Soare şi văi

Soarele, de e soare, şi tot nu poate lumina toate văile.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul nostru e mai sărac în genii decât Universul în stele fixe şi mai lesne se naşte în văile nemăsurate ale haosului, un nou sistem solar decât pe Pământ un geniu.

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 7

Cum te uiţi la o eclipsă de soare
printr-un geam afumat,
tot astfel se uită prin mine
ochiul din spatele meu, opal
spre ochiul fix din orizont, oval
coborând din deal spre o vale
urcând o vale spre deal.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre himere

Cerul s-a prăbuşit în umbră,
iar valea s-a ascuns şi ea.
Tenebre dau năvală sumbră,
apoi ating şi stânca mea.
Precum un demon tern eu urlu
la luna ce se naşte-n nori,
fiorii mă cuprind când umblu
prin lumi lipsite de culori.
Cu vânt săltat de prin nisipuri
alerg prin văi întunecate.
Cu gând pierdut printre nimicuri
las soarele, pierdut, în spate.

poezie de Andrei Pavel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cătunul

Cătunu-i risipit pe vale,
Şi oamenii l-au părăsit,
Bordeiele sunt dărâmate,
Biserica s'a învechit.

Pe drumul mare creşte iarbă,
Şi furcile de la fântâni
Stau veşnic neclintite'n soare,
Iar arborii par mai bătrâni.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-o linişte iubirea?

E-o linişte iubirea?
Mi-s pletele albite.
Şi tulbure mi-e somnul
Ca între două pite.
Nu ştiu: răsare iarba,
Mai curg pe văi izvoare?!
Departe eşti de mine
Cum Luna e de Soare.
Pier stele neatinse.
Noi stele se vor naşte.
Am cunoscut durerea,
Nu am ce mai cunoaşte.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Mademoiselle
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am ieşit din valea nopţii
îndrumat de o rază de soare
doinind din frunza verde

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendă

Străluminaţi ca nişte unghii,
Sub scuturi, îngeri au lăsat
Cherubul văii să-l înjunghii,
- Sădiţi în aer ridicat.

Şi limfa pajiştelor pale
Se pleacă soarelui ferit
Al certei sere animale:
Îngână sângelui ivit.

Scris, râul trece – în mai – albastru
Şi varurile zilei scad,
E rana Taurului astru.
Vădita ţară, Galaad.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

mi-e dor de cuvintele tale
de şoaptele tale ce curg
senin ca o apa la vale
de soare în tainic amurg

mi-e dor de privirile tale
adânci ca o mare de flori
cu unde pe-alocuri ovale
pe-alocuri cu iz de fiori

mi-e dor de speranţele tale
(- ale mele demult s-au trecut)
speranţe ca tine, loiale
doar ţie. Şi mie - tribut...

poezie de Iurie Osoianu (5 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele scapătă spre asfinţit. Crestele munţilor par aprinse. Încet se desfac şi s-aştern pe văi perdele de umbră.
Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se iveşte-n curmeziş, mai întâi o dungă, o coamă gălbuie şi creaţă. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, e un zbucium ş-un clocot de valuri dintr-un mal în altul.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Porţile De Fier
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Yang

Yang se traduce literal prin loc însorit, vale, sudic, mal stâng al unui râu; strălucire solară, este elementul luminos; este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin, extravertit, electric şi corespunde zilei.

definiţie de Lucian Iordănescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare

În jnepenii din zare, podoabe de granit,
Apusul înălţimea din piscuri smălţuieşte;
Cu dungi de spumă unde uscatul se sfârşeşte,
Începe-acolo marea cea fără de sfârşit.

Am la picioare noaptea, tăcerea. Amuţeşte
Şi cuibul. Hornul casei fumează liniştit;
Şi imnul sfânt al serii în ceaţă-nvăluit,
Cu zgomotele mării în murmur se uneşte.

Atunci din văi şi câmpuri şi lande, peste toate
În aer urcă zvonuri de glasuri depărtate,
Păstorii vin acasă cu turme şi cu cai.

Întreaga zare parcă se-nveşmântează-n umbră,
Şi soarele îşi strânge, pe bolta tot mai sumbră,
Petale aurite de roşu evantai.

sonet de Jose Maria de Heredia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub lumina trandafirie a unui blând apus de soare, pământul pare adâncit într-o odihnă neclintită: frunzele aţipesc, pregătindu-se pentru tihnitul somn al nopţii; în depărtări, miriştile scânteiază singuratice, ca nişte ţesături de fir; iazul îşi aşterne faţa umedă, sorbind, până în adânc, din lumina asfinţitului. Din jos, din văi, răsună talanca; iar pe deal, în vii, doineşte fluierul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa fumătorului

Mi-e dor de lunci, de văi, de dealuri,
De-un râu c-un glas ca un suspin,
De soare, mare, plajă, valuri
Şi de Carpaţi cu filtru fin!

epigramă de Vasile Larco din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumbrava roşie

Muşchiul reavăn, negrul murei
ţine cumpănă căldurii.
Ieşi zeiţă din sandale -
- vrerea e-a Măriei-Tale!

Şi rămâi desculţă-n rouă!
Tremură prelung în glas
întrebarea de-i aievea
astă clipă de popas.

Dobitoacele pădurii
cred în mine, cred în tine.
Întrupându-se tomnatic
sună soarele prin vine.

Capre roşii vin din vale
- copleşiţi stăm amândoi -
vin să-şi uite fericirea
verii calde, lângă noi.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era început de primăvară, prin martie, şi pe ferestrele deschise năvălea lumină nouă, ca o fulguire de aur. Domnu Trandafir ne privea vesel cu ochii lui negri.
- Băieţi, zise deodată domnu Trandafir, astăzi trebuie să ieşim şi noi ca gâzele, la soare...
într-un freamăt de bucurie, ne îmbulzirăm spre uşă şi ieşirăm în ceardacul larg, de unde se vedea, revărsat pe vale, şesul cel mare al Şiretului, subt aburii subţiri [...]

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi eterne plâng

Privesc cum soarele sărută pământul
şi mugurii pocnesc în ramuri
cum lacul îşi cântă anii
din flaut subţire de trestii.

Mă-ntreb de-i vis sau aievea
verdele ce-mbracă copacii
strania lumină parcă cântă
prin iarna secretă a timpului meu.

Văd râuri la vale curgând
spre fluvii grăbite spre mare
şi-n liniştea nopţii ascult
zăpezile eterne cum plâng.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare

Departe de tot ce-i omenesc
Uitând de tot ce-i pământesc
În extaz stau pironit
Privind un tainic asfinţit.
Ca-ntreaga zare-n lung şi-n lat
Nu-i alt tablou mai minunat...
De-un deal cu creştet auriu
Se lasă soarele umbrit
Ploaia de raze în zăvoi
Nişte culori şi forme noi
De adierile-mpietrite
Stau umbrele încremenite.
Un drum de-argint e apa-n maluri
Şi dâmburile-s valuri-valuri...
Apoi începând din vale
Culori din ce în ce mai pale
De albăstrele, rugi şi fragi
În contururi cât mai vagi
Redau neasemuit
Forme greu de-nchipuit...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În livadă

Stau în sara liniştită sub castanul înflorit
La o masă-n trei picioare de brad sur şi învechit.
Pe subt pomi trimite raze ascuţite asfinţitul,
Peste masa cenuşie încrestată cu cuţitul.

Trece-un uliu spre pădurea ce se clatină în vale,
Însemnând peste-o ogradă o bulboană de spirale.

Între pomi, într-o poiană printre crengi cadelniţând,
Văd ştiubeie văruite, toate aşezate-n rând, -
Şi privind prisaca albă cu căsuţe argintii,
Mi se pare că-n poiană e un sat pentru copii.

Peste valea unde creşte tot mai des pădurea-naltă,
Într-un iaz cu ape limpezi cântă un buhai de baltă,
Cântu-i somnoros de bucium, din adâncuri verzi de ape,
Răcoros răsună-n frunza din copacii de pe-aproape.

Soarele căzut pe dealuri, ca din gura unei gropi
Scânteiază frunze albe prinse-n vârfuri lungi de plopi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi valea sfârşită cu iazul zis al Mitropolitului, aşa de poetic, aşa de plăcut în sălbătăcia lui, aşa de melancolic în asfinţit, când razele tremurătoare ale soarelui îşi sting în el ultimele lor focuri!

Alecu Russo în Iaşii şi locuitorii săi în 1840
Adăugat de Sandulescu Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!