Tudor Arghezi despre crengi

Om cu om

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om,
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcîndu-te, din omul prigoanei, omenire.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri -1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu om

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcându-te, din omul prigoanei, omenire.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora răzleaţă

E către seară. Zarea stă grămadă
Şi goii arbori parcă vor să cadă.
Adorm şi-n sus şi-n jos, în lac,
Dormind şi lacul parcă de un veac.

Străbuni, strămoşi din zeci de neamuri,
Copacii au rămas doar trunchiuri între ramuri,
Giganţi în ruină: un trecut,
Morţi în picioare-ntregi, cum au crescut.

Nedesluşită, umbra te-mbie şi te cere.
Singurătate, ceaţă şi tăcere.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

April

Într-o ramură-nflorită
E-agăţat un cuib, în tei.
Ramura e legănată,
Legănându-şi cuibul ei.
Vântul murmură prin floare,
Adormind-o cu descântul.
Pasărea surâde-n aripi,
Cunoscând că-i numai vântul.

Mi-a zburat de mult din floarea
Sufletului pasărea,
Aripi ca-ntre fulgi cicoarea,
Verde-n piept ca zarzărea.

O tot caut de atunci
Prin pădure, prin copaci.

Pasăre cu aripi lungi,
Unde eşti şi ce mai faci?

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cadenţe (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele tale

Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.

Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ai tu, vântule, cu penele mele? De ce-mi răscoleşeti biletele, îmi împrăştii apa din blid şi-mi arunci seminţele în zăpadă şi noroi? Pe flaşneta mea, mă gândesc, cocoşat în mine, la ţara mea depărtată, contropită de soare, cu papagali stacojii, verzi şi albi în ramurile pădurilor de portocalii. Sunt singura pasăre care nu ţi-am stat împotrivă niciodată şi nici nu ţi-am cerut loc, să mă duci, ca pe vulturi şi corbi, în marele tău drum de viscole şi vârteje. Te-am lăsat să treci întotdeauna nesupăaret de lângă cutia cu bilete şi lada mea cu cântece de lemn. Pentru că nu ştiu să cânt, în locul meu cântă fluierele aţipite ale valsurilor dinlăuntru, amestecate cu amintiri de orgi şi cu treziri de flaut...

Tudor Arghezi în Ce ai cu mine, Vântule?
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

N-am auzit-o, parcă, de mult...
O ascult.
Năduşeala nopţii curge pe geamuri.
Plouă-n golurile din ramuri.
Aş voi să găsesc o asemănare
Şi caut în zgomote şi murmure,
In viori, în naiuri şi ghitare
Ecoul ndesluşit şi turbure.
Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopţi în fund,
Şi din noapte-n noapte, nopţile urzite
Cern ploaia cu nisipul mărunt
Ca nişte site.
Gândul, ajuns în flacăra lui de ploaie târzie,
Se face palid şi descreşte ca o făclie.
Fereastra e cernită de un fag
De care-atârnă noaptea neagră, toată, ca un steag.
Nu-i şuierul săbiilor ce se ascut
Şi-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bătaia inimii.
Nu-i Turnul şi ornicul lui în care timpul colinse.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de chiciuri

Cine s-a jucat azi-noapte,
Că ne-a uns pomii cu lapte
Şi-a vopsit cu tibişir
Coardele de trandafir?

Ba se poate că o mînă
Le-a-nşirat c-un fir de lînă
Şi-a tras crăci de corcoduşi
Prin degete de mînuşi.

Vinele dintre petunii
S-au făcut cît nişte funii,
Sîrma gardului de plasă
E de zece ori mai groasă
Şi-mpresoară curtea mea
Cu zăplaz de catifea.

Sforile de telegraf
Leagănă cîte-un cearceaf.
Pe o căpiţă de mei

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oseminte pierdute

Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.

Atât amar de ani e de atunci!
Glicină tu, tu florile-ţi arunci.

A mai venit de-atunci să v-asculte,
Voi plopi adânci, cu voci şi şoapte multe?

Voi aţi rămas întorşi tot spre apus,
Voi creşteţi toţi de-a pururea în sus.

N-o mai zăriţi, din vârfuri, nicăieri?
Ştiţi voi ce vorbă este vorba "ieri"?

La poartă, umbr-aceluiaş stejar.
Mă rog, intrând, de domnul grădinar.

Fântâna curge, ca şi-atunci, mereu.
Tu curgi, fântână, pe trecutul meu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite (1927)
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce plângi?

Ce plângi, copilul meu?
Ce-ţi are
Sufletul?
Te doare?
Senină ca un bob de rouă.
Ar fi ca o podoabă nouă,
Dar c-o lacrimă de turburare
Şi mai cu seamă locul ei mă doare.
Eu, lacrima, de tine-o am ascuns,
Căci lacrimile nici nu-ntreabă,
nici nu au răspuns,
Teama mi-a fost de lacrima ta, fată,
Şi ea s-a şi ivit neaşteptată.
De unde a putut sa-nmugurească?
Pricina ei o simt ca-i pământească.
Dintr-un nisip, dintr-un prundiş,
dintr-un namol.
De nu aş da de urma ei în gol.

Când a-nceput şi lacrima de viţă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-aş fi trist?

De ce-aş fi trist, că toamna târzie mi-e frumoasă?
Pridvoarele-mi sunt coşuri cu flori, ca de mireasă.
Fereastra mi-este plină
De iederi împletite cu vine de glicină.
Beteala şi-o desface la mine şi mi-o lasă,
Când soarele rămâne să-l găzduiesc în casă.
O prospeţime nouă surâde şi învie
Ca de botez, de nuntă şi ca de feciorie.

De ce-aş fi trist? Că pacea duioasă şi blajină
Mă duce ca o luntre prin linişti de lumină?
E un surâs şi-n vraful de cărţi, să mă alinte.
Vieţi noi tresar vioaie din foste oseminte.
Văd frunza că scoboară din ramuri câte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud şi grânguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.

Luceferii de noapte, scăpărători, i-adun
Din cerul ca o coadă deschisă de păun.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos

Unde-a plecat, călare, Făt-Frumos,
De nu se mai zăreşte nicăierea,
Oricât şi-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?

Munţii pustii, cu piscurile cată
Mâhniţi, din cer, în valea de granit,
Ca să-l mai vadă, cel puţin o dată,
Viu dacă-i viu, sau mort de-o fi murit.

Cântecul lui, de care ţara toată
Era învăluită ca-ntr-un vis,
De sta şi ochiul şoimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodată.

S-a rupt din codri, s-a pierdut din şes
Şi, goală ca de suflet, tristă, ţara
Nu mai găseşte parecă-nţeles.
De ce e ziuă şi se lasă seara.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!