Nina Cassian despre creştere

Omul care aduce ploaie

Tu eşti omul care-aduce ploaie.
Braţele tale îmi curg de-a lungul trupului,
privirea ta îmi clăteşte gâtul,
gura ta face să-mi crească la şold
o floare umedă, albastră.
Ai rupt inelul de aur
care mă logodise cu seceta,
inelul de aur uscat
gravat cu spin de cenuşă.
Neliniştea recoltelor îmi umflă pieptul.
Ciucuri de apă îmi spânzură la vârful degetelor.
Tunete blânde călătoresc prin noi.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în zori

Dormi... Dormi şi mă lasă
să te privesc nemişcat.
Părul tău unduie-n pernă
ca dintr-o carafă turnat.

Ce mult, ce adânc te iubesc
în fiece clipă.
Cu privirile-mi vii ca un ţipăt
mi-i teamă să nu te trezesc.

Îmi vine să strig! trăim!
E-al nostru veacul acesta de creşteri!
Vieţile noastre să fim
ucenici şi meşteri!

Dacă nici ăsta nu-i cântec de dragoste,
care-i?
Fireşte că nu gângăvitul alint
pe struna ghitarei,

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzică pentru pace

Treptele creşterii
urce-le meşterii,

schela poemelor,
vuietul vremilor,

dragostea — nimbul,
vestind anotimpul

cu frunzele martore
la umbră de arbore...
Dar dacă duşmanul
va scoate arcanul

rotund să măsoare
gîtlej de popoare,

atunci, da. atunci,
pentru noi, pentru prunci.

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian din volumul Sufletul nostru (1949)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

M-a crescut mama în poală
Din leagăn şi pân' la şcoală
Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul.

M-a învăţat să gânguresc
Să spun mamă, să zâmbesc,
M-a învăţat apoi prin casă
Primii paşi până la masă.

M-a învăţat ca să nu mint
M-a învăţat să nu m-alint
Să nu ştiu ce este frica
Toate m-a învăţat mămica!

Mamă bună, mamă dragă
Te-oi iubi o viaţă-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut
Pentru că tu m-ai crescut.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie intenţionată

Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe cînd manifestam cîntînd
Ca nişte pietre ude, ca nişte cartofi.

Ochii sînt ai morţilor foarte tineri
Şi circula sub asfalt ca niste ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Şi i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.

Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pămîntului.
În drum, scot uneori o fîntînă cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculiţa vîntului.

Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla frageda, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atîtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!