Albă chemare:
scoici dezlipite-n amurg,-
aripi de înger.
haiku de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cimitir globular - Oceanul Arctic
φ = 081o47'30"N
λ = 120o 30'14"E
Din fracturi legănate cu aerul că ar fi silabisite,
ori din alte mii de chinuri dezarticulate,
se alege semnul de întârziere,
ispita concordanțelor ostentative
și albă, normalitatea acordului lăuntric.
Veghea obosită de îngheț,
suflet în sine,
cu indiferență pentru străini,
se arată dorință împotriva altei dorințe.
Fiecare se predă observației
după sfera de oxigenare,
iar contemplația poate să nască
reîntorcându-se la suprafață.
Mai întâi au sosit cei care ar fi trebuit
să croiască o cale,
[...] Citește tot
poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vizibilitate redusă
De jur-împrejurul Mării Negre nimic nu mai era ;
n-am mai strigat pe ce neprihănire
se opriseră ochii împrăștiind cenușa,
grațioase, șapte luni pluteau în derivă
și ultima dorință aluneca odihnindu-și brațele
deprinse să te cuprindă.
Guvidul mirosea a piatră proaspătă,
leii-de-mare, a lei,
planctonul mirosea a pitură,
viața mirosea a varec răvășit de furtună.
Un monument de marmură albă
s-a ridicat atunci în adâncuri,
ai râs, îmi amintesc,
cu toată făptura tristeții, suavă,
ca nimeni, fisura, curând,
să nu vadă.
poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fenomen direct
... Și, mai gândim și în perioade umane divinul
nu luăm, nu dăm nimic dintr-o mare autistă,
pretext să integrăm în conștient ultramarinul
și timp să consumăm în ambarcări tot ce există.
Își tatuează, albi, delfinii Danaide
și pare că toți orbii de epave-s căpitani,
pe marea care încă se deschide
plutirea legănată-i fără bani.
Ce v-am adus? Nisipuri noi, meduze colorate,
sub pleoapa tăiată-n destin-zagara,
din fantezia voiajelor abandonate,
pentru scadența maculatului ceva.
Cum, nu se mai poate emoție în fiecare zi?
legați-vă de insomnii premaritale
ca să plătiți strigările-n pustii
eu să rămân cu taxele vamale.
poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la alb, dar cu o relevanță mică.
Transplant de stea
Mergeam să nasc ecuatorul
pe sub ramuri înnegrite, de mărgean
și singur, mă credeam în siguranță,
dar nu mă amăgeam:
se acopereau rechinii, doar schelete,
cu un nisip de verde de smaragd
din dor de ieri și rău de mare
și albi, de stafii de meduze
umblate sub cocori. Migram.
Migram pândit, născând ecuator,
în peștera cu stâlpii de topaz,
cu trup de inimă,
de stea.
poezie de Vasile Durloi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cimitir globular - Oceanul Indian
φ = 011o10'05"S
λ = 084o25'47"E
Catarg, martingala desprinsă,
sarturi peste corali
șovăieli îndelungi,
umbre mucegăite,
suprastructuri.
Un singur delfin
ascuns semnificației
de anemonele-de-mare,
ceilalți îmbrăcați în părinți,
stropii de ploaie,
fierbinți.
Starea gripată
împinsă de-o stea în genune
depășește raza
riscând să-i iasă nume rău,
de perfecțiune.
[...] Citește tot
poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cimitir globular - Oceanul Antarctic
φ = 054o29'13"S
λ = 082o58'20"E
Se face o dană, dragată de păsări,
la care se ascultă tic-tacul
cu o răceală tăioasă, glacială și ostilă,
unde hibernează abstractul,
curentul ce domină
independent de curent.
Grămezile de șoapte chircite
sunt scuturate periodic de alb.
Aurore de ocazie se aprind sporadic
și numai pentru ca arborele
să pară real
în fața miracolelor deja înfăptuite.
Motivul își dădu seama că se rătăcise,
apariția ipostazelor reclamă
[...] Citește tot
poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Nierika bleu
Aidoma veșniciei ce umple o seră,
ceasul de bord din adânc.
Valurile vor veni cu plângeri
de urme rămase pe scări de cabine,
ori pe panouri de șoapte
călcate de omniprezență,
până ce noaptea se va minți amintire,
până când sufletele care odihnesc în cușete
se vor deprinde cu pasul peste santine,
dorind să se alcătuiască pe sine
într-o nemaivăzută maree maternă.
Cât nu se respiră se stârnesc amintirile,
ochii ce nu se pot închide abisul despică,
da, urmele au rămas prăfuite
ca niște tipare tolerate de unde
sub lumânări cândva aprinse a rugă.
Ocean disperat de epave, aproape și plin
și lucitor în luna portocalie
[...] Citește tot
poezie de Vasile Durloi (aprilie 2011)
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Vasile Durloi despre alb, adresa este: