anatomie şi timp

Iisus Hristos este singura entitate care a infirmat legile anatomiei, fizicii, vieţii şi timpului.
1. A fost plăsmuit în relaţia dintre un zeu (Dumnezeu) şi o pământeană (Fecioara Maria)
2. A învins legea gravitaţiei Pământului şi S-A ÎNĂLŢAT LA CER.
3. De la Naşterea Domnului Hristos a început viaţa în era noastră.
4. Iisus Hristos este reper al timpului: înainte de Hristos şi după Hristos.

citat din Maria Filipoiu (27 decembrie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anatomic vorbind, mersul pe tocuri imită comportamentul cimpanzeilor din perioada de împerechere (stau în vârful degetelor, în timp ce spatele curbat face ca fundul să fie mai proeminent). Datorită tocurilor înalte, mişcările picioarelor devin mai senzuale.

citat din Keren Rosner
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi şi buze

marea deosebire
dintre noi este asemănarea
pe care fiecare o avem
cu dumnezeul nostru
tu
cu dumnezeul creştinilor
eu
cu dumnezeul străinilor
care
au însămânţat această planetă
-n vechime
...
acum
încă îmi este străină
limba pe care o foloseşti să deschizi
unele broaşte obtuze
ah
cum
ai sparge inimi şi buze
la orele de

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe buze

îmi creşte un sân
e al tău şi-l sărut cu versuri
mă-nţeapă vreo două lacrimi
primele pe săptămâna asta
stearpă în anatomia sângelui
buzele sărută buze
dulci după versuri mieroase
rostite în puterea nopţii
şoptite de himera seducţiei
umplu spaţiu fericirii cu mângâieri
oftez beat de sentimentul sălbăticit
pe buze îmi creşte labirintul corpului tău
neant al pielii
şi al cărnii iluzie
se strecoară o tristeţe străveche
şi un surâs răstălmăcit
se prelinge în colţul buzelor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele se îmbrăţişează firesc

amestecându-mi visele cu zorii
iar tu ştii
desenezi o amforă deasupra capului meu
asta îmi aduce aminte de cum ducea bunica
pe creştet
găleata din care îmi potoleam setea
(parcă nici setea nu mai este la fel acum)
sorb cu nesaţ iluzia vinului
dansez cu iarba zborul libelulei
mă priveşti de undeva de sus
ca pe ceva minunat sau pur şi simplu
ca pe o curiozitate
nici tu nu mai ştii ce să vezi
omul sau poetul
.............................
anatomia se învaţă cel mai bine pe cadavre
iar batistele parfumate nu pot opri mirosul de carne şi formol
..............................
gândul meu
mai tot timpul răzvrătit

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulnerabilitate de duminică

sentimentul sălbăticit
gândul ce nu se lasă capturat
în cuvinte

drumul cu praf
toţi smochinii aceştia
înţepându-mă tandru cu frunzele
printr-un geam

eu
desfiinţând încuietorile
ignorând orice etichetă / orice religie
îmi las gaj sângele
suspiciunilor timpului

privirea ta
de la geneze locuieşte
înţelesurile-mi feminine
plânsul reprimat
să se confunde

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

luaţi împreună suntem doi frumoşi
două ceşti de cafea îşi răsucesc aromele în funii
cu mirosurile noastre după
o noapte cu lună de veghe între cearşafuri
cu cât ne ştim mai mult cu atât ne dăm seama
cât de puţin am aflat unul despre celălalt
câtă anatomie avem încă de parcurs
cu mâinile putem face orice ne trece prin minte
să folosim fiecare parte din noi pentru modelat
la focul zvăpăiat al cunoaşterii dorinţele de murano
au ceva inimaginabil în culoarea lor

separat suntem două felii de pepene
în gurile a două nefericiri
seminţele par nişte păsări împrăştiate
nu mai ştiu drumul spre cuib
&
lasă-mă chiar acum să-ţi amintesc
iubire e atunci când mângâi
aerul cu care mă apropii

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu din Cele mai frumoase poezii de dragoste (2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În piaţa mare a oraşului

Mâine în piaţa mare a oraşului,
unde din când în când prinde viaţă o statuie
şi pleacă la plimbare pe străzi cu mâinile la spate,

noile colecţii de modă ale sezonului,
vom afla adevărul.

Va fi multă lume acolo,
ca la căderea unui meteorit pe de-a-ntregul de aur,
ceasul din turn îşi va număra secundele,
precum căutătorii perlele scoase cu greu
din scoicile adâncurilor;

Adevărul nu-i o simplă gloabă biciuită din urmă,
de un căruţaş în zdrenţe, pe de-asupra, alcoolic,
nici vreo cârpă, preş, sau muc de ţigare
aruncat de la vreo fereastă deschisă;
el este Făt- Frumos,
el este mereu Făt- Frumos
chiar dacă adus de spate,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De... scriere

Sunt parcă incapabil
să mă-nvăţ minte
dintre atâtea experienţe;
ce oamenii, tot noi,
c-un implacabil
ce nu se dezminte,
ne facem zilele după pasenţe...
doar cum ne pică, aleatoriu,
de-a lua fără de-a da-napoi,
de-a face viaţa altuia un purgatoriu.

Şi mă încred cu obstinenţă
în fiecare, cu onestitate
crezând că totu-i lin,
decurge de la sine
aşa cum trebuie când faci doar bine
şi-aştepţi returul; o prezenţă
de minimă moralitate
ce-ar putea preschimba destin...
Câtă, câtă credulitate,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A zecea elegie

De-aş înălţa cândva, la capătul cruntei viziuni,
imnuri şi laudă îngerilor ce-ncuviinţează.
De nu ar da greş pe strunele moi, şovăielnice
sau prea încordate, nici una dintre bătăile
clare-ale inimii. De mi-ar da strălucire mai multă
obrazul meu şiroind:! de-ar înflori obscurele lacrimi.
O, cât de dragi mi-aţ fi atunci, mâhnitelor nopţi.
Cum de nu am putut, nealinate surori,
să vă primesc mai îngenuncheat, să mă las mai desprins
în voia desprinselor voastre şuviţe. Risipitori ai durerilor,
cum încercăm să vedem înainte, în trista durată,
de nu cumva se sfârşesc. Ele sunt însă
frunzişul pururea verde şi sumbru al duhului nostru,
un timp al anului tainic, nu numai timp
– ele sunt loc, aşezare, culcuş, sol, locuinţă.

Vai, într-adevăr, străine sunt in oraşul-durere stradelele,
unde în liniştea calpă, din stridenţe alcătuită,
se-mpăunează poleita larmă, proţăpita statuie,
fontă turnată-n tiparele golului.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!