Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Nichita Stănescu despre alb

Nichita Stănescu

Floarea albă de zăpadă, osul luminii.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Baladă

Era un bot mare de cal
și, Doamne, ce dinți mari avea.
Căderi de meteoriți în aval
dantura lui albă era.

El botul cel mare și lung
ah, Doamne, cum și-l înclina
și dinții cei albi, nibelung,
Doamne, un cal nibelung
cred că era.

Și totuși nu-s iarbă nu, nu.
Nicicând n-am fost iarbă, ah, Doamne...
Și totuși ce bot nesfârșit arăta,
ce cal nibelung îmi părea
că vrea să mă pască, ah, Doamne.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Dar

Din iarna acestui început de an îi aleg și îi dăruiesc cel mai alb și curat fulg de zăpadă.
Din primavara acestui an îi aleg și îi dăruiesc o floare albă de cireș.
Din vara acestui an îi aleg și îi dăruiesc un spic de grâu auriu.
Din toamna acestui an îi aleg și îi dăruiesc o frunză de platan.
Din iarna acestui sfârșit de an, îi aleg și îi dăruiesc frumoasa umbră albă a lunii,
căzută peste mâinile subțiri ale iubitei mele."

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Din iarna acestui sfârșit de an, îi aleg și îi dăruiesc frumoasa umbră albă a lunii, căzută peste mâinile subțiri ale iubitei mele.

citat clasic din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântec (8)

Dintre pietrele lungi pe care le-ating
cu mana,
privirea ta suna cel mai indepartat.
Acum ti-o marginesc treptele albe,
acum ti-o sfarseste luna
pe care joaca aschiile soarelui cufundat

Surasul tau, cu colturi abia arcuite
deasupra-ntinderilor ovale de nisip,
si dupa mine va fi, si dupa oasele mele albite,
si dupa chipul tau, fara chip

Mai ingenunchi si scurg nisipul dintr-o palma
intr-alta,
ca-ntr-o clepsidra rasturnata aerian,
in timp ce scara cu trepte albe, inalta,
si-a risipit si treptele pe care le urcam.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Testament

Mă cârpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Îți scriu cu trupul meu viața
și mersul stelelor ți-l scriu.
Vocala cea mai lungă este ața
în care mortu-l cos, de viu.

Căci trebuie să dăm și mărturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere târzie
ținând alături morții și vii.

Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fără să știm unde ne duce
în care dalbe viituri.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Spargere

Înlăuntrul meu coajă de var de ou,
stăteam pe întuneric
până când cineva a spart
coaja aceea
și am văzut că sunt gălbenuș într-un albuș
și este cu mult mai albă
decât cerul albastru.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Într-o zi pe când mergea cu apostolii săi, trecură pe lângă hoitul unui câine. Apostolii spuseră: "Grețos mai duhnește câinele ăsta!" Iar Iisus zice: "Dar cât de albi sunt dinții lui!"

în Fiziologia poeziei
Adăugat de Enache AndreiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Autoportret pe o frunză

Trupul meu
este aidoma unui creier de elefant,
Creierul meu
este aidoma trupului lui Apollo.
Foamea mea
este aidoma ierbii călcate în copite.
Iarba mea
nu este de mâncare.
Stelele mele sunt negre
pe ceruri albe, argintii de verbe.

poezie celebră de
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântare

Ce puține sunt ale noastre din noi
și cât de puțină de murdărie, dezesperanța, Doamne,
este în noroi
și câtă de zgârcenie de alb se află
în fulgul de zăpadă
și ce puțină piele și înfrigurată
ai pus
pe trupul plin de răni,
pe carnea vie a existenței mele.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Joc

Începeam să mă topesc
în tot ce este firesc
și sfârșeam de tot să mor,
în al razelor decor.
Orb fiind fără lumină,
destinu-și găsi destină,
norocu-și găsi noroacă,
iar tristețea mea o joacă,
un șotron cu cretă albă,
insulară, lungă, slabă,
prin care săltând treceam,
pe când tu eram.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cavaler al florii de cireș

Chip de cireașă mușcată de un elf
zburând tot timpul într-un alt
miraj visat.
... Sandà pe care mi-o-ncalță un zeu
în salt pe inorogul vel înalt
și inșăuat.
Și voi veni să mă prostern
mai mult rănit și mult
învins,
Când ai să bați pe un cadran etern
un nor mai alb și mult mai mult
care a nins.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Respirarea aerului de sub aripă

Nu, nu se poate
vultur stingher,
fără de roate
să stea pe cer.
Pasărea, marea
care e-n zbor
cu respirarea
am s-o dobor.
Dintr-o umflare
pot ca să-i țip
aerul tare
de sub aripi.
S-o las să cadă
ca un comet
cu tot cu coadă
pe al meu piept.
Să-mi fie salbă
și crinolin.
Ah, pată albă
O, jeg senin.

poezie celebră de din Epica magna (1978)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Visul unei nopți de iarnă

Apărea în stele dințate
chipul tău de atunci, numai contur.
Nopțile mele, în nopțile mele.
Stam lungit pe zăpadă, privirea
îmi hoinărea printre cetini, în jur,

Și nu mi-era frig. Dimpotrivă,
abuream tot ca o pâine albă.
Stelele mă priveau curioase.
O, tu, carne a mea, visătoare,
o, voi, fosforescentelor oase!

Tot viitorul călătorea, călătorea,
de sus, de sub norii cei nevăzuți,
pe fulgii cei albi, căci ningea,
dragostea mea i-apăsa, apăsa,
și ei mi se topeau în răsuflare.

Pân' la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
dacă-aș fi vrut să calc peste gheață,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Briza

Cuvintele mă scriu pe mine
cu o caligrafie sângeroasă.
O, tristă tu sălbăticiune
strigând, dureroasă.
Mă risipesc sub o silabă
cum primul muget de copil,
cum pâinea albă, foarte slabă
și dusă în zimbril.
Da, spuse aerul și da,
la sufocatul cel frumos
fuseseși carne dumneata
iar astăzi, Dooamne, mândru os.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Îmi transmit

Fără să vreau, fără să vrei, fără să vrea
trăim, eari, era.
Va fi doamne, va fi
alb, roșu, gri.

Convenție, convențiune!
Pe cele cinci degete te pup minune,
pe cele două lungi picioare
pe cele două mâini cu subțioare

Oh și deasupra capul verde
și mai deasupra norul negru...
Vine un duh care mă pierde
tot demn și tot integru...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

A inventa o floare

II

Vai, înțelesul este mai iute decât timpul înțelesului.
Și nici nu există înțeles ci numai
înțelegere.

Vai, înțelesul prea iute pentru trupul nostru, vorbind o altă limba
Și groază de-a fi primii, de-a fi singurii,
de a ne inventa mereu
în trecutul surâzând aidoma buzelor,
dezvelind dintîi albi ai prezentului
sălbatic.

...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Același gând

Ferește-te să ai dreptate
Când ești îndrăgostit.
Mai bine să ai umbră,
mai bine să ai rază,
mai bine să ai lacrimă,
mai bine să ai orice altceva!
Un om îndrăgostit când are dreptate
E un om singur,
Numai tristețea are dreptate.
Tu, mai bine să ai bolovani,
mai bine să ai vulturi,
mai bine să ai albul zăpezii!

poezie celebră de
Adăugat de georgianaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Nichita Stănescu

Colinda de inimă

Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colțuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.

Brațul meu, o coadă de cometă;
umărul și pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
lucește albastru de ger.

Să fiți liniștiți, să aveți parte de liniște albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, doua vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.

...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântec de iarnă

Ești atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
și copacii opriți, din fuga crivățului...
Îmi tremură nările
și nici o mireasmă,
și nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheață,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Și nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniștit, idolaru
și gândul crește-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.

poezie celebră de din Sensul iubirii -1960
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre alb, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info