Mircea Eliade despre dorinţe

Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa.

Mircea Eliade în Jurnalul portughez şi alte scrieri
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu îşi manifestă dorinţa prin prejudecăţi.

Mircea Eliade în Maitreyi
Adăugat de ruxandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acea clipă dori toate lucrurile, ca într-o căzătură fără sfârşit, o lunecare vertiginoasă către un fund de nimeni cunoscut.

Mircea Eliade în Întoarcerea din rai
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi scăpa de anumite lucruri decât trăindu-le, nu poţi limpezi anumite obsesii decât privindu-le în faţă, şi nu poţi cunoaşte adevărata dragoste decât depăşind-o. Nu poţi stăpâni decât acele lucruri la care ai renunţat, de care te-ai eliberat, nu prin detaşare de ele însele, ci prin detaşare de dorinţa fructelor lor.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndată ce este sigur că i s-a dat ceva, parcă doreşte mai puţin acel lucru; i se pare firesc că îl are. Începe chiar să-l irite indiferenţa aceasta, şi poate i-ar plăcea altceva; i-ar plăcea să nu fie lăsat singur, ca să-şi poată iubi atunci singurătatea, să-şi făgăduiască şi să viseze la bucuriile unor apropiate ceasuri de meditaţie, care nu se împlineau niciodată. Cunoaşte de mult chinul acestor bucurii care pier în clipa descoperirii lor, vacuitatea în care se trezeşte atunci când aştepta să aibă într-adevăr ceva de făcut, să gândească, să lucreze.

Mircea Eliade în Întoarcerea din rai
Adăugat de gaby410bad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea mea e ascensiune; oriunde. Infernul e sus, aşa să ştiţi. Raiul e şi mai sus, dar el nu mă interesează. Orice cale aş bate, muşchii mei se zgârcesc şi oasele ajung pietre îndată ce simt valea. Nu sunt aristocrat, pentru că nu vreau să ştiu de strămoşii mei... Şi nu sunt parvenit, pentru că nu doresc fructele trudei mele; nu vânez ca să mă hrănesc, ci ca să mă joc. Sunt Eu însumi, în toate formele şi gândurile mele. Nu învăţ regulile jocului. Cred că nu l-aş mai putea juca. Să-mi amintesc de ceilalţi ani? Iată: dacă am cunoscut psihologia unui viciu, nu l-am putut practica. De acum sunt înfometat de neprevăzut.

Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă miră aderenţa aceasta ciudată a omului modern la ceasornic? Nu vă înspăimântă continua verificare a timpului lor prin săgeţile ceasornicului? De mult doresc să mă informez undeva despre felul cum îşi dădeau întâlniri oamenii altor secole. Aş vrea să ştiu, de pildă, dacă şi ei cunoşteau aceste cruzimi (pe care eu le cred cu desăvârşire moderne) ale aşteptărilor, ale amânărilor, ale întârzierilor. Oare de ce suferim noi după indicaţia limbilor de oţel ale ceasornicului? De ce bătăile ornicului ajung şi bătăile inimii noastre? Nu este ceva cu desăvârşire nefiresc această exteriorizare a timpului nostru, această transformare a unui sentiment într-un indicator automat?

Mircea Eliade în Pierdeţi-vă timpul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!