anotimpuri şi noapte

Ultima zi în care se mai moare

umblă printre ridurile mele
un Dumnezeu
fără să-i pese de anotimpuri
îmi numără duminicile din an
de parcă mâine
ar fi ultima zi în care
se mai moare

nu mai înţeleg nimic

îmi privesc copilul ca pe o
prelungire a nopţii
şi aştept...

între noi
trecutul o noapte şi Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladele celor patru anotimpuri - Iarna

Curierul va pleca mâine, i s-a spus.
Ea coase la veşmântul de războinic toată noaptea.
Degetele simt răceala acului.
Cum mai poate ţine strâns foarfecele?
Acum munca s-a terminat şi ea îl trimite acolo departe.
Oare când va ajunge în oraşul unde se află războinicii?

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place ciclicitatea anotimpurilor, a zilei şi a nopţii, a monotoniei din viaţa mea.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

A două noapte de echinox

Anotimpuri îndrăgostite, insângerându-se surd
în noaptea de echinox,
amintiri
şi ierburi văratice
le regăsesc pe acelaşi pervaz de fereastră
în casă veche a serdăresei
Cândva, rostind versuri, aici,
trăiam un echinox intim, hotar
între adolescenţă şi barbăţie,
şi, pentru o clipă,
păream o statuie ciudată,
despicata în două, pe neaşteptate,
din tălpi până-n creşteţ.
O jumătate a trupului
se-mpleticea fără vlagă într-un vid colorat,
în vreme ce umbra celeilalte
cutreieră, învingătoare, stelele.
Când statuia a redevenit întreagă
m-am privit într-o frunză
şi m-am văzut mai matur,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea veneră cu trupul alb de vânt...

Dacă-am rămas străin la colţul gurii tale,
Ia-mi stelele din noapte şi dreptul de la soare.
Aruncă-mă din cer, striveşte-mă-n pământ,
Frumoasa mea veneră cu trupul alb de vânt!...

Nu-mi face jurăminte, cuvintele mă dor,
Fragila mea rebelă din zbuciumat amor ;
Slăveşte-mă duios în desfrânări târzii,
Nostalgică minune din anotimpul gri.

Dă-mi tremurul din şoapte, pe buze mi-l revarsă,
Venera mea prea dulce din noaptea neînţeleasă!...
Ispită eşti, femeie, în lungul meu amor,
Mă faci a fi excentric şi mult prea visător...

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Constelaţii diamantine (martie 2018)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e bine să mori...

dacă tot o să mori
e bine să o faci mai înspre seară
când umbrele
se retrag
sub carapacea nopţii
nu e bine să mori când lumea
stă de vorbă despre una-alta şi
nici nu e bine să împrumuşi
din viaţa altora
pentru că
viaţa e un nimic
un nimic ce te ajută cât
să treci dintr-un anotimp într-altul

şi-n clipa sfârşitului
cineva
o să spună că ai fost
Om bun

poezie de Teodor Dume din Exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua noapte de echinox

Anotimpuri îndrăgostite, însângerându-se surd
în noaptea de echinox,
amintiri
şi ierburi văratice
le regăsesc pe acelaşi pervaz de fereastră
în casa veche a serdăresei...
... Cândva, rostind versuri, aici,
trăiam un echinox intim, hotar
între adolescenţă şi bărbăţie,
şi, pentru o clipă,
păream o statuie ciudată,
despicată în două, pe neaşteptate,
din tălpi până-n creştet.
O jumătate a trupului
se-mpleticea fără vlagă într-un vid colorat,
în vreme ce umbra celeilalte
cutreiera, învingătoare, stelele.
Când statuia a redevenit întreagă
m-am privit într-o frunză
şi m-am văzut mai matur,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complicele umbrei

când îţi vine timpul
calci pe întuneric ca pe o iarbă
cosită prea devreme
primăvara
o altă realitate respiră din tine
e ca şi cum ai traversa strada
simţind umbrele altui anotimp
nu te clatini dar brusc
îţi aminteşti de tine

în acest răgaz dintre noapte şi zi
eşti doar tu şi
o umbră care
te desparte de lucruri

cineva intră prin efracţie
nu-i nimic
zici
e doar complicele umbrei
pe care o aştept...

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri arse

când vom fi tot mai departe unul de celălalt
vom pune între noi cerul cu întrebări
partea mea va fi cât toate zilele
partea ta cât toate nopţile
la fiecare capăt
un anotimp diferit
şi fiecare îl va străbate pe jos
eu voi zidi o casă după soare
tu-ţi vei echilibra resursele
va fi greu
orice anotimp ars
ne va îmbogăţi cu alte întâmplări
până la momentul acela
când distanţele se vor topi
şi vom tăia din cerul prea mare
porţia noastră de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

femeie

Femeia este anotimp. Nu este un anotimp schimbător ce îmbracă mai multe feţe. Femeia este un anotimp statornic. Fiinţa ei este în măsură să suporte soarele arzător din mijlocul zilelor de vară, gerul nopţilor de iarnă, alunecările de teren ale toamnei. Când iubeşte, femeia îşi cunoaşte condiţia.

definiţie de Claudiu Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa

Vreau să îţi sărut pielea sufletului
pe fiecare părticică de viaţă,
pe acolo pe unde te doare
şi pe unde nu te doare,
la pliul ploilor şi la încheietura clipelor îmbătate de vise.
în baia timpului, în odăia anotimpurilor ieşite din matcă,
pe cursul firesc al soarelui răsare şi al înnoptării,
la marea întâlnire a prefacerii întru mântuire!
Nu folosesc doar buzele calde, umede, pline ale gândului ce îţi cutremură anii.
Te sărut incandescent cu mine însămi, poezie.

poezie de Iulia Dragomir (8 octombrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Pe seară, la geamuri, un nour violet si de aramă,
Pe drum, l-aceeasi oră, se târâie un lant de fier,
Si coincidente aranjate pe-o tristă gamă --
Azi iar mi-i frică... si cred, si sper...

O zi fără anotimp si ordine militară,
Si prin vecini s-aud mici pregătiri de masă,
Însă produsele au început să dispară --
Si multi au plecat, si noapte se lasă.

Cu totii spun că bine le-a făcut
Sau că un geniu se va naste --
Iat studiul creste cu tactul tăcut...
O fiintă supremă, dintre noi, ne cunoaste.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul sacru

Mai aruncaţi nişte vreascuri
În soare,
Am auzit c-o să se stingă
Peste câteva miliarde de ani.

Şi dacă nu mai sunt vreascuri,
Aruncaţi în soare
Câmpiile care ar fi putut foarte bine
Să fie păduri,
Munţii, luna şi cerul
Care nici nu ştim sigur dacă sunt
Păduri.

În orice caz,
Mai aruncaţi ceva în el,
Nişte vreascuri,
Nişte vieţi.

Că, uite, a şi început să pâlpâie
Pe feţele noastre,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp

Nici viori, nici fluiere,
nici ploaia prin plete sa-ti suiere ;
in tacuta noapte adanca
glasul tau nu se aude, nu inca...

Din himericele bolti se anina
armele noptii, stelele-n ruina;
pana la noi inca n-a patruns
al codrului clopot ascuns.

Cerestile drumuri,
toate-s doar aburi si fumuri...
Plimba-te, pala, prin aurora,
frunte a lucrurilor, luna mea, prora!

Dar vor veni! O, ce siguri,
oaspetii in vestminte de friguri!
Dar vor veni! O lumina subtire,
şi naiuri şi harfe şi lire!

poezie celebră de Emil Botta din Pe-o gură de rai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: Dragă Wilhelm, sunt într-o stare în care trebuie să fi fost acei nenorociţi despre care se credea că ar fi stăpâniţi de un duh rău. Mă cuprinde de multe ori ceva ce nu e nici spaimă, nici dorinţă... e un vuiet lăuntric, necunoscut, care parcă îmi zdrobeşte pieptul şi mă sugrumă! Vai! Vai! Şi atunci rătăcesc încoace şi încolo, martor al cumplitelor scene nocturne din acest anotimp duşmănos faţă de oameni.

replică celebră din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azuriu

Aşa toamnă, răstigneşte
frunzele pe crucea de aramă
a nopţii.
Vântul îţi foşneşte rochia
de gleznele ploii...
Iubesc
ploile albe ale asfinţitului...
Aşa, toamnă, scrijeleşte
povestea ultimului anotimp
pe trupul copacilor desculţi.
Acum eu sunt toamnă,
nu-i aşa, toamnă?
Uitarea - pasărea cu aripi azurii

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ceas de sărbătoare

E ceas de sărbătoare
Mă întorc la tine...
descătuşez tăcerile
cu aripile dorului
să gust bucuria răsăritului
mi-e sufletul curat
şi viaţa surâde în cercuri de lumină
cad fulgi din spirala timpului
păşesc desculţă, înflorind
chemarea ta
întorc clipa ce ţese
anotimpuri trecute
cu singurătatea din noi
zăpezile au adormit în jur...
stelele prind să răsară
dincolo de nori
E sărbătoare,
să trecem împreună
prin poarta dintre ani,
când noaptea îngenunchează

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu-Istin din volumul de versuri Umbra unei iubiri (6 decembrie 2015)
Adăugat de Maria Ciobotariu-Istin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Guillaume Apollinaire

noi nu ştim nimic
noi nu ştiam nimic despre durere
anotimpul amar al frigului
scobeşte dâre lungi în muşchii noştri
el ar fi preferat bucuria victoriei
înţelepţi sub restriştile calme în colivie
neputând face nimic
dacă zăpada ar cădea în sus
dacă soarele ar urca la noi în timpul nopţii
să ne încălzească
şi arborii ar atârna cu coroanele lor - plânset unic -
dacă păsările ar fi printre noi să se oglindească
s-ar putea înţelege
moartea ar fi o îndelungată călătorie frumoasă
şi vacanţele nemărginite ale cărnii structuri şi oase

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipă liliachie

După ploaie, coboram treptele în fugă
alungând din priviri disperarea.

Împrejur, risipa liliachie
promitea-ndelung
fructul dorit al anotimpului
ce călătorea sus de tot, rotunjind-se.

Zadarnic ne urmau profeţii temători.

Cu hohot peste folia nopţii
ne întreceam, păşind anevoios
prin iarba crescută de-aiurea
lângă coapsa fântânii
şi-aşteptam să ni se arunce peste trup
monezile arămii pentru plată.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!