Stephane Mallarme despre râs

Un diavol de negresă...

Un diavol de negresă ahotnică să-i guste
Unei copile triste neprihăniţii nuri
Şi criminali aşijderi prin găurite fuste,
Recurge într-aceasta la trucuri şi figuri:

În palme-şi cântăreşte doi fericiţi sâni gemeni
Şi-acolo unde mâinii nu ai putea să-i ceri
S-ajungă, saltă-n aer botinele-i asemeni
Cutărei limbi obscure, inaptă de plăceri.

Vârându-se-n gazela ce tremură plăpândă
Şi goală, ea, pe spate şi grea cum scos din minţi
Un elefant, se foarte admiră şi, la pândă,
Îi râde copilandrei naiv cu prea-albi dinţi.

Iar între coapse unde întinde-i-se juna,
Ivindu-şi dehiscenţa-ntre piei de chinoroz
Şi peri, înaintează această gură, una
Ce-aduce cu un palid ghioc marin şi roz.

poezie clasică de Stephane Mallarme din Album de versuri (2010), traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paiaţa pedepsită

Ochi, lacuri cu beţia 'nălţării mele peste
Biet histrionul care eram, cu drept înalt
Penaj funingini joase de lămpi în orb tresalt,
Fereastră, -n zid de pânză, tăiat-am fără veste.

Limpid înot de gambe şi braţe maloneste
Răului Hamlet! apa cu fiecare salt
O despicam ca pentru a-mi face alt şi alt
Cavou, virgin să intru-n vreunul din aceste.

Râs de cimbal de aur lovit cu pumnul brusc,
Surprinsă goliciunea-mi de soarele corusc
Adie pură dintre răcorile-i de nacră,

O, noapte-a pielii, rânced asupră-mi cum tresari,
Fără de-a şti, vai mie! că tot ce mă consacră
E fardu-mi şters de unda perfizilor gheţari.

poezie clasică de Stephane Mallarme, traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arătare

În lacrimi, serafimii, sub luna-n trişti fiori,
Visând, cu-arcuşe-n deget, în abur calm de flori,
Scoteau din melancolie murindele viole
Suspine albe-n lunec pe-azurul de corole.
Îmi daseşi - clipă sfântă - întâiul tău sărut,
Plăcându-mi să mă chinui ca un martir tăcut.
Savant lăsam beţia tristeţii să mă frângă,
Cum, fără de regrete şi fără să se plângă.

Cules de vise lasă în suflet ce-a cules.
Pribeag, ţinteam pavajul bătrân de umblet des,
Când tu, cu soare-n plete, cu-amurg lăsând să-ţi cadă
În ochi, c-un râset dulce, mi-ai apărut în stradă
Şi am crezut că-i zâna cu păr aprins, de-April,
Care trecea odată, prin somnu-mi de copil,
Din degetele-i roze, suave, răsfirate,
Ningând buchete albe de stele parfumate.

poezie clasică de Stephane Mallarme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jalbă futilă

Prinţesă! Gelozia-mi pe Hebe se abate
Cum stă pe ceaşca care tu buzele îţi moi.
Mă-aprind, dar din păcate n-am rang decât de-abate;
Pe Sèvres însă-aceştia nu-s zugrăviţi nici goi.

Cum nu cânt nici căţelul bărbos, tot din păcate,
Nici rujul, nici pastila, nici tandrul joc de doi,
Şi cum mai ştiu că dulcea-ţi privire ţi-o despoi,
O, blondă, pieptănată de o divinitate.

Numeşte-mă - Prinţesă, al cărei râs plăpând
Pe mieii-n turme, gingaş, domesticiţi, păscând
Şi behăind spre-nalte deliruri pastorale,

Ca să mă zugrăvească Amorul, pana-i lungă,
C-un fluier într-o mână şi dormitând la strungă -
Numeşte-mă păstorul surâsurilor tale.

poezie clasică de Stephane Mallarme din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Nina Cassian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jalobă fără noimă

Prinţesă! Ce durere că nu sunt baremi zeu
Ca Hebe cea pe care, pe şeaşcă, adineauri
O sărutaţi... Mă mistui, dar, ca abate, eu
N-am să apar pe Sevres, nici gol, încins cu lauri.

Cum nu-ţi sunt pechinezul, nici fardulrozaceu,
Nici galeşele jocuri de nu-uri şi de da-uri,
Şi cum asupră-mi ochiul închis ţi-l simt mereu,
O, blondă pieptănată de meşteri aurfauri

Numiţi-ne... tu care striveşti atâţi fragi
În râsul turmei tale de mieluşele dragi
Care ne pasc dorinţa şi-o behăie sub astre,

Şi ca să fiu de Amor, pictat pe evantai
CU fluierul în gură, vrăjind acest alai,
Numiţi-ne păstorul surâsurilor voastre.

sonet de Stephane Mallarme din Cele dintâi poeme, traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza unui faun

Eclogă. Faunul:

Le-aş vrea, aceste nimfe, perpetue. Un duh,
Rozalbul lor, că pare-mi să joace, -ntr-un văzduh
Topit de somn. O umbră iubisem? Greu-mi dubiu,
Morman de noapte veche, sfârşeşte-ntr-un conubiu
De crengi subţiri ce, ele, crâng însuşi, spun că eu
Îmi dăruisem singur, vai mie! drept trofeu
Exsangua greşală a rozelor în floare.
Să cugetăm... acelea de care-ngaimi, sunt, oare,
Aievea, sau fantasma dorinţe în desfrâu!
Himere curg, biet faun, cum un albastru râu
Din ochii reci ai celei mai caste: dar secunda,
Cea veşnic suspinândă, spui tu că-i însăşi unda,
În lâna ta, a zilei văratice? Nici gând!
În leşinatul aer stătut şi alungând
Răcoarea matinală, de-i ţine piept, nu-i apă
Pe care, -n murmur, naiul meu vrednic să n-o-ncapă,
Prin tufe revărsând-o-n acorduri; nici alt vânt,
'Nainte ca-n aceste ţevi, două, să-l avânt

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Stephane Mallarme, traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!