arhitectură şi suflet

Arhitectura este arta mamă. Fără o arhitectură a noastră, nu avem sufletul civilizaţiei noastre proprii.

citat din Frank Lloyd Wright
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

Variaţii...
Arhitecturi,
Călătorii,
Tăceri.
Muzica calmează
Un suflet trist,
Devenit pretenţios
Varietăţi...
Renumit,
Dintr-o operă de artă...
Teorii noi şi vechi...
Tăceri, –
Se râde şi din pântece.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am văzut fereastră mai luminoasă şi nici poartă mai largă, care să îţi umple sufletul, decât în arhitectura arhaică a Maramureşului.

Ileana Pop-Nemeş în Sub cerul meu, Bucuria Cerului (august 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai în spate o tradiţie de gândire multiseculară, îndoielile îţi par aştri ai spiritului. O arhitectură de lipsă de soluţii construieşte atunci scepticismul, iar cinismul o sfărâmă de un suflet cu tremurătoare palori. Cunoaşterea necruţătoare, implacabilă cu orice înşelăciuni, nu e posibilă decât cu otravă pe retină.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este greu să recunosc sufletul poporului meu în cea mai mare parte din producţiile artistice contemporane. Mai puţin încă în acel stil arhitectonic românesc pe care-l vedem etalându-se, cu elefantină suficienţă, prin cetăţile noastre, mari şi mici. Românul, în firea lui – şi în arta lui – este vioi, spiritual şi sprinten. Arhitectura noastră naţională urbană este greoaie, pedantă şi boccie.

citat clasic din Nicolae Tonitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectura, dintre toate artele, este cea care mişcă cel mai lent, dar cel mai sigur, sufletul.

citat din Ernest Dimnet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este arhitectul sufletelor noastre, sculptorul gândurilor şi pictorul chipurilor fericite.

aforism de Alexandra Mihalache din Între expresie şi adevăr (Cugetări şi definiţii aforistice), Lumina expresiei (1 decembrie 2016)
Adăugat de Alexandra Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar tu, omule, care admiri în opera mea însăşi minunata operă a naturii, îţi vei da seama că n-ai dreptul să o distrugi; ori gândeşte-te ce crimă este să iei viaţa omului, a cărui alcătuire o socoteşti o adevărată minune de artă; şi gândeşte-te apoi la cinstirea pe care o datorezi sufletului ce sălăsluieşte într-o asemenea operă de arhitectură; căci, într-adevăr, aşa cum e, este un lucru divin. De aceea, lasă acest suflet să sălăşluiască în opera sa, care este trupul, atât cât îi va fi şi voia, şi nu îngădui ca mânia sau răutatea ta să distrugă o viaţă - să distrugă viaţa - care este atât de frumoasă, încât a nu o preţui înseamnă a nu o merita!

citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de B- Roxana R
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să ajungă la suflet, muzica trece prin urechi, artele plastice (pictura, grafica, sculptura şi arhitectura), artele dramatice (teatrul, dansul/coregrafia şi cinematografia) şi literatura trec prin ochi, arta culinară trece prin gură, iar arta parfumeriei trece prin nas.

aforism de George Budoi din Muzica şi muzicienii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 iunie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectura mamei

Te-ai mişcat, şi inima mea a stat în loc
ai făcut primul pas, şi faţada sufletului meu s-a răsucit, ca să privească
ai căzut, şi podelele mi s-au cutremurat, crăpându-se
te-ai ridicat, şi toate crăpăturile mi s-au umplut de recunoştinţă
dar ştii oare cum e ca o singură mişcare
să-ţi schimbe o întreagă arhitectură, cum e să ţi se prăbuşească
vechea structură de rezistenţă
când Dumnezeu a suflat peste un sâmbure sădit în ea
şi turnuri de iluzii şi scări interioare s-au preschimbat
în nisip, dar tu să nu tremuri, tu să nu-ţi întinzi braţele
să prinzi nicio cupolă de vise din trecut
un palat se surpă în tine, dar alte scări şi alte cupole se înalţă
dar cum vor arăta acele scări magice, pe care pasul cel moale şi mic le va mângâia
arhitectura ta va fi rotundă, să nu se lovească la colţuri
atunci când va cădea.

Ai ţipat, şi vocea mea s-a stins
ai rostit primul cuvânt, şi la pervazul ferestrelor mele au amuţit privighetori
ai plâns, şi draperii de nelinişte le-au umbrit
ai râs, şi sufletul meu şi-a găsit cântecul de leagăn

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creaţiei,
Taina ei învinge orice formă de înţelegere a mea.
Din ţărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânţat sufletul meu;
Şi cât de frumoasă a fost melodia naşterii mele!
Încă se aude ecoul ei...

Azi am simţit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înţeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori şi pierdem prezentul.
Şi iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăţ să cânt ca o lebădă,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraş de "ce-am avut şi ce-am pierdut!" Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birja­rului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viaţă: viaţa!

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea Morţii

În Valea Morţii pietrele au suflet,
Merg rectiliniu sau se tăvălesc
În vana lacului secat
De stelele cu iz lumesc.

Nu poartă vre-un veşmânt de ceară
Să toarne-n forme lungi cuvinte,
Nu caută-n învălmăşeală
Nici arhitecţii de morminte.

Totul e paşnic şi mă miră
Că-n Valea Viilor mereu,
De-atâta ură şi durere.
Ne tăvălim spre Dumnezeu.

Suntem noi oare pietre sfinte
Călcate de sfinţi în picioare,
Sau suntem pietrele de moară
Născute în vieţi trecătoare?

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mângâie cuvântul

În ochii mei sălbatici de curiozitate
Pasărea singurătăţii şi-a pierdut zborul,
Sufletul iubirii în arhitectura străveche,
Prin noi gesticulaţii, renaşte fiorul.

Aştept îmbrăţişări pe uliţe ascunse
Unde câinii latră luna măreaţă, rotundă,
Unde săruturile fac şezători la porţile
Satului topit în bucuria profundă.

Uit sincronizarea în zbor de păpădii,
Mirosul tău de stele împlineşte-avântul,
Redirecţionez în hematii lumina poeziei
Unde iubirea mângâie cuvântul!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilă

Fiinţa ta este sculptată-n
inima mea,
numele tău este gravat
în sufletul meu,
cuvintele tale sunt scrise-n
creierul meu,
graiul tă mă cheamă
mamăăăă!!!
este întipărit în gândul meu
chipul tău este pictura-n
ochii mei,
tu eşti şi ai fost arhitectul
vieţii mele,
ai coborât precum Lumina
în sufletul meu,
stingând necazurile vieţii
ca o picătură de rouă
ce face să înflorească
o floare,
razele de Soare

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilă

Fiinţa ta este sculptata-n
inima mea,
numele tău este gravat
în sufletul meu,
cuvintele tale sunt scrise-n
creierul meu,
graiul tă mă cheamă
mamăăăăă!!!!!
este întipărit în gîndul meu
chipul tău este pictura-n
ochii mei,
tu eşti şi ai fost arhitectul
vieţii mele,
ai coborât precum Lumina
în sufletul meu,
stingând necazurile vieţii
ca o picătură de rouă
ce face să înflorească
o floare,
razele de Soare

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egipetul

Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur,
Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc şi aur,
Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc;
Flori giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roşii ca jaratec, alte-albastri, ochi ce plin;.

Şi prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese,
Ciripind cu ciocu-n soare, giugiulindu-se cu-amor;
Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-izvonre,
Nilul muşc-a lui legendă şi oglinda-i galben-clară
Cătră marea liniştită, ce îneacă a lui dor

De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi şi ţări ferice;
Memphis, colo,-n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganţi ­
Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreţie,
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanţ

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetate în suflet

Şi azi Cetatea-i în fereastră,
Şi-n suflet linişte-mi presară,
Arhitectura sa măiastră,
Mi-e hrană, pentru-a câta oară...

În sutele de ani, strămoşii,
Au ctitorit zidiri din piatră,
Tivind trecutul cu coloşii,
Ce-s paznici neclintiţi pe vatră...

Căci ce-am fi noi de n-ar urca,
Pe-al urbei noastre paşnic cer,
Cetatea, luminoasă stea,
Învăluită în mister...

Poate ne pare fapt banal,
Dar de s-ar risipi în zare,
Am şti ce simbol colosal,
Cetatea e, şi ce rost are...

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură fiinţă a atins un nivel de viaţă a cărei imagine este comparabilă cu seninele perfecţiuni ale Renaşterii. Aceasta este Gala soţia mea, pe care am avut fericirea miraculoasă s-o aleg. Stările sale trecătoare, expresiile sale formează o altă a Noua Simfonie şi reflectă contururile arhitectonice ale unui suflet perfect cristalizat chiar la nivelul carnalului, aproape de spuma marină a ierarhiilor propriei vieţi. Clasificate şi clarificate de către cele mai delicate sentimente, aceste atitudini şi expresii se materializează şi se ordonează într-o impecabilă arhitectură de carne şi oase. De aceea pot să spun despre Gala că are aceeaşi graţie cu a lui Tempietto de Bramante, aproape de biserica San Pietro în Montorio la Roma. Şi după cum a procedat Stendhal la Vatican pot şi eu să măsor coloanele zvelte ale măreţiei sale, coloanele tandre şi obstinate ale copilăriei sale şi scările divine ale surâsului său. Privind-o pe furiş, fără să ştie, ceasuri întregi, aplecat în faţa şevaletului meu, îmi repet că ea este la fel de bine pictată ca un Vermeer sau Rafael, în timp ce oamenii ce ne înconjoară sunt atât de puţin delicaţi, sunt atât de mediocru pictaţi, încât seamănă mai degrabă cu acele sordide schiţe caricaturale, încropite în grabă de către un artist hămesit pe terasa unei cafenele.

Salvador Dali în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!