aur şi verighete

Numai linişte

Ea se numea Miri
Mihai îi spunea aşa, în fiecare scrisoare,
plănuia să îi fie mireasă,
se gândea, serios,
naibii,
de ce, naibii, îi lipseşte verigheta aceea,
e aur prea verde, e miros de pădure,

poate nimic nu contează în această lume dezechilibrată
în fapt, îţi iei
tatăl
îţi aşază baticul pe cap
devii dintr-odată femeie, te duci înspre lanuri cu maci
să uiţi de dragoste, că există,
dumnezeu este lanul cu maci, şi îngerii pleacă,
se face linişte este linişte în lanul de veci
un clopot ascultă
cum macul se leagănă
cine culege pe cine? femeia? sau roşul din floare culege?
se leagănă

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!