Primăvara s-a întors. Pământul este precum un copil care știe poezii.
citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă
Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parc-ar ofili grădini, departe-n ceruri;
și cad cu dezmințite gesturi.
Și-n nopți cade pământul greu
din toate stelele-n singurătate.
Noi toți cădem. Și mâna asta cade.
Și uite cealaltă. Ea e în toate.
Și totuși este Unul care ține
căderea asta blând în mâna lui.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alinarea Mariei cu cel înviat
Ce-au simțit atunci: nu este oare
decât orice taină mai dulce
și tot pământesc:
când puțin palid încă de groapă,
ușurat a mers către ea:
înviat în tot locul.
O, către ea, mai întâi. De nespus
le era vindecarea.
Da, se vindecau, asta era. Și n-aveau nevoie
să se-atingă tare.
El puse, de-abia o secundă,
a lui în curând
veșnică mână, pe umărul ei femeiesc.
Și ei începură,
tăcut ca pomii-n aprilie,
și nețărmurit,
acest anotimp
al supremei lor legături.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Viața Mariei, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seară
Seara își schimbă încet-încet veșmântul,
i-l țin copaci la poale de ponor;
iată: acum s-a despărțit pământul
într-unul ce se-nalță și altul căzător;
ești al niciunuia de-a-ntregul când te lasă,
nici chiar întunecat precum o casă,
nici invocând nemărginirea toată
precum o stea în noapte avântată
și-ți lasă,-nfricoșată viața ta,
nelămurită, spre-mpliniri crescând;
când mărginită, când înțelegând,
în tine când o piatră, când o stea.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la Pământ, dar cu o relevanță mică.
Cel ce citește
Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoșteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiți în oameni,
în oamenii întunecați de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
și-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam și totuși curg
cuvintele și șiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăștiate...
Acuma știu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolțile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Și-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
și de departe ca și cum ar crește
[...] Citește tot
poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă
Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veșteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.
Și cade-n nopți adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.
Noi toți cădem. Mâna de colo cade.
Și altele, și toate, rând pe rând.
Dar este Unul care ține-n mână
căderea asta, nesfârșit de blând.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul XII
Slavă duhului; unirea mult râvnită
el ne-o poate da. Trăim doar semne.
Pașii mici ai orelor dânsul le-însemne,
lângă ziua cea drept hărăzită.
Nu știm locul nostru-adevărat,
dar purtarea dreaptă ne sporește
și aflăm pe cei ce ne-au aflat;
iar pustiul necuprins rodește...
Năzuință pură. Cântec al puterii!
Trebilor îngăduite, mulțămită,
n-ai scăpat de praștia durerii?
Pe ogor cu sârg țăranul stăruie
și sămânța-i verii rod sortită.
Dar nu e de-ajuns: pământul dăruie.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul XIII
O, pară, vișina, mărul în pârg,
agrișele... poamele toate vorbesc:
de moarte vorbesc, de-al vieții sârg...
îl presimți și pe-un chip copilăresc.
Gustă sucul: purcese departe.
Simți molcom pe limbă tâlcul nespus;
curg gânduri fără vorbe deșarte;
prinse-n rod, carnea lor ni le-a spus!
De rostești vorba: măr, toți o știu;
dar mai dens dulce suc simte gura
mângâind legănat mușcătura,
limpezit tot mai treaz, străveziu;
Îndoit râs solar, pământesc :
O trăiri!... Simțământ... urieșesc!
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul XII
Să vrei prefacerea! prins de-al văpăii avânt,
ce-ți poate ție răpi a prefacerii fală?
Faurul spirit oricare, ce-i pământesc îndrumând,
iubește în chipul zvâcnind răsturnata migală.
Ce-i rămas neclintit, încremenire-nseamnă!
Afli-adăpost în groaza ce nevăzut amețește?
Așteaptă! Năprasnic veghează mai cruntă năprasnă!
Vai ție! Securea ascunsă pândește!
Dar cunoaște izvoru-n șuvoi a cunoașterii fire,
cârmuind-o voios prin plăsmuiri luminate
ce sfârșind, ades reîncep prin sfârșitul ce piere!...
Fericirea oricare se naște din despărțire
străbătând-o mirată. Dar Daphne, schimbată
în laur înmiresmat, te vrea adiere!
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căci, doamne, marile orașe
Căci, doamne, marile orașe
pierdute sunt și despletite;
Ca dintre flăcări fuge cel mai mare
și să-l aline nu e alinare,
și curg micile-i ore risipite.
Trăiesc acolo oameni, trăiesc greu și rău,
în case-adânci, și gestu-i înspăimântă,
speriați mai rău ca turma nou născută;
respiră-afară treaz pământul tău,
ei însă sunt și nu mai știu că sunt.
Acolo cresc copii pe lângă geamuri,
ascunse-n umbre veșnic cenușii,
și nu știu că afară, flori pe ramuri
cheamă spre zări, spre vânt, spre bucurii
și nu pot fi decât copii și-s triști copii.
Cresc fete-n floare spre necunoscut
și le e dor de calma lor copilărie,
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie și moarte, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Muzica
Domnului Lorenz Lehr
Aceea care doarme... ca la neprihănita-i deșteptare
să fie atât de trează că noi cu toții adormim
năuciți de a ei trezie... O spăimântare!
Lovește pământul: răsună surd, gloduros,
înfundat și-mbrobodit cu scopurile noastre.
Lovește steaua: ți se dezvăluie uluitoare!
Lovește steaua: cifrele nevăzute
se împlinesc; cu ajutorul atomilor
se înmulțesc în spațiu. Sunetele iradiază.
Și ceea ce-i aici ureche pentru
plinul lor val de val,
undeva-i de asemenea ochi: aceste domuri
se boltesc undeva în Ideal.
Undeva muzica dăinuie, cum undeva
lumina asta o auzi ca un zvon depărtat...
Doar pentru simțurile noastre toate sunt
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Dedicații, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie neterminată
(Ultima formă a proiectului)
Nu lăsa soarta să-ți nege copilăria,
fidelitatea acestei cerești, inefabile vârste, care
ce chiar pe captivul pierind în carcera sumbră,
încă-l susține, până la capăt. Căci dincolo de timp,
ea stăruie-n inima noastră. Chiar și bolnavului,
când privirea lui fixă-nțelege că nu-i mai răspunde odaia,
și nici un lucru în jur, căci toate-s bolnave ca el,
chinuite de febră, vindecabile totuși
chiar și lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:
în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,
singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.
Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele și văluri
o face s-arate mai mândră, ne-a-nșelat doar o vreme.
Nu e mai tare ca noi, și nici mai cruțată;
nici zeii nu pot să-i sporească puterea:
Fără-apărare
e ca și noi, ca jivinele iarna, fără-apărare,
ba și mai fără-apărare, căci nu știe ce-i adăpostul.
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (decembrie 1920, Castelul Berg am Irchel), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A cincea elegie
Dedicată doamnei Hertha Koenig
Spune-mi, însă, cine sunt ei, călătorii aceștia puțin mai
trecători ca noi înșine, pe care-mboldindu-i din vreme
îi stoarce, de dragul cui, ah! al cui
o mereu neostoită voință? Ci, iată îi stoarce,
îi încovoaie, îi răsucește și-i amețește,
îi aruncă și-i prinde din nou, ca printr-un aer
dat cu ulei, mai neted, prin care se lasă iar
jos, pe covorul subțiat, ros de
veșnica lor săritură, pe covorul acesta
pierdut în univers.
Lipit ca un plasture, parcă cerul
de mahala ar fi durut pământul. Și abia căzuți
în picioare, aici, iată-i: literă mare a prezenței... îndată bărbații
cei mai puternici sunt rostogoliți din nou, în glumă, gest
mereu repetat, ca al lui August cel Tare la masă
cu farfuria de cositor.
Ah, și-mprejurul acestui
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Rainer Maria Rilke despre Pământ, adresa este: