Zaharia Stancu despre Pământ

Pământul ne poartă pe umăr. Ce uşori suntem!

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e darnic. Dăruie fiinţei noastre, de gând şi de văzduh, înveliş de ţărână.

Zaharia Stancu în Jocul cu moartea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât e de veche Dunărea?
Cine poate să ştie? Numai Dumnezeu! Poate e tot aşa de veche ca şi pământul.

Zaharia Stancu în Florile Pământului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba creşte repede. Oamenii cresc greu, iar după ce sunt doborâţi de moarte, nu mai cresc deloc. Se fac una cu pământul.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

A venit vântul dinspre Dunăre, vânt cald.
Şi vântul a adus nori.
Şi norii au adus ploaie:
Ploaie grasă, ploaie caldă,
Ploaie de primăvară.
Ploaia bună a înviorat pământul,
Câmpul nesfârşit a înviat.

Iarbă cu vârf subţire,
Iarbă lucioasă, sticloasă.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga lebedelor

Pământul cântă-n paşii noştri proaspeţi,
Tremură în văzduh învierea,
Mâinile ţi s-au făcut mai mici, mai înguste
Şi unghiile mai viorii.

Cu steme voievodale pe frunte
Melcii suie în crengile livezii.
S-au furişat spre munţi, spre munte,
Lebedele zăpezii.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Alb (1937)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna venea dinspre mare adusă de înalte şi înspumate valuri. Alteori dinspre miazănoapte pogora uturme de negri nori. Atunci, peste pământul straniu şi străvechi se năpusteau vijelii cumplite şi cădeau ploi năprasnice. Aurul Dobrogei îşi pierdea întreaga strălucire şi se schimba peste noapte în aramă veche, coclită...

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au feţele întunecate şi toamna când plouă, şi primăvara când se topesc şi după ce se topesc zăpezile şi iarba zbucneşte din adâncuri, scoţând colţi verzi pe acolo pe unde pământul fusese negru smoală. Rămân încruntaţi, întunecaţi şi atunci când se coace grâul pe câmpuri şi când de la o margine a zării la alta, o mare galbenă, dungată cu verde, primeşte din zori până în amurg, ploaia luminii.

Zaharia Stancu în romanul Desculţ, Rumânii din satul Omida
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul de foc

Aurul toamnei căzut în noroi
Îl zdrobim în călcâie, în tălpi
Ţinem pe umeri ca nişte stâlpi
Zările vinete amândoi.

Sângele ni-l adună pământul.
Doar carnea ne-o lasă şi oasele
Să le clătinăm prin frumoasele
Zile în cari ne spulberă vântul.

Sub frunte gândul încă rămâne,
Îl rup cu inima-n două, în două,
Îl mânjesc cu lună, cu rouă
Şi ţi-l întind proaspătă pâine.

Aurul toamnei pe câmp şi-n pădure
Îl strivim mohorâţi cu picioarele.
Dârdâim şi-aşteptăm soarele
În carul lui de foc să ne fure.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătălia s-a sfârşit...

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
rămas pitulat într-o mască
Undeva departe pământul geme
Gata să urle, gata să nască.

Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul gol şi morţii
Sufletele lor stau drepţi şi aşteaptă
Să intre-n rai în faţa porţii.

Soldatul din mască vede o floare
Şi vesel şi-o pune după ureche
Ce mândră, ce pură e lumea
Ce rea, ce urâtă, ce veche

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
Ridică fruntea să vadă iarba
Ţiuie-un glonţ rătăcit
Şi-i sfărâmă tâmpla şi barba
Deasupra cerul gol şi soarele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ne poartă pe umăr

Pământul ne poartă pe umăr.
Ce uşori suntem!... Libelule.
Albinele harnice sunt sătule,
Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr.

Cu must nou umplem ulciorul lunii
După ce bem vinul tare şi vechi.
În grădini şi-au prins la urechi
Albi zurgălăi zarzării, prunii.

Visul cârtiţei e să-şi sape o groapă,
Calul doar în vis şi în basm zboară.
Nu-ţi potoleşti setea a doua oară
Cu acelaşi căuş de apă.

Iubim paşii de fier ai veacului.
Înflorim cerul cu stele şi steaguri.
Cu mâinile noastre turnăm în faguri
Dulcea miere a viitorului.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Cântec şoptit (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele... zilele

Nu ştiu cum au fost zilele mele,
Dar până la una au ars, au ars.
Cenuşa lor mi-a rămas în palmă
A venit vântul şi a risipit-o,
Peste grădini înflorite a risipit-o.

Nu ştiu cum au fost nopţile mele,
Dar până la una s-au topit,
Ca zăpezile iernii s-au topit.
A deschis gura pământul, gura,
Şi până la una le-a înghiţit.

Nu ştiu cum a fost dragostea mea.
Poate dulce a fost, poate amară.
Poate-a durat o viaţă, poate numai o seară.
Timpul viclean a adus-o pe aripi,
Timpul viclean a venit şi-a luat-o.

Nu ştiu cum va fi moartea mea,
Dar n-o să vrea să fie blajină.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!