antichitate şi moarte

Morţii antici nu sunt deloc frumoşi. Numai morţii creştini sunt. Am găsit totuşi la Homer un mort de toată frumuseţea: Pentesileea, regina amazoanelor, omorâtă de Ahile. Şi plânge Ahile că a omorât frumuseţea asta de femeie... Şi-atunci Tersit - vocea poporului muncitor - se apucă să insulte cadavrul Pentensileei. Ahile îi dă un pumn şi-l omoară - pe poporul muncitor - că-i obraznic şi că insultă cadavrul ăleia. Aici am văzut aşadar o frumuseţe, deşi în principiu, morţii antici nu sunt frumoşi. Creştinii sunt cei care au introdus masca frumoasă a mortului.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea bine ştim

prea bine ştim
că totul a fost

la drept vorbind
nu se mai poate întâmpla nimic

grecii antici
cunoşteau deja acest adevăr

lumea se repetă de-a-ndoaselea
la curse timpul învinge spaţiul

cei morţi demult ridică ruine
de temple necunoscute încă

şi numai moartea ne naşte
mereu alţii
mereu

poezie de Krzysztof Karwat din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragere la sorţi

Tragem la sorţi
cu inima smulsă dintr-un străin.
Martorul întreabă: cap sau pajură?
Nici cap nici pajură, răspunde corul antic.
Inimă, pur şi simplu.
Inimă pe toate feţele?
Inimă pe toate feţele!
Şi unde este Omnul cu M mare?
Unde să fie? În moarte.
Dacă trageţi la sorţi cu inima lui
unde vreţi să fie?
Omul cu M mare se află în moartea cu m mic.

poezie clasică de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticii ştiau să moară. Cu ei a apărut în lume dispreţul pentru moarte, dar un dispreţ din cunoaştere. A te ridica interior la un nivel superior morţii a fost idealul constant al înţelepciunii lor.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticii ştiau să moară. Cu ei a apărut în lume dispreţul pentru moarte. Dar un dispreţ din cunoaştere. A te ridica interior la un nivel superior morţii a fost idealul constant al înţelepciunii lor. Pentru noi moartea este o surpriză dureroasă şi înspăimântătoare. De aici, frica şi dramatismul. Nici un antic n-a fost surprins de ea, şi astfel şi-au permis un surâs la apropierea ei, de care nu ne putem decât mira. Ei s-au lăsat convinşi de inevitabilul morţii în aşa măsură încât şi-au construit o întreagă artă de a muri, care, oricât am cunoaşte-o, nu ne poate fi de nici un folos.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cred nici în Iehova

Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha-Sakya-Muni,
Nici în viaţa, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.

Visuri sunt şi unul şi-altul,
Şi totuna mi-este mie
De-oi trai în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.

Toate aceste taine sfinte
- Pentru om frânturi de limbă –
În zadar gândeşti caci gândul,
Zău, nimic în lume schimba.

Si fiindcă în nimica
Eu nu cred – o, daţi-mi pace!
Fac astfel cum mie-mi pare
Si faceţi precum vă place.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi se recită Eminescu în camera de gazare
Se desfac mâinile de la stahii
Se fac filme în colaborare
între morţi şi vii.
Azi toate drumurile
se termină
în metrul antic.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vrăjitorie

Vrăjitorie. Prototipul antic şi precursorul influenţei politice. A fost, totuşi, considerată mai puţin respectabilă şi uneori pedepsită cu tortura şi moartea.

definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc, încep să se închege

Îmbătrânesc, încep să se închege
inele noi pe trunchiul meu bogat
tu, tinereţea mea fără de lege
voi apucă să te mai văd vreodat'?

Eram aşa nebun! un sclav şi-un rege
în carne desluşeam cum mi se bat
plutea un gust de fragi şi ploi pribege
prin universul meu predestinat

Şi parcă veacuri lungi de frumuseţe
se aşterneau în faţa mea, solemn
învăluite-n lauri şi ospeţe

E timpul, dar, să caut, să-mi însemn
o odă-n metru antic, să mă-nveţe
prin vama morţii cum să trec mai demn.

sonet de Corneliu Vadim Tudor din Epistole Vieneze, II (1979)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuie antică în ruină

Pe voluptatea care rotunji frumosul pântec,
încât e prins în piatra - vecinic cântec -
se reazimă acuma prăfuite tufe de urzici...
Din rănile frumoasei coapse ies furnici...
Iubirea a creat această mică şi subtilă gură
pe care dalta a sculptat-o în căldură...
Acum, în al iubirii cald şi dulce leagăn,
îşi face plasa "cap de mort", păros păiangăn.
A fost creată fruntea într-o lungă meditaţie
din care n-a lipsit o voluptuoasă graţie:
ideea fecundată de eterna frumuseţe...
Din acest gând cuprins în suprafeţe
şi ros de ploi, de geruri şi de gârle,
ies guşteri, scolopendre şi şopârle.

poezie clasică de George Magheru din Capricii - Cartea cosmică (1929)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, la 33 de ani

Am vârsta christică, sfârşit de secol,
mă soarbe golul vremii înapoi
e viaţa mea cenuşăreasa morţii
ţinută-n dreptul peşterii de voi.

Învăţ să gust din toate, să mă mistui
cu ode-n metru antic mă-nfăşor,
în părul meu a prins să înflorească
un liliac albit de-atâta dor.

Port tragedia pinilor de munte
sub care doarme un convoi de orbi.
tu, daimon rău, mândria mea nebună
în ce prăpăstii de gheţari mă sorbi?

La urma urmei, ce frumoasă-i lupta
chiar dacă-i strâmbă uneori, şi grea,
chiar dacă mori cu dreptul tău în braţe
chiar dacă ei şi-atunci te-or profana.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola unui martir de la Mărăşeşti către trădătorii de ţară

Înspumată-i patria de sânge
cucuveaua ţipă a destin
preacinstita maică mă aşteaptă
la spălatul grâului să vin

Lângă râu se înălbeşte pânza
strugurii la noapte vor plezni
este timpul nunţilor nebune -
pentru mine-i cea din urmă zi

Pentru mine clopote de jale
vor trăgea-n biserici patruzeci
cât va fi pe lume Mioriţa
noi de tineri vom muri în veci

Amiroase grâul a colivă
pânza cade-n giulgiu orbitor
cât de mult îmi este dragă viaţa
iar acum va trebui să mor

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traind etern, murind zi de zi

as vrea sa-mi zambesti mereu,
sa mor incet de a ta zambire
sa ma rivesti, sa ma deochi,
sa inviu de a ta privire,

sa ma saruti usor si dulce,
sa te iau usor in brate,
dar totul este mult prea trist,
am sa traiesc doar din sperante

cu flori multe, versuri, poezii,
devin banal, usor prea antic,
dar totusi incerc sa te cuceresc
prin felul meu de a fi romantic

ai sa fii la mine-n suflet
te-am indragit si orice-ar fi
la tine-n suflet am sa traiesc etern
dar am sa mor zi de zi

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Zideste-ma in tine, ca intr-un antic templu,
Si cu eternitatea mereu sa ma contemplu,
Cand pasii tai in tremur opresti pe sub icoane,
De mine-ti fie sete, si de iubire foame,

O candela sa arda tacut la capatai,
O palida lumina pe ceruri sa ramai,
S-or scutura cu fosnet iubirile mereu,
Eu voi ramane vesnic, dorul din gandul tau.

Cu valul care trece, ma risipeste-n lume,
Cu steaua care moare, cu luna ce ramane,
Si-n ingerii ce zboara, ingroapa-ma incet,
In vesnicia vorbei, cantata de poet.

poezie de Ion Vanghele
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egipetul

Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur,
Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc şi aur,
Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc;
Flori giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roşii ca jaratec, alte-albastri, ochi ce plin;.

Şi prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese,
Ciripind cu ciocu-n soare, giugiulindu-se cu-amor;
Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-izvonre,
Nilul muşc-a lui legendă şi oglinda-i galben-clară
Cătră marea liniştită, ce îneacă a lui dor

De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi şi ţări ferice;
Memphis, colo,-n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganţi ­
Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreţie,
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanţ

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii antici erau subtili, adânci şi pătrunzători. Înţelepciunea lor era aşa de adâncă încât nu putea fi cunoscută. Astăzi este greu de a-i prezenta şi înţelege. Ei erau prudenţi precum cel ce străbate iarna un fluviu, prevăzători precum cel ce se teme de vecinii săi, gravi precum se cuvine să fii înaintea străinilor, modeşti ca gheaţa care se topeşte, simpli ca lemnul (în lucru) la lucrat, goi ca o vale armonioasă, nepătrunşi ca o apă tulbure. Cine deci ar putea astăzi să-şi purifice sufletul întocmai ca o apă tulbure lăsată să se limpezească? Cine ar putea să însufleţească un mort, redându-i mişcarea? Cel ce şi-a însuşit cu adevărat Tao nu are dorinţe. El este despuiat de toate şi nu caută cu ostentaţie să fie desăvârşit.

Lao Tse în Tao Te King, 15
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga

Fraţi oameni, lăsaţi-mă să respir alături de voi,
Vă spun un basm despre vulturul de munte, un basm moral,
mi-aş pune o grenadă în dreptul inimii să zbor spre voi,
nimeni nu va muri, dimpotrivă, moartea duşmanului este moartea mea,
viaţa prietenului este viaţa mea, iubirea iubitei este iubirea mea,
fuga fericirii este fuga mea, încotro?
Informatorii leproşi s-au ascuns, a venit echinocţiul nebunilor,
Chei oculte nu se mai găsesc nici la vehituri,
Conjuraţia sixtină pune un nud în faţă, fiica Afroditei,
Iluminaţii păstrează secretul Templului antic,
Un vultur însângerat pluteşte deasupra lumii,
Lirica 25 de miligrame capsula poate ucide?
Epileptic răspunde scepticul criticul meu dominator,
Reacţii adverse, cum se păstrează lirica? Ce dureri lecuieşte?
Ce anxietate? ARSURĂ, PULSAŢIE, JUNGHI, CRAMPE,
Furnicături sub inimă.
V-am păcălit, este vorba de doamnele Lyrica şi Doretta.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii pentru miezul nopţii

I

Dormi, felină obsedată de plăcerea de-a fi-nvinsă...
A trecut de miezul nopţii...
Iar duetul senzual
Orchestrat de fantezia unui Heliogabal
Pâlpâie-n finalul unei lumânări aproape stinsă.

Dormi, felină cu ochi stranii
Şi cu pleoape cercuite
În culori evocatoare de fanate clematite,
Dormi, felină obsedată de plăcerea de-a fi-nvinsă...

Culcă-ţi capul pe risipa chiparoaselor strivite
De contururile-ţi roze
Torturate,
Şi-amorţite,
Şi multiplicate-n visul unei Venere, desprinsă
Din anticul bronz al unei statui reconstituite.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit duminica

a sosit duminica pe nişte roţi ruginite,
noi ne spălăm de păcate şi de funinginea timpului,
ne îmbrăcăm frumos cu nişte halate negre
şi privim pe fereastră la albul zăpezii
care ne fură privirea.
aruncăm toate sentimentele din noi
şi rămânem goi ca nişte amfore antice
cu corpurile noastre eterice
în faţa călăului care are şi el timp de odihnă,
recitând din Biblie Cântarea Cântărilor.
ah, eterne duminici, pline farmec,
nu-i nimic, vor trece, toate războaiele sufletului
şi vor rămâne pasiunile mici care vor linge
praful din amintiri la o masă cu amurg de coniac.
nu vom mai ucide tigri, vom pândi doar
carnea cuvintelor pe care vom frige-o
şi-o vom arunca-n armoniile astrale.
ce, nu ştiţi că pământul se-nvâteşte pentru toţi,
ce dacă e iarnă şi inorogii zburdă prin codri,
ce dacă un vultur ne dă ocol cu simţul lui,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 februarie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!