Walter de la Mare despre tăcere

Argint

Luna, lin şi tăcut, ca-ntr-un alint,
Trece prin noapte în şal de argint.

distih de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul sfârşitului

Ajuns la capătul Tuturor Vârstelor,
Cavalerul stătea pe calul lui înaripat;
Armura-i era roşie şi plină de rugină,
În inima-i nici o mâhnire nu-şi făcuse pat.
Şi-a ridicat cu-o mână viziera
De pe faţa numai piele şi os, privind departe,
Iar armăsarul a întors capul şi-a nechezat,
Neclintiţi amândoi în acea singurătate.

Nici o pasăre deasupra căderii din timp
Nu se-auzea, nici cântec de dragoste şi nici chemare;
Nu respira nici vântul:
Nemişcare.
"Eu singur şi acest sfârşit!" răcnit-a Cavalerul;
A eliberat frâul şi-a dat pinteni cu putere –
Lansând în spaţiu cea din urmă provocare:
Şi tăcerea a rămas tăcere.

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea solitară

Oare de ce pasărea aceea decupată
În tăcerea însorită, albă şi îngheţată,
În zbor solitar de la est la vest,
Planând deasupra crestelor văii,
Pare simbol şi mesager al unui trecut care mi-a aparţinut
Şi care şi-a găsit tihna acum multe secole?

poezie clasică de Walter de la Mare din Lupa şi alte poezii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot acel trecut

Pădurile sunt străvechi;
Iar bobocii care se deschid
Printre spinii tufanilor,
Treziţi în martie de-un vânt lichid,
Sunt milenari în frumuseţea lor –
Nimeni nu ştie din ce noroi,
Din ce întunecate vremuri
Vine trandafirul înspre noi.
Izvoarele sunt din tinereţea lumii,
Iar pârâul susurând în liniştea din jur
Curge din locul unde zăpezi reci dorm
Sub ceruri de azur,
Cântând istorii lungi despre periplul
Anotimpurilor, niciodată monoton;
Fiecare strop limpede şi pur
Este înţelept ca Solomon.

Noi, oamenii, suntem vechi fantasme;
Visele noastre toate îşi au seva
În penumbra Raiului, în basme

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care ascultă

"E cineva acasă?" a strigat Călătorul,
Şi-a bătut în uşa luminată de razele lunii;
În tăcerea mare, calul păştea smocuri
De iarbă printre ferigile înalte cât alunii;
O pasăre a izbucnit peste capul Călătorului,
Dintr-un meterez al vechiului castel;
A lovit cu putere-n poartă, a doua oară:
"E cineva acasă?", a strigat el.
Dar nu a coborât nimeni să-i deschidă;
Nu s-a iţit nici un cap prin barele de fier forjat
Care să-l privească în ochii cenuşii,
Cum aştepta acolo perplex şi nemişcat.
Numai stafiile, mereu atente la orice zgomot,
Care locuiau atunci odăile pustii,
Ascultau înlemnite sub praful galben, selenar,
Vocea aceea venită de departe, din lumea celor vii –
Strânse pe scările-înnegrite, care duceau
Spre holul gol, palid luminat sub razele de lună,
Cu urechile ciulite-n aerul învolburat
De vocea Călătorului, încă vibrând precum o strună.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!