
M-am gândit...
M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut,
Te știam numai din nume, de nu te-aș mai fi știut!
Și-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,
Să-ți închin a mea viață, să te fac idolul meu.
poezie celebră de Veronica Micle (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Trista de ce-i ...
Trista de ce-i inima-n mine,
Sufletul meu de chin rapus,
O! nu-ntrebati, nu stie nime,
La nimeni inca eu n-am spus.
Cui am dorit sa-i spun in lume
Sa ma asculte nu a voit,
Altora de ce le-as spune
Sufletul meu de ce-i zdrobit!
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ca astăzi
Ca astăzi nu mai sunt stăpână
Pe mine, pe sufletul meu,
numai c-o strângere de mână
îndeajuns ți-am spus-o eu.
Și ca o slaba jucărie
Sunt astăzi înaintea ta,
privirea mea ți-ar spunea-o ție
în ochii mei de vei căta.
Și c-a mea singură dorință
E roaba ca să-ți fiu în veci,
ți-o spune-ntreaga mea ființă
când tu pe lângă mine treci.
Însă tu treci cum trece-o rază
Din soare, pe un biet pribeag,
Ce-i pasă ei că-l luminează
Ce-ți pasă ție că-mi ești drag!
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lui X
Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge...
Lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sunt
Astfel tu-n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.
Și dorești a mea iubire... prin iubire pân' la tine
Să ajung și a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când mareața ta ființă poate nici n-o înțeleg.
Geniul tău, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorții
Și numai din depărtare când și când să te privesc,
Martora măririi tale să fiu pân' la pragul morții
Și ca pe-o minune-n taină să te-ador, să te slăvesc.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la dorințe, dar cu o relevanță mică.

Glasul durerii
Auzit-ai tu vreodată frunzele de vânt mișcate
Susurând încet și tainic pe-a lor ramuri clătinate?
Ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător;
Cine știe-a lor durere, cine știe dorul lor.
Și ascunsă prin frunzișuri, tăinuind a ei ființă,
cântă dulcea Filomela, și-n cântare-i o dorință
Pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin,
Și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin.
Iar poetul ce-o aude își ia lira și se duce
Pribegind cu-a sale doruri, și ca dânsa el atunce
Cu un vers duios și jalnic spune lumii chinul său
Și răpit de-a lui simțire el suspină-amar și greu.
Și-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalță
Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec și dulceață,
Nu întrebi, plecând cu jale ochii-n jos înspre pământ
Pentru ce tot cu suspinuri se sfărșește orice cânt?
[...] Citește tot
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Veronica Micle despre dorințe, adresa este:
