o lacrimă
Din lacrimă de dor se naște primăvara,
din vise verzi mai înflorește încă floarea,
din albe fire-adânc ți se arată
că-n viață doar vei trece
și meriți înc-o soartă.
De inima-n suspine,
nicicând să te-apropii
căci floarea din retină
nici ea nu-și știe sorții.
Tristețea pân-la stele
e o lacrimă ce doare
și visul e dorință.
Nu plânge niciodată.
Durerea e făgăduință.
Veni-va iar o vreme
când vei simți căința...
Ȋn palme-ți va rămâne
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ianuarie
freamăt...
spațiul, tot, devine
leagănul pământului,
gânduri zăvorâte de nori,
puls zbătut,
puls roditor în ramuri.
alunec din zarea privirii,
din orizont cusut cu fire de sânge,
în pânza cerului
natură și eu,
trup și inimă,
muguri și ochi,
flori crescute ca palme
nuntă de zări cu floare
clipă frântă de secundă,
soartă lovită de tâmpla vremii
ușor zefir purtat pe clape de pian.
colb de soare,
ramuri golașe,
zi uitată
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
A mai rămas
A mai rămas
doar o cupă din fericirea
care nu va mai fi dincolo de ființa mea.
Ard de dorință să o țin în mine,
de teamă să nu o pierd într-o clipă
de uitare sau de rătăcire...
Când nu voi mai fi,
doar crângul copilăriei
va mai vorbi în graiul florilor
iar scrinul amintirilor
va mai păstra încă
papirusul unei umbre
parfumată cu fericirea uscată
de dincolo de ființă...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Cărări celtice
Hoinăresc pe cărări celtice,
fluier a dor de acasă,
răscolesc mirosuri
în flori de castan.
Întunericul moare
într-un ochi de oglindă.
A fost pătrat de noroc
s-a spart în păcate,
șapte la numar de ani.
Simt verdele copacilor,
bucata cubică în ceașca vieții,
cafea cu iz de dimineață.
Rămâne zațul sentimentelor,
stanțe cu formă de talpă.
caut pașii timpului în mine.
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când
de când zdrobim cu pumnii tari țărâna
a mai rămas un punct azi doar lumina
un vers și-n bulgărul amar de tină
topit-am lacrima să-nalț la cer, cunună.
de vremea este să mai plec prin ploaie
alerg, din nou genunchii se îndoaie
rescriu iar pași să sterg din umilințe,
și-n suflet să aștern din nou dorințe.
că uite azi e vreme de-amintiri, copile
și-n calendare-adaug numărul de zile,
întreg mi-e sufletul e chiar rotund
de-i luna plină plâng din nou, răzând
și strâng cu bucurie-n mine fiecare dor
și îl anim de-o coardă de chitară-ncetișor
să-i cânte nopți în cor cu florile de tei
să ne-nvelim cu norii și să-i ferim de ploi...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la flori, dar cu o relevanță mică.
Cafea în roșu
dimineața aveam o cană roșie
din cafea mi-ajungeau minutele
până la cea din urmă sorbire
și drumurile începeau
de sub fereastra sub care
nucii se-ncăpățanau să crească
rotunde și amare clipe cu miez lăptos.
labirintul gustului se oprea la frunza de alun
și știam de pe atunci că până la pădure
mai era cale de-o oră
de mers alene pe gânduri
și abia mijeau zorile și-n geam
stăruiau rotocoalele de fum alburiu
din soba cu lemne.
pietrele de pe drum ședeau cuminți,
aliniate ca și cum urmele oamenilor
au nevoie de troițe tăcute
pe-o colină de deal absent de minusurile
verticale ale copacilor plini de crestături.
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
înrămate margini de gând
Margini,
rame de gând,
ritm sacadat,
ploaie cu semințe
neroditoare idei.
Galben crapă dale,
creionare diformă
rămășițe imprecise de umbră,
zid în cale de pași.
Floare de colț,
bolovani grei cât o palmă,
drumuri pierdute în valuri,
speranțe sfărâmate-n destin.
Încă un ceas ticăit în geană,
întunericul moare-n lumină.
Dezgolirea ființei de noapte
Și totul... răsare roșu
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi vreau să uit...
Azi vreau să uit...
Toamna la răscrucea iernii,
O stea zăvorâtă în lacrimă,
Un măr, stingher, pe claviatura pianului,
O floare adormită în versuri cu rimă,
Un ultim vals rămas în aburul ceștii de cafea,
Un spic de grâu în leagănul valului albastru,
Un fir de nisip cules din clepsidra timpului
și încuiat în pandantivul meu inimă...
O amintire, veșnic încriptată pe o piatră funerară,
O literă rătăcită de cuvântul neterminat,
Adierea vântului, captivă într-un evantai,
O lumânare aprinsă în temnița sufletului
... și zborul captiv într-o pană...
Azi vreau să uit
Ca și când mi-aș aminti totul...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ancestrală
Cândva culegeam flori și frunze
așa se năstea în fiecare an ierbarul.
Acum rup sentimente,
le lipesc cu litere anapoda,
petice de hârtie mirosind a vechi,
scriu testamentul cu litere de tipar.
Vreau să am la nunta mea
de ieșire din viață,
fanfară și alămuri
să se scurgă seva copacilor din cale.
Am închis porțile percepției
cu rășină de brad,
să nu putrezească privirea
într-un ochi de baltă
lăsat în cale de ultima ploaie
de lacrimi.
Bocitoare mă trezesc la viață
mai am de trecut Stix-ul
dar încă nu am găsit în pământ,
moneda găurită
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă aș avea talent la scris
Dacă... dacă... inima ar fi arsă de iubire
Prometeu s-ar plimba sărac
printre amnare și cremene
zidite în dinții de fier ai pământului...
dacă muzele ar zace în letargie
sărate de atatea flori
n-aș chema oare naiadele
să danseze teluric
pe-o rază din noapte?
dacă templul iubirii ar fi Ierihon
aș chema o Ana să o încing cu brâu de pietre
zidindu-i cuvintele în creneluri de nisip...
să-i fie rostirea cristalin de lac oglindit până la cer...
dacă aș arunca privirea în adânc de ocean
l-aș căuta pe Neptun
să-mi coase ochi de albastru
dintr-un solz de pește rămas din...
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Purta-voi rugăciune pe-o frunză de măslin
În împietrirea visului cel fără de simțire
duc grelele poveri pe umerii cei doi
ei, anonimii, oamenii străini în lume, goi,
de vise, idealuri sunt fum ce prin lumină trece
iar ceața lumii, deasă, doar umbra o petrece.
Sunt veștejite flori pe cale și catrene
pe foile de ziar zac ude, în zadar, de vreme.
Mustesc azi bălțile de frunzele prea terne
Ce galbene un soare ucis-au în trista lor cădere.
E dezolantă, cenușie, udă,
azi piatra caldarâmului crăpată-n urmă
de pași ce-au vrut lumina să răsară
dar întunericul le-a-nvăluit privirea-n seară.
Mai vino, Doamne, răsai din vise seci
cu Înălțarea Ta la ceruri o lume să salvezi
de pieritoarea viață. Al nemuririi glas
răsună peste inimi și-n veci nu da răgaz
tristețea mea să fie o pildă de urmat.
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...
Deschid ușa percepției cu urechile ciulite
către cei ce ascultă fiecare gând
cu respirația înretăiată
și ochii ridati de-atâta curgere de vreme.
Din cerul care a apus în trupurile merelor tomnatice
am rupt ca pe pâine colțul unei stele
înmiresmată cu izul nopților de vară trecută.
Am păstrat firimiturile de la cina tainei mele
și le-am lăsat să se alunece în mare
pentru că nu existau poduri pe care să plece
și să vină cântăreții versurilor de pace.
Îngenunchiază viața în vine, secată
de mâlul sentimentelor, de apa lacrimilor,
împuținate în jgheaburile cavernoase
ale locului în care cândva surâdeau ochii...
Peste toate acestea coboară o noapte rece,
mai rece ca gerul aducător de plete albe.
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost odată
A fost o dată
o rază de soare
Și o sărutare
S-au întâlnit pe o floare
albastră, de cicoare.
A fost de-ajuns
Să se nască o culoare
Nu-i alb sau albastru
Nici măcar culoare de astru
E poate sânge de verde
Nu scrie dar merge.
Nici roșu nu-i
că e al macului.
Sau poate galben...
Și roșu și verde și albastru...
Stai!
Continuarea...
Raza a iubit sărutarea
și așa s-a născut culoarea....
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Alb
Un vers alb,
o îmbrățișare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roșie,
doar ea culoare
mai roșie ca albul,
mai albă ca roșul...
și din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
De ce să caut pietre pe caldarâmul ud?
De ce să caut pietre pe caldarâmul ud
când lacrimile s-au oprit la răscruce
de cântec?... îngână în depărtări
vântul, elegia celor ce și-au căutat iubirea
la trunchiul copacului din ei...
erau doar rădăcini răsfirate în loc de degete
cuprind frunzele umede de-atâta ploaie
sunt de fapt pleoapele verzi ale copacului
desprinse de pe trupul primăverii
când iarna le-a nins, alb, până in adâncul
pământului... să le hrănească bulgării nenăscuți
înfloresc mugurii, rotund, rodul săruturilor,
au crescut petale pe pântecele virgina al crengilor
e simplu... și atât de verde... poveste de dragoste...
taina pulsului e ascultată doar de tâmpla zvâcnindă...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mirela Nicoleta Toniță despre flori, adresa este: