Citate despre argint și visare
citate despre argint și visare (inclusiv în versuri).

Ce jalnic e omul care-și transformă visele în aur și argint.
citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cel mai jalnic dintre oameni este acela care își vinde visele pe aur și argint.
citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Finis
Cadavrul impozant pe catafalcul falnic,
Sub gaza de argint visa în astă sală...
Iar sânul ei pierdut în mortuara gală --
Pe veci oprit înmărmurise falnic.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Poetul dorește hainele cerului
De aș avea hainele împodobite ale cerului
Cusute cu rază de soare și de argint,
Albastrele, ștersele și negrele haine
Ale nopții, ale luminii și ale penumbrii,
Aș întinde hainele sub picioarele tale;
Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise;
Mi-am întins visele sub picioarele tale.
Calcă ușor, căci pășești peste visele mele.
poezie celebră de William Butler Yeats din Vântul printre trestii (1899), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sunt disponibile și traduceri în spaniolă, catalană, portugheză, italiană, germană, rusă și arabă.


Cel mai jalnic om este acela care-și preschimbă visele în argint și aur.
citat din Khalil Gibran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mi-aș vrea veșmântul rupt din cerul pur
Mi-aș vrea veșmântul rupt din cerul pur,
Țesut din aur și argint și umbre,
Tivit cu soare, noapte și azur,
Și cu paing de raze și penumbre,
Și la picioare-aș vrea să ți-l aștern,
Dar sunt sărac - și nu am decât vise!
Să calci ușor când visele se cern,
Căci calci pe vise - și pot fi ucise!
poezie celebră de William Butler Yeats din Vântul printre trestii (1899)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sunt disponibile și traduceri în spaniolă, catalană, portugheză, italiană, germană, rusă și arabă.

Vine de la sine
Gândirea vine de la sine,
Pe căi ascunse și străine,
Când n-ai chemat-o, fără știre
Pe firu-i nevăzut, subțire.
Și când o ceri nu-ntotdeauna
Și-arată raza-n flori ca luna,
Să țeasă cu argint, la vreme
Sufletul greu de crizanteme.
O cauți și ai vrea să cânte
În umbra viselor răsfrânte.
Și-n nici o zare nu tresare
Lumina serii gânditoare.
poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Abis II
Visa. Totul era vâscos.
Lucrurile se amestecau în timp și-mprejur.
Cleioase, apele somnului.
Era și nu era el.
Ceasornicarii munților de cârpe împietriseră.
Era și nu era acasă. Se vedea și copil și adult.
Împietriseră.
O altă casă începea din aceiași pereți.
În același timp. Bărbați mulți
cântau într-o limbă a lor
amestecată cu spectre de vânt, șuierături de vâslă și de argint...
Gesturi. Sânge. Vorbe.
poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Veșmintele raiului
Dacă-aș avea ale raiului împodobite veșminte,
Brodate-n a aurului și-n a argintului lumină,
Albastrul și calmul umbrit al acelor veșminte
Ale nopții și-ale luminii, jumătate din lumină,
Ți le-aș așterne la picioare;
Dar, fiind sărac, am numai visele mele;
Ți-am așternut visele la picioare;
Umblă cu grijă, calci pe visele mele.
poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Fântâna
Vreau să fiu fântâna gurii tale, desprinsă din salcia mamă
Cu lacrimi mă-mbii la Peștera Muierii
Ce mă-ndeamnă la vis,
Din coastele mele vei gusta fructul oprit
Nedeslușitei iubiri, îi va risipi moartea tot arsenalul din dotare. În iarna de argint, aurul s-a risipit în pământ
Cu toate zilele mele, cu freamătul codrului și cu visele spulberate de zei
O cămașă de mătase mă va acoperi în gândul opac
Am să scurtez ritualul devenind lumină lină.
poezie de Ileana-Nana Filip din Primăveri în amurguri (2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui de aur a devenit vis de argint, apoi de bronz și în final vis de fier, care într-un târziu... a ruginit!
aforism de Mihail Mataringa (18 aprilie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Seara pe deal
Îndură-te de mine
iubita mea visată
cum timpul se îndură
de ore altădată
înțepenește-mi ochiul
și neclipește-mi-l
învârte-n juru-ți focul
cu para de copil
și lasă-mă-n căldură
ca pe un animal
si lasă-mă-ntorsură
ca valul marii, val
și încrețește-mi pielea
și părul tău sălbatic
și lasă-mi în picioare
un fel de mers apatic
lunatic
sub raza
fără îngenunchere
de argint pieritor
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin
Două stele împreună
Despleteau raze de-argint,
Până mi-au urzit fiorul
Vieții, de pe-acest pământ.
Mi-au ales aicea casă...
Și părinții mi-au ales...
Mii de doruri nesecate
Pasu-mi leagă să nu ies...
Doar pe coardele lăsate
A steluței de argint,
Mă voi strânge-n visul lumii...
Când mă voi culca-n pământ.
poezie de Raveca Vlașin
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Visul meu
Visez să fiu semănător de stele,
Sub plugul de argint al Ursei Mari,
În brazda cerului să înalț castele,
Un Paradis de trandafiri solari.
Să-mi fie sfera nopții simfonie
De rodnice mișcări și armonii,
Cu galaxi-nflorind ca o câmpie,
Un labirint gingaș de melodii.
Și toate împerună să îngâne,
Un trup imens de om Dumnezeiesc,
Ce-a semănat la început de lume,
Un Paradis de stele ce plutesc.
Visez să fiu semănător de stele,
Sentința verbului să întrupeze iar
Din cosmosul de suflete rebele
Un Paradis de haruri pentru har.
poezie de Rodica Elena Lupu din Voi trăi... clipa (2008)
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Soria și câmpurile ei
Dealuri placate-n argint,
înălțimi sure, pietre de-un roșu întunecat
printre care apele râului Duero
își arcuiesc halebarda
în jurul Soriei, stejari umbroși,
ținuturi uscate și pietroase, piscuri golașe,
drumuri albe și răchite pletoase,
amurguri în Soria cu aerul lor războinic, mistic....
Soria, astăzi simt pentru tine,
în adâncul inimii mele, o tristețe,
tristețe ca aceea care-însoțește iubirea!
Șesuri ale Soriei, unde pietrele visează,
tu călătorești cu mine! Dealuri placate-n argint,
înălțimi sure, pietre de un roșu întunecat.
poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Întoarce-ți fața, Orfeus!
Pierdut,
în fața ferestrei arzi
amintiri și lacrimi...
Euridice e aici, jucăușă
dar nu o vezi de mâna cu care
privești în zare...
Palmele-i goale
visează
să-ți descopere argintul.
Ochii
și-au făcut drum
prin părul tău...
Întoarce-te, Orfeus
să-ți poată pătrunde
în suflet!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de nufăr
Mândra mea de altădată,
Visul meu te-aduce iar!
Să-nșirăm pe-un fir de aur
Boabe de mărgăritar!
Vino-acum ca altădată,
Vino-n brațe să te strâng.
Să-ți sărut gurița dulce,
Să suspin, să râd, să plâng!
Și să vii cu aceleași doruri,
Fiindcă ochii-ți nu mă mint
Cum, pe vremuri, mă mințiră
Lacrimile de argint!
Ești atât de frumoasă,
Și atât de dragă-mi ești!
Flori de nufăr porți în plete
Ca o zână din povești!
cântec, muzica de Ionel Băjescu-Oardă, versuri de Ionel Băjescu-Oardă (1905)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea de-o vară
Zâmbeau cireșe coapte, de soare alintate,
Când chipul tău frumos văzut-am prima oară.
Ți-am admirat făptura... până târziu în noapte
Și până-n toamnă-ai fost iubirea mea de-o vară.
Se-ngălbenise câmpul... de aurul din grâu,
Gingașii trandafiri 'și-mbujorau bobocii,
Când ochii tăi mai limpezi ca apa unui râu
Vorbit-au mult mai tandru, cu mult deasupra vocii!
Nu am avut curaj, nu am putut să-ți spun
Că te-am iubit în taină în toată vara asta!
În vise te-am avut... prin clăile de fân...
Se stinge însă vara și toamna-i ca năpasta.
Cireșii își pierd frunza și-i grâul treierat,
Nu știu de-oi mai putea măcar să te visez.
În toată vara asta mi-a fost mintea-n păcat,
Trăind apuse vremuri... de tânăr amorez.
[...] Citește tot
poezie de Ion Apostu (26 august 2014)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!


Taină
Iar eu, mirifică poemă,
Pe catafalc să-ngenunchez,
Sub a iubirii tale trenă,
Pe-un colț de stea să mă așez.
Și să visez, mireasa nopții
Să fii a mea, în veșnicii
Să alergăm desculți... Și sincer
Și cast, să ne putem iubi.
La subsuori, cu iambi sălbatici
Să sorb cuvântul irosit
În ne-cântări de lacrimi coapte,
Când zorii clipei s-au ivit.
Să-nsăilez eternitate
Cu albe clipe de amor,
Și peste-ntinsa pânză,-n noapte
Să ne putem iubi cu dor.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ai fost cârmaciul
Ai fost cârmaciul valurilor mele
De iubiri trecute în tăceri,
În parfum de tei, în lan de stele,
Inimile noastre bat stingher!
Mai privesc, uimit, în depărtare
Și parcă simt din răsputeri suflarea
Unde am unit furtuni în zare
Cu speranța de-a învinge marea.
Valuri furtunoase mă cuprind,
Aripi aburinde fâlfâie în geam,
Aș zbura pe-o rază de argint
O clipă-n fericire să te am.
Golită inima-mi aleargă fără știre
Printre macii care dorm în drum,
Deschid fante-n muguri de iubire,
Din talpa nemuririi iese scrum!
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre argint și visare, adresa este:
