Atât de tânăr
Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea ființă,
și în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea cățărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviință,
De orice armură ființa-mi dezgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgește,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele țări spre care mă gonește.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke (28 noiembrie 1897, Berlin-Wilmersdorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de tânăr sunt
Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea ființă,
și în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea cățărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviință,
De orice armură ființa-mi dezgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgește,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele țări spre care mă gonește.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am mulți frați în sutane
Am mulți frați în sutane
în sud, unde în mănăstiri lauri cresc.
Eu știu cum ei Madone zugrăvesc
cu visul tineri Tiziani privesc
prin care Domnul va intra-n saloane.
Dar, pe măsură ce mă înclin în mine:
Domnul mi-e-ntunecat și-i ca o țesătură
de rădăcini ce beau tăcute seva.
Eu mă înalț din din dulcea Lui căldură,
mai mult nu știu, căci ramurile mele
adânc se odihnesc și-n vânt adie.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colind
Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem strălucind din departe,
și ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimțit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simțim răspuns decât un văl de vânt.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de tânăr
Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea ființă,
și în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea cățărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviință,
De orice armură ființa-mi desgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgește,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele țări spre care mă gonește.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul mării
(Capri, Piccola Marina)
Imemoriale brize ale mării,
vânturi marine ale nopții,
nu veniți aici pentru o persoană anume;
dacă cineva vrea să vă întâmpine
trebuie să poată să vă supraviețuiască.
Imemoriale brize ale mării,
de milenii și milenii
adiați peste pietrele istoriei,
sunteți cel mai pur spațiu
venind de departe...
O, cum simte smochinul
încărcat de fructe apropierea voastră
acolo sus, în lumina lunii.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1907), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acum și ele femei au ajuns
Acum și ele femei au ajuns.
Copii și visuri multe au pierdut,
și copii au născut,
și copii au născut,
și ele știu: pe-acest prag tăcut,
încărunți-vom toate-n chin și-n plâns.
Tot ce-i al lor încape în casă.
Numai când Ave Maria mai bate,
are-n inima lor o-nsemnătate,
și-ncep obosite, la poartă să iasă.
Și când drumurile cresc și tot cresc,
și suflă vântul Campagnei pustii,
de zâmbetul cel vechi își amintesc,
ca de străvechi melodii...
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori, în toiul nopții-adânc
Uneori, în toiul nopții-adânc,
se trezește vântul ca un prunc,
pe potecă singur călător,
intră-n sat, ușor de tot, ușor.
Dibuiește drumul pân'la lac,
trage cu urechea și-i vrăjit:
împrejurul lui stejarii tac
și căsuțele-au pălit...
poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la vânt, dar cu o relevanță mică.
Cel ce citește
Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoșteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiți în oameni,
în oamenii întunecați de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
și-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam și totuși curg
cuvintele și șiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăștiate...
Acuma știu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolțile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Și-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
și de departe ca și cum ar crește
[...] Citește tot
poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pas înainte
Și iar dă vuiet viața-mi, din străfund,
de parc-ar curge-n maluri mai lărgite.
Și lucrurile, tot mai înrudite,
imaginile mai pătrunse-mi sunt.
Mai intim sunt cu tot ce nu-i cuvânt:
și simțurile-ajung chiar să-mi pătrundă
ca păsările-n vântul din stejar,
și-n luciul frânt al iazului cel clar,
simțirea mea cu peștii se cufundă.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Presimțire
Sunt ca un steag înconjurat de zări.
Simt vânturile care vin din depărtări;
le voi trăi în timp ce lucrurile jos nici nu se mișcă;
ușile se-nchid încă domol și-n sobe-i tăcere;
nu tremură încă ferestrele și praful e des.
Eu știu de pe-acuma furtunile și sunt zbuciumat ca o mare.
Și mă desfășur și-n mine m-avânt
și mă desfac din mine și sunt
singur în furtuna cea mare.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce tânăr sunt. M-aș dărui cu-nfiorare
Ce tânăr sunt. M-aș dărui cu-nfiorare
oricărui zvon ce calea mi-o aține;
supus, în blânda vântului strânsoare,
precum în parcuri plante suitoare,
vrea doru-mi vrejurile să-și anine.
Și-oricărei arme pieptu-mi dezgolesc,
atât cât simt că pieptul se lărgește.
Căci este timp de drum să mă gătesc,
când din răcoarea-acestor maluri,
ziua în țări fără de țărmuri mă gonește.
poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zi de toamnă
E vremea, Doamne! Vara a fost lungă.
Aruncă-ți umbra peste cadranele solare
și vânturile pe câmpii le-alungă.
Dă fructelor din urmă porunci să fie pline;
mai dă-le două zile de la sud,
îndeamnă-le s-ajungă coapte bine,
și toarnă dulce suc în vinul crud.
De-acum cel fără casă mereu pribeag va fi.
Cel singur va fi singur vreme lungă,
va sta de veghe, lungi scrisori va scri
și prin alei mereu va rătăci, neliniștit,
când frunzele s-alungă.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul VI
Trandafir, pururi domnești; antichității
fostu-i-ai potir fără chenar aurit;
nouă ne ești floarea deplinătății,
chip nenumărat, niciodat' istovit.
Mândrul avut, veșmânt peste veșmânt,
învăluie-un trup ce-i doar strălucire;
dar însăși petala despuiată-i în vânt,
și-i veșmântului, oricând dezmințire.
De veacuri mireasma ta ne-îmbie
cu gingaș nespuse numiri;
preaslăviri către bolți înălțate.
Nu știm cum să-ți spunem, ghicim...
amintiri către tine se-ndreaptă, o mie,
ceasuri râvnite ce pot fi chemate...
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fă-mă paznicul depărtărilor tale
Fă-mă paznicul depărtărilor tale,
fă-mă să am pentru pietre-ascultare,
dă-mi ochi pe care să-i desfășor
pe-a mărilor tale însingurare;
să însoțesc a fluviilor cale
și de pe malurile-asurzitoare,
departe-n zvonul nopții să cobor...
În țările-ți pustii să mă trimiți,
de vânturi nemiloase răscolite,
cu mari mânăstiri ce stau ca veșminte
în jurul netrăitelor vieți.
Acolo vreau cu pelerinii să rămân,
prin nici o amăgire despărțit
să nu mai fiu de al lor glas și chip,
și-n dosul unui orb bătrân,
s-apuc pe-un drum nebănuit.
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie și moarte, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nașterea zeiței Venus
În zori, dup-acea noapte zbuciumată,
cu strigăte, neliniște, răscoală,
mai scoase-un țipăt, încă-o dată, marea.
Și când se reînchise acel țipăt
și din lumina pală de-nceput
căzu-n abisul peștilor tăcuți :
marea născu.
Puful nubil al undelor sclipea
sub soarele dintâi, și-n preajma lor
sta fata albă, umedă, năucă,
și cum se mișcă-o frunză crudă, verde,
și își desface sulu-nfășurat,
tot astfel trupu-i se desfășură
în vântul cast din zori și în răcoare.
Genunchii răsăriră selenari,
și într-ai coapsei nori se cufundară;
îngusta umbră-a pulpelor pieri
și gleznele zvâcniră ca gâtlejul
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul XXVI
Țipătul păsării, cât de adânc ne scurmă...
Un țipăt oarecare odată creat.
Copiii chiar, pe-afară ce se-nturmă,
cum strigă surzi la strigătul curat:
strigă-ntâmplarea. În largul interspațiilor lumii
(unde pătrunde teafărul, pilduitor
țipăt de pasăre ca oamenii în visurile lor)
și-nfig ei icurile cârâiturilor.
Vai, unde suntem? Liberi, tot mai supuși vâltorii
ca zmeii smulși din mâini, de hârtie balauri
gonim în zbor prea scund cu-a râsului mantie
zdrențuită de vânt. Rânduie zbierătorii
Zeule-Cântec! Ca ei volburați să învie
purtându-și, torent, lira și tâmpla cu lauri.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să mori, aflând-o.» Să mori
(«Papirus Prisse». Din maximele cuprinse în «Ptah-hetep», manuscris datând din jurul anului 2000 î.e.n.)
«Trebuie să mori, aflând-o.»
Să mori de preafrumoasa floare-a surâsului. Să mori
de mâinile ei ușoare. Să mori
din pricina femeilor.
Tânărul cânte-le pe ucigașe,
când trec prin spațiul inimii
lui. Din tânăru-i piept
să zbucnească un cânt:
o, neatinse! Cât de străine sunteți!
Peste culmile
simțirilor sale trec și revarsă
o dulce noapte
în valea pustie a brațelor lui. Și vântul
ivirii lor foșnește-n frunzișul trupului său. Ca un pârâu sclipitor
ființa-i se-ndreaptă spre ele.
Dar bărbatul
să tacă și mai înfiorat. El care
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Năluca
Ce te recheamă azi
În grădina foșnind a neliniști,
prin care abia luneca
un ultim fior de soare? Privește
ce sever este verdele-n urmă-i.
Vino! Dac-aș putea ca și tine
uita greutatea copacilor.
(Să cadă unul dintr-înșii de-a curmezișul,
câți inși ar veni să-l urnească din drum?
Ce e ceva mai greu decât trunchiul?)
Ai coborât
sonorele trepte de piatră;
te-am auzit.
Aici nu mai să suni.
Sunt tot adunat în auz,
ciulind urechea la tine, la vânt... Dintr-o dată
o privighetoare începe să cânte
ascunsă-n tufiș.
Ascult-o, în aer, plutind
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Băiatul
Aș vrea să fiu ca unul din acei
ce trec prin noapte cu sălbateci cai,
cu facle-asemeni unui păr bălai
ce fâlfâie în vântul goanei lor.
Nainte-aș vrea să stau ca într-o luntre,
mare și ca un steag desfășurat.
Sumbru, cu auriul coif brăzdat
de iuți sclipiri. Și-n rânduri, după mine,
zece bărbați, de-a mea întunecime,
având aceleași coifuri schimbătoare,
ba negre, vechi și oarbe, ba străvezii și clare.
Și cineva alături deschide drum, și țipă
o trâmbiță ce-n fulgere se zbate,
și ne deschide o grea singurătate,
prin care trecem ca un vis de-o clipă:
În urma noastră case-ngenunchează,
în față ulițele-adânc se-ndoaie,
luăm piețe cu asalt, ce fug de groază,
și caii ropotesc, și-i ca o ploaie.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Rainer Maria Rilke despre vânt, adresa este: