Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Nichita Stănescu despre alb

Nichita Stănescu

Floarea albă de zăpadă, osul luminii.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Baladă

Era un bot mare de cal
și, Doamne, ce dinți mari avea.
Căderi de meteoriți în aval
dantura lui albă era.

El botul cel mare și lung
ah, Doamne, cum și-l înclina
și dinții cei albi, nibelung,
Doamne, un cal nibelung
cred că era.

Și totuși nu-s iarbă nu, nu.
Nicicând n-am fost iarbă, ah, Doamne...
Și totuși ce bot nesfârșit arăta,
ce cal nibelung îmi părea
că vrea să mă pască, ah, Doamne.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Într-o zi pe când mergea cu apostolii săi, trecură pe lângă hoitul unui câine. Apostolii spuseră: "Grețos mai duhnește câinele ăsta!" Iar Iisus zice: "Dar cât de albi sunt dinții lui!"

în Fiziologia poeziei
Adăugat de Enache AndreiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Autoportret pe o frunză

Trupul meu
este aidoma unui creier de elefant,
Creierul meu
este aidoma trupului lui Apollo.
Foamea mea
este aidoma ierbii călcate în copite.
Iarba mea
nu este de mâncare.
Stelele mele sunt negre
pe ceruri albe, argintii de verbe.

poezie celebră de
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântare

Ce puține sunt ale noastre din noi
și cât de puțină de murdărie, dezesperanța, Doamne,
este în noroi
și câtă de zgârcenie de alb se află
în fulgul de zăpadă
și ce puțină piele și înfrigurată
ai pus
pe trupul plin de răni,
pe carnea vie a existenței mele.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Joc

Începeam să mă topesc
în tot ce este firesc
și sfârșeam de tot să mor,
în al razelor decor.
Orb fiind fără lumină,
destinu-și găsi destină,
norocu-și găsi noroacă,
iar tristețea mea o joacă,
un șotron cu cretă albă,
insulară, lungă, slabă,
prin care săltând treceam,
pe când tu eram.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 16 ianuarie 2016.
Distribuie
Nichita Stănescu

Cavaler al florii de cireș

Chip de cireașă mușcată de un elf
zburând tot timpul într-un alt
miraj visat.
... Sandà pe care mi-o-ncalță un zeu
în salt pe inorogul vel înalt
și inșăuat.
Și voi veni să mă prostern
mai mult rănit și mult
învins,
Când ai să bați pe un cadran etern
un nor mai alb și mult mai mult
care a nins.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Briza

Cuvintele mă scriu pe mine
cu o caligrafie sângeroasă.
O, tristă tu sălbăticiune
strigând, dureroasă.
Mă risipesc sub o silabă
cum primul muget de copil,
cum pâinea albă, foarte slabă
și dusă în zimbril.
Da, spuse aerul și da,
la sufocatul cel frumos
fuseseși carne dumneata
iar astăzi, Dooamne, mândru os.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Respirarea aerului de sub aripă

Nu, nu se poate
vultur stingher,
fără de roate
să stea pe cer.
Pasărea, marea
care e-n zbor
cu respirarea
am s-o dobor.
Dintr-o umflare
pot ca să-i țip
aerul tare
de sub aripi.
S-o las să cadă
ca un comet
cu tot cu coadă
pe al meu piept.
Să-mi fie salbă
și crinolin.
Ah, pată albă
O, jeg senin.

poezie celebră de din Epica magna (1978)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Visul unei nopți de iarnă

Apărea în stele dințate
chipul tău de atunci, numai contur.
Nopțile mele, în nopțile mele.
Stam lungit pe zăpadă, privirea
îmi hoinărea printre cetini, în jur,

Și nu mi-era frig. Dimpotrivă,
abuream tot ca o pâine albă.
Stelele mă priveau curioase.
O, tu, carne a mea, visătoare,
o, voi, fosforescentelor oase!

Tot viitorul călătorea, călătorea,
de sus, de sub norii cei nevăzuți,
pe fulgii cei albi, căci ningea,
dragostea mea i-apăsa, apăsa,
și ei mi se topeau în răsuflare.

Pân' la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
dacă-aș fi vrut să calc peste gheață,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Același gând

Ferește-te să ai dreptate
Când ești îndrăgostit.
Mai bine să ai umbră,
mai bine să ai rază,
mai bine să ai lacrimă,
mai bine să ai orice altceva!
Un om îndrăgostit când are dreptate
E un om singur,
Numai tristețea are dreptate.
Tu, mai bine să ai bolovani,
mai bine să ai vulturi,
mai bine să ai albul zăpezii!

poezie celebră de
Adăugat de georgianaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Nichita Stănescu

Cântec de iarnă

Ești atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
și copacii opriți, din fuga crivățului...
Îmi tremură nările
și nici o mireasmă,
și nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheață,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Și nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniștit, idolaru
și gândul crește-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.

poezie celebră de din Sensul iubirii -1960
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Tocirea

Soldatul mărșăluia, mărșăluia,
mărșăluia
până când
până la genunchi
piciorul
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
trunchiul
până la coaste
i se tocea, i se tocea
i se tocea
pânâ când
până la sprâncene orbea
orbea, orbea
până când
părul lui iarbă neagră era,
iarbă neagră era, iarbă neagră era.
Un cal alb venea
și o păștea

[...] Citește tot

poezie celebră de din Operele imperfecte (1979)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 6 august 2019.
Distribuie
Nichita Stănescu

Semn 3

Tu nu-nțelegi că cel mai greu e sentimentul?
Tu nu-nțelegi că sentimentul unei pietre
o smulge și o zboară și-o atârnă
și-o plutește?

Tu nu-nțelegi că noi cădem lăuntrul nostru?
Că sentimentul de lăuntru
îl ținem greu, răzbătător prin pietre.

Tu nu-nțelegi aceasta?

Tu nu-nțelegi că stelele în sine
sunt un lăuntru din lăuntul depărtat?
Tu nu-nțelegi că albul în desime
e negru împărat?

poezie celebră de din Noduri și semne (1982)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Ardea spitalul

Ce vis ciudat mă străbătu azi-noapte!...
... Ardea spitalul cu bolnavi cu tot
Și flăcările sfârâiau în cărnuri
Râs alb cutremurat de savaot

Ce râs, ce râs mă străbătu azi-noapte!
Ce râs de ziduri prăbușite
Strivind sub ele urlete, clipite
Și razele căzute ale lunii.

Și luna... cum mai fulguia azi-noapte
Pe străzile pierdute-adânc în vis...
Și cum mai fulguia pe cărnurile aspre!
Desfrâu de flăcări și de vis ucis.

poezie celebră de din Gazeta literară, decembrie - 1957 (Poezie de debut)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Atunci

Numai pentru că gândeam
caii își întorseseră capetele spre mine,
arborii toți se răsuceau
izbiți de crivățe sublime.
Numai pentru că visam
crescuseră aripi la pești
și stelele iluminau
cu păsări cerești.
Numai pentru că tăceam
piatra începuse să vorbească cu izvoare
câmpia începuse să dea grâu și porumb
lumina se înfigea în soare.
Numai pentru că muream
albul devenea negru
linia, punct
și cuvântul fără de înțeles.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Basm

Curgea ca plânsul umbra de sub frunză
înrăcorind soldații morți.
Stă steaua lună mult lehuză
fără de nopți.
Ah, îmi murise calul sub genunchi,
în raze mă proptisem să nu cad, -
un unghi de stea, numai un unghi
mă adormea.
Și mi-am fost pus ochiul deschis
pe piatra colțuroasă.
În viața mea n-avui
nici vis și nici secundă sângeroasă.
M-au tăvălit pe alb
și m-au scuipat,
un cal m-ar fi iubit și tată.
Ah, doamne, eu sunt împărat
ce-a fost odată
ca și niciodată.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântec de lume

Toată frunza-mi zice lotru
c-am furat un ram din codru...
Câmpu-i nins și tot mi-aș duce
dorurile-n el, năuce,
dară nopțile-nstelate
i le ține lui pe toate.

Tot aș sta și tot mi-i modru.

Înserarea-mi zice lotru,
seară confundată-n moină,
c-am furat din ea o doină
ce-am cântat-o în neștire...

Numai mândra-mi zice mire...
... dar la capul dragei mele,
plop îș urcă frunza-n stele
vântul de-l îngână-n ramuri,
plopul alb cu noaptea-n ramuri.

poezie celebră de din Argotice (ianuarie 1956)
Adăugat de Roxxy306Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Trist cantec de dragoste

Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar,
de inima mea, cand o paraseste.
Aerul e-nalt, tu esti inalta,
tristetea mea e inalta.
Vine o vreme cand mor caii.
Vine o vreme cand se invechesc masinile.
Vine o vreme cand ploua rece
si toate femeile poarta capul tau
si rochiile tale.
Vine si o pasare mare, alba.

poezie celebră de
Adăugat de Enache AndreiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Tu esti cîntecul meu de izbînda

Peste noapte cînd te înfatisezi
în firele ploii,
intru surîzînd
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogatia ta
si mîngîi frîiele cailor tai
batute cu piatra de zamfir.

Eu voi încalca
pe-un armasar alb
si-mi voi agata ploile,
cercel sunator la ureche,
sa ma auzi cînd trec.

Priveste-mi ochii
cît de albastri-mi sunt!
Ma gîndesc la Comuna,
la boltile-i înalte cît privirea.

Si cînd rostesc numele ei de purpura

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 7 martie 2020.
Distribuie

<< < Pagina 1 >

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Nichita Stănescu@alb? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre alb, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce zăpada este albă? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!