Nicolae Martinescu despre alb

Iarna

În stoluri, corbii se rotesc
Şi fulgi uşori
Se cern din nori
Eu ziua-ntreagă mi-o-mpletesc
Din fire de fiori.

Se-nvăluieşte-n alb pământul
Ca-ntr-o mantie
Larg-argintie,
Izbit din cracă-n cracă, vântul
Se zbate cu furie.

Cu mâini nervoase răscoleşte
În val zăpada,
Şi trist, ograda
Sub sarcina de puf tânjeşte.
A-mbătrânit de tot livada!

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palatul cel vechi

Vremea bătrână cu părul alb nins
Toarce din furca-i de aur
Ziua şi noaptea, vii raze de lună,
Răilor ţese necazuri
Bunilor bune şi lauri.

Uşa-nnegrită de ani se deschide sfioasă,
Ora uşor se strecoară şi-anunţă în şoaptă:
"Sfârşitul la doi azi cu mine sosit-a"
Bătrâna cuminte pronunţă sentinţa-nţeleaptă:

"Să treacă!" şi-ntinde aripa ei mare
Ce-nvăluie două figuri obosite, bătrâne...
..........................................
Tăcerea de gheaţă din nou îi cuprinde palatul.
Şi-n linişte, vremea pe gânduri rămâne.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana GrozaGabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, clopotele, clopotele! (inspirat din Al.Vlahuţă)

Albă, mică fărâmiţă,
Unde rătăceşti voioasă?
Fulg bălai de porumbiţă,
Vino-n palma-mi de te lasă!...

Fărâmiţă de hârtie,
Crunt te bate uraganul;
Suflet despărţit de glie
Rătăceşti zburând în vanul

Spaţiilor nesfârşite...
Nu te duce, eşti prea mică
Între florile-ofilite!
Nu pleca, o, rândunică!

Suflet rătăcit în lume!
Zbori, furat de vânturi calde,
Te-a scăldat talazu-n spume;
Fugi, neantul să te scalde...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur..., după Alexandru Vlahuţă (1927)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă întru cei de sus

Vuieşte văzduhul, în noapte, de glasuri
Şi nori argintii ca şi spuma de mare,
Pe umeri plutind îngeraşii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul şi dulcele cor,
Şi lângă-adormitul--în ceaţă--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă uşor:

Cântaţi cu toţi slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, daţi slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munţi, pietre, râuri, cântaţi-i mereu!

Sunaţi şi voi cedri cu fruntea semeaţă
Acelui ce sfarmă blestemul şerbiei,
Şi face să fie şi-n iad dimineaţă,
Viaţă-aducându-i din nou veşnicie!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

Blânde şi moi ca puful,
Flori albe de zăpadă
Coboară din văzduhul
Ce-ameninţă să cadă.
............................
Cu legănări uşoare-n vânt
În fugă calea-şi împletesc;
Se lasă molcom pe pământ
Şi în argint îl învelesc.
.............................
Păpuşi cu păr bălai
De geruri nu se tem;
L-al vântului alai
Se fac cu toate ghem.

E linişte... pe dealuri
Pe văi şi pe coline;
Se-aşterne neaua-n valuri
Ca roiuri de albine.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă

Ion al Floarei, Tăvălugul
Plecă pe front la bătălie
Lăsând în câmp, pe brazdă, plugul
Şi-şi puse flori la pălărie.

Dar jalnică-i fu despărţirea
Acelui ce cu gând pleca
Să făurească înfrăţirea
Să lupte spre-a o apăra.

Storcând din pleoapa încreţită
Lacrimi--de mult ce o durea--
Măicuţa lui, de ani albită,
Grăi, privindu-l cum pleca:

,, Să ne mai scrii, Ionică dragă,
Să nu ne dai uitării, mamă;
În gândul tău să nu se şteargă
Măicuţa-ţi gârbovă, sărmană!''

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu zis-ai (Iisus la Pilat la judecată)

Sălbatică gloată cu freamăt se-abate
Păşind spre înaltul Pretoriu.
Cu ochii aprinşi şi cu feţe crispate

Mulţimea urmează pe-un Rege legat.
El merge cu capul în jos şi se-ntreabă:
,, De ce oare-n lanţuri de fier m-au băgat?

De ce mâna-mi slabă cătuşe-adunat-a
Când ea nicio muscă vreodat n-a strivit?''
S-aud şoapte-n urmă. Cum freamătă gloata!...

El merge împins de o ură păgână
Din partea acelor ce mult i-a iubit...
O lacrimă caldă îi pică pe mână

Şi alta-i urmează:,, O, suflete oarbe!
Cu glod stropiţi cerul...
Cedeţi că cu mâini înnegrite şi slabe

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1926)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!