Soare şi văi

Soarele, de e soare, şi tot nu poate lumina toate văile.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul nostru e mai sărac în genii decât Universul în stele fixe şi mai lesne se naşte în văile nemăsurate ale haosului, un nou sistem solar decât pe Pământ un geniu.

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 7

Cum te uiţi la o eclipsă de soare
printr-un geam afumat,
tot astfel se uită prin mine
ochiul din spatele meu, opal
spre ochiul fix din orizont, oval
coborând din deal spre o vale
urcând o vale spre deal.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cătunul

Cătunu-i risipit pe vale,
Şi oamenii l-au părăsit,
Bordeiele sunt dărâmate,
Biserica s'a învechit.

Pe drumul mare creşte iarbă,
Şi furcile de la fântâni
Stau veşnic neclintite'n soare,
Iar arborii par mai bătrâni.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am ieşit din valea nopţii
îndrumat de o rază de soare
doinind din frunza verde

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendă

Străluminaţi ca nişte unghii,
Sub scuturi, îngeri au lăsat
Cherubul văii să-l înjunghii,
- Sădiţi în aer ridicat.

Şi limfa pajiştelor pale
Se pleacă soarelui ferit
Al certei sere animale:
Îngână sângelui ivit.

Scris, râul trece – în mai – albastru
Şi varurile zilei scad,
E rana Taurului astru.
Vădita ţară, Galaad.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre himere

Cerul s-a prăbuşit în umbră,
iar valea s-a ascuns şi ea.
Tenebre dau năvală sumbră,
apoi ating şi stânca mea.
Precum un demon tern eu urlu
la luna ce se naşte-n nori,
fiorii mă cuprind când umblu
prin lumi lipsite de culori.
Cu vânt săltat de prin nisipuri
alerg prin văi întunecate.
Cu gând pierdut printre nimicuri
las soarele, pierdut, în spate.

poezie de Andrei Pavel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

mi-e dor de cuvintele tale
de şoaptele tale ce curg
senin ca o apa la vale
de soare în tainic amurg

mi-e dor de privirile tale
adânci ca o mare de flori
cu unde pe-alocuri ovale
pe-alocuri cu iz de fiori

mi-e dor de speranţele tale
(- ale mele demult s-au trecut)
speranţe ca tine, loiale
doar ţie. Şi mie - tribut...

poezie de Iurie Osoianu (5 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Yang

Yang se traduce literal prin loc însorit, vale, sudic, mal stâng al unui râu; strălucire solară, este elementul luminos; este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin, extravertit, electric şi corespunde zilei.

definiţie de Lucian Iordănescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumbrava roşie

Muşchiul reavăn, negrul murei
ţine cumpănă căldurii.
Ieşi zeiţă din sandale -
- vrerea e-a Măriei-Tale!

Şi rămâi desculţă-n rouă!
Tremură prelung în glas
întrebarea de-i aievea
astă clipă de popas.

Dobitoacele pădurii
cred în mine, cred în tine.
Întrupându-se tomnatic
sună soarele prin vine.

Capre roşii vin din vale
- copleşiţi stăm amândoi -
vin să-şi uite fericirea
verii calde, lângă noi.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era început de primăvară, prin martie, şi pe ferestrele deschise năvălea lumină nouă, ca o fulguire de aur. Domnu Trandafir ne privea vesel cu ochii lui negri.
- Băieţi, zise deodată domnu Trandafir, astăzi trebuie să ieşim şi noi ca gâzele, la soare...
într-un freamăt de bucurie, ne îmbulzirăm spre uşă şi ieşirăm în ceardacul larg, de unde se vedea, revărsat pe vale, şesul cel mare al Şiretului, subt aburii subţiri [...]

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare

Departe de tot ce-i omenesc
Uitând de tot ce-i pământesc
În extaz stau pironit
Privind un tainic asfinţit.
Ca-ntreaga zare-n lung şi-n lat
Nu-i alt tablou mai minunat...
De-un deal cu creştet auriu
Se lasă soarele umbrit
Ploaia de raze în zăvoi
Nişte culori şi forme noi
De adierile-mpietrite
Stau umbrele încremenite.
Un drum de-argint e apa-n maluri
Şi dâmburile-s valuri-valuri...
Apoi începând din vale
Culori din ce în ce mai pale
De albăstrele, rugi şi fragi
În contururi cât mai vagi
Redau neasemuit
Forme greu de-nchipuit...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi eterne plâng

Privesc cum soarele sărută pământul
şi mugurii pocnesc în ramuri
cum lacul îşi cântă anii
din flaut subţire de trestii.

Mă-ntreb de-i vis sau aievea
verdele ce-mbracă copacii
strania lumină parcă cântă
prin iarna secretă a timpului meu.

Văd râuri la vale curgând
spre fluvii grăbite spre mare
şi-n liniştea nopţii ascult
zăpezile eterne cum plâng.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În livadă

Stau în sara liniştită sub castanul înflorit
La o masă-n trei picioare de brad sur şi învechit.
Pe subt pomi trimite raze ascuţite asfinţitul,
Peste masa cenuşie încrestată cu cuţitul.

Trece-un uliu spre pădurea ce se clatină în vale,
Însemnând peste-o ogradă o bulboană de spirale.

Între pomi, într-o poiană printre crengi cadelniţând,
Văd ştiubeie văruite, toate aşezate-n rând, -
Şi privind prisaca albă cu căsuţe argintii,
Mi se pare că-n poiană e un sat pentru copii.

Peste valea unde creşte tot mai des pădurea-naltă,
Într-un iaz cu ape limpezi cântă un buhai de baltă,
Cântu-i somnoros de bucium, din adâncuri verzi de ape,
Răcoros răsună-n frunza din copacii de pe-aproape.

Soarele căzut pe dealuri, ca din gura unei gropi
Scânteiază frunze albe prinse-n vârfuri lungi de plopi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi valea sfârşită cu iazul zis al Mitropolitului, aşa de poetic, aşa de plăcut în sălbătăcia lui, aşa de melancolic în asfinţit, când razele tremurătoare ale soarelui îşi sting în el ultimele lor focuri!

Alecu Russo în Iaşii şi locuitorii săi în 1840
Adăugat de Sandulescu Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul

Strânge piatra piscului în gheare-încovoiate,
Aproape de soare, pe tărâmuri izolate;
Învăluit de tot azurul lumii, stă – singur şi aparte.

Sub aripile lui marea ridată se târâie pe brânci,
Din înălţimi veghează zarea şi văile adânci
Şi ca un fulger cade-n din cer, din vârf de stânci.

poezie de Alfred Tennyson,1809 –1892, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, soare balcanic, revărsat peste văile şi dealurile moldave, o, acele iubiri scurte, scânteietoare, istovitoare, cât de mult aduceţi voi în scurta noastră trecere pe acest pământ, şi cât de mult luaţi cu voi pentru a nu le mai întoarce niciodată...

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezgheţ

Daca m-ai chema, ar zvacni
O mie de pasari in colivii;
O mie de usi s-ar da-n laturi
Si s-ar umple vazduhul de pasari
Si - ca legatura de chei a pamantului -
Ar zangani apele sub mainile vantului
Si s-ar vesti dezghetul pretutindeni!
Izvoarele-ar capata calcaie si pinteni
Si-ar incepe sa calareasca la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre si goale;
Sloiul albastru al singuratatii s-ar sparge in hau -
Tu, dezghetul meu, soarele meu!

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul poeziei

Când eu treceam cântând pe vale,
Cântând şi surâzând,
Adeseori mi-ieşea în cale
Un chip ceresc şi blând.
Îmi surâdea cu-nduioşare
Cel chip de mic copil
Şi-mi lumina a mea cărare
Sub soarele d-april!
D-atunci adeseori în viaţă
Cel chip l-am revăzut,
Dar întristat într-a lui faţă
Şi-n reverii căzut...
Ursita-mi fu fără-ndurare...
Îi cer însă umil
Ca să expir într-o cântare
Sub soarele d-april.

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albaspina

Creştea un stuf de albaspină
Ce înflorea voios la soare,
Umbrind o cruce în ruină
Pe valea Grecii răpitoare!

În drum, trăsura ni s-oprise,
Ş-apropiindu-ne de cruce,
Din florile ce-mbobocise
Şi ce aveau să se usuce,

Rupsei o ramură-nflorită,
Şi cugetai, că drept în groapă,
Speranţa de om nedespărţită
Cu omu-odată nu se-ngroapă,

Că de-nsoţeşte albaspină
Pe om, şi-n moarte cu constanţă,
Emblema ei de farmec plină
Nu strigă celor vii: "Speranţă?"...

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Poezii (1882)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!