Rugare
Dă-mi, Doamne, victorie,
ajută-mă să-mi înving dușmanii,
pielea de pe mine, marginea,
orele, anii.
poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colinda de inimă
Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea in cinci colțuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.
Brațul meu, o coadă de cometă;
umărul și pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
lucește albastru de ger.
Să fiți liniștiți, să aveți parte de liniște albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, două vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.
Ave vouă, bărbaților, femeilor,
inima mea vă salută,
ninge deasupra secundelor, orelor,
cu zăpada argintie și mută.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închinare
Adolescenții, bărbații, bătrânii
aspirația, rodnicia, împlinirea vârste trecându-și puterea, arborele
din cele opt ore - ale zilei de muncă.
Mai mulți fii ai pământului țării,
ce fericire!
Ei fac să răsară-n opt ore sfera
întreagă a Timpului!
poezie celebră de Nichita Stănescu din Roșu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul unei nopți de iarnă
Apărea în stele dințate
chipul tău de atunci, numai contur.
Nopțile mele, în nopțile mele.
Stam lungit pe zăpadă, privirea
îmi hoinărea printre cetini, în jur,
Și nu mi-era frig. Dimpotrivă,
abuream tot ca o pâine albă.
Stelele mă priveau curioase.
O, tu, carne a mea, visătoare,
o, voi, fosforescentelor oase!
Tot viitorul călătorea, călătorea,
de sus, de sub norii cei nevăzuți,
pe fulgii cei albi, căci ningea,
dragostea mea i-apăsa, apăsa,
și ei mi se topeau în răsuflare.
Pân' la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
dacă-aș fi vrut să calc peste gheață,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aerul
Frunzele mă atrag spre ele violent,
copacii negri din toamnă,
sub ochiul lunii lent
refuzând să adoarmă.
Aud un ceas bătând în turn
ore în trecutul îndepărtat,
când frigul selenar, nocturn
îngheață-n aer, suspendat.
Și brusc trecutu-mi pare viitor
și urc spre secole latine
și-aud un ding, un dang sonor
al frunzelor foșnind prin mine.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colinda de inimă
Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colțuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.
Brațul meu, o coadă de cometă;
umărul și pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
lucește albastru de ger.
Să fiți liniștiți, să aveți parte de liniște albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, doua vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.
...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coagula tristețea deodată...
Coagula tristețea deodată,
ca-n valuri, trupul de mărgean,
și trupuri de-necați zvârlea din matcă
privirea când mi-o prelungeam.
S-a dus și ora de azi.
La radio s-a dat ora exactă:
"Cling, clang" sau "Ping, pong"
Toți își privesc ceasurile
numai murdarul de mine
ca și cum nimica nu ar fi,
mă gandeam, sau poate chiar strigam:
"Hai să ne strângem în brațe,
hai, hai să ne strângem în brațe!"
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Oul și sfera (1967)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coagula tristețea deodată...
Coagula tristețea deodată,
ca-n valuri, trupul de mărgean,
și trupuri de-necați zvârlea din matcă
privirea când mi-o prelungeam.
S-a dus și ora de azi.
La radio s-a dat ora exactă:
"Cling, clang" sau "Ping, pong"
Toți își privesc ceasurile
numai murdarul de mine
ca și cum nimica nu ar fi,
mă gandeam, sau poate chiar strigam:
"Hai să ne strângem în brațe,
hai, hai să ne strângem în brațe!"
poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Oul și sfera (1967)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asasinare
Lapte de dihor supt în scorbură,
pietre albe, tocite de râu,
și tu călare pe inorog, vergură,
și panglica trupului meu - frâu
Nu se-nfioară nimic. Statică stea.
Fiecare literă are ființe
în ea,
și neființe
Să-l omorâm cât mai repede pe A,
să-i eliberăm pe închișii lui.
Dacă poți, dumneata
bate-i în strigare un cui.
Se trece ora. Începe ploaia.
Se ridică zorii și se aude
vum behăie oaia.
Mai repede... până n-ai mâinile ude.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seara pe deal
Îndură-te de mine
iubita mea visată
cum timpul se îndură
de ore altădată
înțepenește-mi ochiul
și neclipește-mi-l
învârte-n juru-ți focul
cu para de copil
și lasă-mă-n căldură
ca pe un animal
si lasă-mă-ntorsură
ca valul marii, val
și încrețește-mi pielea
și părul tău sălbatic
și lasă-mi în picioare
un fel de mers apatic
lunatic
sub raza
fără îngenunchere
de argint pieritor
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu o ușoară nostalgie
Cu cât se-nsera peste arborii rari,
cu atât începeau să lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
căutătorii pietrei filozofale.
Totul trebuia să se transforme în aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.
Clipele erau mari ca niște lacuri
de câmpie,
și noi nu mai conteneam traversându-le.
Ora își punea o coroană de nori, liliachie.
Ți-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceas Cu Lună
Daca te strâng, ramâne luna
mereu pe sub tavanul stins.
Secunda, ora, ziua, saptamâna
îmi flutura de bratu-ntins.
Tu taci si lasi sa fie fierul
limbii de ceas, nedeslusit.
Turla, -ti lipseste temnicerul.
Trupule, capul despartit.
Lasa sa curga prin vinele rupte
rosu deschis, rosu închis.
O, mult prea multe razboaie si lupte
pentru un singur ostatic dat prins.
Sa-i smulgem limba ca sa nu spuna
nimica si nimanui.
Pe sub tavane, rasare luna,
singuratec si amarui.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zicere
Orice om prost este o gratie.
O, tu abundență de colivii!
Inimă tu, felină prămație
pândind peste tot colibri.
Ca noroc, păsările cântătoare
stau la locul lor agățate în cui.
Ce noroc, fiecare
are pasărea lui.
Fiecare om prost e o gratie groasă
pentru stelele căzătoare
astfel se face că ele se lasă
numai când sună ora de culcare.
Atunci cerul rămâne neprivit
și fiecare stea de capul ei, -
iar cine nu a adormit
are dreptul la o pasăre cântătoare,
la două, la trei...
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Necuvintele (1969)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul și dragostea
Te-ai făcut subțire și prelung,
și un sentiment ciudat te doare,
și ești mândru, și ți-l porți pe umăr
ca pe-un șoim de vânătoare.
Și prelungi, privirile îți trec
chiar prin zidul greu și prin lăcate
și se-opresc la piatra unui chip, mereu,
cu sprâncenele-mbinate.
Se petrec atunci întreceri, lupte,
și răpiri imaginare,
ora se înclină, bate
cu secunde tot mai rare.
Și trec ani, și șoimul zvelt
de pe umăr nu-l mai lepezi,
doar secundele din el
bat din ce în ce mai repezi.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Colindă de inimă
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clar de inima
Orele plutesc pe langa umarul tau,
sfere-albastre, si-ntre ele e Saturn.
Si cum se duc, se micsoreaza
mai inserat si mai nocturn.
Nu-mi pare rau, nu-ti pare rau de ele.
Dreapta cum stai, trecerea lor
copilaroasa-aproape si suava
luceste-n ochiul tau nemiscator.
Si uit de ele, uiti si tu de ele,
si-n intunericul odaii se aprind,
se sting, se-aprind, se sting
ochii prelungi ai tai, murind,
reinviind.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se miscă dintr-un braț
și câteva frunze îți cad înainte.
Cu ovalul feței să stea înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea și multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica orașele ca norii,
și de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov și rece
și harta serii fără margini,
și-abia mai pot rămâne-n viață
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste sentimentală
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte și înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
și deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-l înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte și înapoi,
și cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei de la-nceput.
poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste sentimentală
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte și înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
și deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte și înapoi,
și cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.
poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imbratisarea
Cand ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lasa sa-l strabata.
Oh, ne-am azvarlit, strigandu-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atat de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre
si ora, lovita, se sparse-n minute.
As fi vrut sa te pastrez in brate
asa cum tin trupul copilariei,in trecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si sa te-mbratisez cu costele-as fi vrut.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-l uitați
Nu-l uitați pe cel căzut în război,
Lăsați-i din când în când un loc liber la masă,
Ca și cum ar fi viu între noi,
Ca și cum s-ar fi întors acasă.
De fapt el s-a întors dintre noi întâiul,
Numai că s-a întors puțin mai ostenit
Și pe un pat nevăzut și-a așezat căpătâiul
Lângă veniții acasă din mit.
El și-a făcut lucrul lui și acum
Poate că îi e sete, o sete arzând
Ora până la noi, ca un fum.
Deci lăsați pentru el să cadă viu pe pământ.
Nu-l uitați pe cel căzut în război,
Strigați-l din când în când pe nume,
Ca și cum ar fi viu printre noi
... Și atunci el va surâde în lume."
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre ore, adresa este: