Soare şi vestimentaţie

Poetul doreşte hainele cerului

De aş avea hainele împodobite ale cerului
Cusute cu rază de soare şi de argint,
Albastrele, ştersele şi negrele haine
Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrii,
Aş întinde hainele sub picioarele tale;
Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise;
Mi-am întins visele sub picioarele tale.
Calcă uşor, căci păşeşti peste visele mele.

poezie celebră de William Butler Yeats din Vântul printre trestii (1899), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci el se sculă de la masă, se duse de se îmbrăcă cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate şi doi luceferi în umeri, îşi lăsă părul pe spate şi se înfăţişă împăratului şi la toată adunarea. Cum îl văzură mesenii, îndată se rădicară şi se minunară; Făt-Frumos era atâta de mândru şi strălucitor, încât la soare te puteai uita, dar la el ba. Împăratul, după ce lăudă pe fiică-sa pentru alegerea sa cea bună, se dete jos din scaunul împărăţiei şi ridică în el pre ginerele său, Făt-Frumos; iară el, cea dintâi treabă ce făcu, fu de a da drumul din robie cumnaţilor săi, şi în toată împărăţia se făcu bucurie mare.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi începu a încurca calul prin curtea împăratului. Părul său cel de aur şi hainele cu care era îmbrăcat strălucea ca soarele. Împăratul, uitându-se la dânsul, tot punea mâna la ochi, făcându-şi umbră. Vezi că se temea să nu orbească încă o dată. El lăudă pe fie-sa pentru că-şi alesese un asemenea bărbat. Atunci împăratul, şi bătrân fiind, se coborî din scaunul împărăţiei, pe care se urcă ginerele său cel mic. Şi împărăţiră în pace şi în linişte până ce trăiră. Iară eu încălecai p-o şea etc.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de noapte

În hainele nopţii m-am încovoiat
De trei ori sub poveri grele: pribegie, dragoste, existenţă.
Cunosc trei forme de fericire: poezie, eu însumi, soare.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura intrase în armonie. O mireasmă de iarbă, de flori şi vegetaţie se răspândea peste sat, parfumând parcă şi razele de soare şi îmbrăcămintea oamenilor. Trei zile de pace şi armonie sufletească.

Sava Ionescu în Zilele şi nopţile unui singuratic (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă tată

Din cap până-n picioare
Aveai hainele noi,
Era in sâmbăta mare,
Dar ultima cu noi.

SI cred ca niciodată
In viaţa ta, de tată,
N-ai avut haine noi,
De Paşte, ca aveam noi!

La căpătâiul tău
Cu toţii indureraţi,
Doar soarele zâmbea,
Iar luna te aştepta.
..............................

Marin, n-a sărbătorit
Anii ce i-a implinit,
La onor s-a prezentat
Cu puşca si inarmat.

[...] Citeşte tot

poezie de Mirella Olaru (26 martie 2013)
Adăugat de Mirella Olaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntrupare

Dimineaţă, în zori, eşti trezit,
tragi peste tine plapuma aruncată
noaptea ca o haină netrebuincioasă.

Reintrarea în trup se petrece încet
sau poate că rapid, depinde de impactul
ce-l ai cu ramurile tremurătoare de afară.

Priveşti, te joci pe recife de nori,
cu razele rare ale soarelui, răzleţite
de praful zburător al bemolilor.

Verbele vii zboară şi ele în jur,
ies din casa hieratică împreună cu tine,
odată cu părinţii care pleacă la praşă.

Păşeşti pe cărări obscure, umede,
calci pe ciulini ascunşi printre ierburi
până ţi se tumefiază talpa piciorului.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Langa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa

Bună dimineaţa.... iubire,
Visele ni-se scaldă-n destin,
Răsăritu-i în haine de mire
Tu pe buze ai rouă, divin.

Dimineaţa iubito... e bună,
Liniştită şi plină de flori,
Din petale voi face cunună
Şi cămaşă... din sărutări.

Bună dimineaţa... cu soare
Şi cu patima nopţii.... în noi,
Ca o dulce şi vie chemare
A iubirii-mpărţite... la doi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos porni şi el tot pe oţopina lui. Iar după ce trecu toată oastea făcând haz de dânsul cum se muncea ca să-şi scoaţă iapa din noroi, se îmbrăcă cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate şi doi luceferi în umeri, îşi lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul şi într-un minut fu iarăşi pe munte, unde aştepta să vază ce s-o întâmpla. Se întâlniră oştile, se loviră din mai multe părţi şi se tăiau unii pre alţii fără de cruţare, atâta erau de înverşunaţi ostaşii. Iar când fu către seară, când văzu că oştirea vrăjmaşe era să ia în goană pre a împăratului, unde se repezi odată Făt-Frumos din munte ca un fulger; şi unde trăsni în mijlocul lor, încât se îngroziră de nu mai ştiau ce fac. Strălucirea hainelor lui Făt-Frumos până într-atâta orbise şi zăpăcise pe vrăjmaş de nu mai ştiau oştile unde se află.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estivală

La mare, dacă mai apuci
O zi cu soare, ai prilejul
Când stai pe plajă, să-ţi usuci
Pantofii, haina şi... gâtlejul!

epigramă de Victor Macarevici din ziarul "Viaţa Buzăului" (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul de păpădie

A-nflorit întâia oară,
Azi, un pui de păpădie,
Şi-a deschis corol-afară
Din tichia-i fumurie.

Dar parcă nu este floare,
M-am mirat în gândul meu;
Seamănă mai mult c-un soare
Alintat de-un curcubeu.

Şi se-nalţă în lumină,
Hrănit de un bob de rouă,
Să vestească prin grădină
Că natura-i-n haină nouă.

Mai târziu, cam înspre seară,
Puiul meu a-mbătrânit
Şi copiii se mirară -
Cum de a încărunţit!

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino cu mine la ţară

Casă în construcţie cu ramuri uscate, ca păianjenii, în schele
Înalţă-te în ceruri cu seninătate
Până când norii ţi-or sluji de perdele
Şi stelele: mulţămirea lămpilor pe balcoane înserate.

Între doi castani împovăraţi ca oamenii ce ies din spital
Crescu cimitirul ovreiesc - din bolovani;
La marginea oraşului, pe deal
Mormintele ca viermii se târăsc.

Docarul galben ne aşteaptă în faţa gării
În mine se rup trestii cu foşnet de hârtie
Vreau să mă sfârşesc încet de-a lungul ţării
Şi să-mi ezite sufletul ca dansatorul pe frânghie.

Rătăcesc prin pădure
Cerşetori ţigani cu barbă de cenuşă
Că ţi-e frică dacă-i întâlneşti
Când îşi freacă soarele pleoapa pe poteci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tristan Tzara (1915)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi de la rând, un boboc de floare încolţi, crescu şi se deschise o floare minunată. El luă floarea şi o băgă în sân. Odată căzură de pe faţa lui arsăturile de soare şi îi rămase chipul curat şi luminat, ca şi când atunci îl făcuse mă-sa. Simţi că în creierii lui se petrece un ce de care nu-şi putea da seama. Dară văzu că începe a judeca altfel de cum judeca el până acum. Pasămite se ascuţise la minte. Şi totdeodată se pomeni îmbrăcat cu nişte haine ca ale fiilor de împăraţi şi de domni.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie dulce

Bucurie dulce
Pădure roşcată
Umbra roua-şi smulge
Dintre sânii-n roată
Caldă peste lume
Şi mi-o dă în spume
S-o mănânc anume
Pân' o să-mi sugrume
Vrejul de om reavăn...

Coajă de mesteacăn
Ia-mă dă-mă-n leagăn
Suie-mă în soare
Să-i pun întrebare
De ce-mi eşti tu dragă
Când anii-mi dezleagă
Bruma lor întreagă
Din strâmta desagă
De ce-mi eşti tu scumpă
Când vin hoţi să-mi rumpă

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară de noiembrie

Iubito-mbogăţeşte-ţi cântăreţul,
Mută-mi cu mâna ta în suflet lacul,
Şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul,
Dumbrava, cerbii, trestia şi veacul.
Cum stăm în faţa toamnei, muţi,
Sporeşte-mi inima cu-o ardere, cu-n gând.
Solar e tâlcul ce tu ştii oricând
Atâtor lucruri să-mprumuţi.

O, lumea nu-i o amăgire,
Ne este un senin veşmânt.
Că eşti cuvânt, că eşti pământ,
Nu te dezbraci de ea nicicând.
O, lumea e albastră haină
În care ne cuprindem strânşi în taină,
Ca vara sângelui să nu se piardă,
Ca vraja basmului mereu să ardă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul vestitor

Ghiocel, alb şi plăpând
vii cu primăvara-n gând,
cu iubirea în petale
şi cu soarele pe vale!

Iar din ochii primăverii
înverziţi în faptul serii,
dintr-un bulb miraculos
răsari ghiocel, voios!

Curajos de când te ştiu,
alungi iarna în pustiu
dar păstrezi din haina sa,
albul în petala ta!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara Sfîntului Mihai

Iubito-mbogăţeşte-ţi cîntăreţul,
mută-mi cu mîna ta în suflet lacul,
şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul,
dumbrava, cerbii, trestia şi veacul.

Cum stăm în faţa toamnei, muţi,
sporeşte-mi inima, c-o ardere, c-un gînd.
Solar e tîlcul ce tu ştii oricînd
atîtor lucruri să-mprumuţi.

O, lumea, dacă nu-i o amăgire,
ne este un senin veşmînt.
Că eşti cuvînt, că eşti pămînt,
nu te dezbraci de ea nicicînd.

O, lumea e albastră haină,
în care ne cuprindem, strînşi în taină,
ca vara sîngelui să nu se piardă,
ca vraja basmului mereu să ardă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medicul

La miez de noapte când oamenii dorm
Somnul lor dulce şi uşor,
Tu te îmbraci în haină de înger
Şi acorzi primul ajutor
La un suflet care de durere plânge.

Tu n-ai aripi, nu ai coborât din rai.
Nu eşti sfânt ca sfinţii care dorm în biserică,
Dar mâini de aur ai şi un medicament pentru orice durere.

Şi apoi cu sufletul împăcat, când soarele apune,
Te întorci la casa ta în oraş sau sat,
Obosit, dar şi mulţumit că ai mai salvat
Un om pe această lume.

poezie de Vladimir Potlog (17 iunie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna porunci şi trase la scară o căruţă ferecată în aur, cu patru telegari de mâncau foc. Căruţa era împodobită cu pietre nestemate de sclipeau în faţa soarelui ca cine ştie ce lucru mare. Ei se urcară. Cum se puse el lângă dânsa, un luceafăr se aşeză pe fruntea ei, şi aşa strălucea de orbea pe cei ce se uitau asupra dânşilor. Amândoi erau îmbrăcaţi cu nişte haine scumpe şi foarte frumoase. Caii porniră. Dară zburau de parcă n-atingeau pământul, iară nu că mergeau. într-o clipă ajunseră la împăratul, tatăl băiatului, carele îl aştepta şi se ciudea de atâta întârziere. Când îi văzură, toţi înţeleseră că aceasta era femeie de pe alte tărâmuri, şi lăuda pe fiul de împărat pentru o aşa nimerită şi neaşteptată alegere. Fraţii cei mai mari o mâlciră, văzând atâta frumuseţe şi atâta bogăţie. Mai mare strălucire şi gingăşie ca aceasta nu se mai văzuse sub soare şi pe la dânşii până atunci. Începură a-şi da coate, a-şi veni în cunoştinţă şi a se căi de râsul ce făcuseră de fratele lor.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere

Ma-ntorn acasă încărcat
Ca o albină,
De soare mult ce-am adunat
Pe dealuri de lumină.

În ochi port pulbere de soare
Şi-n gene,
Am strâns polen mărunt de zare
Ca-n lungi antene.

Şi ca un zbor privirea mea
Pluti pe zare;
Gândirea nu-mi mai pare grea,
Nu mă mai doare.

Mă-ntorn acuma obosit
Pe-aleie de tei.
Port tot pământul nesfârşit
În ochii mei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!