Wallace Stevens despre crengi

Duminică dimineaţă - II

De ce ar trebui să fie reverenţioasă în faţa morţii?
Ce fel de divinitate este aceea care se dezvăluie
Doar în umbre mute sau în vis?
N-ar trebui să se bucure de mângâierea soarelui,
De aroma fructelor, de aripile strălucitoare ale păsărilor
Sau de balsamuri şi de frumuseţea pământului,
Lucruri care au cel puţin acelaşi fermec ca visele despre paradis?
Divinitatea trebuie să trăiască în interiorul ei însăşi:
Vehemenţele ploii, atitudinile ninsorii;
Suferinţa singurătăţii sau entuziasmul de neînvins
Când pădurile dau în floare; sentimentele
Răvăşite pe drumuri ude în nopţile de toamnă;
Toate bucuriile şi toate durerile, amintirea
Unei ramuri verzi – vara şi a unei crengi în iarnă.
Acestea sunt măsurile destinate sufletului ei.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Cineva ar trebui să aibă o minte ca aceea a iernii
Pentru a înţelege îngheţul şi crengile
Pinilor acoperiţi de zăpadă;

Ar trebui să-i fi fost frig multă vreme
Pentru a percepe tristeţea ienuperilor degeraţi,
A frunzişurilor pline promoracă, sclipind departe

Sub soarele lui ianuarie; doar asemenea minte
Nu sesizeaza mizeriile din şuieratul vântului,
Durerile din sunetele celor câteva frunze rămase pe ramuri,

Care de fapt nu sunt altceva decât sunetul pământului
Împînzit de acelaşi vânt,
Care bate peste aceleaşi locuri sterpe

Pentru a fi auzite de ascultătorul care ascultă-n zăpadă,
Şi care, fiind nimic el însuşi, priveşte
Nimicul care nu se află acolo – şi nimicul care se află.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre a fi, pur şi simplu

Palmierul de la marginea minţii,
Dincolo de ultimul gând, se înalţă
În depărtarea de bronz.

O pasăre cu pene de aur
Cântă în palmier, fără nici un înţeles omenesc,
Fără nici un sentiment uman, un cântec străin.

Tu ştii că nu acesta este motivul
Care ne face fericiţi sau nefericiţi.
Pasărea cântă. Penele ei strălucesc.

Palmierul stă la marginea spaţiului.
Vântul se strecoară domol printre ramuri.
Penajul de foc al păsării se închide rotund.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera cenuşie

Deşi locuieşti într-o cameră cenuşie,
Cu excepţia feţei de masă
Argintii,
Şi brodezi
La rochia ta galbenă
Sau ridici o perlă verde
De la colier,
Care tocmai a căzut,
Sau îţi priveşti evantaiul verde
Pe care sunt pictate ramuri de sălcie roşie,
Sau, cu un deget,
Mişti o frunză în bol –
Frunza căzută din copacul de magnolia
De lângă fereastra ta...
Ce importanţă au toate acestea?
Eu ştiu cât de furios îţi bate inima.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminică dimineaţă

I

Satisfacţiile oferite de moliciunea capotului, şi cafeaua băută
Mai târzior, şi portocalele savurate pe scaunul însorit,
Şi cacaduul verde de pe covoraş, şi libertatea –
Amestecate pentru a risipi
Sfânta linişte a străvechiului sacrificiu.
În reveria ei simte asediul
Întunecat al acelei vechi catastrofe,
În vreme ce acalmia se-adânceşte printre luminile apelor.
Portocalele aromate şi aripile verzi, strălucitoare,
Par lucruri dintr-o procesiune a morţilor,
Şerpuind deasupra apei întinse, fără sunet.
Ziua-i asemeni apei întinse, fără sunet,
Calmă-n aşteptarea trecerii paşilor ei visători
Peste mări, spre tăcuta Palestină,
Dominionul sângelui şi-al mormântului.

II

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece feluri de a privi o mierlă

I

Printre treisprezece munţi înzăpeziţi,
Singurul lucru mişcător
Era ochiul mierlei.

II

Eram compus din trei minţi,
Ca un copac
În care sunt trei mierle.

III

Mierla se răsucea în vâltorea vânturilor toamnei.
Era o mică parte a pantomimei.

IV

Un om şi o femeie

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI – din "Duminică dimineaţă"

Nu există substitut pentru moarte în paradis?
Acolo fructele coapte nu cad niciodată? Acolo întotdeauna
Ramurile atârnă grele de rod sub un cer perfect, neschimbate?
Dar nu toate sunt aidoma celor de pe pământul nostru pieritor,
Râuri ca ale noastre, căutănd mări pe care nu le vor găsi niciodată,
Aceleaşi ţărmuri aşteptând apele mareei înalte
Pe care în elanul lor şovăitor nu le pot ajunge?
De ce să plantăm peri şi meri pe bancurile nisipoase ale râurilor
Sau să parfumăm falezele cu arome de prune?
Nu-i păcat să ne transferăm acolo culorile,
Ţesătura de mătase a după amiezilor
Şi sunetele lăutelor noastre modeste!?
În magia ei, moartea este izvorul frumuseţei:
În flăcări, la pieptul ei ne concepem
Mamele pământeşti, mamele noastre-n aşteptare neadormită.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!