Tu
Nesfârșit e cerul
Care se-ncepu,
Nesfârșita-i ziua
Unde ești și tu.
Soarele e palid,
Dus în vechi povești-
Nesfârșită-i zarea
Largă, unde ești.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ea și mâine-oi hoinări sub soare,
Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminți...
Dar mă mai mulțumesc și astăzi oare
Doar sărutări și-mbrățișări fierbinți?
catren de Nicolae Labiș din poemul, Dragostea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
El a plecat din munți ca un izvor,
Vuind impetuos, sclipind la soare,
De sus se-ntoarce, preschimbat în nor,
Cu ploaie caldă, binefăcătoare...
catren de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf II
N-am jinduit sa surp sori plini de viata
Ori din planete moarte sa scapar eu scantei,
Dar tind s-aprind din mohorata ceata
Al cugetarii strugur si-al semenilor mei.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oda soarelui
Te naști din plasma zării cu limpezimi de-albuș,
Ne dai în semicicluri lumina ta prin rază -
Mă entuziasmează sublimul tău urcuș,
Căderea ta în hăuri adânc mă întristează.
Când urci, adapi pământul cu sângele-ți ceresc,
Ucizi fără de milă bacterii ucigașe.
Dar când cobori sub zare, piticii se fălesc
Cu umbre pieritoare, dar mari, dar uriașe.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Al tuturor...
El a plecat din munți ca un izvor,
Vuind impetuos, sclipind la soare,
De sus se-ntoarce, preschimbat în nor,
Cu ploaie caldă, binefăcătoare.
Dă sevă rădăcinii încordate,
Înviorează tropotul de cerbi...
Când spală colbul adunat pe ierbi
Îi curg în suflet valuri tulburate.
El nu-i numai al lui: e-al meu, al florii,
Al brazilor, al coaptelor podgorii -
Și-i totuși el, atât de neștirbit!
N-arată ce lumini în el scânteie;
Doar când se odihnește, însorit,
Fără să vrea aprinde curcubeie.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seceta
Soarele a băut râul
Valuri străvezii de căldură aduc
Aminte de valurile unui mort
Au rămas bolovanii
Au rămas rădăcinile
Au rămas scheletele albe ale celor înecați
Plouă
Cerul s-a înduioșat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecați
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiași bolovani
Vor fi aceleași rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea
Cu ea și mâine-oi hoinări sub soare,
Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminți...
Dar mă mai mulțumesc și astăzi oare
Doar sărutări și-mbrățișări fierbinți?
Ades, în loc să cugete, ea râde,
Săruturile-năbușesc idei,
Totuși iubesc, încă iubesc frenetic,
Făptura ei și mersul lin al ei.
De mâine, răsuci-voi tot ce-a fost -
Iubirea va lua drum nou, ori piere.
Sunt sigur, ea mă va privi ciudat
Și lăcrăma-va, poate, în tăcere.
Îi va fi grea. Și mie-mi va fi greu.
Voi îndura, gândind ce-o să urmeze.
Când urci pe munte, truda ți-o înfrângi
Visând la piscuri, nalte metereze.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cîntec de început
(fragmente)
Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar și-a rotit,
Cei doi pumni omenești lacomi să-mplînte în soare
Astăzi eu vreau să-ntreb răzvrătit nesfîrșirea
Cum de-a-nchegat după-atîtea puzderii de ani
Între arsurile tîmplelor mele pornirea
Și strigătul celui căzut!
Zbor, zbor cu anii mei tineri,
Zbor ca un șoim înconjurînd strîmta-nchisoare-a pămîntului,
Aripa mea se izbește mereu de zăbrelele nemărginirii
Și parcă-i un veac de cînd zbor.
Azi, înainte de-un nou și sălbatic avînt
Vreau să cânt cîntecul meu de-nceput.
poezie celebră de Nicolae Labiș din Poezii - Editura Cartea Românească
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cireșul
E pomul cel mai vechi de-aici, crescut
Din sâmburul ce, poate (cine știe?),
Vreun trecător l-a lepădat în lut,
Ori l-a adus în plisc vreo ciocârlie.
Pe coaja aspră are negre răni,
Cai albi, germani, l-au ros cândva, de foame
Și totuși el mai dăruie pomeni
În orice an, de sclipitoare poame.
Crengi răsucite-și clatină la vânt,
Înalt, cu coaja arsă, bătrânească,
Mai poate el s-adune din pământ
Puterea care-l face să rodească.
La poala lui e-un cimitir german.
Copii voioși, cu cușme și sumane,
Se joacă de-a căluțul năzdrăvan,
Zburdând printre mormintele germane.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de început
..
Viața e tot ce iubesc, tot ce cânt,
Toate văpăile patimei mele într-însa se mistuie.
Viața - smintită-nfrățire cu vraja-nserării și-a zorilor
Viața - năvalnică grindină-a luptelor,
Viața - dragostea omului...
... dragostea...
Hei, aș dori să iubesc o femeie și eu...
Ea în mine există de mult și-o aștept...
Are un suflet ca aerul, mângâindu-mi vâslirea aripei,
Are un sânge ca viforul, sângele meu biciuindu-l,
Are o minte ca soarele, lângă a mea ca să ardă,
Trup mlădiu, sâni pietroși, statuie antică vie.
Până azi n-am iubit,
Deși somnul m-a prins uneori cu tâmpla în poala frumoaselor.
Eu, fiul și flacăra munților,
Îndoitu-mi-am fruntea și-n iarba câmpiilor ude,
Primit-am sărutul frunzarelor veștede
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primele iubiri
Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-așez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunați sub ploi de stele.
Brazii mei înalți și plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulțit în mii de copii,
Chipul tău au să ți-l vadă.
Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunții tale.
Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la Soare, dar cu o relevanță mică.
Cîntec de început
Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar și-a rotit,
Cei doi pumni omenești lacomi să-mplînte în soare
Astăzi eu vreau să-ntreb răzvrătit nesfîrșirea
Cum de-a-nchegat după-atîtea puzderii de ani
Între arsurile tîmplelor mele pornirea
Și strigătul celui căzut!
Zbor, zbor cu anii mei tineri,
Zbor ca un șoim înconjurînd strîmta-nchisoare-a pămîntului,
Aripa mea se izbește mereu de zăbrelele nemărginirii
Și parcă-i un veac de cînd zbor.
Azi, înainte de-un nou și sălbatic avînt
Vreau să cânt cîntecul meu de-nceput.
Cînd se născuse poetul ochii-i văsuseră munții înalți,
Cerul înalt și frumos.
Veșnic îl cheamă de-atunci și îl tulbură
Dorul de ceea ce-i nou și desăvîrșit.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Intima comedie
Introducere
M-am cufundat în mine la mare adâncime.
Afară doar un murmur, filtrându-se se țese
Filtrat prin starturile dese,
Afară doar un murmur înăbușit se țese,
Însă aici răsună întreaga-mprejurime,
Mi-i amețit de-a vorbelor mulțime;
Și-afară doar un murmur, ritmându-se, se țese
Filtrat prin straturile dese.
Ședeți în ascultare, prieteni prea grpbiți.
Când ostenit și palid mă voi ivi afară
În lumea cunoscută și-n raza cea solară,
Voi fi uitat acestea pe care le-auziți...
Ședeți în ascultare, prieteni prea grăbiți
Când ostenit și palid mă voi ivi afară
Vă voi ruga să-mi reamintiți.
Intimele-mi spirale trudindu-mă le sui,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eminesciene
Aș vrea să adun în sufletul meu
Fiecare frunză veștedă, ce o lasă, foșnind, creanga teiului, ca o coroană
Pe piatra rece, sub umbra teiului tău sfânt,
Aș vrea să ard ca tămâia prinosului
Sub găvanele dureroase de bronz ale ochilor tăi.
Un grup de maici, în negru cu iz ușor de negură,
Au spus vorbe banale și s-au rugat o clipă pentru tine.
Dincolo de zidurile cimitirului, se zvârcolește o horă veselă,
Dincoace, la un mormânt, un popă cântă un prohod și-i atât de trist...
Seninul înalt picură printre crengi
Cu umbră și lumină
Gâzele, înviorate de ultimele zile ale toamnei
Înalță pe florile roșii de deasupra ta -
Se îmbată ultima dată cu soare și parfum - înainte
De a pieri ucise de gerurile albe
Și nu știu că tu dormi sub florile roșii,
Și nu știu că-i toamnă și că vor muri.
Nisipul strălucește sub frunzele căzute -
Câți ani sunt de atunci, de când tot cad pe nisipul tău?
O clipă sau o veșnicie - tot una.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am căutat
Am căutat și caut. Căutând
M-am pomenit greșind. Din când în când
M-am pomenit din vina mea flămând
Și m-am însîngerat în spinii
De pe cărările spre zările luminii.
Dar dacă cineva gigantic va veni
Și mi-ar rosti: Eu îți dau viața toată
Neîncepută, nepătată,
Dar să mi-o dai apoi în seamă mie
S-o duc înspre visata zare purpurie
Pe drum neocolit, de netezime,
Pe drumul neștiut decît de mine...
Deci astfel de mi-ar spune
Eu aș simți că tot ce-mi spune-i putred,
Cu hotărîre i-aș răspunde: - Nu cred!
De poți schimba secara-n trandafir,
De-mi poți schimba viața, nu mă mir:
Chiar de-ai schimba bătrânii în copii,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umanism
1
Sunt furios pe tine dar mai ales pe mine
Că m-ai făcut prea lesne să-mi distilez în grai
Învălmășirea tandră și crudă, ce mă ține,
Diminuându-mi forța canalelor de nai.
2
Sunt bucuros că astăzi a nins întâi și-ntâi,
Că azi întâia oară sunt drept precum o spadă,
Că îmi mângâie fruntea întâiul tău călcâi,
Că-s negru în pustia candidă de zăpadă,
Și este totul aspru și disperat primar,
Adică în furtună de patimă țesut,
Și se alcătuiește pe nervii mei de jar
Uluitor de-albastru întâiul tău sărut.
Ce încâlcire tristă în mine ai produs
Și câtă deznădejde și câtă bucurie,
În acest vin de toamnă, și tonic și confuz,
În aiurarea stearpă cum te arăți tu mie.
Eu vreau o clipă numai viața să-mi consum
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș (31 octombrie 1956)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
100
În orașul dintre munți -
Ca știrbite stalagmite -
La un an după război,
Casele rânjeau rănite.
Toamna munții-nvinețea,
Sevele-nghețau în plante,
Bruma cobora în zori
Peste băligi, diamante.
Douăzeci și trei august
Prima-i pomenire vie
Și-a adus-o printre plopi
Mari, de toamnă timpurie.
În orașul dintre munți,
Oamenii nu pricepură
Cât de mare-i acea zi
Învălită-n ploaie sură.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământul
Îndrăgit ca o mireasă, dușmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ți-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al țării noastre, pătimaș cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.
Pe sălbatica ta față cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmașă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ți să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ți-o închina.
Dunărenele întinderi, cu fântâni țipând a sete,
Adunau ursuz sămânța și iubirea de țăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Și ciulini de-a dura-n zarea veștedului bărăgan.
Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied și-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la șold.
Rupte-s blestemele astăzi și-i cu noi pământul darnic
Și de-aceea-i mângâi țărna, prins de-un aprig, viu imbold.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Geografia timpului
1. Palmele
Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit.
Sunt
bătături mai trainice pe ele.
Metalul ce durea la început
Le-a
întărit, topindu-li-se-n piele.
Ele îmi cer mai multă
încordare
Și cer gândirii proaspăt înțeles.
Cerința
lor e mult mai hotărâtă
Când fruntea grea mi-o sprijină
ades.
Încep să bag de seamă, în sfârșit,
Că multe
îmi rămân neînțelese,
Că-n orice fapt sunt adevăruri
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș din Primele iubiri (1956)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Labiș despre Soare, adresa este: