Eu, îndată ce iau contact real cu trecutul, îndată ce mă las prins în amintiri - mă simt atât de copleșit, atât de năruit, încât aș risca să mă dizolv de disperare și tristețe. Încă din prima tinerețe aveam groază de năvala amintirilor, care mă făceau să sufăr de teribile melancolii... Credeam, pe atunci, că melancolia mea este rămășiță încă neconsumată a adolescenței, sau influența eredității mele moldovenești. Numai în ultimii ani am înțeles că melancolia este singura experiență religioasă pe care mi-a îngăduit-o Dumnezeu. Și ea poate izvorî din orice; dar mai cu seamă din amintirea celor ce au fost.
Mircea Eliade în Jurnalul portughez (9 ianuarie 1945)
Adăugat de Mademoiselle Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucureștiul, îndeosebi, are cele mai toxice amurguri, în toate anotimpurile. E greu să rămâi singur, să nu te îndrăgostești, să nu-ți cauți pereche într-un astfel de oraș, în care soarele se stinge cu atâta melancolie...
Mircea Eliade în Nuntă în cer (1938)
Adăugat de Lois Lane
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt atâtea nuanțe de vânăt și cenușiu pe anumite străzi, și trapul cailor de la trăsură răsună atât de clar pe caldarâm, încât inima ți se strânge la gândul că insulele acestea de melancolie și tăcere vor pieri într-o zi, înecate de fluviul cel mare.
Mircea Eliade în Nuntă în Cer
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spun oamenii că au căutat o viață întreagă "femeia ideală" și n-au găsit-o. Absurd. O puteau găsi în oricare femeie, dar pentru aceasta le trebuia iubirea aceea adevărată, care să rupă cercul insului lor, să înfrângă instinctul de conservare care îi zidea în fața dragostei, să anuleze acel abstract dor de "femeia ideală", creat numai pentru confortul lor, pentru odihna lor melancolică și amuzantă; căci e foarte confortabil să "cauți" veșnic, mai greu e să găsești și să nutrești ca un perfect amant ghimpele acela de iubire.
citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voiam să trec printre semeni neluat în seamă. Să fiu crezut un adolescent urât și plicticos, și, cu toate acestea să am cugetul și sufletul desprinse din stâncă. Să izbucnesc dintr-o dată, copleșind turma târâtorilor și uluind neputința celor care m-au cunoscut și m-au disprețuit. Să-i biciuiesc și să le necinstesc fețele și să mă desfăt simțindu-mi trupul gâlgâind de viață rodnică și creatoare... N-am vrut să-mi descopăr sufletul adolescenților livizi și melancolici. Mândria că port în mine o taină pe care n-o ghicește nimeni mi-ajungea.
Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop (1928)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mircea Eliade despre melancolie, adresa este: