Citate despre alb și avalanșe
citate despre alb și avalanșe (inclusiv în versuri).

Avalanșa
În mohorâte stânci izbind
Nahlapii spumegă mugind,
Și vulturi horă-n cer întind,
Și gem păduri,
Și piscuri albe se desprind
Din nouri suri.
Cândva se prăbuși din deal
O avalanșă pe prăval;
În chei legară mal de mal
Nămeții grei;
Și Terekul ca iute val
Se-opri în chei.
Deodată slab și cumințit,
O, Terek, tu ai amuțit!
Dar apele au sfredelit
Troianul gros,
Și tu din matcă ai năvălit
Spumând ciudos.
[...] Citește tot
poezie celebră de Pușkin (1829)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace Vouă
De strajă avalanșele cuprind
tot povârnișul stâncilor de după nouri
Sionul pare că străluce sinonim
cu soarele pe crini albi,
mărgăritari de rouă,
catapeteasmă nouă,
Pace Vouă!
poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind
Cuvintele sunt drumul
Pe care zăbovesc,
Socotesc...
Pentru câte iubiri
V-ați născut,
Buze de lut?
Singură îmi așez urechea
Pe pragul tău
Între ispită și Dumnezeu,
Crucea vieții grea
De singurătate
O voi purta eu în spate,
Sculptându-ți privirea
În tot ce cuprinde,
Fără preț mă voi vinde
[...] Citește tot
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adulter
... vânt rece. Întuneric deplin. Insomnie
stropi de ploaie lovind în ferești
miez de noapte adânc ca o glie
defrișată de cai din povești
gânduri negre și involuntare
peste cap colț de plapumă tras ca un chin
pisicuță torcanda strident la picioare
pânze albe din trestii de în
- te visez lângă mine - avalanșă de vise
sfarmă orice stavilă esita în cale
se tranformă în lavă de mișcări interzise
și erupe în toate esențele tale
iarăși vânt. Insomnie. Absolută tăcere.
stropi de ploaie lovind în ferești
te ridici. Te îmbraci. Și ca orice muiere
pleci la omul pe care-l iubești...
poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Firave sentimente
Mă ademenește iarna la geam
înainte ca visele să fie împlinite
dezleagă tainele astrale
se aștern fulgi rătăciți
peste file-n calendare
alunecă spre cuvântul nerostit
se pierd în valuri
în abisul de întrebări
respir cu nesaț aerul rece
simt depărtări lungi
adunate-n suflet
din ani și anotimpuri
porți albe se deschid
trezind izvoarele
din așteptări de ninsoare
pădurea îmi dă de știre
dezgolind firave sentimente
învingând ghețarii
ce te-au răcit
la malul de amintire
[...] Citește tot
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orașul de gheață
calotă de gheață te salut!
pe tine peșteră
cu stalagmite în blănuri
molatice de urs polar
căutând spre paralelipipede
cu căminele hibernale
evadând lebede albe
pe cerul de porțelen.
stalactitele scânteie lumini.
patinuare-ngemănate
cu pârtii repezi,
unde pinguini în boburi
cu eșapamentul de viscol
dau ocol avalanșelor de înghețată.
dincolo de mantinelă
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Nelu Huidici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la alb și avalanșe, dar cu o relevanță mică.

Țărmul doinelor frânte
Nu-ți mai aud bătăile aripilor
și nici trilul pe care norii îl răsfrângeau altădată.
Poate ai trecut de ei și îți par acum creste de munți
de pe care se mai rostogolesc uneori amintiri albe
ca niște avalanșe strecurate printre tăcerile stâncilor.
Aici, jos, pământul e tot negru
și tot mirat că unii îl cred albastru ca un cer
pe care tu nu te mai vezi
nici zburând, nici cântând,
nici albă ca o ie purtată de valuri
spre țărmuri cu doinele frânte.
Între cer și pământ, nu mai zboară decât tristeți
mânate de cenușa cuvintelor
arse de vreme.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complexitate de idei
pentru Otilia Stancu
se prăvălesc emoții ca o avalanșă
fluidități de gânduri se scurg în clepsidră
înot în valuri tulburi ca o hidră
și cuceresc cu versul a poeziei branșă.
lumina mă privește sentimental poet
dialectici îngerești picură din condei
adâncimi de suflet scot pe rând idei
beții de cuvinte le transcriu discret.
fericiri transcendente le așez în salbă
o port cu mândrie în lumea întreagă
ca romanța inimii ce mă umple de vlagă
vibrantă ca timpul într-o caleașcă albă.
viața mea-i complexă nicicând vagă
înflorește-n ramuri ca florile de nalbă
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare de aripi în frig
ascunde-te în singurătatea ninsorii,
povara unei depărtări se împarte la doi,
pe obrajii tăi sunt urmele amândurora,
a trecerii prin închisoarea iernii,
acum oamenii de zăpadă au devenit
mai empatici
decât cei adevărați,
acum,
oamenii își caută inimile înghețate
prin cenușa caselor,
în iarna inchiziției absolute,
lacrimile sunt prohibite,
poți plânge cu ceara fierbinte
a lumânărilor aprinse de Crăciun,
poți plânge trecerea anilor
de fum
pe umărul meu translucid,
[...] Citește tot
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geriatric
E ascuns subtil călăul și zilnic mutilează,
Ca parașuta-n salt, ce cade nedeschisă,
Cu corzile încâlcite. E dușman ce veghează,
O avalanșa albă; măturând tot, neprezisă.
Firul nu mai mlădie și-i tot mai rar, caduc,
Se șifonează pielea și mușchii pierd din moale
În zgârci fileu și-n gheme, din efilați, se duc...
Din piept se lasă sfârcuri, se mai lărgind din poale.
Abrazivi, albi tulei, îs în palma cercetașă
Și gestu-i pocnituri de oase aparente
Din ce în ce, să spună că finiș e în fașă
Și tot e doar carcasă, de țevi... preponderente.
Văd ochii totul, crud și nu găsesc remediu,
Nu mai e nici stăpân, își face de cap haos,
Pe sinele iubit, ce se topește-n mediu,
Se răzbunând să ia, ce-a dat... așteptă naos.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râs
E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic
Să-mi fac mintea cu suflet tot armonic
Și inimii, de-are necaz, să îi zic... lese-l.
Să simt că fruntea descrețește-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioși, se sparg în stele
Și dinți umbriți scot albul de sub piele
De buze se-aninând de colțuri, din rărunchiuri.
Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanșe,
Poate și lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Și să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine...
Din poze, instantanee pereții să-mi fac planșe.
Și glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM... Singur ce-o fac... și-n vise!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu frica
în zonele acestea trebuie să intri.
în care soarele e un schelet
și din el curg raze, așteptând primăvara. mai este o lună de
frig / o iarnă în care consumăm curent direct de la prize
ca niște roboței.
frica e o orhidee albă. din ea se scutură petalele
în liniștea albastră, o liniște turbulentă,
o liniște sacră.
decupezi din memorie
străzile pe care ai umblat de vorbă
cu
frica.
și i-ai spus.
tu ești un tunel
[...] Citește tot
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albul nu-i îndeajuns
Câtă fulguială, când ca pufi de plopi, când răvășită
Se scutură prin ger scârțos, se face-o crustă
Ce lasă drum de țară o potecă-ngustă
Și prin oraș mulțime abia zărită.
Și-i dor de soarele sub nori ascuns
Și-i dor de ochi de alburiu în țepe se sclipind.
Doar praf de stuf se scutură de-un crem pe-un grind...
E totu' o spumă molcomă, doar câte-un ton închis-pătruns.
Un scheunat de câine rebegit mai sparge gheață
Sau fâșâit de aripi de vreo cioară, guguștiuc.
Deasupra-i gri ce se coboară înspre nuc
Și degetele dor c-un pic de greață.
Și țurțuri mari ca sticla-ntoarsă
Se modelează balonat ca-n topitură dură
Și obrajii se-ncleștează-n tremurat de barbă, gură...
Nu se zărește niciun chip zâmbind prin florile-n fereastră.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Happiness in winter (2)
să fiu intimă cu zăpada
așa cum sunt cu propria piele
cu amintirile / copilăria / catifeaua sau iubirea
s-o port: haină regală cu intimidantă trenă
de gheață flori să-mi fie diademe
cu fiecare fulg să toastez
duhovniciei lui să mă împărtășesc
el să renască-n mine ierni aducătoare de poeme
cu felinare ample și avalanșe bune
frig să nu-mi fie / fără să preget cu privirea să m-adap
din al țărânii de hermină culcuș iarna
vis de copil să curg prin gând de stânci cu albe tâmple
să-mi intre iasomie-n păr când gerul prinde uriașii țurțuri
în valea înverzită sub nămeți
să bată clopote
un vârf de deget să îmi pierd
cuib să mă fac
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulțumiri de-o iarnă
Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răcește între noi
Și nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi
Și râuri aburinde îngheață, mințindu-ne c-ar fi fierbinte.
Ne face și copii să fim, să ne jucăm pe niște scânduri
Să ne-aruncăm nebuni cu trup crezând că-i moale și e fermă
Iar din întinsurile cuminți se răscolește-n dune rânduri,
Sau avalanșe răsuflarea în puf ne e inerție eternă.
Atâtea vieți a luat degeaba cu oglinda morții ne îmbiind
Și din bucăți ne-a luat, din noi, arzându-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viață scurtându-le și nopți mărind...
Și asasin mă face iarna; în rit să-mi fac tăiș din fier!
Și ce-i mai rău e că an sfârșește și-i trecere fără de întors,
M-aruncă pradă la microbi, la viruși, m-umplu de sechele.
Îmi face contul anual; "Câte am făcut? Cât am fost stors?"...
Și m-amăgește-odată-n plus cu artificii în loc de stele!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Eu sunt calea, adevărul și viața"
dincolo de mine nu e decât uitare, în mine doar visare,
iar ce-i în spate chiar nu contează, sau cel puțin așa cred acum
și atunci I-am atins poalele hainei și L-am întrebat
încotro Doamne? încotro?
fiecare cu drumul său, dar nu căuta jar în cenușa stinsă
îmi frângeam cuvintele în mâini căutând să înțeleg
de ce urmele mele dispar sub privirile mele
(în fiecare clipă se întâmplă ceva memorabil)
și rătăcindu-mi urmele, cine mai poate să-mi urmeze
mi-am cercetat cugetul să prind măcar o fărâmă
dar adevărul se rostogolea acoperit de avalanșe de minciuni
(minte-mă, dar minte-mă frumos te rog)
și minciuna își spulbera semințele în toate colțurile lumii
inimă pustie, cui mă lași? întreb fără șanse de răspuns...
dar inima își vede de ale ei, bătându-se pentru fiecare strop de viață
(viață, viață, un crâmpei legat cu ață)
[...] Citește tot
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă judeci
Hainele
zdrențuite
oasele
și sângele
pe cant
pasul
ca banul aruncat
în fântâna ultimă
a norocului
nu mai are nici
poate cine știe.
Ce știi omule despre mine?
aud în pașii tăi
plânsul nereidelor stâlcite
de talpa ploilor nepașită
în flori
de lumină
tu ce auzi când n-auzi?
Cu ochiu-ți tăios
[...] Citește tot
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă
Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanșă
Ce crește, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineție
Și din inertul de copaci, parcă așteptând în liniște un dezastru,
Încet, încet frunze se mișcă și parcă aer greu, mai greu, balanța o declanșă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ție,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.
Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roșu-alb, în linii iuți și frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de așteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbușind etaj după etaj,
O învălmășeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de calești și care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.
E-o boare peste tot, incinte, până și aerul e un vapor înăbușit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănțuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia
Vor să ne distrugă fragila statuie a iubirii.
Vor să-i dea jos piatra cu arcane din cabluri și buldozere.
Simbolul acesta fără de care iubirea noastră nu mai înseamnă nimic;
reprezentarea aceasta trainică și durabilă pe care o credeam veșnică,
fără de care iubirea noastră se dizolvă în eter.
Această statuie a început să încurce un oraș întreg.
Stă în calea deschiderii marilor bulevarde, a marilor avalanșe
de oameni și vehicule, stă în calea construirii de blocuri noi,
încurcă totul, cum stă ea la trei metri înălțime în micuțul ei scuar.
Nu se mai poate trage un pîrț în orașul ăsta fără să se încurce
de statuia iubirii noastre, fără să rezoneze în piatra ei albă, bine șlefuită.
Mă gândesc să facem un lanț uman în jurul ei,
să ne-așezăm în fața ei cum putem și s-o apărăm cu viețile noastre.
Mă gândesc să o înconjurăm cu o brazdă lată de flori, de panseluțe multicolore,
poate că florile sunt mai durabile decât statuile, dar cu siguranță că
în momentul sinistrului va fi distrus și acest ultim baraj de apărare.
Pământul va fi dislocat cu totul pentru a face loc marilor construcții
ale civilizației, care îmbogățesc neprețuit viețile.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Suflet pereche
Oftează, se întoarce și închide,
cu un oftat ce se aude-n noapte,
o ușă grea ce-ndată s-ar deschide
la șuierul venit din miazănoapte.
Îi știe drumurile și semnalul
cu care își anunță el venirea
atunci când, înspre casă,-ndeamnă calul
s-alerge, să-și încheie bejenirea.
E-o iarnă grea și nu mai au provizii
cu care să răzbească-n primăvară,
în casa lor ascunsă-ntre molizii
din valea ce din marii munți coboară.
El a plecat, de-acum sunt două zile,
și iată, vine noaptea, iar în munte
zăpada, frigul, drumuri instabile,
chiar cei mai duri n-ar vrea să le înfrunte.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre alb și avalanșe, adresa este:
