Balada studențească
Din noaptea-aceea neagră nu mai știu
Nimic despre vecinul meu ca scrumul.
Poate-a plecat în zori, de timpuriu,
Poate-a murit, căutând zadarnic fumul.
Sau poate totul n-a fost decât vis
Ori vreo halucinație, pe care
Am încercat-o lâng-un manuscris
Într-un amurg cu vânt și febră mare.
poezie celebră de Radu Stanca din Poezii (1973)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ciuta
Oare-ai fost ciută acum câteva veacuri
Sau pentru ce ți-s gleznele așa zvelte,
Jivina mea, vânată-n veacuri celte
Și-adusă din păduri în vechi iatacuri?
Oare-ai fost val împins de alte valuri
Sau vânt ușor pe care-alt vânt îl bate,
De ți-s atât de moi și legănate
Plimbările sub largile portaluri?
Sălbăticiune prinsă-n negre cuiburi,
Când umbli, tu parcă dezmierzi pământul...
Nu vrei să-mi calci și mie azi mormântul
Și-odihna mea cu pasul tău s-o tulburi?...
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trandafirul și călăul
După ce capul ei frumos căzu,
Omul cu gluga roșie, sclipitoare,
Proptit de stâlp, din părul lung văzu
Un trandafir căzându-i la picioare.
Și ca lovit de-un trăznet nemilos
Cu mintea și privirile confuze,
Îl ridică, fără să vrea, de jos
Și-l apasă, însângerat, pe buze.
Din clipa-aceea, zile, nopți la rând,
El care-a dus la moarte nepăsându-i
Sute și zeci de suflete plângând
Plânse amar, cu sufletul, la rându-i.
Și-ncins cu-o rasă neagră, plin de zel,
Porni să caute milă și iertare,
Erau atât de mulți uciși de el
Că-ntregului oraș cerea-ndurare.
....................................
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Invitație la o artistă
Astăzi va fi la mine o serbare,
Un tânăr zvelt va ține-o cuvântare
Despre iubire, moarte, datorii.
Și te întreb: nu vrei și tu să vii,
Nu vrei să fii de față, în bacantă,
La cuvântarea lui interesantă
Și să dansezi apoi, aproape goală,
Pe podiul ridicat anume-n sală?
Eu, îmbrăcat în negru, cum seniori-s
Voi recita ceva din "Ars Doloris",
Iar la sfârșit o placidă harfistă
Va încheia serbarea asta tristă.
Toți invitații mei vor fi persoane
Cu multă vază-n cer și în saloane,
Toți vor veni de sus, purtând pe-aripe,
Mantale fine, lungi, împodobite.
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem
O să rămâi în mine și după ce-o să pleci,
La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri și poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.
O să rămâi în mine și când vei încerca
Să intri în pădure și să te pierzi într-însa.
Vezi! Urma ta săpată e în visarea mea
Și pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.
Și te-aș găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Și te-aș afla oriunde te-ai ghemui hoțește.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potrivește.
O să rămâi în mine și după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cușcă.
Tristețea mea ciudată te va ochi și-n nori;
Tristețea mea țintește mai bine ca o pușcă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la negru, dar cu o relevanță mică.
Simpozion
Tocmai în zori se sfârși acel chef.
Nu mai aveam nici un picur în cupe.
Era plină doar amfora grea de sidef,
Dar nici unul din noi nu știa s-o destupe.
Și veni-n zbor paharnicul morții din cer
Și-o deschise c-un gest funerar, dintr-o dată.
Vinul negru din ea curse-n cupe sever
Și băurăm și amfora-aceea mai toată.
Istoviți, prăbușiți pe înaltele trepte,
N-am mai fost dup-aceea în stare să bem.
Dar paharnicul morții, deprins să aștepte,
Aștepta sus, pe-un soclu, tăcut și solemn.
În grădină păleau cupidonii de piatră
Și ghirlandele verzi de pe grinzi lunecau.
Băutura pesemne era fermecată
Căci în juru-ne toți, rând pe rând, adormeau.
[...] Citește tot
poezie clasică de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata cu vioara
Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănțuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,
Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârșit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...
Voi o credeați nebună, negreșit,
Când o vedeați mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliți veșnica-i cântare...
Dar adevăru-i altul și mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Și ce blestem - sălbatic și amarnic!
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata cu vioara
Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănțuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,
Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârșit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...
Voi o credeați nebună, negreșit,
Când o vedeați mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliți veșnica-i cântare...
Dar adevăru-i altul și mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Și ce blestem - sălbatic și amarnic!
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Hebrietas Cibinensis
Privește cum stau într-o dungă
Ca globul pâmântului, toate;
Zidirele-acestea ciudate.
Biserica asta prelungă.
Privește la mâinile mele:
Din două, acuma am patru.
Aievea sunt sau sunt de teatru
Aceste scări, ziduri, crenele?
Pe cer două luni râd cu hohot
Și stelele se dau de-a dura.
Mi-e plină de cântece gura
De parcă nu-i gură, ci clopot.
Pământul astîmpăr nu are
Și nu știu sub mine ce face,
Nu vrea nicidecum să-mi dea pace,
Îmi tot lunecă de sub picioare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai Noaptea
Numai noaptea vino, cand tacerea
Se loveste tainic de feresti,
Cand ma-nchid ursuz in incaperea
Unde stau si-astept sa te ivesti.
Ca un fur ce vrea sa-mi intre-n casa,
Dar s-a prins in curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, cand se lasa
O perdea de plumb pe ochii treji.
Fluturand in urma ta esarfe
Negurile toate de pe lac,
Fa sa inceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreaga nu mai tac!
Si la umbra lunii blestemata
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca sa fii si mai neasteptata
Decat ai fi fost, venind prin vis.
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusțanca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Radu Stanca despre negru, adresa este: