Ulise şi căsătorie

Target: Ulise (Flota României e plecată de 20 de ani în misiune)

De-o vreme circulă un zvon
Că-n ultima misie a flotei
Ar fi plecat de la ponton
După soţul Penelopei.

epigramă de Alex Dospian (mai 2013)
Adăugat de Stefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise. Peţitorii trebuie înlăturaţi de Ulise, pentru ca acesta să se poată uni din nou în pace cu soţia sa... Ceea ce caută Ulise este propria sa conştienţă mai adâncă, forţele divine ale sufletului. Cu acestea vrea el să se unească. Înainte de a le găsi, mystul trebuie să învingă tot ceea ce umblă, ca peţitor, după favoarea acestei conştienţe. Ceata acestor peţitori provine din lumea realităţii inferioare, din natura trecătoare. Logica pe care o aplicăm acestei lumi este o urzeală care, o dată ţesută, se destramă mereu.

Rudolf Steiner în Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ab Jove principium

Adam nu prea ştia de unde vine
Treaz constatând că îi lipseşte-o coastă...
Dalila lui Samson i-a fost nevastă –
Contrabalans cu noime feminine.

Ulise, rătăcind pe-o Mare vastă...
Virgiliu, căutând pe nu ştiu cine...
Şi, exilat la “Ponturi Euxine”,
Ovidiu, pritocit de o “năpastă”...

Crestomaţii de nume şi de fapte
A căror tâlcuire-ntrezărea
Nu istovirea zilelor în noapte?

De unde vine-Adam nu prea ştia…
De-aceea, poate-ademenit de şoapte
Ne-ngână tainic: “Que sera, sera!...”

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Cu greu ar putut fi considerat un model al timpului său:
atât Circe, cât şi Calypso l-au avut la pat
fără mari eforturi, la fel tinerele sclave
care alinau rănile pe şesurile din jurul Troiei.

Un asemenea om n-avea cum să rateze
sirenele. După ce a trecut de ele,
încă legat de catarg, el ridica nepăsător din umeri,
urmărindu-le cum săreau de pe stânci şi cum,
într-o isterie-a eşecului, cădeau în apele verzi.

Şi cine altul dacă nu Ulise, îndeajuns de viclean,
ar fi îndrăznit şi reuşit să flirteze peste tot, pentru ca apoi, prin fraudă,
să-şi atribuie reputaţia de om care-şi iubeşte căminul?
Să laşi în urma ta un siaj de inimi frânte
şi, scăpat teafăr dintre ruine, să te prezinţi posterităţii
drept soţul trist căruia dorul de iubita lui, Penelopa,
i-a fost pretutindeni călăuza care i-a arătat drumul spre casă?

poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopa

Din norii disperării mele arunc cuvintele spre cer
Mă simt frumoasa Penelopa si ţes lungi pânze de mister

Ulise a plecat departe... sirene-n drumul lui apar
Dar credincioasa Penelopa numără zile-n calendar
Şi mare nu i-a fost mirarea când aparu din nou in prag
Aş vrea să fiu o Penelopa si tu Ulise... soţul drag!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezminţire la mit

Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit pretutindeni
Întoarcerea mea,
uciderea peţitorilor,

Simplu mit
Din care Homer şi editorii trag profit.
Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit printre pietrele arse
Sirenele
Circe
Penelopa
Sunt farse
Născocite de un orb zdrenţăros
Pentru un happy-end fermecător şi duios.
Nu-mi voi revedea niciodată patria
soţia
fiul
câinele
Arcul, patul din trunchi de măslin, ogoarele, turmele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gest străvechi

În timp ce-mi şterg ochii cu colţul şorţului, mă gândesc:
Odinioară Penelopa a făcut acelaşi gest.
Şi nu numai o dată – nu poţi să-mpleteşti toată ziua
Şi să deşiri mereu ce-ai împletit întreaga noapte.

Mâinile şi gâtul înţepenesc, zorii parcă se duc tot mai departe,
Soţul ţi-e plecat demult, nu ştii unde, ştii doar că e pe mare.
Tam-nesam, ţi se scurg pe-obraji lacrimi grele,-amare;
Asta-i tot ce poţi face, e singura ta forma de protest.

În timp ce-mi şterg ochii cu colţul şorţului, mă gândesc:
E vorba de-un gest străvechi, autentic şi firesc,
În cea mai pură tradiţie clasică-a stilului grecesc.
Ulise l-a făcut şi el.
Dar aşa, de formă – pentru-a induce poporului din jur ideea
Că-i de-a dreptul copleşit, că, iată, nici nu pot să vă vorbesc.
A învăţat asta de la Penelopa...
Penelopa, care chiar a plâns – înainte, atunci şi după-aceea.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul IX

În dulcele său pat lăsând iubitul,
amanta lui Titon cel vechi, aşa
albind la orizont tot răsăritul,

de pietre scumpe fruntea ei lucea,
tocmite-n chipul friguroasei fiare
a cărei coadă, când loveşte,-i rea.

Iar noaptea două stări, cum ea le are,
făcuse,-urcând spre locul unde stam,
şi-aripi acum plecá spre-a treia stare,

când eu, ce încă aveam ce-mi dete-Adam,
căzui de somn, ca cel ce nu mai poate,
pe iarba unde-aceştia cinci eram.

În ceasul, deci, când rândunica scoate
jălitu-i plâns spre-a zorilor lumină,
aminte-având întâiu-i bocet, poate,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise către Telemachus

Dragul meu Telemachus,
Războiul troian
a luat sfârşit; nu-mi mai amintesc cine a învins.
Grecii, desigur, numai ei puteau să împrăştie
atât de mulţi morţi departe de pământul ţării lor.
Iată, drumul meu spre casă se dovedeşte mult prea lung.
Pe când pierdeam timpul acolo, bătrânul Poseidon,
pare-se, a relaxat şi-a extins spaţiul.

Habar n-am unde mă aflu sau ce loc
ar putea fi acesta. Par nişte insule jegoase,
pline de tufişuri, clădiri şi porci uriaşii, grohăitori.
O grădină sufocată de bălării; o regină sau alta.
Iarbă şi pietre uriaşe... Telemachus, fiule!
Pentru un om rătăcitor feţele tuturor insulelor
nu fac decât să se repete una pe cealaltă. Şi mintea
călătoreşte, numărând valurile; ochii, iritaţi de orizontul mării,
scapătă; şi carnea apelor umple urechile.
Nu-mi pot aminti cum a început războiul;
nici măcar câţi ani ai – nu-mi pot aminti.

[...] Citeşte tot

poezie de Iosif Brodsky, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!