alb şi avalanşe

Avalanşa

În mohorâte stânci izbind
Nahlapii spumegă mugind,
Şi vulturi horă-n cer întind,
Şi gem păduri,
Şi piscuri albe se desprind
Din nouri suri.

Cândva se prăbuşi din deal
O avalanşă pe prăval;
În chei legară mal de mal
Nămeţii grei;
Şi Terekul ca iute val
Se-opri în chei.

Deodată slab şi cuminţit,
O, Terek, tu ai amuţit!
Dar apele au sfredelit
Troianul gros,
Şi tu din matcă ai năvălit
Spumând ciudos.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin (1829)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace Vouă

De strajă avalanşele cuprind
tot povârnişul stâncilor de după nouri
Sionul pare că străluce sinonim
cu soarele pe crini albi,
mărgăritari de rouă,
catapeteasmă nouă,
Pace Vouă!

poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Cuvintele sunt drumul
Pe care zăbovesc,
Socotesc...

Pentru câte iubiri
V-aţi născut,
Buze de lut?

Singură îmi aşez urechea
Pe pragul tău
Între ispită şi Dumnezeu,

Crucea vieţii grea
De singurătate
O voi purta eu în spate,

Sculptându-ţi privirea
În tot ce cuprinde,
Fără preţ mă voi vinde

[...] Citeşte tot

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adulter

... vânt rece. Întuneric deplin. Insomnie
stropi de ploaie lovind în fereşti
miez de noapte adânc ca o glie
defrişată de cai din poveşti

gânduri negre şi involuntare
peste cap colţ de plapumă tras ca un chin
pisicuţă torcanda strident la picioare
pânze albe din trestii de în

- te visez lângă mine - avalanşă de vise
sfarmă orice stavilă esita în cale
se tranformă în lavă de mişcări interzise
şi erupe în toate esenţele tale

iarăşi vânt. Insomnie. Absolută tăcere.
stropi de ploaie lovind în fereşti
te ridici. Te îmbraci. Şi ca orice muiere
pleci la omul pe care-l iubeşti...

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firave sentimente

Mă ademeneşte iarna la geam
înainte ca visele să fie împlinite
dezleagă tainele astrale
se aştern fulgi rătăciţi
peste file-n calendare
alunecă spre cuvântul nerostit
se pierd în valuri
în abisul de întrebări
respir cu nesaţ aerul rece
simt depărtări lungi
adunate-n suflet
din ani şi anotimpuri
porţi albe se deschid
trezind izvoarele
din aşteptări de ninsoare
pădurea îmi dă de ştire
dezgolind firave sentimente
învingând gheţarii
ce te-au răcit
la malul de amintire

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de gheaţă

calotă de gheaţă te salut!

pe tine peşteră
cu stalagmite în blănuri
molatice de urs polar

căutând spre paralelipipede
cu căminele hibernale
evadând lebede albe
pe cerul de porţelen.

stalactitele scânteie lumini.

patinuare-ngemănate
cu pârtii repezi,
unde pinguini în boburi
cu eşapamentul de viscol
dau ocol avalanşelor de îngheţată.

dincolo de mantinelă

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Nelu Huidici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să treci în somnul meu

Ai strigat, dar sufletul tău era răguşit.
Avalanşa de cuvinte s-a năvălit peste mine.
Srig în întuinericul de alb şi în privire
Se înalţă nămeţi de întuneric şi sete de viaţă
M-ai condamnat iubindu-mă
Să fiu prizoniera propriilor tale iubiri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul doinelor frânte

Nu-ţi mai aud bătăile aripilor
şi nici trilul pe care norii îl răsfrângeau altădată.
Poate ai trecut de ei şi îţi par acum creste de munţi
de pe care se mai rostogolesc uneori amintiri albe
ca nişte avalanşe strecurate printre tăcerile stâncilor.
Aici, jos, pământul e tot negru
şi tot mirat că unii îl cred albastru ca un cer
pe care tu nu te mai vezi
nici zburând, nici cântând,
nici albă ca o ie purtată de valuri
spre ţărmuri cu doinele frânte.
Între cer şi pământ, nu mai zboară decât tristeţi
mânate de cenuşa cuvintelor
arse de vreme.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condor de dor

Curgeam în dor pe pisc... frunţii.
Coborând şi urcând, nefiinţei
De a fi, avalanşa zăpezii...
Muntelui de dor, când nu mai vii.

Suită cu vifoare insomnii
Privind cerul... şi el alb, rece.
Cu umbra ta ce şi acum trece
În condor ce smulge inimii

Ciutele purpurii ce-mi vor...
Să te zărească din peştera
Stalctitelor şi stalacmitelor
Împietrite de dor... ochiilor

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ninge

Doar cuvinte reci
au suflat în lumină.
S-au rotit în secunde îngheţate
răvăşind tăcerea deasă.

Golul se făcuse mai mare,
încăpeam odată cu orizontul expandat
şi cu rimele nepereche
în locul unde se devorau stelele,
pân' la epuizare.

În porii peretelui alb galopează avalanşă de gânduri,
minutele se şterg în forme rotunde, perfecte.
Şi ninge cu umbre de stele, zâmbind inocent.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complexitate de idei

pentru Otilia Stancu

se prăvălesc emoţii ca o avalanşă
fluidităţi de gânduri se scurg în clepsidră
înot în valuri tulburi ca o hidră
şi cuceresc cu versul a poeziei branşă.

lumina mă priveşte sentimental poet
dialectici îngereşti picură din condei
adâncimi de suflet scot pe rând idei
beţii de cuvinte le transcriu discret.

fericiri transcendente le aşez în salbă
o port cu mândrie în lumea întreagă
ca romanţa inimii ce mă umple de vlagă
vibrantă ca timpul într-o caleaşcă albă.

viaţa mea-i complexă nicicând vagă
înfloreşte-n ramuri ca florile de nalbă

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare de aripi în frig

ascunde-te în singurătatea ninsorii,
povara unei depărtări se împarte la doi,
pe obrajii tăi sunt urmele amândurora,
a trecerii prin închisoarea iernii,

acum oamenii de zăpadă au devenit
mai empatici
decât cei adevăraţi,
acum,
oamenii îşi caută inimile îngheţate
prin cenuşa caselor,

în iarna inchiziţiei absolute,
lacrimile sunt prohibite,
poţi plânge cu ceara fierbinte
a lumânărilor aprinse de Crăciun,
poţi plânge trecerea anilor
de fum
pe umărul meu translucid,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geriatric

E ascuns subtil călăul şi zilnic mutilează,
Ca paraşuta-n salt, ce cade nedeschisă,
Cu corzile încâlcite. E duşman ce veghează,
O avalanşa albă; măturând tot, neprezisă.

Firul nu mai mlădie şi-i tot mai rar, caduc,
Se şifonează pielea şi muşchii pierd din moale
În zgârci fileu şi-n gheme, din efilaţi, se duc...
Din piept se lasă sfârcuri, se mai lărgind din poale.

Abrazivi, albi tulei, îs în palma cercetaşă
Şi gestu-i pocnituri de oase aparente
Din ce în ce, să spună că finiş e în faşă
Şi tot e doar carcasă, de ţevi... preponderente.

Văd ochii totul, crud şi nu găsesc remediu,
Nu mai e nici stăpân, îşi face de cap haos,
Pe sinele iubit, ce se topeşte-n mediu,
Se răzbunând să ia, ce-a dat... aşteptă naos.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râs

E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic
Să-mi fac mintea cu suflet tot armonic
Şi inimii, de-are necaz, să îi zic... lese-l.

Să simt că fruntea descreţeşte-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioşi, se sparg în stele
Şi dinţi umbriţi scot albul de sub piele
De buze se-aninând de colţuri, din rărunchiuri.

Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanşe,
Poate şi lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Şi să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine...
Din poze, instantanee pereţii să-mi fac planşe.

Şi glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM... Singur ce-o fac... şi-n vise!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu frica

în zonele acestea trebuie să intri.
în care soarele e un schelet

şi din el curg raze, aşteptând primăvara. mai este o lună de
frig / o iarnă în care consumăm curent direct de la prize
ca nişte roboţei.

frica e o orhidee albă. din ea se scutură petalele
în liniştea albastră, o linişte turbulentă,
o linişte sacră.

decupezi din memorie
străzile pe care ai umblat de vorbă
cu

frica.
şi i-ai spus.

tu eşti un tunel

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albul nu-i îndeajuns

Câtă fulguială, când ca pufi de plopi, când răvăşită
Se scutură prin ger scârţos, se face-o crustă
Ce lasă drum de ţară o potecă-ngustă
Şi prin oraş mulţime abia zărită.

Şi-i dor de soarele sub nori ascuns
Şi-i dor de ochi de alburiu în ţepe se sclipind.
Doar praf de stuf se scutură de-un crem pe-un grind...
E totu' o spumă molcomă, doar câte-un ton închis-pătruns.

Un scheunat de câine rebegit mai sparge gheaţă
Sau fâşâit de aripi de vreo cioară, guguştiuc.
Deasupra-i gri ce se coboară înspre nuc
Şi degetele dor c-un pic de greaţă.

Şi ţurţuri mari ca sticla-ntoarsă
Se modelează balonat ca-n topitură dură
Şi obrajii se-ncleştează-n tremurat de barbă, gură...
Nu se zăreşte niciun chip zâmbind prin florile-n fereastră.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Happiness in winter (2)

să fiu intimă cu zăpada
aşa cum sunt cu propria piele
cu amintirile / copilăria / catifeaua sau iubirea
s-o port: haină regală cu intimidantă trenă

de gheaţă flori să-mi fie diademe
cu fiecare fulg să toastez
duhovniciei lui să mă împărtăşesc
el să renască-n mine ierni aducătoare de poeme
cu felinare ample şi avalanşe bune
frig să nu-mi fie / fără să preget cu privirea să m-adap
din al ţărânii de hermină culcuş iarna

vis de copil să curg prin gând de stânci cu albe tâmple
să-mi intre iasomie-n păr când gerul prinde uriaşii ţurţuri

în valea înverzită sub nămeţi
să bată clopote
un vârf de deget să îmi pierd
cuib să mă fac

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumiri de-o iarnă

Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răceşte între noi
Şi nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi
Şi râuri aburinde îngheaţă, minţindu-ne c-ar fi fierbinte.

Ne face şi copii să fim, să ne jucăm pe nişte scânduri
Să ne-aruncăm nebuni cu trup crezând că-i moale şi e fermă
Iar din întinsurile cuminţi se răscoleşte-n dune rânduri,
Sau avalanşe răsuflarea în puf ne e inerţie eternă.

Atâtea vieţi a luat degeaba cu oglinda morţii ne îmbiind
Şi din bucăţi ne-a luat, din noi, arzându-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viaţă scurtându-le şi nopţi mărind...
Şi asasin mă face iarna; în rit să-mi fac tăiş din fier!

Şi ce-i mai rău e că an sfârşeşte şi-i trecere fără de întors,
M-aruncă pradă la microbi, la viruşi, m-umplu de sechele.
Îmi face contul anual; "Câte am făcut? Cât am fost stors?"...
Şi m-amăgeşte-odată-n plus cu artificii în loc de stele!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Eu sunt calea, adevărul şi viaţa"

dincolo de mine nu e decât uitare, în mine doar visare,
iar ce-i în spate chiar nu contează, sau cel puţin aşa cred acum
şi atunci I-am atins poalele hainei şi L-am întrebat
încotro Doamne? încotro?

fiecare cu drumul său, dar nu căuta jar în cenuşa stinsă

îmi frângeam cuvintele în mâini căutând să înţeleg
de ce urmele mele dispar sub privirile mele
(în fiecare clipă se întâmplă ceva memorabil)
şi rătăcindu-mi urmele, cine mai poate să-mi urmeze

mi-am cercetat cugetul să prind măcar o fărâmă
dar adevărul se rostogolea acoperit de avalanşe de minciuni
(minte-mă, dar minte-mă frumos te rog)
şi minciuna îşi spulbera seminţele în toate colţurile lumii

inimă pustie, cui mă laşi? întreb fără şanse de răspuns...
dar inima îşi vede de ale ei, bătându-se pentru fiecare strop de viaţă
(viaţă, viaţă, un crâmpei legat cu aţă)

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!