toamnă
Din pomi coboară vara
lihnită ca după o lungă
zi de joacă
cu soare.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu
Pletele tale de salcie
îmi mângâie apa
lacul din ochi
zâmbetul tău
soare de mai
îmi împletesc din razele lui
culcușul
să stau in el
și să stai.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

revolta
Să schimbăm varul în smoală, și piatra cea grea în lut ars de oală.
Să ne facem o scară spre stele din visele tale și visele mele.
Să tragem soarele de raze și să-l punem la rădăcina florilor în vaze
Să muncim cu toții, mână în mână, odată pe an, odată pe lună.
Inelele planetelor sub soare să ne fie salbe în zi de sărbătoare
Zdrăngănitul spart de chitară să se audă târziu în nopțile de vară.
Pruncul ce țipă din dorul de mamă
Să scoale din morți, amintirea copilăriei ce cheamă.
Încă odată, Acel ce ne este tuturor Tată
Să ne încurce limbile și ție și mie.
Haosul să fie armonie, stelele în turn să apună
Lumea cea rea să fie iar bună.
Oglinda concavă să răstoarne ninsorile
Să ningă de jos către stele
Să tânjească și ele după visele mele!
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate
Toacă de zgomot
Picături ce cad după ceas
Magnet de secundă
Sfredel ce-n cerc m-amețești
Doare
Mă smulg clipele din locu-mi
Și nu mai sunt acolo
Sunt altul
Ceasul magnetic al secundei
Mă joacă.
Festă după festă și nu reușesc să mă prind
Curentul de timp mă soarbe,
Aproape c-apuc veșnicia.
Încet streașina se scurge în mine
Picături de timp mort îmi zac pe față
Nu plâng îți răspund,
Și-mi răsare în ochi un zâmbet
Uneori plouă cu soare
alteori soarele plânge
Speriat de zgomotul de toacă.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la Soare, dar cu o relevanță mică.
țăndările
Mi-ai zis să nu spun nimic
și-am înghesuit cuvintele tale în mine
îndesând deasupra lor dopul.
În agonie am țipat către tine zile întregi
simțind că mă sufoc
dar m-ai lăsat să hoinăresc sub nemilosul soare
și ai tăcut.
Ai fugit de mine și teai ascuns;
m-am clătinat ca un om beat,
m-am agitat,
am combinat ceea ce ai pus în mine
cu tot ce am putut stoarce minții mele,
și când mi-am încătușat tâmplele în palme ca să mă odihnesc
m-ai luat și m-ai trântit de pământ
de mi-a sărit dopul;
și vasul de lut s-a făcut țăndări.
Durerea din urmă a fost incomparabilă, dar
Cum altfel ai fi putut scoate afară comoara pe care ai ascuns-o înlăuntru?
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ciobite lumi
Stau cioburi pe masă
Tăcută mireasă
Din joc de călcâi
Ah, mire
Tu soare din ziua întâi.
Stau colțuri de stele
În visele mele se-ntind
Somnoroase
Și calc peste cioburi
Și mese livide
Doar doar să le-ating.
Stau mese sub cioburi
Smerite speteze
Ah, ostenelile lumii
Prin blide si pori
Crește pe margini de linguri
Lăcusta război
Și hrană
La colțuri de gură
Uimită spărtură.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răceala
Streașinile nărilor cu zgomot
Curg precum al ochilor șuvoi
Se înfundă
Se desfundă
Sângele îmi bate-n tâmplă
Capul tot mi-l simt butoi.
Ca burduful plin cu zeamă
Tot sistemul se destramă
Vlaga cură
Pe podele pașii lasă urme grele
De noroi.
Tâmpla simte că-i atinsă
Ea rotunda
Din afară
Dinăuntru
Ochiul stâng curge pe stradă
Șanț cu pradă pentru voi.
Prin grătare de canale
Soarele cu raze rupte
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunilor
Nebunii au avut izbândă
Proscriși în ochi scânteietori
Din bănci de lemn și din altare
În cercul lor de cuci închiși
Și dupa stelelor schimbare
Pe toți ai lumii i-au proscris.
Cusute laolaltă cu fire verzi de iarbă
Câmpiile întinse iar se smeresc sub pași
Grăbite continente înoată prin oceane
Cu mine în spinare,
Ca mersurile-n pas.
În raza dimineții văd linia de pornire
Și-n gardul închisorii văd găuri disperând;
Nebunii de pe stânga se chinuie să intre
În logica absurdă
A plânsului râzând...
Se uită unii-ntralții
Și văd doar găuri negre
Ce devorează sorii din cuibul minții lor
Când prima linie fi-va ca ultima
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

comparație
Un pui în coajă au spus unii -
Iată ce-i viața ce trece
În lumea strâmtă și îngustă
Viața nu-i decât o muscă.
La spital rază de soare doctorul zâmbește trist:
Nu mai ai decât o lună...!
Se agață-n disperare de o mână de halat, pacientul.
Iară doctorul răspunde:
"Iarna muștele îngheață!"
Asta-i tot ce ai de zis?
Ușa se închinde-n urmă, pași se-aud pe holul sec
Asta-i viața din păcate
Ni se stinge ca un bec.
Floarea ce o pui în vază simte glas de ghilotină
Însă viața ce o are, n-a murit
e-acolo-n tină.
Și la fel cum puiul coaja o înlătură cu ciocul
Tot așa raza de soare bate-ncet în glia seacă
Și prin ușa ce-o deschide...
Cine știe ce urmează,
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem...
Înmărmurim pietrele
Înfrunzim iarba
Mișcăm mișcările din inimia roților
Țiganilor le-au crescut zâmbete
Din mâinile moților.
Viitoare vremi leagănă pe brațe primăvara
viitorului ce trece pe acum și moare.
Înmărmurim marmura treptelor
Însuflețim perechile suflet
Înviorm arcușul viorilor
Cântăm cuvinte cântului
Suntem pământului suflet
Și sare pământului.
Înmărmurim lumina pe raze
Șio ducem în suflet și-n case
Prin flori și prin vaze
Înmărmurim soarelen raze.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceleași ape
Aceleași ape tulburi
nămoloase
ce nu se scurg prin malul cel oval
ah, soarele de l-ar lovi în coaste
cum și-ar găsi chirceli
în lut murdar.
Din când în când oglinda
cea întinsă
tresare
sub atingere de nori
și-și cască gura larg
ca o setoasă
cu apele ei tulburi care-mi cresc
în brațe barca
aceași baltă tristă, nămoloasă.
Sclipirea de argint netransparentă
ascunde străveziul care nu-i
visând să-nving în fluvii valuri
care cresc
mă scald în ape nămoloase, liniștite
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceferi somnorosi
Luceferi somnoroși
au zgâriat a nopții boltă și s-au certat cu ziua
Ecoul certei lor îl poartă vântul printre raze de soare
Misterul dimineții e că deși își trage cortina de alb
Luceafărul cu gene ostenite învie și moare.
Peste boaba căzută din sacul de grâu își trage pământul cortina
Bocetul înmormântării ei se aude în pietrele străzii
Uimirea din mine și uimirea din ei, e
Când boaba rănită în glia de lut își poartă în brațe toți plozii.
Pământul îngheață sub alb diafan ce coboară mărunt dintre stele
Luceferii prunci scânteie-n nalt
Și boabele toate tresar, efemere.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii
Norii gândurilor noastre înnegresc a vieții rază,
Și cereasca ei căldură care se revarsă-n zâmbet ne îngheață în privire.
Umbra-i început de noapte, libertatea-i îngrădire.
Vorba curge greu și parcă `n-urma ei doar ran`apare,
Viața pare fără noimă.
Și-ncet, făr` a da de știre, bezna se revarsă-n alții
Semănând nefericire.
Dac-am fi singuri pe lume, condamnați am fi de-a pururi.
Nici un vânt de alte gânduri n-ar începe ca să bată,
Gându` nost l-am bate-n cuie,
Gândul ne-ar fi lumea toată.
Când in zarea altor gânduri vântul bate numai soare
Norii se prefac în picuri, sau dispar in depărtare,
Norii curg ca niște raze stropi de binecuvântare.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul
M-am lovit de mal și-am fost bătut de valuri
Ajuns pe țărm m-au călcat în picioare umbrele serii
Soarele m-a secat de vlagă până când tu ți-ai murdărit mâinile cu mine
Niciodată până atunci nu am mai simțit atingerea ta
Și cu zâmbet nămolos am crezut că am scăpat de obscuritatea rădăcinilor de salcie
Până când am simțit din nou atingerea apei.
m-ai frământat și m-ai zdrobit în palme
mi-ai spus să mă despart de bulgări
și mi-ai frânt tăria de-am devenit moale...
ți-ai consumat energia învârtind morile,
sforile ce roteau masa pe care mi-ai așezat forma,
amețeala rotundului ce mi-a luat mințile;
până când nemaiștiind ce se întâmplă cu mine
m-am lăsat când pe o parte când pe alta dupa forma palmelor tale.
Eu, lutul!
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negoțul
Aștepta, sus, pe bancă
E drept că pe munte.
Oricine-ar fi putut vedea că în creștet de munte
Nu era nici o bancă
Doar pietre cu spăteaza albastră
Făcută din nori
Ar fi zis că-i ciudată ntâlnirea
Pe care și-au dat-o.
Cu sângele prin vine
Stătea șiaștepta
Când alerga, când se plimba
Cărarea a fost lungă și clară
Iar pietrele ferme, în scară.
Era noapte afară și stele
Și încă n-a venit celălalt
Și n-a avut loc nici un schimb de cuvinte
Nici o fecundare dențelesuri în minte
Nici o lipsă umplută, nici o moarte de stea.
Încă singur pe bancă el stătea și-aștepta
Ciudatul negoț de cuvinte
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muchii
Muchii strâmbe, muchii albe
Diforme și umbrite
În unghiuri cifra vi-o cântați
Când drepte când lungite.
Figura voastră stă portret scurgându-se-n carouri
Iar romburile toate-n piept
Din cubul mingilor poet
Sclipesc pătratice, încet
Pe muchii cad în goluri.
Triunghi să fie Dumnezeu
În unghiuri isoscele
Rotunde lumi pe-un vârf de stea
Cutia-și închide-ntr-o parte,
Pe latura stângă, pe muchia din ea
Pe marginea bruscă de carte.
Dreptungiuri mai mari și dreptunghiuri mia mici
Din stele cobor piramide.
Privit dintr-o parte ai zice că-i cort
În care inele stelare
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scripeții morții
Înfloriseră în babilon grădinile
Suspendate cu trudă pe scripeți
Se delectau diminețile prinvind
Tinând norii departe
Poruncind să nu plângă
Ca să nu putrezească funile.
Scârțâiau scripeții sub povară...
Printre bulgării păgâni ai semilunii fertile
Rădăcini din pomul vieții
Se certau printre cititorii în stele
Dacă să creadă mai mult în viața veșnică
Sau că se convertească la putrezire.
Am salvat funile...
Grădinile au rămas suspendate
Între rugina scripeților și florile de piatră
Pe care din când în când strănutând
Cerul le-a umplut de rouă
Am salvat funile poruncind norilor să tacă
Oprind roua strănutului
Sorbind canalele din apă.
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlharul din mine
Eu știu ce-nseamnă să stai și să rabzi
Și apoi de nevoie să furi
Eu știu cum e privirea să cazi
Legat la mâini urechile să vrei să le-astupi
Când ei te condamnă, și tu te condami
Osândă de lemne și palme și cui.
Eu știu cum e să simți doar dispreț
De la oameni cu vază, de la oameni de rând
Sub soarele amiezii, nemilos și el, crunt
Cu palme izvoare, picioare șuvoi
Să simți cum te stingi, tremurând.
Eu știu.
Știam să mă rog, dupo vreme am uitat
Un susur de vorbe și-o față cu spini
A trezit îm mine un freamăt, un geamăt, un chin.
Se ruga pentru ei călăii, tâlharii
Cerea pe șoptite iertare
Și n-am mai putut,
Tâlharul din mine murea
Dar nu sub osânda adusă de ei.
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simon din Cirena
Ziua erancinsă, printre praf și trudă
Soarele curgea pe ziduri și străzi
Ca să scapi de arșița și nădufu amiezii
Te duceai spre casă trecând printre gărzi.
Era multă lume, stradanghesuită
Sulițe romane pentru osândiți
Străin îți era și sclavul și arena
Fără să tentrebe ți-au pus în spinare povara osândei
s-o porți tu o clipă, Simon din Cirena.
Întâmplare a fost cai trecut pe acolo?
Trecător prin viață te-au oprit din mers
Lunge dupamieze ți-au venit în minte
pașii întâlnirii:
Tu o lume mică
El un univers.
N-ar fi trebuit ca să te silească,
crescându-și pe umăr rănile sub lemn
ai simțit cum cruceancepe să vorbească
semnele dreptății toate întrun semn.
Așa se cuvine își suna în mine
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

15 aprilie 2006
Apun razele în spatele soarelui
Sălciilor le-au crescut pletele
Pământul mustește de iarbă
Luminile răsar în încăperi
Urăsc singurătatea
Degeaba-mi sărută buzele
mi-e scârbă
Pereții bisericii au mucegăit
Adolescenții se sărută, se ceartă
Proporțiile-mi joacă feste, băncile îmi sprijină inima tremurândă
De frică să nu se oprească tremură
A luat foc părul unei puștoaice
Ce pe zi ce trece devine tot mai conștientă de propria frumusețe
Băncile se golesc,
Mâine florile răsărite azi se scutură
De ce tremur?
De ce învață copiii să meargă?
Un deșert de praf se așterne peste mormintele faraonilor de azi
Ce nu-și îmbălsămează nici trupul nici mintea
Și nu-și sapă forma în piatră
Oare alții tânjesc după fericirea ce li se pare că o am?
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Ruben Bucoiu despre Soare, adresa este:
