Îmi trăiesc viața în inele ce cresc
Îmi trăiesc viața în inele ce cresc,
ce peste lucruri se întind.
Ultimul cerc nu îl mai împlinesc,
dar vreau să îl sporesc.
Rotesc în jurul lui Dumnezeu, în jurul vechiului turn,
rotesc de milenii, îmi pare;
și nu știu încă: Sunt o furtună, sunt un șoim
sau doar un cântec mare.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sărmanele cuvinte
Sărmanele cuvinte ce suferă flămânde,
și trec neobservate, atâta le iubesc.
Din locul meu le dau culori prea blânde,
înseninându-se zâmbesc și-n mine cresc.
Și firea lor, închisă-n a mea teamă,
se înnoiește-n văzul tuturor;
de cântece n-au fost băgate-n seamă
acum ele pășesc spre al meu cor.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mie însumi
Asta e Dorința: trăirea în mișcare,
să nu ai nici o casă în tot acest răstimp.
Și astea sunt Dorințe: lentă dialogare
cu eternitatea în spațiu și în timp.
Și asta este Viața: când până într-un mâine
singura oră lentă pe piscuri se ridică,
care, zâmbind surorilor crește ca o pâine,
tăcerile pe care Eternei le dedică.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Aceasta este dorința (1895), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul XIX
Lumea-și preschimbă-n zbor firea-n
noi chipuri ca norii,
dar crește desăvârșirea-n
vechi albii, cresc zorii.
Peste calea ce clatină zarea
dezlegat se resfiră
largă, întâia cântare
zeiesc glas de liră.
Nu-i dumirită durerea,
nu-i bucheră iubirea!...
Când ne gonește în moarte
nu ne dăruie știrea.
Doar cântecul dă izbăvirea:
sărbătorescul să ne poarte!
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am mulți frați în sutane
Am mulți frați în sutane
în sud, unde în mănăstiri lauri cresc.
Eu știu cum ei Madone zugrăvesc
cu visul tineri Tiziani privesc
prin care Domnul va intra-n saloane.
Dar, pe măsură ce mă înclin în mine:
Domnul mi-e-ntunecat și-i ca o țesătură
de rădăcini ce beau tăcute seva.
Eu mă înalț din din dulcea Lui căldură,
mai mult nu știu, căci ramurile mele
adânc se odihnesc și-n vânt adie.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cina cea de taină
Sau strâns în jurul lui confuzi, mirați,
el ce se-nchide ca un înțelept
și se retrage dintre cei intrați
și curge peste ei străin și drept.
Singurătatea veche vine peste el,
cea care l-a crescut în faptele-i profunde;
va trece prin păduri, fidel,
cei ce-L iubesc de fața Lui se vor ascunde.
La ultima lui masă i-a chemat
și (ca o pușcătură ce-alung-un mielușel
tremurând) gonește mâini din pâinea ce le-a dat
cu-al său cuvânt: ei zboară înspre el;
ei flutură neputincioși pe masa de onoare
și căută o ieșire. El însă
este peste tot ca un apus de soare.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 iunie 1903, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Apolo timpuriu
Precum o dimineață, în plină primăvară
deja, prin ramul încă desfrunzit privirea
și-o trece uneori: așa, pe fața-i clară
nu e nimic s-oprească strălucirea
tuturor poeziilor, aproape să ne-omoare;
căci încă nicio umbră văzul nu-i umbrește,
prea rece-i pentru lauri a tâmplelor răcoare,
iar din sprâncene, mai târziu va crește
a trandafirilor grădină avântată,
din care foi căzând, rătăcitoare,
vor trece peste gura-i tremurată
ce încă tace, neuzată, tresărind,
doar cu al ei surâs ceva sorbind,
parcă i s-ar turna a lui Cântare.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Acum și ele femei au ajuns
Acum și ele femei au ajuns.
Copii și visuri multe au pierdut,
și copii au născut,
și copii au născut,
și ele știu: pe-acest prag tăcut,
încărunți-vom toate-n chin și-n plâns.
Tot ce-i al lor încape în casă.
Numai când Ave Maria mai bate,
are-n inima lor o-nsemnătate,
și-ncep obosite, la poartă să iasă.
Și când drumurile cresc și tot cresc,
și suflă vântul Campagnei pustii,
de zâmbetul cel vechi își amintesc,
ca de străvechi melodii...
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Preludiu de primăvară
Dispăru asprimea. I-o cruțare
peste pajiști nude, cenușii.
Ape mici au altă accentuare.
Imprecise gingășii
se întind din spații spre pământ.
Drumuri merg în țară și-o arată.
În copacul gol, neașteptată,
vezi expresia creșterii, trecând.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Textele de mai jos conțin referiri la creștere, dar cu o relevanță mică.
Elegie neterminată
(Ultima formă a proiectului)
Nu lăsa soarta să-ți nege copilăria,
fidelitatea acestei cerești, inefabile vârste, care
ce chiar pe captivul pierind în carcera sumbră,
încă-l susține, până la capăt. Căci dincolo de timp,
ea stăruie-n inima noastră. Chiar și bolnavului,
când privirea lui fixă-nțelege că nu-i mai răspunde odaia,
și nici un lucru în jur, căci toate-s bolnave ca el,
chinuite de febră, vindecabile totuși
chiar și lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:
în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,
singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.
Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele și văluri
o face s-arate mai mândră, ne-a-nșelat doar o vreme.
Nu e mai tare ca noi, și nici mai cruțată;
nici zeii nu pot să-i sporească puterea:
Fără-apărare
e ca și noi, ca jivinele iarna, fără-apărare,
ba și mai fără-apărare, căci nu știe ce-i adăpostul.
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (decembrie 1920, Castelul Berg am Irchel), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cel ce citește
Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoșteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiți în oameni,
în oamenii întunecați de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
și-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam și totuși curg
cuvintele și șiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăștiate...
Acuma știu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolțile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Și-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
și de departe ca și cum ar crește
[...] Citește tot
poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am frați în sud, am mulți și în sutane
Am frați în sud, am mulți și în sutane,
în mânăstiri în care laur crește.
Știu, ei zugrăvesc madone omenește,
visez adesea despre tineri tiziani,
prin care domnul în văpăi gonește.
Dar când am gândurile-n sinea mea plecate,
e sumbru domnul meu, o-mpletitură
de rădăcini, fără de zgomot bând.
Atâta știu, că dintr-a lui căldură
eu mă înalț, căci ramurile-mi toate
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viața monahală, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Muzică: suflu-al statuilor, poate
Muzică: suflu-al statuilor, poate:
tăcere-a imaginii. Tu, grai, unde graiuri
sfârșesc, tu timp
în verticală pe direcția pierdutelor inimi.
Simțiri pentru cine? O, tu, metamorfoză
a simțirii în ce? : în peisaj ce se-aude.
Muzică: tu, străino. Spațiu al inimii
crescut deasupră-ne. Străfund al nostru, ce depășindu-ne,
ne părăsește sacră plecare:
când adâncul ne-nconjură
ca o zare mult încercată, ca cealaltă
parte-a văzduhului,
pură,
uriașă,
ce nu mai poate fi locuită.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul XXV
Auzi dar, sună-întâia hărnicie
a greblei; iarăși ritmu-i omenesc;
în frâu ținută, prea tăcuta glie
puteri, în prag de primăvară-i cresc
dând gust, nu crezi? la tot ce vine;
acel ce-ades spre tine merge, iată
nu crezi că-i noul? Niciodată
cuprins, el te-a cuprins pe tine!...
Stejarii ce prin iarnă străbătură
vestesc în seară, castaniul verii
și semne-și fac în suflul adierii.
Par negre tufele din bătătură,
în negru mai deplin zac bălegare,
și fiecare ceas mai tânăr pare.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cina cea de taină
S-au strâns în juru-i tulburi și mirați,
iar el se-nchide ca-nțelepții; iată-l
cum dintr-ai lui se smulge, dintre frați,
și ca un fluviu curge-nstrăinatul.
Îl năpădește vechea-nsingurare,
cea care l-a crescut spre fapte-adânci;
iar va umbla printre măslini,
și-atunci îl vor lăsa cei ce-l iubesc mai tare.
La cea din urmă cină i-a chemat
și (cum alungă-mpușcături un stol
din lan) cuvântu-i de pe pâini a alungat
mâinile lor: spre el, neliniștit
se-ndreaptă-n zbor și mesei dau ocol
și caută scăpare. Însă el
e pretutindeni ca un asfințit.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Domnul fiecăruia doar îi cuvântă înainte de a-l crea
Domnul fiecăruia doar îi cuvântă înainte de a-l crea,
apoi îl însoțește din beznă tăcând.
Dar cuvintele, preursirea,
aceste cuvinte-stihie, sunt:
De simțurile tale trimis pe pământ,
până la capătul dorului mergi fremătând;
dă-mi veșmânt.
Îndărătul lucrurilor crește pârjol cotropitor,
ca umbrele lor
întreg să m-acopere-ntr-una.
Îngăduie totul: frumusețea, spaima, totuna.
Trebuie doar să mergi: nici o simțire nu-i prea departe.
De mine, nimic nu te despartă.
I-aproape străbuna
țară-viață.
O vei recunoaște
După grava ei față.
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viața monahală, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul XVIII
Dansatoare, tu strămutare
a tot ce sortit e să piară, ofrandă;
vârtej, cel din urmă pom, crești din mișcare,
domnești peste vreme, zbor prins în ghirlandă!
N-a înflorit peste freamăt, deodată,
peste vârfu-i, tăcerea? Deasupra, nu-l învăluiai?
Sus, nu soare era, nici vară, ci nemăsurata
arșiță pe care-n nepreget o desfășurai...
Doar roade purta, roade, copacul, extazul.
Nu-i oare molcomă roadă: ulciorul
vărgat, pârg deplin, dar mai pârguit nu e vasul?
Că-n limpezi icoane păstrează tiparul
pe care bezna sprâncenelor tale, fiorul,
pânze desprinse, sucind scrise tot harul?
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Căci noi suntem doar coaja, frunza doară
Căci noi suntem doar coaja, frunza doară.
Moartea cea mare, ce-i în orișicine,
ea-i acel fruct pe care totu-l împresoară.
De dragul lui fetițe se ridică
și-apar ca un copac dintr-o lăută,
de dorul lui băieții se-nfiripă;
celor ce cresc, femeile le-ascultă
spaime, ce nimeni altul nu le ia.
De dragul lui, ceva ce-a fost privit,
chiar de s-a stins demult, va rămânea
și-oricine-a plăsmuit sau a clădit,
pentru-acest fruct o lume deveni,
și îngheță și se topi,
spre el își răsuci lumina toată.
Întreaga inimii căldură-i adunată
în el, și-a creierului albă pară.
Dar îngerii tăi trec în stoluri, iată,
și verzi fructele toate le aflară.
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie și moarte, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tu nu socoți că-i blasfemie ruga mea
Tu nu socoți că-i blasfemie ruga mea:
parcă în cărți bătrâne frunzăresc,
să văd cu tine cât de mult mă înrudesc.
Vreau dragoste să-ți dau. Din care-ai vrea...
Oare pe-un tată îl iubești? Nu pleci, cum ai plecat
și tu de lângă mine: aspru-ntunecat,
de lângă mâinile-i stinghere, goale?
Nu culci cuvântu-i ofilit și moale,
în cărți bătrâne, rareori citite?
Nu-i oare inima-i un stăvilar
Ce-l lași și curgi spre bine și amar?
Nu-i tatăl, pentru noi, ce-a fost odat'?
ani ce-au trecut, străini de cei ce sunt,
gest învechit și demodat veșmânt,
mâini veștede și păr decolorat?
Și chiar de-a fost erou pe vremea sa,
e frunza ce, când creștem, va cădea.
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Căci, doamne, marile orașe
Căci, doamne, marile orașe
pierdute sunt și despletite;
Ca dintre flăcări fuge cel mai mare
și să-l aline nu e alinare,
și curg micile-i ore risipite.
Trăiesc acolo oameni, trăiesc greu și rău,
în case-adânci, și gestu-i înspăimântă,
speriați mai rău ca turma nou născută;
respiră-afară treaz pământul tău,
ei însă sunt și nu mai știu că sunt.
Acolo cresc copii pe lângă geamuri,
ascunse-n umbre veșnic cenușii,
și nu știu că afară, flori pe ramuri
cheamă spre zări, spre vânt, spre bucurii
și nu pot fi decât copii și-s triști copii.
Cresc fete-n floare spre necunoscut
și le e dor de calma lor copilărie,
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie și moarte, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Rainer Maria Rilke despre creștere, adresa este:
