Nicolae Martinescu despre Soare

Când toate pier

motto:,, Nu spera şi nu ai teamă''
m. Eminescu

Precum presară iarna fulgi de-argint
Pe adormitul, obosit ogor,
Aşa s-or cerne-a timpului uitări
Peste necazurile care azi ne dor.

Şi-un soare pal cu faţa somnoroasă
Se va ivi pe cerul înnorat;
Anemice săruturi trimiţându-ţi,
Îţi va-ngropa prin timpuri ce-ai uitat.

De ce să plângi când te-a lovit urgia,
Când totu-i dat să suferi liniştit?
De ce suspini? Căci lacrima ni-i dată
Doar pentru râs, ci nu pentru scâncit?

Când totu-i fum, când totu-i o poveste,
De ce să sorbi doar cupa cu amar?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graurul

Pierdut prin câmp în iute zbor
Şi ciripit în fuga lor,
Ca nişte bile de-abanos,
Pe creanga dudului stau jos,
Încetişor...

S-au rătăcit de negrul stol
Şi sub a frunzelor prestol,
Îşi spun al inimii lor foc.
Şi tot sărind din loc în loc,
Pătrund în gol.

Şi-nciripiri ca de argint
Ei nu se-nşală, nu se mint;
Ci-şi spun pe faţă-ntregul dor,
Şi cald e ciripitul lor
--Parfum de-absint.--

Şi, Doamne, câte planuri fac
La umbra bunului copac!...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

E în zadar

Zadarnic cauţi un răspuns
La ghiduşiile-ţi neroade;
Zadarnic cerci în nepătruns
Să te strecori...
Şi-ntinzi în calea mea năvoade...

Zadarnic boldul ţi-l ascuţi;
Săgeata ta rămâne boantă.
Azi ochii mei rămas-au muţi.
E greu s-aprinzi cu umbra raza-naltă.

Zadarnic vrei să moi oţelul,
Punându-l la amiaz în soare;
Şi-oricât de mare ţi-ar fi zelul,
Nu vei putea
Să seci neţărmurita mare.

Zadarnic vei veni de-acuma
Să-ntinereşti petala ruptă...
O, nu-ncerca să aduni spumă,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1928)
Adăugat de Gabriela Genţiana GrozaGabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie "Toate-s vechi şi nouă-s toate'' M. Eminescu

În calea timpurilor care trec
Ca viitor mi-apare-ntreg trecutul;
Mă strânge-n lanţul greu necunoscutul
Şi-n idealul cu care-mi petrec,
Îmi aflu veşnicia mea şi scutul.

Un fluture-n livada înflorită
Se rătăceşte-n razele de soare,
Gustând nectar, ciupind din floare-n floare.
În capătul livezii mărginită
Şi-opreşte zborul--floare obosită!--
A obosit dar tot ar vrea să zboare...

Se-aşează jos pe-o galbenă petală
Şi-şi înfrânează-al aripilor zbor,
Şi capul mic l-apleacă-n jos, uşor.
Adoarme-o clipă, somn cât o clipeală.
O, dulce-i somnul muncitorilor!

Se mistuie pe dat-întreaga lume

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc autumnal

Litieră-şi făcu toamna din frunzişul ruginit
Şi din crengile uscate două osii şi-a cioplit;
Patru nuci îmbătrânite, costelive, făcu roţi
Şi-a strigat în crâng şi codru ca să vină cucii toţi.

Dar grăbiţi cum sunt din fire, când îi chemi ca să lucreze
Dânşii n-au voit pe umeri hamurile vechi s-aşeze;
Ci-ncepură-a face mofturi, că se vor mânji pe pene,
Hamurile-s şubrezite... Dar ce-i drept, le era lene...

Şi porniră-atunci să sufle vânturile nevăzute
Focuri ce-au pălit a ierbii plete. Mute
Au rămas şi crânguri şi câmpii pustii şi ape,
Îngroziţi fugiră cerbii ce veneau să se adape.

Iar căruţul roşu-galben, vuind, începu să fugă.
Speriaţi au fugit cucii. Şi sucit ca o zvârlugă,
Vântul fură din grădină ultima crăiţă vie
Şi fugi cu dânsa-n braţe, simbol dragostei să-i fie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec trecut

Ţi-ai prins în palme pletele de aur
Şi fir cu fir le-ai pieptănat, agale,
Le-ai destrămat, le-ai strâns ca pe-un tezaur,
Iar soarele, oprindu-se în cale,

Şi-a aruncat un bucheţel de raze
Ce şi-a pierdut lucirea sidefată
Şi-a poposit--căutător de oaze--
Ca să-ţi sărute chipul de agată.

Iar tu, tremurătoare, împletit-ai
Cu razele aprinse-a ta cosiţă
Şi-n focul lor, furată, învelit-ai
Aurul tot, făcându-l cununiţă.

Şi-atâta tot! Ai râs, apoi, şi iară
Te-ai afundat în visurile-n care
Ţi s-a topit a vieţii primăvară,
Crăiţă dulce cu petale-amare!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1928)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu zis-ai (Iisus la Pilat la judecată)

Sălbatică gloată cu freamăt se-abate
Păşind spre înaltul Pretoriu.
Cu ochii aprinşi şi cu feţe crispate

Mulţimea urmează pe-un Rege legat.
El merge cu capul în jos şi se-ntreabă:
,, De ce oare-n lanţuri de fier m-au băgat?

De ce mâna-mi slabă cătuşe-adunat-a
Când ea nicio muscă vreodat n-a strivit?''
S-aud şoapte-n urmă. Cum freamătă gloata!...

El merge împins de o ură păgână
Din partea acelor ce mult i-a iubit...
O lacrimă caldă îi pică pe mână

Şi alta-i urmează:,, O, suflete oarbe!
Cu glod stropiţi cerul...
Cedeţi că cu mâini înnegrite şi slabe

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1926)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!