
Miliardele de cosași, specii mărunte de lăcuste de toate colorile, sfârâiau asurzitor în întinderile caste; zvonul lor tindea să se statornicească în tâmplele lui Lupu ca un cântec propriu al urechii interne. Când și când, la cotiturile drumșorului printre lanuri, ori la o coborâre într'o vălcică, dădea peste pâlcuri de copaci care abia își clăteau frunzișul; turturele băteau din aripi și-și luau alene zborul; un popândău îl aștepta neclintit la marginea pulberei, până ce simțea cutremurul roților panerașului și trapul calului; atunci intra cu regret în căsuța lui subpământeană, ca să iasă iarăși în urmă, să cerceteze cu curiozitate ce a fost; paseri străine pluteau în înălțime; mai sus de ele stăteau alcătuirile fantastice ale nourilor albi de vară; zarea, pe întinderea câmpiilor, tremura într'o flacără de coloarea aerului; când se opri la o răspântie a lanurilor, ca să se orienteze, Mavrocosti auzi un buratic într'un plop, cerând ploaie; sunetul sacadat al gușei lui albe cuprindea în el o bucurie a întregii firi, care răspundea bătăilor inimii omului. Lupu simțea și el, ca toată firea, oboseala și în același timp deliciul și forța verii.
Mihail Sadoveanu în Nopțile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Ș-am mai văzut, la marginea târgului, șurile dărăpănate, pline de poloboace, unde ne j ucam d e - a a s c u n s u l, no a p t e a. Cu cât fior căutam prin colțuri negre, ș i cotrobăiam prin poloboacele răsunătoare și cercetam, prin podurile în care se furișau dungi albe de lumină, pe tovarășii ascunși!
Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


La Hanul Alinării
La Hanul Alinării
Deodată m-am trezit,
Și harmăsarii disperării
În spulber de spumă-au poticnit.
Din umbra pridvorului ș-a scării-
Tu, scumpo, mi-ai zâmbit!
Mi-ai zis: Străinule pribeag,
De ani te-aștept și te-am dorit.
Când mi-ai sosit în prag,
E soarele la asfințit.
Îmi vii cu albe flori la tâmple
Și mă găsești între ruine.
Ce are să se-ntâmple,
O, călătorule străine?
poezie clasică de Mihail Sadoveanu din Daim (22 martie 1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


În tăcerea cuprinsurilor porni mormăitul depărtat al unei batoze. Își călăuzi din hățuri calul pe lângă grâie în care începuse secerea. Linii de secerători erau împânziți prin ploaia de lumină; se înălțau, se aplecau, făceau să strălucească instrumentele grațios curbate ca un craiu nou, agitau o clipă deasupra capului un mănunchiu de spice. O femeie stătea cu mâinile în șold și începu un cântec tânguitor, îndulcit de depărtare. Se înălțară și alte capete înfășurate în broboade albe și'n frunze de brustur. Melodia conteni brusc. Rândul întreg făcu aceiași mișcare de aplecare asupra spicelor. Fusese observat.
- Femeile lucrează foarte harnic la secerat, își zise Lupu; și după aceiași observație a lui Leca, cât le umblă mâinile, nu-și contenesc vorba.
Mihail Sadoveanu în Nopțile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Balada bețivilor
M-au îmbătat bețivii, m-au îmbătat și pace!
Și n-am doar ce le face!
Și mă trezesc buimac, privind cum alții beu.
Ah! Numai ei să beie? De ce? Să beu și eu!
Mai trag o sârbă bună, mai beu și mă trezesc
Că singurel vorbesc:
,, O, soartă schimbătoare, ce râzi de omenire!
Nebun cel ce se-ncrede în tine peste fire,
Nebun cel ce bea apă, când vinu-i așa bun
Nebun e cel ce doarme, de mii de ori nebun.
Ah! Beat îs, Doamne sfinte! Voiesc să mă mai dreg
Și iau o cană plină, vorbesc și nu-nțeleg.
În jurul meu cu silă privirea mi-o cobor,
Sărmane autor!
Când zorii albi de ziuă odaia luminează,
De-abia câțiva-n picioare mai sunt și meditează.
Tablou-i tare jalnic, odaia e murdară,
Podeaua ințesată de hârburi de pahară,
Și toate sunt stricate, stricați cu toții sunt,
Căci n-a mai fost orgie mai mare pe pământ!"
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihail Sadoveanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Mihail Sadoveanu despre alb, adresa este:
