apă şi oxigen

Tatăl meu – Hidrogenul, mama mea – Oxigenul; eu – fiul Apei, Vărsătorul...

citat din Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

2022-08-17 (ora 07:09'). Şi la acest aforism al Apei, din 11 noiembrie 1973, publicat mai întâi în placheta bilingvă a [...] | Citeşte tot comentariul

Apa vie şi Apa moartă sunt emisferele lumii noastre. Ieşirea din sferă se face numai în stare de hidrogen şi de oxigen, potrivit raţiunii Apei... Noi suntem raţiunea Apei..

aforism de Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Formula apei şi adulterul

Oxigenul se uneşte
Cu doi hidrogeni. Normal!
Şi-n natură se trăieste
În triunghiul conjugal!

epigramă de George Zarafu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizica glasului

Scrierea este răsuflarea inimii. Prin scriere
omul poate primi oxigen din
copacii păsărilor
din piatra brazilor
din focul apelor.
Prin scris omul îşi definitivează
conturul
şi fundalul
şi idealul
în care nimeni sunt toţi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depăşită ori nu, lecţia cursei de şoareci a Doctorului Mayow rămâne unică atâta vreme cât destinul personal al şoarecilor sau al oamenilor e în joc. Acest mare învăţat al trecutului a pus puţină apă într-o covată, un suport în apă, o cuşcă în vârful suportului, un şoarece în cuşcă şi un clopot de sticlă peste şoarece, cuşcă şi suport (după un rezumat mai tardiv, el a dus şoarecele în ispită cu ajutorul unei bucăţi de brânză, ceea ce ar putea furniza un detaliu semnificativ întregii operaţiuni). Deoarece cantitatea de aer de sub clopot era limitată, şoarecele răsufla din greu şi în scurtă vreme murea. În acelaşi timp, nivelul apei dinăuntrul clopotului, comparat cu nivelul apei din afară, creştea, ceea ce înseamnă că şoarecele ardea oxigenul în timpul respiraţiei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul e prea departe...

Vreau să mă scufund
Spre fundul apei,
Mai adânc şi mai adânc,
Până când voi rămâne fară de oxigen.
Caut adâncurile de comori,
Dar nu găsesc nimic
Sunt numai gunoaie
Apoi vin sus,
Doar pentru a mă scufunda din nou.

Vreau să mă avânt ca o pasăre.
Să fiu liberă ca ziua de mâine.
Vreau aripi pentru a obţine,
Un zbor pe puntea raiului.
Branhiile sunt, de asemenea, eficiente
Ca să mă pot ridica la suprafaţă,
Iar în caz de cădere liberă,
Aripile mă ajută,
Să revin pe pământ.
Pământ, aer şi apă,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu

Am dedus că viaţa pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseţii ei spirituale,
care prin legile înţelepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.

Am învăţat că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat şi să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracţie să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.

Am înţeles că nu întâmplător viaţa pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înţelepciunii.

Am dedus că în travaliul vieţii pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viaţa oamenilor în episoade dramatice şi poate educative până la sfârşitul ei.

Am înţeles că oricât de ateistă şi nesaturată este stiinţa omenirii, în faţa neputinţei şi a morţii îngenunchiază la picioarele Divinităţii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.

Am dedus că oamenii aţâţaţi de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi blestemele lor.

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere şi sare

O traistă cu trucuri – nu-i aşa?
Şi-o partidă jucată de nişte fiinţe linguşitoare?
Dacă eşti priceput la jonglat c-un pachet de cărţi
sau la aruncatul zarurilor – asta ajută?
Dacă poţi spune bancuri şi fi un bun pretenar
şi poţi face impresie – asta ajută?
Când băieţii se întâlnesc cu fete sau fetele se întâlnesc cu băieţi –
ce ajută?
Toate ajută: fii plăcut, dar nu prea plăcut,
fii rezervat, fii sfios, misterios, dar numai aşa şi-aşa;
apoi uită tot ce-ai auzit vreodată despre dragoste
pentru că-i bronzul verii şi degerătura crivăţului
şi vine cum vine vremea, iar tu nu poţi schimba asta;
vine cum a venit chipul tău la tine sau picioarele tale
şi felul în care păşeşti, vorbeşti, îţi ţii mâinile sau capul –
iar tu nu poţi schimba asta – tu doar aştepţi şi te rogi.

Există vreun fel în care poţi măsura dragostea?
Da, dar mult prea târziu,
atunci când bătăile inimii tale au parcurs

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere şi sare ( extras)

Cât ţine dragostea?
Cât un balon de sticlă mânuit cu grijă
sau cât două orhidee de seră lăsate-n viscol
sau cât o nicovală imobilă de oţel
călită la flacăra unei suduri inexorabile –
sau uneori dragostea poate dăinui
cât şase fulgi, şase fulgi hexagonali de nea,
şase fulgi hexagonali de nea plutind în aer
sau cât jurământul dintre oxigen şi hidrogen
într-un pahar cu apă de izvor
sau cât ochii de pe bancnotele de-un dolar
sau cât două dorinţe călărind
pe-o pală de vânt iarna în zori
sau cât piatra de temelie a unui altar antic
menţinut sacru pentru rugăciunile tale intime
sau cât praful ridicat într-o trombă solemnă
purtată de vânturi schimbătoare.

Există sanctuare care păstrează mierea şi sarea.
Există cei care risipesc şi care cheltuie.

[...] Citeşte tot

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!