
Cartea nouă
Oana a primit o carte;
Pozele-s frumoase foarte.
Uite-un țurțur, o albină,
O broscuță, o tulpină,
Uite-un munte, uite-un pom,
O căsuță și un om.
Poze sunt nenumărate-
Și-încă toate-s colorate.
Lângă ele, niște rânduri...
Oana noastră stă pe gânduri:
Cât mai e pân-o să crească
Și-o să-nvețe să citească?
poezie de Nina Cassian din colecția "Poezii pentru copii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



(...) viața nu se repetă. Detest repetițiile! Restul se află din carte. Nu să justific, nu să conciliez, ci să explic. Dacă pot. Și cei de bună credință care vor citi cartea, sper că mă vor înțelege. Da am scris această carte și pentru mine, pentru clarificarea mea. Am scris-o pentru a clarifica, în general, o epocă despre care tinerii de astăzi știu prea puțin: acel așa-numit "obsedant deceniu". Am considerat această carte o datorie de conștiință. A trebuit s-o scriu.
Nina Cassian în revista 22, nr 721
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Elogiul candorii
Știu să întreb
Despre miei, despre flori.
Odată-ntr-o pădure
Am sărutat un izvor.
Știu ce uimită-i
Culoarea albastră.
Am o grădină
Și o fereastră.
Mai am și o carte
Foarte subțire
În care nu-ncape
Decât o iubire.
Pot să-mi iau locul
Lângă tine, pe stea?
- Da, spuse prințul,
Ești prietena mea.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


În mod neașteptat, printr-o notă strecurată sub ușă, aflu că voi fi dată afară din această locuință peste trei zile!!! Las' că ea conține doar un pătuc, o alcătuire din patru rafturi înguste în care îmi țin cărțile, un fotoliu, o masă rotundă toate ale casei la care eu am adăugat pianul închiriat, televizorul și cam atât. Deci, sunt aruncată în stradă. S-ar părea că totul s-a terminat. Adică orice idee de a începe (continua) o «viață nouă». Trebuie să mor...
Nina Cassian în Jurnal
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tigrule
Nu e nevoie să faci săritura cea mare.
E destul să mă privești cu ochi galbeni.
Oriunde mă duc, orice-aș face,
ochii tăi galbeni să-mi încremenească aproape,
să-i sorb în pahare, în fructe să-i mușc,
să-i văd pe coperta de carte,
în lună, pe coapsa mea stângă,
în somnul de sâmbătă noaptea și-așa mai departe.
De-atâția ochi galbeni, să-mi pun
ochelarii de soare, să-mi trag peste cap
pătura neagră a mării
dar tu, nu mișca. Doar atât:
să mă privești cu ochi galbeni.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Bineînțeles că sînt suspectată, bineînțeles că umblu cu tinicheaua de coadă, ca urmare a faptului că am fost comunistă, cum declar de altfel și în carte. Da, am crezut în acest ideal, în această probabil utopie, niciodată aplicabilă, niciodată concretizată. Dar nu am negat niciodată că am asistat la degradarea Cartei comunismului. De altfel, nu a existat comunism, după opinia mea, nici în Uniunea Sovietică, nici în țările satelite. Ei s-au drapat, ca să zic așa, în acest cuvînt, trădîndu-l, călcîndu-l în picioare sistematic. Cum spun, nu a existat niciodată comunism adevărat! Poate nici nu are cum exista.
Nina Cassian în revista 22, nr 721
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Nina Cassian despre cărți, adresa este:
