
Reînnoirea lumii în duh creștin nu e cu putință decât prin ridicarea tuturor la nivelul vieții în harul Duhului Sfânt. Orice al sistem de educație propus în numele creștinismului, dar care nu ține seamă de această idee, trebuie declarat o simplă farsă a cărturarilor, care iau în deșert numele Domnului.
Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cântecul pământului
Pământule rodnic, pământule sfânt,
Tu care-mi ești leagăn, cămin și mormânt,
Ridică spre focul aceleași stele
Credințele tale, credințele mele.
Evlavie ție, pământule bun!
În sânul tău doarme trecutul străbun,
Păstrând pietre scumpe din vremile acele,
Comorile tale, comorile mele.
Învolbură-n mine viteze puteri!
Iar când voi fi vrednic țărâna să-mi ceri,
Pe groapa-mi uitată să crești viorele,
Iubirile tale, iubirile mele.
Din clocotul inimii strânse să-mi faci
Umbroase coroane de falnici copaci,
Prin mândrele vârfuri să urci către stele
Nădejdile tale, nădejdile mele.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cei care iubesc copiii pentru copii, dincolo de legătura de sânge, dovedesc încă în sufletul lor afinități cu raiul; și pe acest fond de bunătate nativă s-ar putea clădi încă din această viață începutul paradisului ceresc. Scriitorul de geniu, care a dat în artă expresia cea mai înaltă acestei idei, e Dostoievski. Dacă în natura genialității se păstrează ceva din puritatea copilăriei, arta lui Dostoievski e incomparabil mai mult decât această afinitate firească. Din ea se ridică viziunea măreață a unei lumi noi, rezidită din sfințenia copilăriei.
Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la sfințenie, dar cu o relevanță mică.

Milogul
Cerșea la colț un slăbănog
în zdrențe, slut și fără dinți,
neguțătorul de arginți
gândi, zărindu-l pe milog:
"Eu nu dau mila mea obol
acestui trântor de prisos"
și-ntoarse rânjetu-i câinos
rămasului cu mâna-n gol.
Trecu maestrul glorios
al farmecului triumfal
cu spiritul în ideal
și-a zis văzând pe zdrențuros:
"E-atât de slut și mă-nspăimânt
eu, magul purei frumuseți!"
și-ntoarse recele dispreț
rămasului cu mâna-n vânt.
Trecu predicatorul sfânt
grăbindu-se către amvon
vijelios ca un ciclon
să se dezlănțuie-n cuvânt,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Nichifor Crainic despre sfințenie, adresa este:
