alb şi galben

Îl arunci sus, e alb; pică jos, e galben. Ce e?

E oul.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alcoolul e alb şi înroşeşte obrazul, aurul e galben şi înnegreşte sufletul.

citat din Lao Tse
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regie

Gri de mare
galben de spin
alb de sare
verde de vin
floare de panică
orb de lună
picurând împreună
din portocala mecanică

poezie de Nina Cassian din De îndurare (1981)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna în amurg
două lebede albe
pe luciul apei-
galbene frunze de sălcii
legănându-se-n aer

tanka de Gabriela Genţiana Groza (4 noiembrie 2020)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină rumegată

Pe miriştea galbenă
Sub soarele galben
Pasc vacile albe
Lumina
Şi-o prefac în lapte
În linişte.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feude

Roz
Galben
Alb
Verde
Cenuşiu
Covoare
Peisagii din zări:
Împăratul alb,
Împăratul negru,
Bogăţii grase
Într-un ascuns departe,
Utopii
Miragii
După urbane ziduri:
Făuriri mintale.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastra e un zmeu galben, iar luna un balon alb.

citat din John Geddes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

alb, verde, galben -
plante medicinale
tei şi muşeţel

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe în amurg

Tristeţea ce-mi răsare în inimă amurg,
Când apele sunt albe sau galbene ca norii,
De nu va mai fi vorba ta blândă s-o alunge,
Eu veşnic voi fi trist cu faţa ca amurgul.

poezie clasică de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

roz galben şi alb
zambile şi narcise –
grădina-n culori

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua polară

Cerul şi-a scuturat vişinii-n floare,
Zăpezi, nesfârşite zăpezi.
Galben, abia de mai vezi
O fărâmă de soare.

Şi totuşi, cândva a fost vară.
Urşii sunt albi, de hârtie.
Umblăm pe această câmpie
În creştet cu steaua polară.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vega are o frumoasă culoare albă-albăstruie. E curios că cele trei stele mai strălucitoare din emisferul ceresc nordic au culori deosebite: Arcturus e roşiatic, Vega e albă şi Capella e gălbuie. Câte trele, aceste stele sunt însă superbe şi cunosc astronomi cari nu ştiu căreia să-i dea preferinţă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Specia umană se grupează în trei rase (cea albă, cea galbenă şi cea neagră), iar interacţiunea sexuală dintre acestea va duce, inevitabil, la haos şi la sfârşitul civilizaţiei.

Arthur de Gobineau în Eseu asupra Inegalităţii Raselor Umane (1855)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul şi toamna

Noaptea este de grafit,
Tot mai galben e pământul.
Semn că toamna a venit,
La fereastră-mi bate vântul.

Ploile mărunte umblă
Dintr-o frunză-n altă frunză.
Unde ieri era şi umbră,
Stropii albi atârnă-n pânză.

Biet păianjen s-a ascuns
Unde scoarţa e desprinsă.
Unde ploaia n-a pătruns,
A rămas o frunză prinsă.

poezie de Camelia Opriţa din Boema - Revistă de literatură şi artă, Lumea Copiilor ( Poveşti din Călimară ) (octombrie 2020)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare în noaptea eminesciană...

Vino seara la izvoare, valuri line curg albind
Când se prinde-n nouri Luna cu sclipire de argint.
Sânul alb să-ţi dezvelesc sub un ram de tei în floare,
Freamătul să mi-l astâmpăr din priviri rătăcitoare.

Lasă vântul printre sălcii să adoarmă flori de câmp,
Lasă dorul dus de ape, să fugim de pe pământ.
Şi vom sta în miez de noapte pe un colţ de nemurire,
Mândre stele de cleştare adâncesc a ta privire.

În lumini îngălbenite neguri albe se arată,
Sânul tău din sloiuri reci se aprinse dintr-odată.
Glasul gândului îţi desface duios plânset de vioară,
Geană blândă de suspine printre şoapte mă-nconjoară.

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Constelaţii diamantine (ianuarie 2017)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o gaură neagră nu exista alb, negru, galben sau străin; atrage materia fără preferinţe.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi şi noapte (clasică)

Zi şi noapte,
Stau pe trepte,
Clipe calde
Să aştepte.

Soare pe cer,
Plouă din el,
Vise-aurii,
Zi după zi.

Noapte şi zi
Cât vei mai fi,
Frunză şi vînt,
Pe galben pământ?

Noapte fără zi,
De n-ai mai fi,
Gânduri pustii
Pe albe câmpii?

poezie de Gheorghe Alionte (1 iulie 2023)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou

Mai ştii
Când mi-ai venit la poartă
Cu un mănunchi de balade,
Să le tăcem împreună.
Miroseai a trecut,
Ca speranţele bunei:
roase pe margini,
galbene de suflet
şi poveşti.

Îţi crescuseră valsuri
În prelungirea veacului
Şi-mi cereai insistent
O fărâmă de alb,
Să acoperi gleznele
Domniţei din tablou.

poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Flavia Badea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinurile şi fiola

Albe, roşii, rozalii,
Galben pai sau aurii,
Ce le bem cu voluptate,
Înverzesc fiola ‒ toate.

epigramă de George Budoi din Elogii vinului şi viei (7 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul şi lăsase de moştenire fiilor şi nepoţilor ura şi vrajba de sânge. Cincizeci de ani, şi numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte şi suferinţe — împărat, ce-n viaţa lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soţiei lui tinere, nici la poveştile bătrâne şi glumeţe ale ostaşilor înălbiţi în bătălie şi nevoi. Se simţea slab, se simţea murind şi n-avea cui să lese moştenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu şi nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — şi împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi şi rotunzi, — şi din ochii ei albaştri şi mari curgeau şiroaie de mărgăritare apoase pe o faţă mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, şi vine albastre se trăgeau pe faţa ei albă ca o marmură vie.

Mihai Eminescu în Făt-Frumos din lacrimă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!