Acum
Acum e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, și-atât, trecând prin brazi și pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, și frica.
Și, ca-nainte de-a ne fi știut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer și-o noapte fiecare,
acum e bine nopțile-au tăcut.
De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici așteptarea n-o mai știm, nici frica.
Suntem și-n noi și între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.
poezie clasică de Mihu Dragomir din Versuri noi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea când...
Unde te ascunzi
de unde să te chem să-mi răspunzi
din oceane din viroage din stânci,
din tăcerile mele adânci,
de unde să-ți dau formă lumească,
te aștept cu ochii ruguri de iască,
câteodată la răspântia unei ore neclare
te-am bănuit ca o plantă umbritoare
dar când am întins mâna ai dispărut
în ce licoare stranie te-am băut,
de unde-ți știu cuvintele, răspunde,
de unde te știu, că nu te găsesc niciunde?
poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-ai cuibărit
Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit și stânca unde-s pusă.
Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.
Și, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ți-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând strivește fulgerele-n cer.
poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la tăcere, dar cu o relevanță mică.
Adolescență
Vânt, dumbrăvi, și optsprezece ani...
Strada cu salcâmi sau cu castani,
primăvară-n balta renăscută,
zile ce-amintirea le sărută...
Fată cu mijloc de violină,
unde-i cartea noastră de latină,
mâzgălită, printre ablative,
cu distihuri șchioape și naive?
Adunai în ochii viorii
netraduse cărți de poezii,
și în mersul lin, de căprioară,
caligrafiai o rimă rară...
Dunărea-și plimba în funduri stele,
noi le număram, plutind cu ele,
amețea, de-atâția nuferi, luna
și-nvățasem vorba: totdeauna.
Se-arcuiau din sălcii catedrale,
luntrea noastră se pierdea, agale,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihu Dragomir din Războiul (1954)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Aur
Cu-armurile-i grele de toamnă târzie
balta ne cheamă din nou.
Lotca scâncește, ca vie,
și-n sălcii atârnă același nesigur ecou.
Șerpii beau, leneși, din ultima căldură,
apa-i lumină topită și grea.
Tu, fiică a soarelui, pură,
luminezi această împărăție a ta și a mea.
Vâslele vibrează în mâinile mele -
e-o harfă pe care doar eu știu să cânt,
Ascultă, ascultă, iubito, la ele
ce zi de-mplinire înalță în vânt.
Toamna toarnă cu pumnii aur în baltă,
părul tău e-o flacără tremurând.
Când în apă te-arunci, decât zarea mai naltă,
pari un strigăt al vieții țâșnit din străfund.
[...] Citește tot
poezie de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mihu Dragomir despre tăcere, adresa este: