Rainer Maria Rilke despre creştere

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc,
ce peste lucruri se întind.
Ultimul cerc nu îl mai împlinesc,
dar vreau să îl sporesc.

Rotesc în jurul lui Dumnezeu, în jurul vechiului turn,
rotesc de milenii, îmi pare;
şi nu ştiu încă: Sunt o furtună, sunt un şoim
sau doar un cântec mare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmanele cuvinte

Sărmanele cuvinte ce suferă flămânde,
şi trec neobservate, atâta le iubesc.
Din locul meu le dau culori prea blânde,
înseninându-se zâmbesc şi-n mine cresc.

Şi firea lor, închisă-n a mea teamă,
se înnoieşte-n văzul tuturor;
de cântece n-au fost băgate-n seamă
acum ele păşesc spre al meu cor.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie însumi

Asta e Dorinţa: trăirea în mişcare,
să nu ai nici o casă în tot acest răstimp.
Şi astea sunt Dorinţe: lentă dialogare
cu eternitatea în spaţiu şi în timp.
Şi asta este Viaţa: când până într-un mâine
singura oră lentă pe piscuri se ridică,
care, zâmbind surorilor creşte ca o pâine,
tăcerile pe care Eternei le dedică.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Aceasta este dorinţa (1895), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIX

Lumea-şi preschimbă-n zbor firea-n
noi chipuri ca norii,
dar creşte desăvârşirea-n
vechi albii, cresc zorii.

Peste calea ce clatină zarea
dezlegat se resfiră
largă, întâia cântare
zeiesc glas de liră.

Nu-i dumirită durerea,
nu-i bucheră iubirea!...
Când ne goneşte în moarte

nu ne dăruie ştirea.
Doar cântecul dă izbăvirea:
sărbătorescul să ne poarte!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mulţi fraţi în sutane

Am mulţi fraţi în sutane
în sud, unde în mănăstiri lauri cresc.
Eu ştiu cum ei Madone zugrăvesc
cu visul tineri Tiziani privesc
prin care Domnul va intra-n saloane.

Dar, pe măsură ce mă înclin în mine:
Domnul mi-e-ntunecat şi-i ca o ţesătură
de rădăcini ce beau tăcute seva.
Eu mă înalţ din din dulcea Lui căldură,
mai mult nu ştiu, căci ramurile mele
adânc se odihnesc şi-n vânt adie.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

Sau strâns în jurul lui confuzi, miraţi,
el ce se-nchide ca un înţelept
şi se retrage dintre cei intraţi
şi curge peste ei străin şi drept.

Singurătatea veche vine peste el,
cea care l-a crescut în faptele-i profunde;
va trece prin păduri, fidel,
cei ce-L iubesc de faţa Lui se vor ascunde.

La ultima lui masă i-a chemat
şi (ca o puşcătură ce-alung-un mieluşel
tremurând) goneşte mâini din pâinea ce le-a dat
cu-al său cuvânt: ei zboară înspre el;

ei flutură neputincioşi pe masa de onoare
şi căută o ieşire. El însă
este peste tot ca un apus de soare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 iunie 1903, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apolo timpuriu

Precum o dimineaţă, în plină primăvară
deja, prin ramul încă desfrunzit privirea
şi-o trece uneori: aşa, pe faţa-i clară
nu e nimic s-oprească strălucirea

tuturor poeziilor, aproape să ne-omoare;
căci încă nicio umbră văzul nu-i umbreşte,
prea rece-i pentru lauri a tâmplelor răcoare,
iar din sprâncene, mai târziu va creşte

a trandafirilor grădină avântată,
din care foi căzând, rătăcitoare,
vor trece peste gura-i tremurată

ce încă tace, neuzată, tresărind,
doar cu al ei surâs ceva sorbind,
parcă i s-ar turna a lui Cântare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu de primăvară

Dispăru asprimea. I-o cruţare
peste pajişti nude, cenuşii.
Ape mici au altă accentuare.
Imprecise gingăşii

se întind din spaţii spre pământ.
Drumuri merg în ţară şi-o arată.
În copacul gol, neaşteptată,
vezi expresia creşterii, trecând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce citeşte

Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate...
Acuma ştiu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolţile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Şi-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
şi de departe ca şi cum ar creşte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fraţi în sud, am mulţi şi în sutane

Am fraţi în sud, am mulţi şi în sutane,
în mânăstiri în care laur creşte.
Ştiu, ei zugrăvesc madone omeneşte,
visez adesea despre tineri tiziani,
prin care domnul în văpăi goneşte.

Dar când am gândurile-n sinea mea plecate,
e sumbru domnul meu, o-mpletitură
de rădăcini, fără de zgomot bând.
Atâta ştiu, că dintr-a lui căldură
eu mă înalţ, căci ramurile-mi toate

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum şi ele femei au ajuns

Acum şi ele femei au ajuns.
Copii şi visuri multe au pierdut,
şi copii au născut,
şi copii au născut,
şi ele ştiu: pe-acest prag tăcut,
încărunţi-vom toate-n chin şi-n plâns.

Tot ce-i al lor încape în casă.
Numai când Ave Maria mai bate,
are-n inima lor o-nsemnătate,
şi-ncep obosite, la poartă să iasă.

Şi când drumurile cresc şi tot cresc,
şi suflă vântul Campagnei pustii,
de zâmbetul cel vechi îşi amintesc,
ca de străvechi melodii...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzică: suflu-al statuilor, poate

Muzică: suflu-al statuilor, poate:
tăcere-a imaginii. Tu, grai, unde graiuri
sfârşesc, tu timp
în verticală pe direcţia pierdutelor inimi.

Simţiri pentru cine? O, tu, metamorfoză
– a simţirii în ce? –: în peisaj ce se-aude.
Muzică: tu, străino. Spaţiu al inimii
crescut deasupră-ne. Străfund al nostru, ce depăşindu-ne,
ne părăseşte – sacră plecare:
când adâncul ne-nconjură
ca o zare mult încercată, ca cealaltă
parte-a văzduhului,
pură,
uriaşă,
ce nu mai poate fi locuită.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXV

Auzi dar, sună-întâia hărnicie
a greblei; iarăşi ritmu-i omenesc;
în frâu ţinută, prea tăcuta glie
puteri, în prag de primăvară-i cresc

dând gust, nu crezi? la tot ce vine;
acel ce-ades spre tine merge, iată –
nu crezi că-i noul? Niciodată
cuprins, el te-a cuprins pe tine!...

Stejarii ce prin iarnă străbătură
vestesc în seară, castaniul verii
şi semne-şi fac în suflul adierii.

Par negre tufele din bătătură,
în negru mai deplin zac bălegare,
şi fiecare ceas mai tânăr pare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

S-au strâns în juru-i tulburi şi miraţi,
iar el se-nchide ca-nţelepţii; iată-l
cum dintr-ai lui se smulge, dintre fraţi,
şi ca un fluviu curge-nstrăinatul.
Îl năpădeşte vechea-nsingurare,
cea care l-a crescut spre fapte-adânci;
iar va umbla printre măslini,
şi-atunci îl vor lăsa cei ce-l iubesc mai tare.

La cea din urmă cină i-a chemat
şi (cum alungă-mpuşcături un stol
din lan) cuvântu-i de pe pâini a alungat
mâinile lor: spre el, neliniştit
se-ndreaptă-n zbor şi mesei dau ocol
şi caută scăpare. Însă el
e pretutindeni ca un asfinţit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul fiecăruia doar îi cuvântă înainte de a-l crea

Domnul fiecăruia doar îi cuvântă înainte de a-l crea,
apoi îl însoţeşte din beznă tăcând.
Dar cuvintele, preursirea,
aceste cuvinte-stihie, sunt:

De simţurile tale trimis pe pământ,
până la capătul dorului mergi fremătând;
dă-mi veşmânt.

Îndărătul lucrurilor creşte pârjol cotropitor,
ca umbrele lor
întreg să m-acopere-ntr-una.

Îngăduie totul: frumuseţea, spaima, totuna.
Trebuie doar să mergi: nici o simţire nu-i prea departe.
De mine, nimic nu te despartă.
I-aproape străbuna
ţară-viaţă.
O vei recunoaşte
După grava ei faţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVIII

Dansatoare, tu strămutare
a tot ce sortit e să piară, ofrandă;
vârtej, cel din urmă pom, creşti din mişcare,
domneşti peste vreme, zbor prins în ghirlandă!

N-a înflorit peste freamăt, deodată,
peste vârfu-i, tăcerea? Deasupra, nu-l învăluiai?
Sus, nu soare era, nici vară, ci nemăsurata
arşiţă pe care-n nepreget o desfăşurai...

Doar roade purta, roade, copacul, extazul.
Nu-i oare molcomă roadă: ulciorul
vărgat, pârg deplin, dar mai pârguit nu e vasul?

Că-n limpezi icoane păstrează tiparul
pe care bezna sprâncenelor tale, fiorul,
pânze desprinse, sucind scrise tot harul?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară.
Moartea cea mare, ce-i în orişicine,
ea-i acel fruct pe care totu-l împresoară.

De dragul lui fetiţe se ridică
şi-apar ca un copac dintr-o lăută,
de dorul lui băieţii se-nfiripă;
celor ce cresc, femeile le-ascultă
spaime, ce nimeni altul nu le ia.
De dragul lui, ceva ce-a fost privit,
chiar de s-a stins demult, va rămânea –
şi-oricine-a plăsmuit sau a clădit,
pentru-acest fruct o lume deveni,
şi îngheţă şi se topi,
spre el îşi răsuci lumina toată.
Întreaga inimii căldură-i adunată
în el, şi-a creierului albă pară.
Dar îngerii tăi trec în stoluri, iată,
şi verzi fructele toate le aflară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu socoţi că-i blasfemie ruga mea

Tu nu socoţi că-i blasfemie ruga mea:
parcă în cărţi bătrâne frunzăresc,
să văd cu tine cât de mult mă înrudesc.

Vreau dragoste să-ţi dau. Din care-ai vrea...

Oare pe-un tată îl iubeşti? Nu pleci, cum ai plecat
şi tu de lângă mine: aspru-ntunecat,
de lângă mâinile-i stinghere, goale?
Nu culci cuvântu-i ofilit şi moale,
în cărţi bătrâne, rareori citite?
Nu-i oare inima-i un stăvilar
Ce-l laşi şi curgi spre bine şi amar?
Nu-i tatăl, pentru noi, ce-a fost odat'?
ani ce-au trecut, străini de cei ce sunt,
gest învechit şi demodat veşmânt,
mâini veştede şi păr decolorat?
Şi chiar de-a fost erou pe vremea sa,
e frunza ce, când creştem, va cădea.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie neterminată

(Ultima formă a proiectului)

Nu lăsa soarta să-ţi nege copilăria,
fidelitatea acestei cereşti, inefabile vârste, care
ce chiar pe captivul pierind în carcera sumbră,
încă-l susţine, până la capăt. Căci dincolo de timp,
ea stăruie-n inima noastră. Chiar şi bolnavului,
când privirea lui fixă-nţelege că nu-i mai răspunde odaia,
şi nici un lucru în jur, căci toate-s bolnave ca el,
chinuite de febră, vindecabile totuşi –
chiar şi lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:
în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,
singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.
Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele şi văluri
o face s-arate mai mândră, ne-a-nşelat doar o vreme.
Nu e mai tare ca noi, şi nici mai cruţată;
nici zeii nu pot să-i sporească puterea:
Fără-apărare
e ca şi noi, ca jivinele iarna, fără-apărare,
ba şi mai fără-apărare, căci nu ştie ce-i adăpostul.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (decembrie 1920, Castelul Berg am Irchel), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci, doamne, marile oraşe

Căci, doamne, marile oraşe
pierdute sunt şi despletite;
Ca dintre flăcări fuge cel mai mare –
şi să-l aline nu e alinare,
şi curg micile-i ore risipite.

Trăiesc acolo oameni, trăiesc greu şi rău,
în case-adânci, şi gestu-i înspăimântă,
speriaţi mai rău ca turma nou născută;
respiră-afară treaz pământul tău,
ei însă sunt şi nu mai ştiu că sunt.

Acolo cresc copii pe lângă geamuri,
ascunse-n umbre veşnic cenuşii,
şi nu ştiu că afară, flori pe ramuri
cheamă spre zări, spre vânt, spre bucurii –
şi nu pot fi decât copii şi-s trişti copii.

Cresc fete-n floare spre necunoscut
şi le e dor de calma lor copilărie,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!