Rainer Maria Rilke despre moarte

Final

Moartea e mare.
Suntem ai lui
râzândă gură.
Când ne simţim la mijlocul vieţii,
ea are curaj să plângă
între noi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Moartea e mare.

Ai ei suntem
şi gura ni-e surâzătoare.
Atunci când viaţa-ne-o credem în toi,
moartea cutează să plângă
adânc, în noi.

poezie celebră de Rainer Maria Rilke din Cartea cu imagini, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria, tu plângi

Maria,
tu plângi, - ştiu.
Aş vrea şi eu să plâng
la preţul tău.
Cu fruntea pe pietre, nătâng
Vreau să plâng...

Mâinile tale fierbinţi, le ştiu;
Dacă aş pune clape de clavir sub tine,
atunci o melodie suavă ţi-ar rămâne.

Dar ceasul moare fără moştenire...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas grav

Cine plânge undeva în lume,
fără rost plânge în lume,
mă plânge pe mine.

Cine râde undeva în noapte,
fără rost râde în noapte,
râde de mine.

Cine merge undeva în lume,
fără rost merge în lume,
merge spre mine.

Cine moare undeva în lume,
fără rost moare în lume,
se uită la mine.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea cu imagini, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oră gravă

Cine acum plânge undeva în lume,
fără motiv plânge în lume,
mă plânge pe mine.

Cine acum râde undeva în noapte,
fără nici un motiv râde în noapte,
râde de mine.

Cine acum se duce undeva în lume,
fără motiv se duce în lume,
se duce la mine.

Cine acum moare undeva în lume,
pentru nici un motiv moare în lume:
se uită la mine.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Buch der Bilderm, Prima carte, a doua parte (1902), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti urmaşul

Tu eşti urmaşul.
Fiii sunt urmaşii,
căci tatăl moare.
Fiii stau în floare.
Tu eşti urmaşul.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVI

Rana pururi de noi scurmată,
însuşi zeul e, de-i vindecată...
Tăiş noi suntem, râvnind a şti –
iar el, seninul, se risipi...

Chiar daru-i sfânt în neprihană
îl smulge din lumea-i prea vană;
neclintit, nu-l primeşte decât
dezlegat, părtaş hotărât...

Doar mortul soarbe gând
din şipot susurând
sub zeiescul semn, mortului mut...

A noastră larmă sfărâmă ţelul!
Râvneşte spre dangăt doar mielul
din molcom freamăt tot mai tăcut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

El sta întins. Cu faţa-ndoliată,
pal, pernei înălţimea refuzând
de când întreaga lume abdicând
şi din întrea-i fire hălci rupând,
cazu în acest an an nepăsător.

Acei ce îl ştiau încă din viaţă
nu au ştiut c-a fost "una" cu toate,
căci toată profunzimea ce îl scoate
din adâncimea apei e a lui faţă.

O, faţa lui fu-ntreaga depărtare
ce-l răscoleşte şi îl mai curtează,
şi masca lui pălind s-aşează
fragedă, deschisă, ca de pază,
un fruct ce-n aer putrezeşte a sfidare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

El sta întins. Cu faţa-ndoliată,
pal, pernei înălţimea refuzând
de când întreaga lume abdicând
şi din întreaga-i fire hălci rupând,
cazu în acest an an nepăsător.

Acei ce îl ştiau încă din viaţă
nu au ştiut c-a fost "una" cu toate,
căci toată profunzimea ce îl scoate
din adâncimea apei e a lui faţă.

O, faţa lui fu-ntreaga depărtare
ce-l răscoleşte şi îl mai curtează,
şi masca lui pălind s-aşează
fragedă, deschisă, ca de pază,
un fruct ce-n aer putrezeşte a sfidare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?
Îţi sunt ulciorul (de-n cioburi m-aş preface?)
Şi băutura-ţi sunt (de m-aş strica îţi place?)

Îţi sunt vestmântul ce va să te-mbrace,
cu mine sensul tău dispare.

Dacă m-am dus n-ai casă-n care
cuvinte să te-ndemne cu ardoare.
Din ostenitele-ţi picioare-ţi cad mereu
sandalele de catifea ce îţi sunt eu.

Mantaua ce o porţi ţi se desprinde.
Privirea ta ce-o simt pe-al meu obraz
atât de caldă o primesc, ce-n orice caz
mă va urma şi căuta cu mult necaz -
va pune pietre reci în poala care
le va purta înspre apus de soare.

Ce ai să faci, tu Doamne? Mi-este teamă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?
Îţi sunt ulciorul (de-n cioburi m-aş preface?)
Şi băutura-ţi sunt (de m-aş strica îţi place?)

Îţi sunt vestmântul ce va să te-mbrace,
cu mine sensul tău dispare.

Dacă m-am dus n-ai casă-n care
cuvinte să te-ndemne cu ardoare.
Din ostenitele-ţi picioare-ţi cad mereu
sandalele de catifea ce îţi sunt eu.

Mantaua ce o porţi ţi se desprinde.
Privirea ta ce-o simt pe-al meu obraz
atât de caldă o primesc, ce-n orice caz
mă va urma şi căuta cu mult necaz -
va pune pietre reci în poala care
le va purta înspre apus de soare.

Ce ai să faci, tu Doamne? Mi-este teamă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Moise

Nici unul, doar îngerul căzut, întunecatul,
vroi; luă arme, păşi cu fiorul morţii
lângă orânduit. Dar, iarăşi,
vâjâi îndărăt, în înălţimi,
strigă în cer: nu pot!

Căci, netulburat, prin sprânceana cea groasă
Moise îl preveni şi scrise mai departe:
cuvinte de binecuvânt şi numele nesfârşit.
Şi ochiu-i era curat până la temelia puterilor.

Ci atunci, Domnul, smulgând cu el jumătate din cer
răzbi în jos, singur desfăcu muntele.
Îl aşeză pe bătrân. Din, cuvenitu-i sălaş
chemă sufletul: acela, sus! şi-i vorbi
de cele multe împărţite împreună, de prietenia lor fără hotare.

Dar, într-un târziu, i-a fost de-ajuns. Că e de-ajuns
desăvârşitul consimţi. Şi bătrânul Dumnezeu
îşi plecă lin peste bătrân

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria, tu plângi - ştiu bine

Maria,
tu plângi – ştiu bine.
Aş vrea atunci şi eu să plâng,
să te laud pe tine.
Fruntea de pietre s-o strâng,
să plâng...

Mâinile tale-s fierbinţi;
clape sub ele ţi-aş strecura,
atunci un cântec tot ai avea.

Dar ceasul moare, fără urmaşi...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul IX

Doar cel ce-ntre umbre-a-nălţat
lira-i cândva,
poate, imnul nemăsurat
presimţind a-l cânta.

Doar cel ce-ntre morţi a mâncat
mac, dintr-al lor,
nu va mai pierde vreodat',
zvonul cel mai uşor.

Şi chiar de ne-am reflecta
tulbure-n lac:
tu chipul să-l ştii.

Pe dublul tărâm de-abia
glasuri se fac
blând, veşnicii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oră gravă

Cel care-acum, undeva, plânge în lume,
fără rost plânge în lume,
mă plânge pe mine.

Cel care-acum, undeva, râde în noapte,
fără rost râde în noapte,
râde de mine.

Cel care-acum, undeva, pleacă în lume,
fără rost pleacă în lume,
pleacă spre mine.

Cel care-acum, undeva, moare în lume,
fără rost moare în lume,
se uită la mine.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A patra elegie

O, arborii vieţii, când în iarnă?
Nu suntem una. Nici ca păsările-nştiinţaţi
în drum spre sud. Zăbavnic şi-ntrecuţi,
aşa, deodată, ne-agăţăm de vânturi
şi cotropim un iaz nepăsător.
Deodată ştim şi floare şi-uscătură.
Şi undeva mai umblă lei, şi nu ştiu,
cât sunt măreţi, de nici o neputinţă.

Dar noi, când Una vrem, simţim întreagă
împotrivirea celuilalt. Spre duşmănie
ne este preajma. Oare-ndrăgostiţii
n-ajung mereu în margini, unu-n altul,
ei care şi-au promis mereu vânat
şi patrie şi ceruri depărtate?
Pentru desenul unei clipe,-acolo
un fond opus e pregătit, cu trudă,
ca să-l vedem; căci limpede sunt toate
cu noi. Conturul gingaş al simţirii
nu-l ştim: doar ce o modelează dinafară.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ştefan Augustin Doinaş şi Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

Întins. Şi faţa lui expusă tuturor,
sta, pal refuz, în pernele abrupte,
de când, cu lumea, cele cunoscute,
de simţurile sale rupte,
căzură-n acest an nepăsător.

Acei ce l-au văzut trăind aproape,
n-au ştiut că-i una el cu tot ce este,
căci toate-s chipu-i: pajiştile-aceste,
aceste-adâncuri şi aceste ape.

O, chipu-i fu întreagă această zare,
ce-l caută şi-acum şi îl doreşte;
şi masca-i, ce-n nelinişte păleşte,
e fragedă şi fără apărare –
un miez de fruct ce-n aer putrezeşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VI

E de pe-aici? Nu; două-i sunt hramuri.
Întinsa lui fire, bogat s-a-mplinit. –
Îndoaie dibaci ale sălciei ramuri,
cine-n străfund rădăcini a ghicit...

Noaptea, pe masă să nu-întârzie
pâine sau lapte: pe morţi îi îmbie! –
Amestecă vraciul aflat pe-aproape,
sub milostivile-i pleoape,

şi pe toate cele văzute le drege,
vrăjite-n ţărână şi fum de vergea,
aievea să-i fie vedenia, lege!

Nimic nu-i poate icoana strâmba,
în iatac ori mormânt s-o-mpresoare,
preaslăvind inele, paftale, ulcioare.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV

Umblăm cu floare, fruct, frunză din vie.
Ci nu spun doar a anului oraţie.
Smălţat, din beznă suie-o revelaţie
şi în sclipirea-i poate-o gelozie

a morţilor ce pun tărie-n lut.
Ce ştim noi cât se-mpărtăşesc din toate?
E felul lor, cu slobod semn a bate
hotarul ţărnii, de la început.

Te-ntrebi atât: cu drag o fac ei oare?
Şi acest fruct, a robilor lucrare,
nu suie strâns, ca pumnul, înspre domn?

Sau domnii-s ei, la rădăcini, în somn,
şi din prinos ne-acordă-o-mbinare
de vlagă mută şi de sărutare?

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe luntri pe fluvii trec

Multe luntri pe fluvii trec,
şi una sigur l-aduce,
dar să sărut eu nu pot,
şi el se va duce.

Afară era mai.

Pe scrinul nostru-nvechit
două lumânări mai ardeau;
mama cu moartea vorbea,
dar glasul ei frânt s-a oprit.

Şi cum stăm mică-n tăcere pierdută,
n-am ajuns în ţara străină,
de mama cu spaimă recunoscută,
m-am înălţat numai până la pat,
am aflat doar palida-i mână,
şi binecuvântarea ea mi-a dat.

Dar tata, de nebunie cuprins,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!