Nu e foc pe lume mai puternic decât focul care... arde focul dragostei.
citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viață
Aud întruna chiote de hoarde
Și tropot de cai nepotcoviți
Și plâns sfâșietor de robi izbiți
Cu bice lungi de foc și cu joarde.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar după ce voi muri
Chiar după ce voi muri, dragul meu,
Și voi fi-ngropată adânc în pământ, dragul meu,
Deasupra mormântului meu va arde veșnic o flacără, dragul meu,
Ziua, flacăra va fi albă, dragul meu,
Noaptea, flacăra va fi neagră, dragul meu,
Și tu n-o vei vedea niciodată, dragul meu.
Flacăra albă va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacăra neagră va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu.
Flacăra albă și flacăra neagră, dragul meu,
Nu se vor stinge niciodată, dragul meu,
Niciodată, niciodată, dragul meu.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori și eu eram vesel și plin de nădejdi, însă acum mă simțeam ca un butoi gol și dogit și îmi lipsea până și gustul vieții. Văzduhul fierbinte mă scălda în sudoare. Soarele, cu ciocanele lui de foc, mă izbea drept în creștet.
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știm
Nu știm de unde am venit,
Nimeni nu știe unde pleacă.
Venim din flăcări blestemate?
Plecăm spre-o vale veșnic seacă?
Nu știm de ce-am venit și cum
Pe-această coajă rotitoare,
Purtăm în sânge zări și fum
Și-n carne spumă și licoare.
poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Alb (1937)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De smalț verde și crud era primăvara dobrogeană. Stâncile ei rămâneau însă mereu albe, de var. Râpile ei rămâneau mereu roșcate, de parcă ar fi fost zidite, chiar de atunci, de la începutul începuturilor, din pământ ars pe îndelete, cu foc domol.
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Anotimpuri dobrogene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arbor
Când mâna ta pe fruntea mea e floare
Și-nfrigurat cealaltă mână-ți caut,
Mi-e sufletul ca lanul verde-n soare
Și cugetul ca zvonul unui flaut,
Dar când departe pașii tăi îmi sunt
Și sânul cu miros de busuioc,
Mă simt un arbor greu către pământ,
Încins între perdele largi, de foc.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintire
Pe dealul de podgorii, roș, cădea,
În poala serii, soarele încins.
Gemea amurgu-n brâu de flăcări prins
Și ca un om bolnav se zvârcolea.
Pe drumul alb cu stâlpi de telegraf,
Treceau cirezi de boi șoldii și vaci
Și din chervane-aeriene saci
Cu neguri plini, zvârlea un nor seraf.
O pasăre vâslea spre cuib, domol,
Mugea o vită poticnită-n jug.
Arsese ziua undeva pe rug
Și scrum din trupul ei plutea în gol.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Carul de foc
Aurul toamnei căzut în noroi
Îl zdrobim în călcâie, în tălpi
Ținem pe umeri ca niște stâlpi
Zările vinete amândoi.
Sângele ni-l adună pământul.
Doar carnea ne-o lasă și oasele
Să le clătinăm prin frumoasele
Zile în cari ne spulberă vântul.
Sub frunte gândul încă rămâne,
Îl rup cu inima-n două, în două,
Îl mânjesc cu lună, cu rouă
Și ți-l întind proaspătă pâine.
Aurul toamnei pe câmp și-n pădure
Îl strivim mohorâți cu picioarele.
Dârdâim și-așteptăm soarele
În carul lui de foc să ne fure.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec șoptit
Odată am ucis o vrabie
Am tras cu praștia-n ea și am lovit-o
Pe urmă o zi
Și-o noapte întreagă
Am tot plâns-o și am tot jelit-o
Nu m-a bătut mama, nu m-a certat
În mână țineam o bucată de pâine
Degeaba mi-a spus
Degeaba mai plângi
Ce-ai omorât omorât rămâne
Mai târziu am crescut flăcăiandru
Și m-am îndrăgostit nebunește de-o fată
Dar nu știu de ce
Într-o zi a murit
Și-n altă zi a fost îngropată
Demult nu mai trag cu praștia-n vrăbii
Demult nu mai merg la nici o-ngropare
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am urmărit răscoalele țărănești cu ochii copilului care eram atunci. Flăcări și scrum. Conace aprinse și fum. Sânge și moarte. Cadavre lăsate la margini de drum. Jandarmi și soldați. Boieri cruzi și slugi boierești sălbatice. Bătăi și schingiuiri. Toate, chiar și culoarea norilor, toate mi s-au imprimat pentru totdeauna pe retină și în minte. Atunci și acolo am înțeles că prin naștere fac parte din rândul celor condamnați la foame și frig, că fac parte din rândurile acelora pe care slugile boierului sau ale statului îi pot bate, îi pot batjocori și schingiui, ba chiar și împușca.
Zaharia Stancu în Confesiunile lui Darie (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec șoptit
Odată am ucis o vrabie,
Am tras cu praștia-n ea și am lovit-o.
Pe urmă, o zi
Și-o noapte întreagă
Am tot plâns-o și am tot jelit-o.
Nu m-a bătut mama, nu m-a certat,
În mână țineam o bucată de pâine.
Degeaba, mi-a spus,
Degeaba, mai plângi,
Ce-ai omorât, omorât rămâne!
Mai târziu, am crescut flăcăiandru
Și m-am îndrăgostit nebunește de-o fată,
Dar nu știu de ce
Într-o zi a murit
Și-n altă zi a fost îngropată.
Demult nu mai trag cu praștia-n vrăbii,
Demult nu mai merg la nici o-ngropare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Halucinații
Cerul nu e decât un uriaș iaz,
Mă plimbă pe apele lui corabia norilor.
Încotro mă întorc văd același obraz,
Aceiași ochi mirați, ca ai florilor.
Tu întinde-mi mâna, doar mâna,
Îți voi citi în miezul gândului.
N-ai mai putea să-mi purifici țărâna
Nici dac-ai da foc pământului.
Poate sunt sămânță de lotru,
Nici o stâncă nu mă strivește,
Dar la marginea marelui codru
Întunericul gras mă pândește.
Floarea-soarelui a crescut prea înaltă
Tot uitându-se mereu după soare.
Cârtițele uitate pe câmp
Și-au săpat singure, în pământ, închisoare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Anii de fum (1944)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce mult ...
Ce mult te-am iubit!
Nimic nu ți-am spus, niciodată,
Nimic nu ți-am spus, niciodată.
Ce mult te-am iubit!
În foc parcă ardeam, în foc,
În foc parcă ardeam, în foc.
Ce mult te-am iubit!
Sete mi-era de tine, sete,
Sete aprinsă-mi era de tine, sete.
Ce mult te-am iubit!
Foame adâncă de tine-mi era, foame adâncă,
Foame adâncă-mi era de tine, foame adâncă.
Ce mult te-am iubit!
Nimic nu ți-am spus, niciodată,
Nimic nu ți-am spus, niciodată.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chloe
Mici coapsele, mici
Obrajii de lapte,
Dar sânii, smochine
Cu sfârcuri răscoapte.
Prea fragezi genunchii,
Dar buzele, struguri
De toamnă, - și ochii
Mirați, deschiși muguri.
Cum calcă desculță,
O ciută-n alunec.
Din urmă, din urmă,
Adânc o adulmec.
Prea candide mâini,
Dar de ce foc, ce jar!
Le prind, le desprind,
Le-am primit în dar.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Anii de fum (1944)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la foc, dar cu o relevanță mică.
Ca o uriașă ursoaică albă, iarna se așeza în patru labe, mormăia și sufla greu printre dinți și printre buze. Întărâtați de acest mormăit, asupra Dobrogei înghețate năpădeau șerpii șuierători ai uriașelor viscole. Între cer și pământ, dela zare la zare, viscolele vânturau și vânzoleau zăpezile neprihănite Parcă ardea pretutindeni cu freamăt, un fermecat foc alb, rece. Cum era atunci Dobrogea? Dobrogea, toată Dobrogea era atunci de argint. De argint era atunci Dobrogea. De argint înghețat. Bursucii dormeau ascunși în bârloguri. Dropiile grase se piteau în nămeții cât casa. Iepurii cu urechi ciulite rodeau tufișurile de mărunți măceși ai răzoarelor. Drumurile... Drumurile, câte se vedeau și câte nu se mai vedeau, erau stăpânite de haitede lupi flămânzi. Pe coșurile bordeielor ciobănești, pe coșurile colibelor turcești și ale așezărilor tătărăști se ridicau, negre, fuioare de fum. Dobrogenii, veri de ce nație ar fi fost, hibernau. Numai marea rămânea vie, neagră și neînchipuit de sălbatică. Vuia! Vuia a pustiu și vuia a pustietate. Vuia a tristețe și vuia a bucurie...
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Anotimpuri dobrogene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te-ntrista
Nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut,
Totul trece ca o tramba de nori,
Vine vantul si o destrama,
Vantul care scutura flori.
Nu te-ntrista ca nimic nu se-ntoarce,
Raurile curg toate spre mare.
Oricat ai merge de repede,
Nu poti s-ajungi pana la zare.
Unii caini latra doar, altii musca,
Bivolii sunt negri si-mpung.
Pa pajistea tanara, iezii
Sa-mbatraneasca n-ajung.
Lasa steaua sa cada chiar
Daca nu e de foc ci de gheata.
Poate venim din lumine ori poate
Din ceata venim si mergem in ceata.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am sa va spun...
N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Cand bate vantul peste delta, trestiile
Lin se leagana, vii se leagana, vii fosnesc.
N-am sa va spun pe cine astept, dar astept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboara.
Toate cantecele lumii, toate, s-o stiti,
Incap intr-un flaut, intr-o vioara.
Cerul n-are margini, stelele au,
Miez si margini de foc are si soarele.
Vantul de seara mi-a spus c-o sa moara
Dac-o sa-i rupeti in drum picioarele.
Ce sa fac, dudule? Incotro s-o apuc?
Ma striga din patru parti zarile.
Muntii cu paduri cu tot mor sufocati
Si-n curand o sa moara sufocate si marile.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Zaharia Stancu despre foc, adresa este: