apă şi peşti

Toast

Ridic acest fir al apei,
În sănătatea voastră.
Ridic acest solz de peşte
Şi-i beau lacrima.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul îşi pune amprenta asupra oricărui lucru. Aruncă-ţi plasa întotdeauna; în apele în care te aştepţi mai puţin se va găsi mereu un peşte.

citat clasic din Ovidius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştele sărind-
vălurele în cercuri
pe luciul apei.

haiku de Ioan Friciu (2023)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sărutul pe mal -
şi peştii după aer
spre luciul apei

haiku de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un peşte

un peşte
de la poezie vorbeşte pe limbă
de cleşte
scoate toţi dinţii de zâmbet
acvatic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braconierul

Prins cu scule ultra-scumpe
La bătaia peştelui
Încearcă să se disculpe...
Că nu-i în apele lui!

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

scufundându-se în adânc
scafandrul cunoaşte
lumea acvatică
peştii îi sunt prieteni
şi înoată alături de el

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir întins

Dă Doamne!... apelor peşte
Şi mândruţei ce-şi doreşte,
Fir întins... şi-o râmă bună
De opt ori pe săptămână.

epigramă de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir întins

Dă Doamne!... apelor peşte
Şi mândruţei ce-şi doreşte,
Fir întins... şi-o râmă bună,
De opt ori... pe săptămână.

epigramă de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

peştişorii exotici din acvariu
visează că vor înota liberi
în apele adânci ale oceanului
tot restul vieţii
la fel ca fraţii lor

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După moartea lui

pentru Hugh MacDiarmid

S-a dovedit
că bombele pe care le-a aruncat
au înălţat cădiri,

că acidul pe care l-a pulverizat
a deschis dureros
ochii celor orbi.

Din apele poluate de el
pescarii au scos
peşti uriaşi.

Noi, într-o stare de stupefacţie,
ne bucurăm de umbrele
cuvintelor vicioase răsădite de el.

Guvernul a decretat că
la aniversarea naşterii sale

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc la râu

Veni pe râu, chemat de ne-mpliniri,
Chipul iubitului din tinereţe:
Neliniştea ce-a pus asupră-mi piatra,
Cu un surâs îmi da, acum, bineţe!

În apă peştii se jucau vioi,
În piruete se-ntreceau, săltând,
O salcie cu muguri de argint
Creştea pe malul apei, fredonând!

Un vânt de vară răscolea prin frunze
Si-un foşnet lin trecea printre răchite,
Senin şi blând, cu braţele deschise,
Te-apropiai privirilor uimite;

M-ai luat în braţe şi m-ai strâns la piept,
Singurătatea se pierdu-n vâltoare:
Mă-ntorc la râu când sufletul suspină,
Să-l liniştesc c-o tandră-mbrăţişare...

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Ochiul din cerc (2015)
Adăugat de iany
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea-i un pescar

Moartea-i un pescar şi lumea este iezerul în care
Pescuieşte, iar noi suntem peştii sub seninul apei clare;
Năvodul lui e-o molimă cumplită; oricum, el nu e galantom,
E mult mai nemilos decât sunt alţi pescari şi mult mai lacom;

Unii, dacă se-înâmplă să prindă-un peşte mic,
Îl aruncă-înapoi în baltă şi-i redau viaţa bietului chitic;
Dar moartea ucide tot ce-înhaţă pe-întinderea acestor ape,
În plasa ei nicăieri şi niciodată iertarea nu încape.

poezie de Benjamin Franklin, 1706-1790, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristalul apei
orbeşte privitorul-
un peşte ascuns.
*
La cuibul cel vevhi
în noua primăvară-
venirea berzei.
*
Oglindindu-se
luna priveşte în lac-
ieşită din nori.

haiku de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi apă

Tata Noe avea fermă de struţi şi de alte păsări, în stil mare,
El mânca oul cu polonicul dintr-o cupă cât o căldare;
Supa lui era Supă de Elefant, iar la cină peştele, un caşalot,
Dar oricum toate erau mici comparate cu coteţele din arca lui, socot;
Noe mai mereu spunea nevestei când se aşezau la masă,
"Câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
S-au rupt zăgazurile slavei şi apele au năvălit, căzând cum cade un perete,
Iar stelele de pe cer au dispărut ca bulele de aer din chiuvete,
Oceanele s-au umflat până în gâtul iadului, să-l astâmpere de sete.
Iar Noe, privind în sus: " Se pare că iarăşi plouă zdravăn, pe-îndelete,
Varful Matterhon o fi acum pe fundul mării, o biată creastă joasă;
Mie, cât timp nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
Dar tata Noe a păcătuit, ca şi noi, de altfel; a umblat pilit pe drum
Până când, drept pedeapsă, a început o secetă cumplită – cum, necum,
Nu se găsea strop de vin prin crâşme ori biserici, nici măcar de-împărtăşit,
Pentru ca Blestemul Apelor a secat toată seva fructului oprit:
Se afla apă numai pe altarul Celui Prea Înalt şi pe-a Episcopului masă,
Dar mie, câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă.

poezie celebră de G.K. Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul şi sarea

chiar dacă ai pescuit în – tinere –
apele noastre teritoriale, nu
pune sare pe peşte! – tensiunea
superficială a sângelui va lucra... va
face din inima ta
o sferă aproape perfectă!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om în mare

Dacă ai fi auzit măcar o dată, clar şi sălbatic, acel sunet de alarmă,
Dacă i-ai fi văzut pe cei din cart fugind, cu feţele-albite de spaimă,
Dac-ai fi auzit pleoscăitul apei şi scârţâitul bărcii de salvare,
Atunci ai şti ce simte marinarul când coechipierul lui cade-n mare.

Iar dacă n-ai auzit, şi numai pe pământ bătut sunt drumurile tale,
Departe de drumurile marinarilor, ar fi bine când vântul în rafale
Noaptea-ţi loveşte hornul să nu te sperii, nici când în cercevele
Izbeşte ploaia-n miezul nopţii sau lapoviţa iernilor grele.

E un pat gol sub teugă; am împărţit între noi sărmanul lui avut*
Iar el, rămas departe-n urma navei, în al spumei alb aşternut,
Se leagănă pe valuri încoace şi-ncolo, îmbrăţişând oceanul câtu-i,
Cu păsări plutind deasupra şi cu sumedenii de peşti dedesuptu-i.

Jimmie i-a luat tabacul; Joe, pelerina de piele unsă cu ulei;
Neddie, fularul care-i învelise gâtul vesel cu călduros temei,
Eu cizmele marinăreşti; acum picioarele-mi pot să înfrunte,
Gerul. Aş fi-ngheţat, desculţ, dacă el mai surâdea azi pe punte.

[...] Citeşte tot

poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa nu rupeti

frunzele arborelui genealogic,
că s-ar putea, de fapt e sigur
că veţi strica Timpul. Veţi
deshuma bunicii şi veţi omorî
nepoţii. Veţi trage dungă peste
prezent, între un vin vechi şi o
celulă plasmatică. S-ar putea
ca istoria să devină futurologie,
viitorul să se împrezenteze, iar
prezentul să se metamorfozeze
în antichitate. Să nu rupeţi
frunze, căci clorofila se va
scurge pe pământ, murdărind
apele cu peşti zburători.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe vălurarea apei hârtiei poliţieneşti
Noaptea se îndopă cu ghigorţi şi alţi peşti -
Stele trăiesc, păsăruici de cancelarie,
Scriu şi tot scriu mici rapoarte, o mie.

Oricât ar vrea ele să clipească-ntr-o doară,
Pot să-şi prezinte cererea a repetata oară,
Şi la scăpărări, scriitură şi putrezire
Reînnoiesc mereu permisul de crâcnire.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e ţărâna pe care o călcăm, dar e şi ce se ascunde dedesubt, e forma sub care se înfăţişează (munte, vale, şes), e apa care îl udă, îl acoperă, îl pătrunde (deci e râu, lac, mare, apă subterană), mai e aerul care îl învăluie, care îi împrumută lumină şi umbră, culori mângâioase sau violente, nori şi ploaie, vânt, furtună sau viscol. Mai e vegetaţia care îl îmbracă atât de splendid şi de variat. Mai sunt vieţuitoarele care îl animează, de la turmele care pasc pajiştile, până la peştii care populează apele şi, în sfârşit, mai e omul care îl stăpâneşte şi se bucură de toate darurile acestui pământ.

George Vâlsan în Geografia fizică
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!