Citate despre asigurări și superlative
citate despre asigurări și superlative (inclusiv în versuri).
Unul dintre cele mai simple moduri de a a-ți asigura insuccesul este selectarea unui scop nepotrivit.
Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Prezența sopranei Elena Moșuc asigură, printr-o interpretare formidabilă alături de Fuego, un final apoteotic întregului spectacol regal cu partitura celebră "Fantoma de la Operă".
Totul a fost la superlativ: balet, coregrafie, designul scenic, orchestră, corul și cei doi interpreți: Paul Surugiu și Elena Moșuc, una dintre cele mai valoroase soprane de pe mapamond.
Ștefan Radu Mușat în Paul Surugiu Fuego în Concertul Pop Simfonic de la Sala Palatului - 15 Mai 2022 (16 mai 2022)
Adăugat de Nicoleta Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărțile sunt cele mai de seamă posesiuni ale noastre în această viață, ele ne asigură nemurirea.
citat din Varlam Shalamov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclavia fizică necesită asigurarea adăpostului și a hranei. În sclavia economică oamenii au grijă de ei înșiși. Este una din cele mai ingenioase înșelătorii pentru manipularea socială create vreodată.
John Perkins în Confesiunile unui asasin economic
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!



Am considerat ca poruncă internă românească, că unul din cele mai bune mijloace de a păstra unitatea noastră națională este pacea. Vreau pacea, dar nu sunt pacifist. Vreau tratate de asistență care să ne asigure hotarele, dar știu că nimic nu ni le poate chezășui mai bine ca forța noastră militară.
Nicolae Titulescu în Discursuri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Scopul nostru nu va fi acela de a înlătura orice deficiență a caracterului cuiva în vederea atingerii unei normalități schematice și nici de a pretinde că o persoană care a fost "complet analizată" ar trebui să nu aibă niciun fel de pasiuni și conflicte interne. Treaba psihanalizei este să asigure eu-lui cele mai bune condiții psihologice de funcționare; odată realizat acest lucru, psihanaliza și-a încheiat misiunea.
citat celebru din Sigmund Freud (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



În scrierile mele am tratat mult mai puțin despre sursele cele mai profunde ale sentimentului religios, cât despre ceea ce gândește omul obișnuit când vorbește despre religia sa și despre acel sistem de doctrine și de făgăduințe care pretind, pe de o parte, să clarifice cu o certitudine de invidiat toate enigmele acestei lumi și să-l asigure pe credincios, pe de altă parte, că o Providență plină de solicititudine veghează asupra vieții sale, urmând ca într-o existență viitoare să-l despăgubească de privațiunile îndurate în viața de acum.
Sigmund Freud în Angoasă în civilizație
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu dau dreptul nimănui din afară să se amestece în treburile noastre lăuntrice; cer, dimpotrivă, ca directivele politicii noastre interne să fie pur românești. Cu această concepție și în acest spirit am condus politica externă a țării și afirm că i-am asigurat o independență, cu privire la înrâuririle din afară, care n-a fost niciodată depășită în trecut. Dar tocmai pentru că vreau ca românul să fie stăpân la el acasă, doresc să găsească el singur, în plina lui suveranitate, normele cele mai bune pentru păstrarea unității noastre naționale.
Nicolae Titulescu în Discursuri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă asigur că voi face tot ce-mi stă în putință ca visurile partenerului meu să devină realitate. Pentru că el/ea reprezintă unul dintre cele mai frumoase daruri primite de la viață.
Gaspar Gyorgy în Revoluția iubirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cei trei Magi de la Răsărit
Eu aduc tămâie. Numele meu e Gaspar.
Am devenit înțelept urmând Steaua Divină.
Declar: iubirea-i imensă, viața un frumos dar.
Dumnezeu există. Din beznă-a făcut lumină.
Eu sunt Melchior. Aduc mir parfumat.
Dumnezeu există. E lumina care-învie-n zori.
Din noroi răsar cele mai mai frumoase flori.
Întotdeauna-n plăceri tristețea-și face pat.
Eu sunt Baltazar. Aduc giuvaiere-n dar.
Vă asigur că Dumnezeu există.
Știu asta de la raza sfântă și plină de har
Strălucind pe crucea Morții, într-o zi tristă.
Baltazar, Melchior, Gaspar, ssst, liniște deplină:
Iubirea triumfă în veselia dimineții.
Isus renaște și din haos face lumină.
El poartă pe frunte coroana Vieții.
poezie clasică de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Textele de mai jos conțin referiri la asigurări și superlative, dar cu o relevanță mică.
Fără intenția de a insulta câtuși de puțin oamenii ce poartă mai multe măști decât cele afișate la carnavalul venețian, adică ipocriții, vă asigur că banii constituie una dintre cele mai mari motivații, mobile care declanșează schimbarea în această lume telurică.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
De ce oamenii nu sunt sinceri cu noi?" e una dintre cele mai frecvente întrebări întâlnite. Ne deranjează minciuna până la culme și ne simțim aproape trădați dacă ea își face loc în interacțiunea noastră. ÎNSĂ: înainte de a pretinde sinceritate, hai să ne asigurăm că suntem capabili să acceptăm pe deplin că ea s-ar putea să nu coincidă cu așteptările noastre. Atitudinea judecativă și respingătoare nu va încuraja în niciun fel deschiderea celuilalt, ba din contră , o va inhiba. Adesea oamenii evită să fie sinceri pentru a evita un conflict deschis sau pentru că se simt judecați și neînțeleși! Când crezi că partenerul de discuție își va ieși din pepeni dacă îi mărturisești X lucru, e aproape normal că vei evita să faci asta. Paradoxul e că mulți pretind sinceritate, dar nu sunt îndeajuns de stăpâni pe reacțiile lor emoționale pentru a o primi. De obicei, oamenii nu caută sinceritatea propriu-zisă, ci doar validarea externă a ceea ce cred ei. Și când nu o primesc... vai și amar de cel care a îndrăznit să le dărâme iluziile și să le doboare așteptările!
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două existențe umane total diferite. Undeva "în afara" Europei: Oamenii de știință și de cultură asigură progresul social și cultural al țării, în spatele lor se pot afla persoane "prietene", "de influență și de intoxicare" (organizate în rețele tip plasă) și cei care-i "recrutează", iar în spatele ultimilor, se găsesc infractorii "colaboratori" ce sunt lasați să zburde în voie. Primii, asigură progresul civilizatoriu al nației, ultimii îl blochează fiind, de cele mai multe ori, instrumente ale factorilor politici corupți. Avem de-aface cu două tipuri de existențe umane: una, a demnității și frumuseții morale, și alta, a precarității, a josniciei, a lipsei de demnitate și a cinismului imoral!. Există Justiție Divină?.
Adrian Ibiș în Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice (martie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Artiștii au nevoie de niște oameni competenți, care să fie în stare sa discearnă valoarea reală, din punct de vedere cultural, a unui actor, să se ocupe de el, să-i asigure un trai decent fapt pentru care ar fi retribuiți după cele mai pure legi ale economiei de piață -, iar nu de făcători și organizatori de șușe, proveniți din foști activiști culturali, care în timpul lui Ceaușescu vindeau blugi și maieuri la mare, la 2 Mai.
citat din Adrian Pintea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ar putea o putere să-și exercite, pedepsind cu moartea, cele mai înalte prerogative ale sale, dacă rolul său fundamental este acela de a asigura, de a susține, de a consolida, de a multiplica viața și de a o ordona? Pentru o astfel de putere execuția capitală este, în același timp, limitată, scandal și contradicție. De aici rezultă faptul că ea nu a putut fi menținută decât invocându-se mai degrabă monstruozitatea criminalului, incorigibilitatea sa, precum și salvgardarea societății, decât enormitatea crimei în sine.
Michel Foucault în Istoria sexualității (1976)
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă este așa după cum ne asigură oamenii de știință, noi toți avem în noi câteva molecule de-a lui Einstein, iar dacă particulele atomice ale corpului nostru fizic ajung în cele mai îndepărtate limite ale universului, atunci noi toți suntem practic componentele tuturor lucrurilor. Nu mai avem unde să mergem dacă noi suntem deja peste tot, și acest lucru este într-adevăr, tot ce vom avea sau vom avea nevoie vreodată. Dacă ne iubim pe noi înșine măcar un pic, ar trebui să respectăm toate lucrurile în egală măsură, și să nu ne pretindem superiori asupra ceea ce sunt, de fapt, alte părți. Este mâna superioară ochiului? Episcopul față de gâscă? Fiul față de mamă?
citat din Bill Mollison
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul prezentării unei evoluții a informaticii este acela de a expune pentru generațiile viitoare de profeșioniști și beneficiari ai acestui domeniu, povestea și contribuțiile românilor la progresul acestui domeniu al dezvoltării societății, plusând aceste contribuții în contextul lor istoric, național și internațional. Prin înțelegerea obiectivă a trecutului, putem fi capabili să asigurăm, cu contribuția fiecăruia, dezvoltarea unuia dintre cele mai spectaculoase domenii ale științei, tehnicii și tehnologiei, care a marcat începutul unei noi etape în evoluția societății, bazată pe informație, cunoaștere și inovare, având ca suport tehnologiile informaționale și de comunicații
Marius Guran în proiectul ROINFO Romanian Informatics 2018-2022
Adăugat de Marin Vlada
Comentează! | Votează! | Copiază!


Umanitatea este cea căreia îi trebuie create cele mai bune condiții posibile, în fața marilor provocări care ne așteaptă: să hrănim nouă miliarde de oameni până în 2050, să le asigurăm un nivel de viață decent, să le venim de hac bolilor groaznice, să școlarizăm tinerele generații, să evităm pe cât posibil conflictele sângeroase, să promovăm peste tot idealurile democratice.
citat din Pascal Bruckner
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



Capitularea nopții
Asceto! Închide-mă în bezna ta, în cele
Stânci muntene, reci și albastre!
Roua de sânge curge dintre astre;
Crucea se-nalță-n licăriri de stele.
Violet rupsese guri, minciună
În cămăruța ruinată, rece;
Joc auriu mai râde și petrece,
Și ultimului clopot limba îi mai sună.
Nor de lună! Cad îndurerate
Sălbaticele fructe noaptea pe pământ
Și spațiu-ntreg devine un mormânt
Și vis se face brazda pe-nserate.
Comentarii
În această poezie, Georg Trakl ridică ritmul și limbajul la un nivel accesibil în care sensurile pot fi schimbate și preluate (întregul sens: V 12)
[...] Citește tot
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre asigurări și superlative, adresa este:
