Sergiu Celibidache despre sunet

Ce ştim despre sunet şi despre tonul muzical? Nu cu mult mai mult decât omul preistoric, care, urmându-şi o chemare lăuntrică spre libertate, îl descoperă prin căutări pline de har şi îl împrumută nepremeditat din univers. Sunetul este mişcare. Sunetul este vibraţie.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tonul care vibrează constant nu vibrează singur. Un şir întreg de sunete alăturate, cărora creatorul inventiv nici măcar nu le-a dat naştere, vibrează şi ele laolaltă şi se întrunesc într-o multitudine complet nouă şi rezonantă. Acestea sunt sunete armonice, acele apariţii adiacente, direct subordonate: epifenomenele imediat următoare. Coarda elastică, ce a fost întinsă între două puncte, coloana de aer care a fost închisă într-un spaţiu cilindric, nu poate vibra pe de-a-ntregul. Trebuie să se împartă după legea masei inerte. Iar din aceste subdiviziuni rezultă o serie de sunete care aparţin sferei familiei sunetului de bază. Aşadar, sunetul de bază nu este singur. Este mereu însoţit de familia sa, care îi aparţine şi îi este aproape. Şi foşnetul, o sumă indefinibilă de surse ale sunetului, are armonice. Acestea sunt, însă, de neperceput pentru funcţia de întemeiere a conştiinţei mele, pentru că sunt nediferenţiate.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o întreagă viaţă în care te documentezi, faci cercetări care duc la rezultate neinterpretabile, deci ştiinţifice... Cauţi să afli din punct de vedere filosofic, pe de o parte, cum lucrează sunetul asupra spiritului uman, şi pe de altă parte care sunt condiţiile în care sunetul este recâştigat de cosmos de la care a fost furat de om.

citat celebru din Sergiu Celibidache
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţa reunită a sunetului de bază şi a familiei sale, născută involuntar din om, nu există în lumea pe care el o denumeşte naiv "natură". Omul creează condiţii astfel încât acestea să apară. Împrumută, fură cosmosului această singură manifestare, care, fără el, nici nu există. Însă nu pentru mult timp. Până şi sunetului unic îi va fi reamintită originea sa şi îi va fi rechemată neîntârziat. Până şi acesta dispare. Şi el trebuie să ia loc în masa materiei inerte din care a fost smuls. Efectele secundare, pe care el le-a dezvăluit, nu sunt altceva decât puncte diferite, de oprire, clar delimitate, pe calea dispariţiei sale finale.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al doilea ton este egal celui dintâi – în contrastul dintre două tonuri egale se materializează cele mai elementare structuri de sunet (care iau în calcul timpul şi care sunt ipoteza potrivită) pentru ca metamorfoza tuturor datelor de ton, în muzică, să fie desăvârşită.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul liber aude cum libertatea este dobândită prin echilibrul contrastelor. Numai libertatea poate înţelege libertatea. Libertate, a fi liber, a se elibera pe sine – sunt unul şi acelaşi lucru. Sunt unul şi acelaşi lucru pentru fiecare dualitate de acţiuni eliminatoare ale spiritului liber, atunci când sunetului îi reuşeşte să devină muzică.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi, pe om îl fascinează stabilitatea descoperirii sale: de fiecare dată când creează aceleaşi condiţii îi e dată aceeaşi trăire. Mediul său, bine cunoscut lui, nestatornic, nu-i înlesneşte asemenea trăiri. A înţeles cât de efemeră este lume sa înconjurătoare şi tot ce se poate afla în ea. Chiar şi tonul care vibrează constant este efemer. El întruchipează însă, de-a lungul dăinuirii sale, o identitate neîntreruptă, care revine continuu – cumva este mereu acolo. Prin această descoperire se naşte o nouă bucurie, care nu este altceva decât trăirea de sine însuşi. Se produce o egalizare, la nivel emoţional, cu fenomenul sunetului dezvăluit. Pentru că până şi în omul în sine – acest chip atât de asemnănător imaginii divine – există ceva ce este constant. Acea forţă propriu-zisă ce se înnoieşte şi se pune în mişcare pe sine, cea care îl lasă să zăbovească în continuare asupra descoperirii sale, este noua stare de bine. Iar aşa ceva nu s-a mai întâlnit până acum.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se mişcă? Materia crudă substanţială: o coardă, o masă de aer sau de metal. Ştim că totul este mişcare. Dacă sunetul este mişcare, atunci ce diferenţiază sunetul, care poate deveni muzică, de celelalte mişcări? Structura sa specifică este de neînlocuit, care îi stă la bază: vibraţiile egale şi constante. Pentru o anumită unitate de timp, acelaşi număr de vibraţii: aceasta este esenţa tonului muzical.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din moment ce fiecare ton în parte este un sistem solar, între el şi apariţiile adiacente există relaţii strânse, nearbitrare şi neinterpretabile. Aceste relaţii se formează nu numai în spaţiu, ci şi în timp. Ceea ce muzicologia ignoră cu desăvârşire este structura temporală a apariţiei epifenomenelor şi efectul lor, reflectat în universul afectiv al oamenilor. Esenţa muzicii se află în relaţia ton-om şi în căutarea corespondentelor dintre această structură a sunetului şi structura universului afectiv uman.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este vorba despre înrudirea dintre tonuri, înrudire între diferitele niveluri de sunet, intensităţi. Dacă unul este foarte puternic, iar celălalt este slab nu este vorba de un contrast foarte mare. Dacă unul este foarte puternic, iar celălalt este tot puternic atunci avem un contrast enorm. Cu cât este mai mare contrastul, cu atât sunt mai numeroase punctele de contact dintre stările de fapt. Şi cu cât este mai mare contrastul, cu cât sunt mai numeroase contactele, cu atât mai mult timp îmi trebuie mie pentru a percepe asta. Aşadar dimensiunea temporală este inclusă în interval. Frescobaldi spune: Pasajele expresive trebuie cântate mai încet decât celelalte.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt ipotezele? Nu fiecare receptor poate să înlăture şi să îndepărteze ceea ce funcţionează ca voal colorat între conştiinţa sa curată şi realitate. Cerul poate să fie albastru şi să rămână mereu astfel şi, totuşi, ceaţă şi nori pot să existe între. Dar fiecăruia îi este dată posibilitatea sfântă să înlăture ceea ce atârnă între şi să îşi elibereze perspectiva. Acel "atât, cât şi" al limbii nu se găseşte la acel "astfel şi nu altfel" al tonului muzical. Dacă sunetul apare schimbat, acest fapt poate fi cauzat doar de starea diferită a degradării influenţate de ego – degradarea percepţiei noastre, care pluteşte între conştiinţa curată şi realitatea pură.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!