Nichita Stănescu despre foc

Ardea spitalul

Ce vis ciudat mă străbătu azi-noapte!...
... Ardea spitalul cu bolnavi cu tot
Şi flăcările sfârâiau în cărnuri
Râs alb cutremurat de savaot

Ce râs, ce râs mă străbătu azi-noapte!
Ce râs de ziduri prăbuşite
Strivind sub ele urlete, clipite
Şi razele căzute ale lunii.

Şi luna... cum mai fulguia azi-noapte
Pe străzile pierdute-adânc în vis...
Şi cum mai fulguia pe cărnurile aspre!
Desfrâu de flăcări şi de vis ucis.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Gazeta literară, decembrie - 1957 (Poezie de debut)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Euridice

Aerul se mai emoţiona încă
în jurul tău,
tulburând vederea orelor acele,
când înnoptarea venea alunecând
pe roata inimii mele.

Şi glasul ţi se rupea sub sărutul
pe care ţi-l da ne-nceput începutul.
Facle şi torţe şi flăcări şi focuri
ţi se-aprindeau în ochi, cerându-se stinse
de norul feţii mele, plumburiu şi greu
trecând pe chipul tău, ca-n piscurile ninse.

Îţi mai ţineam braţul încă
viaţa ta de viaţa mea lipită,
risipa dragostei nerisipită,
secunda înnodată de clipită.

Paşi, râsete, poveşti silabice, istorii,
destăinuiri, speranţe - voi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă învelesc de frig...

Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nveleşte soba nou zidită
în relieful de faianţă
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înţelegi nimic
stimată doamnă-domnişoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De stirpea cuvintelor

Strămoaşa noastră, marea,
apa, strămoaşa noastră,
ea din care am ieşit
ea de care ne este sete
e tot la fel de mult predestinată – uscării
cum suntem noi predestinaţi cuvântului
sub flacăra aceasta
predestinată să se ardă pe sine.
Lacrima care-mi curge pe obraz
dac-aş fi plâns-o tot timpul
aş fi putut să dispreţuiesc cuvântul
ca pe ceva cu mult mai etern.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfa

Mai departe, mai aproape de centrul
spaţiului,
inima mea se consumă.

Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu îşi perde ochii fierbinţi
arzând mâinile tale nevăzute.

El îşi hrăneşte lumina
din seninul trunchi
pe pământ şi pe mare.

Minunată pradă şi sprijin
al foamei- pământul -
Minunat prilej de sete - marea.
Flacără înceată, pierzându-şi ochii
mereu fierbinţi,-
arzându-ţi mâinile.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Obiecte cosmice (1967)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara pe deal

Îndură-te de mine
iubita mea visată
cum timpul se îndură
de ore altădată
înţepeneşte-mi ochiul
şi neclipeşte-mi-l
învârte-n juru-ţi focul
cu para de copil
şi lasă-mă-n căldură
ca pe un animal
si lasă-mă-ntorsură
ca valul marii, val
şi încreţeşte-mi pielea
şi părul tău sălbatic
şi lasă-mi în picioare
un fel de mers apatic
lunatic
sub raza
fără îngenunchere
de argint pieritor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bulgări de zăpadă-n mâini

Cu bulgări de zăpadă-n mâini
azvârl în focul veşnic.
O zână, ninsă săptămâni,
îmi ţine luna sfeşnic

când, aplecat şi încordat,
în focul veşnic bulgări reci
azvârl, mai alb, mai nepătat
decât au fost în veci.

Se stinge? Nu se stinge, nu!
El arde-n flame lungi şi iată
sprânceana mea-i de fum acu
şi fruntea încordată.

Apă şi foc, gheaţă şi fum, -
azvârl şi strig, azvârl şi strig:
Priviţi-mă, trăiesc şi sunt acum,
şi mă las nins şi nu mi-e frig.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, copacule

Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-şi roteşte ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă şi subţire
pe câmpul acesta pustiu, de piatra

Am rămas aşa, ţinând în mână
şaua şi hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate şi pentru că nu mi-e sete,
pentru că aş vrea să plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezeşte
şi-al unui copac cu frunze căzând.

Până unde - nici eu nu ştiu
şi nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
şi e dulce căldura şi e un timp şi e o linişte
ca o flacără verzuie, arzând!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru crăpatul zorilor

Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbuşit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ
Gândul nu mă mai ştie cum sunt

Ah, de-aş putea
să te iubesc
fără amintiri!...
Cin' ne-ar mai şti între-atâtea neştiri?

... degeaba se-alungă-napoi şi-napoi, pătimaş,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub paşi...
tot mai aud prin întunericul şerpuitor
pietrele-n lut cum se dor

Hai, vino!...
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
... Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ...
Gândul nu mă mai ştie cum sunt

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu de vară

Stăteam aplecaţi deasupra şinelor strălucitoare,
cu feţele iluminate de flăcări roşiatic-albastre.
Aerul ridica un sunet înalt de privighetoare,
străpuns de săgeţile sufletelor noastre.

Reparam o linie de tramvai pe largul bulevard,
o sudam, o-ndulceam sub ciocane rapide.
Umbrele noastre, ca un paşnic stindard,
pe adormitele ziduri se căţărau, arcuite.

Fierul isca, izbit, hieroglife în aer, sonore,
şi noi descifram curioşi o mitologie,
se perindau prin imaginaţia acelor dinamice ore
obeliscuri de foc, piramida furnalelor liliachie.

Feţe de oţelari apăreau în deasa lumină
pe care metalul topit o zvârlea.
Iar săgeţile sufletelor smulgeau o senină
cântare, din aerul care ne înconjura.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief cu eroi

Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină,
chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte,
ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină,
respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă,
profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă,
când au fost împuşcaţi pe neaşteptate în frunte
sau între omoplaţi cu o flacără mai subţire
decât un deget de copil care arăta luna.

În urma lor a rămas goală baraca,
mirosind a obiele, a ţigări strivite, a fereastră închisă.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clănţăne încă din fierul minerelor,
aşa cum clănţăne luna din fierul minerelor
acum, cu puţin inainte de-a fi deschisă,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi şi fotografiile vechi
ale timpului.

Soldaţii cei tineri stau daţi cu ceară
pe feţe şi pe mâini, ca să lucească

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de albastru

Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
şi-am zis pasăre de peşte,
descleştare de ce creşte,
şi secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoţ de om întreg,
şi privire-am zis de ochi
şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
şi de bine-am zis de morţi
şi de şase-am zis la sorţi,
şi am zis unu de doi
şi zăpadă de noroi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza verde de albastru

Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om întreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!