tablou-i tare jalnic, odaia e murdară,
Podeaua inţesată de hârburi de pahară,
Şi toate sunt stricate, stricaţi cu toţii sunt,
Căci n-a mai fost orgie mai mare pe pământ!"

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihail Sadoveanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!