Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Mircea Albulescu despre tată

Mircea Albulescu

Cine este Albulescu ăsta? Este evreu, nu? Nu, domne, ta-su este Vasile Albulescu, dirijor la fanfara militară, mă-sa este catolică. Păi lucrurile stau așa: pe mine tata a zis să mă boteze ca pe tac-su. Și a spus Albulescu Iorgu și așa s-au făcut toate actele. În cristelniță când m-a băgat am avut fericit un naș, a fost generalul Constantin Vasile și în cristelniță m-a băgat: "se botează robul lui Dumnezeu Vasile!" Maică-mea a tăcut din gură și nu a zis nimic, dar când am început să ne înțelegem, mi-a zis Mircea. Cine a fost Mircea, firește că nu știu, dar ea a vrut ca în casă să poată să strige Mircea cu o autorizație. Asta a fost povestea cu numele meu.

citat clasic din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Eu sunt Albulescu V. Iorgu, așa sunt în toate actele. Când tata m-a botezat, m-a botezat cu un prieten de șpriț, pe care-l chema Constantin, iar maică-mea a tăcut din gură și n-a scos niciun sunet, dar din momentul în care am început să înțeleg, mi-a zis tot timpul Mircea.

în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Sunt câteva persoane pe lumea asta, ca mama și tata, despre care îmi place să vorbesc mereu la prezent. Nu vreau să spun "a fost", pentru că atâta vreme cât eu "mi-s", înseamnă că și dânșii "îs". "S"-ul ăla ne unește, ne face să vorbim la prezent mereu despre noi și ai noștri.

citat celebru din (2014)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mircea Albulescu

Am fost singur la părinți, dar nu am fost un copil sărac. Noi am trăit din banii lui tata. Mama n-a lucrat niciodată, a fost casnică. Ea a avut grijă de noi toți, iar tata ne-a ținut: pe ea, pe mine, și pe el. Niște oameni normali, stând într-o casă cu chirie undeva în vecinătatea Casei Poporului... Acolo am locuit toată copilăria mea.

în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Eu sunt băiatul mamei mele. Este foarte limpede. Mama mea a fost catolică, Tempinski, un nume polonez. Din familia lor mulți s-au tras în vale către noi, au intrat în România și și-au făcut un rost, o viață. Și așa... Nu știu cum e corect: mama mea l-a cunoscut pe tata sau tatăl meu a cunoscut-o pe mama. Aș vrea să lămuresc această poveste. A fost o femeie superbă.

în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Cu mama am fost la biserica Barația, unde am văzut cel mai frumos preot din lume... am văzut foarte mulți popi, niciunul nu era așa... era cu trei capete mai înalt decât mine... o splendoare. Și eu am vrut să fiu ministrant acolo, iar ea n-a știut cum să mă lămurească. Pe urmă s-a dus la popă și i-a spus, explicându-i și că sunt ortodox după tata. Eu mergeam cu ea la biserică. Nu aveam cum să nu mă duc, că rămâneam pe drumuri.

în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Tata se ducea la cârciumă pentru că el a fost muzicant. În familia lui erau trei fete și doi băieți. El era cel mai mic. Soarta lui a fost să pască capra. Nu caprele. Capra! Atât aveau. O rudă le-a spus părinților lui: "dă-mi-l mie!". Și așa a ajuns la regiment. Regimentul l-a făcut copil de trupă la fanfară... A făcut școala primară, liceul, Conservatorul, a ajuns dirijor și comandant de fanfară și șeful muzicilor militare din toată țara.

în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Eram regaliști. Era ceva normal într-un Regat. În plus, tata, de câteva ori pe an era la Palat - îl chemau cu fanfara Regimentului de Jandarmi pedeștri al cărei dirijor era. Uneori mă lua și pe mine! Când se putea, de Paște și de Crăciun, ni se dădeau cadouri. E, fiind cu tata acolo, luam și eu cadouri. Mi-aduc aminte de scările alea pe care se urcă la Palat, de taică-meu care spunea "Fii cuminte, fii cuminte!" și eu mă duceam și mă plimbam pe furiș prin sălile Palatului.

în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Tata a fost din Vlașca, îl chema Vasile, era băiatul lui Iorgu, iar pe mama o chema Olga Tempinski și era fata unui polonez care a cunoscut o cehoaică în Ungaria și cu care s-a însurat și a făcut-o pe maică-mea în România, la Dumbrăveni. Asta e povestea! Merg destul de des la biserica catolică. Pentru că familia mea a fost majoritar ortodoxă îmi fac semnul crucii dupa ritul ortodox. Amin-ul îl intorc înapoi catolicește cu toată palma. Fac așa pentru mama. Și se cheamă că m-am închinat și pentru dânsa!

în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Lucrul de care mi-a fost frică cel mai tare a fost ca, la un moment dat, când va veni, firește, timpul ca eu să nu mai fiu, fiul meu să nu aibă un gol, o suferință din cauza asta. Atunci am vrut să ne iubim ca aricii. Știm să păstram o anumită distanță. Să nu fie dependent de mine. Deși mi-ar fi plăcut foarte mult să spună "măi tată, eu nu pot fără tine". În egoismul părintesc asta funcționează de foarte multe ori! Pentru răul copilului, și nu spre binele lui. De aceea mi-a reușit acest lucru. Să fie el însuși. Costă teribil! Dar n-are importanță. Sunt foarte bucuros că avem o relație prietenească.

în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Lumii toți suntem datori. Dumnezeu ne-a adus pe lumea asta, ca să o facem mai bună, mai blândă, mai adevarată, mai, mai, mai, mai... Mai demnă de trăit. Iată deci că m-am înscris și eu cu voia lui Dumnezeu în această galerie de oameni care au acest vis, acest țel: cum să facem noi să le fie semenilor noștri mai bine. Și, e adevărat, uneori se respinge această ofertă. Mi s-a întâmplat odată, demult, în timpul războiului, când am fost refugiați și tata a venit pe bicicletă și ne-a adus ciocolată. Gazda la care stăteam avea și ea un rând de copii, iar unul dintre ei era așa, mai de vârsta mea. Mama mi-a spus: ia și dă-i și lui ciocolată! El a luat ciocolata, a dat din cap, a mușcat și a scuipat.

în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Tata nu m-a bătut niciodată. Mama, mai zbir, mi-a tras odată vreo două palme. Sigur, acum să nu înțelegi că pledez pentru bătaie. Matei, băiatul meu, a luat o singură dată o palmă de la mine, după o discuție mai aprinsă cu soția mea. Dar am regretat după aia. Misterul de viață se lasă descifrat. Dar nu cu încrâncenare. «Hai, mă! Nu așa!» – nu asta e metoda de a arăta calea celor tineri. Palma caldă care îl împinge de la spate: «Du-te... du-te... suntem Împreună. E bine...» și la un moment dat nu mai știi dacă palma te împinge, sau o tragi tu după tine..."

citat clasic din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

În copilărie am avut, bineînțeles, o jucărie preferată! Un ursuleț bej, mare cât o palmă de om. Îl chema Niculaie și avea avantajul extraordinar că putea fi... ros! Nu mă despărțeam de el niciodată. Nici în timpul zilei, nici noaptea. Ei bine, marele meu moment de actorie s-a produs în prezența lui. Mama și cu tata m-au dus la fotograf să mă tragă în poză. Fotograful, ca orice fotograf specializat în poze cu progenituri de tot felul, era "înarmat" cu tot soiul de jucării ademenitoare: ursuleți, păpuși, girafe, purceluși... Mă rog! Deciși să mă "împozeze", ai mei au uitat să-l ia pe Niculaie! Ei bine, nu-ți poți închipui cât s-au chinuit bieții oameni - tata, mama, fotograful - să mă facă să stau cu o droaie de jucării străine în brațe. Și să mai și zâmbesc! Ce să zâmbesc?! Eu nu m-am putut opri din plânsul ăla torențial decât după multe, foarte multe insistențe; semn al durerii sfâșietoare că lipsea... Niculaie!

în revista Formula AS (1999)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Mircea Albulescu despre tată, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info