Citate despre arhitectură și suflet
citate despre arhitectură și suflet (inclusiv în versuri).

Arhitectura este arta mamă. Fără o arhitectură a noastră, nu avem sufletul civilizației noastre proprii.
citat din Frank Lloyd Wright
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!



Spleen
Variații...
Arhitecturi,
Călătorii,
Tăceri.
Muzica calmează
Un suflet trist,
Devenit pretențios
Varietăți...
Renumit,
Dintr-o operă de artă...
Teorii noi și vechi...
Tăceri,
Se râde și din pântece.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


N-am văzut fereastră mai luminoasă și nici poartă mai largă, care să îți umple sufletul, decât în arhitectura arhaică a Maramureșului.
Ileana Pop-Nemeș în Sub cerul meu, Bucuria Cerului (august 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Când ai în spate o tradiție de gândire multiseculară, îndoielile îți par aștri ai spiritului. O arhitectură de lipsă de soluții construiește atunci scepticismul, iar cinismul o sfărâmă de un suflet cu tremurătoare palori. Cunoașterea necruțătoare, implacabilă cu orice înșelăciuni, nu e posibilă decât cu otravă pe retină.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Îmi este greu să recunosc sufletul poporului meu în cea mai mare parte din producțiile artistice contemporane. Mai puțin încă în acel stil arhitectonic românesc pe care-l vedem etalându-se, cu elefantină suficiență, prin cetățile noastre, mari și mici. Românul, în firea lui și în arta lui este vioi, spiritual și sprinten. Arhitectura noastră națională urbană este greoaie, pedantă și boccie.
citat clasic din Nicolae Tonitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectura, dintre toate artele, este cea care mișcă cel mai lent, dar cel mai sigur, sufletul.
citat din Ernest Dimnet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este arhitectul sufletelor noastre, sculptorul gândurilor și pictorul chipurilor fericite.
aforism de Alexandra Mihalache din Între expresie și adevăr (Cugetări și definiții aforistice), Lumina expresiei (1 decembrie 2016)
Adăugat de Alexandra Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Iar tu, omule, care admiri în opera mea însăși minunata operă a naturii, îți vei da seama că n-ai dreptul să o distrugi; ori gândește-te ce crimă este să iei viața omului, a cărui alcătuire o socotești o adevărată minune de artă; și gândește-te apoi la cinstirea pe care o datorezi sufletului ce sălăsluiește într-o asemenea operă de arhitectură; căci, într-adevăr, așa cum e, este un lucru divin. De aceea, lasă acest suflet să sălășluiască în opera sa, care este trupul, atât cât îi va fi și voia, și nu îngădui ca mânia sau răutatea ta să distrugă o viață - să distrugă viața - care este atât de frumoasă, încât a nu o prețui înseamnă a nu o merita!
citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de B- Roxana R
Comentează! | Votează! | Copiază!



Textele de mai jos conțin referiri la arhitectură și suflet, dar cu o relevanță mică.
Ca să ajungă la suflet, muzica trece prin urechi, artele plastice (pictura, grafica, sculptura și arhitectura), artele dramatice (teatrul, dansul/coregrafia și cinematografia) și literatura trec prin ochi, arta culinară trece prin gură, iar arta parfumeriei trece prin nas.
aforism de George Budoi din Muzica și muzicienii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (8 iunie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Arhitectura mamei
Te-ai mișcat, și inima mea a stat în loc
ai făcut primul pas, și fațada sufletului meu s-a răsucit, ca să privească
ai căzut, și podelele mi s-au cutremurat, crăpându-se
te-ai ridicat, și toate crăpăturile mi s-au umplut de recunoștință
dar știi oare cum e ca o singură mișcare
să-ți schimbe o întreagă arhitectură, cum e să ți se prăbușească
vechea structură de rezistență
când Dumnezeu a suflat peste un sâmbure sădit în ea
și turnuri de iluzii și scări interioare s-au preschimbat
în nisip, dar tu să nu tremuri, tu să nu-ți întinzi brațele
să prinzi nicio cupolă de vise din trecut
un palat se surpă în tine, dar alte scări și alte cupole se înalță
dar cum vor arăta acele scări magice, pe care pasul cel moale și mic le va mângâia
arhitectura ta va fi rotundă, să nu se lovească la colțuri
atunci când va cădea.
Ai țipat, și vocea mea s-a stins
ai rostit primul cuvânt, și la pervazul ferestrelor mele au amuțit privighetori
ai plâns, și draperii de neliniște le-au umbrit
ai râs, și sufletul meu și-a găsit cântecul de leagăn
[...] Citește tot
poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei
Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creației,
Taina ei învinge orice formă de înțelegere a mea.
Din țărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânțat sufletul meu;
Și cât de frumoasă a fost melodia nașterii mele!
Încă se aude ecoul ei...
Azi am simțit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înțeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori și pierdem prezentul.
Și iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăț să cânt ca o lebădă,
[...] Citește tot
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Muzeul satului
Din viața acestor oameni
Lipsesc mai multe secții,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea și norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.
Nu întâlnești aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur și argint,
Țăranii și-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.
Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla și cucul,
Care le cântau fără bani toată viața,
Și toată moartea.
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Această așa-zisă Capitală, această așa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit și trăiește într-un veșnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu știe ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraș de "ce-am avut și ce-am pierdut!" Care cum izbutește a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu și strigă șoferului sau birjarului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg și cetățenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă și strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toți își vântură o viață tot așa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec și îi văd pe toți, și mă văd printre dânșii la fel cu dânșii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura și mi-s strepeziți ochii. Atunci îi urăsc și-i osândesc și mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioșare, cum îmi iubesc și târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viață: viața!
Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Valea Morții
În Valea Morții pietrele au suflet,
Merg rectiliniu sau se tăvălesc
În vana lacului secat
De stelele cu iz lumesc.
Nu poartă vre-un veșmânt de ceară
Să toarne-n forme lungi cuvinte,
Nu caută-n învălmășeală
Nici arhitecții de morminte.
Totul e pașnic și mă miră
Că-n Valea Viilor mereu,
De-atâta ură și durere.
Ne tăvălim spre Dumnezeu.
Suntem noi oare pietre sfinte
Călcate de sfinți în picioare,
Sau suntem pietrele de moară
Născute în vieți trecătoare?
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Iubirea mângâie cuvântul
În ochii mei sălbatici de curiozitate
Pasărea singurătății și-a pierdut zborul,
Sufletul iubirii în arhitectura străveche,
Prin noi gesticulații, renaște fiorul.
Aștept îmbrățișări pe ulițe ascunse
Unde câinii latră luna măreață, rotundă,
Unde săruturile fac șezători la porțile
Satului topit în bucuria profundă.
Uit sincronizarea în zbor de păpădii,
Mirosul tău de stele împlinește-avântul,
Redirecționez în hematii lumina poeziei
Unde iubirea mângâie cuvântul!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Copilă
Ființa ta este sculptată-n
inima mea,
numele tău este gravat
în sufletul meu,
cuvintele tale sunt scrise-n
creierul meu,
graiul tă mă cheamă
mamăăăă!!!
este întipărit în gândul meu
chipul tău este pictura-n
ochii mei,
tu ești și ai fost arhitectul
vieții mele,
ai coborât precum Lumina
în sufletul meu,
stingând necazurile vieții
ca o picătură de rouă
ce face să înflorească
o floare,
razele de Soare
[...] Citește tot
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Copilă
Ființa ta este sculptata-n
inima mea,
numele tău este gravat
în sufletul meu,
cuvintele tale sunt scrise-n
creierul meu,
graiul tă mă cheamă
mamăăăăă!!!!!
este întipărit în gîndul meu
chipul tău este pictura-n
ochii mei,
tu ești și ai fost arhitectul
vieții mele,
ai coborât precum Lumina
în sufletul meu,
stingând necazurile vieții
ca o picătură de rouă
ce face să înflorească
o floare,
razele de Soare
[...] Citește tot
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Egipetul
Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur,
Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc și aur,
Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc;
Flori giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roșii ca jaratec, alte-albastri, ochi ce plin;.
Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese,
Ciripind cu ciocu-n soare, giugiulindu-se cu-amor;
Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-izvonre,
Nilul mușc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară
Cătră marea liniștită, ce îneacă a lui dor
De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice;
Memphis, colo,-n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganți
Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție,
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cetate în suflet
Și azi Cetatea-i în fereastră,
Și-n suflet liniște-mi presară,
Arhitectura sa măiastră,
Mi-e hrană, pentru-a câta oară...
În sutele de ani, strămoșii,
Au ctitorit zidiri din piatră,
Tivind trecutul cu coloșii,
Ce-s paznici neclintiți pe vatră...
Căci ce-am fi noi de n-ar urca,
Pe-al urbei noastre pașnic cer,
Cetatea, luminoasă stea,
Învăluită în mister...
Poate ne pare fapt banal,
Dar de s-ar risipi în zare,
Am ști ce simbol colosal,
Cetatea e, și ce rost are...
[...] Citește tot
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


O singură ființă a atins un nivel de viață a cărei imagine este comparabilă cu seninele perfecțiuni ale Renașterii. Aceasta este Gala soția mea, pe care am avut fericirea miraculoasă s-o aleg. Stările sale trecătoare, expresiile sale formează o altă a Noua Simfonie și reflectă contururile arhitectonice ale unui suflet perfect cristalizat chiar la nivelul carnalului, aproape de spuma marină a ierarhiilor propriei vieți. Clasificate și clarificate de către cele mai delicate sentimente, aceste atitudini și expresii se materializează și se ordonează într-o impecabilă arhitectură de carne și oase. De aceea pot să spun despre Gala că are aceeași grație cu a lui Tempietto de Bramante, aproape de biserica San Pietro în Montorio la Roma. Și după cum a procedat Stendhal la Vatican pot și eu să măsor coloanele zvelte ale măreției sale, coloanele tandre și obstinate ale copilăriei sale și scările divine ale surâsului său. Privind-o pe furiș, fără să știe, ceasuri întregi, aplecat în fața șevaletului meu, îmi repet că ea este la fel de bine pictată ca un Vermeer sau Rafael, în timp ce oamenii ce ne înconjoară sunt atât de puțin delicați, sunt atât de mediocru pictați, încât seamănă mai degrabă cu acele sordide schițe caricaturale, încropite în grabă de către un artist hămesit pe terasa unei cafenele.
Salvador Dali în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre arhitectură și suflet, adresa este:
