Pablo Neruda despre alb

Poemul IV

În inima verii
dimineaţa este cuprinsă de furtună.

Norii trec ca batiste albe de "adio";
vântul călătorind, îi flutură în mâinile sale.

Inima infinită a vântului
pulsând deasupra iubirii noastre tandre.

Orchestral şi divin, răsunătoare printre copaci
ca o limbă bogată în războaie şi cântece.

Vânt ce înlătură frunzele moarte cu o atingere rapidă
şi îndoaie săgeţile pulsânde ale păsărilor.

Vânt ce-o răstoarnă pe ea în valul fără de stropi
şi-n substanţa fără de povară, şi-n flăcări aplecate...

Din abundenţă, săruturile ei sparg şi afundă,
asaltate la porţile vântului de vară.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul 1 (Trup de femeie)

Trup de femeie, coline albe, coapse albe,
eşti asemenea unei lumi, aşternută în supunere.
Trupul meu aspru, agrest, sapă în tine
şi face o sămânţă să răsară în adâncul pământului.

Am fost singur ca un tunel. Păsările au zburat din mine,
şi noaptea m-a doborât cu invazia ei copleşitoare.
Să pot supravieţui, te-am pătruns ca o armă,
ca o săgeată din arcul meu, sau o piatră din aruncătura mea.

Dar vremea răzbunării a apus, şi te iubesc!
Trup din piele, din muşchi, din lapte însetat şi ferm.
Şi cupele sânilor tăi! Şi ochii tăi plini de absenţă!
Şi rozele pubisului tău! Şi vocea ta tristă şi blajină!

Trupul femeii mele, voi continua să dăinui prin el.
Setea mea, eterna-mi năzuinţă, calea mea schimbătoare.
Ape negre se adună acolo unde setea eternă curge,
şi truda alături de ea, şi durerea fără de ţărm.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

IX (Îmbătat de pini)

Îmbătat de pini şi lungi sărutări,
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârşitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.

Palid şi zdrobit de apa-mi hămesită,
plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
încă înveşmântat în sunete amare şi cărunte
şi-ntr-o tristă coamă a ceţei dezolante.

Călit de pasiuni, călătoresc pe singurul meu val,
al lunii, al soarelui, arzând şi rece, pe neaşteptate,
liniştit în trecătoarea insulelor norocite,
albe şi dulci ca şoldurile calme.

În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
şi înveninând rozele ce mă împânzesc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albină (VIII)

Albină, ţi-ai aruncat zumzetul în sufletul meu,
îmbătată de miere, şi zborul ţi-l purtai în dulci spirale de fum.

Eu sunt cel fără speranţă, cuvântul fără ecou,
şi cel care a avut totul, pierzând totul.

Ultima legătură, în tine scârţâie ultima-mi năzuinţă.
În ţinutul meu searbăd tu eşti ultima roză.

O, tu care eşti tăcută!

Lasă-ţi privirea adâncă să se închidă. Acolo noaptea se zbate.
O, trupul tău dezgolit, o statuie temătoare.

Tu ai privirea adâncă, în care noaptea loveşte.
Liniştite braţe de flori şi veşmânt de roză

Sânii tăi aduc a melci albi.
Un fluture de umbră s-a aplecat în pântecele tău
să se odihnească.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul V

Ca tu să mă auzi,
cuvintele mele
se îngustează câteodată
precum urmele pescăruşilor pe plaje.

Colier, clopot ameţit
pentru mâinile tale gingaşe ca strugurii.

Şi îmi privesc cuvintele din depărtare.
Ele găsesc un adăpost mai cald în tine decât în mine.
Ca iedera se înalţă pe vechile-mi dureri.

La fel suie ziduri ceţoase.
Tu eşti vinovată pentru o astfel de trudă.
Ele zboară din bârlogul meu întunecat.
Totul se umple de tine, şi tu umpli totul.

Înaintea ta, au populat golul pe care tu l-ai cucerit,
şi îmi sunt mai vecine în tristeţe decât tine.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul 20

Asta-seara pot sa scriu cele ma triste versuri.
Sa scriu, de pilda:"Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri".
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Asta-seara pot sa scri cele mai triste versuri.
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.
In asemenea nopti am tinut-o in brate,
Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.
Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Sa stiu ca nu mai e mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.
Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?
Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.
Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare.
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douazeci de poeme de iubire si un cantec deznajduit
Adăugat de Andra Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda saraciei

Cand m-am nascut
te-ai luat dupa mine
si ma priveai,
saracie
printre sipcile putrede,
in iarna profunda.
Apoi
tot ochii tai erau cei
ce ma priveau printre grinzi.
Noaptea,
stresinile
repetau
numele si prenumele tau
sau, cateodata,
solnita sparta,
camasa rupta,
ghetele ranjite mi te-aminteau.
Stateai acolo,
la panda,
cu dinti tai viermanosi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda
Adăugat de Andra
Comentează! | Votează! | Copiază!