Citate despre bărbierit și religie
citate despre bărbierit și religie (inclusiv în versuri).

Un ins pe jumătate nebun mi-a spus odată: "Când mă bărbieresc, cine, dacă nu Dumnezeu, mă împiedică să-mi tai beregata?" Credința, n-ar fi, prin urmare, decât un artificiu al instinctului de conservare. Iată că peste tot dăm de biologie...
Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de daniel stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Profund gresit. S-a constatat ca in tarile ortodoxe credinta in Dumnezeu stimuleaza cresterea barbii. Deci, nu Dumnezeu te impiedica sa-ti [...] | Citește tot comentariul

Textele de mai jos conțin referiri la bărbierit și religie, dar cu o relevanță mică.
Sfântul Cutare Poetul
Orice atingeam, drăcia dracului, devenea poezie
astfel că ajunsesem, obsedat fiind că voi muri de foame, de sete,
să-mi ung mâinile-ntruna cu spirt albăstrui și leșie
paharul de vin se-ntrupa-n vers, scaunul, foile cu sonete
toate obiectele, mai mari sau mai mici, aparatul de ras
hainele, altimetrul, până și ochelarii, adidașii, ceștile de cafea
chiar și ființele, gălbuiul canar, Jean, motanul cel gras,
cățelul vecinilor, un bichon, stupoare: iubita - poezie și ea
așa că, nemângâind femei, lipsit de-un asemenea păcat
teologii așa-i zic, cu sau fără motiv, habar n-am,
de ce n-aș fi eu însumi, ca alții, încă și mai fraieri, sanctificat
să se-nchine toți apoi la mutra mea icoană strivită sub geam
dar faceți-o de pe-acum, fraților, să particip și eu
vreau o ditamai masa, lungă, lungă cât veacul, în curtea bisericii
și pe ștergare lucinde întinse de vreun firoscos alizeu
care să sufle ca foalele și-n fustele în care clericii
[...] Citește tot
poezie de Mihail Soare din Sfântul Cutare Poetul (septembrie 2015)
Adăugat de Georgiana Romanați
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am fost geambaș de vise...
Am fost geambaș de vise-n vieți buimace
Fumate pe furiș pe sub podețe,
Neguțător de piei prin iarmaroace
Ori bărbier de morți în tinerețe,
Lumânărar, născocitor de toane,
Călău de zboruri, meșter de comete
Într-un garaj, sorbind marghilomane,
Și jucător de treișpe la rulete,
Am fost sforar, înghițitor de noduri,
De săbii ascuțite, prin oboare,
Sau cântăreț bisat pe la prohoduri,
Tălmaci de zodii, vânzător de ziare,
Pescuitor de taine-n prostovoale,
Mâzgălitor fecund de epitafuri
Ce fluiera din Bach prin catedrale
Și prin biserici, ori pe sub cearșafuri,
Am fost bufon, contrabandist de roluri,
Mijlocitor de cauze pierdute,
Negustorind căințe moi, pristoluri,
Uimiri crescute printre pergamute,
[...] Citește tot
poezie de Mihail Soare din Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanța pentru clopot la patru mâini (ianuarie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dragostea sfărmând patul lui Procust
Ești liberă să-și faci de cap cu trandafirii
să faci nudism pe plajele din tei
să-ți acordezi cu sentimente coarda firii
să dai cu tifla celor ce-și spun zei
Ești liberă să cochetezi iar cu infernul
să vină Proserpina la mine să reclame
să văd cum într-o clipă m-ar bărbieri eternul
cu razele de lună de-a pururi lame
Ești liberă să-mi deturnezi orice tristețe
să plângi cu lacrimile într-un vers
să insulți ninsoarea cuprinsă de tandrețe
scurcircuitând toți sorii rămași în Univers
Ești liberă să faci din voluptate-o armă
să strângi de gât tăcerea când vrea să mă seducă
să negi că lacrimile-s semnale de alarmă
iar depărtarea dragă s-o spargi ca pe o nucă
[...] Citește tot
poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins focul (8 martie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Respirații politico-economice
Respirații politico-economice...
De la o vreme bărbații nu se mai bărbieresc
somnul și-l împlinesc
între două stații
de autobus
sau tramvai
micul dejun și-l iau în pauza de țigară
nu nu le mai pasă
copiii au spart tabla
la școală se fumează
pe la colțuri
în wc și-n ghereta portarului
fondul clasei a mai
crescut
un părinte
repară tavanul
altul rașchetează parchetul la trezorerie trei bugetari aliniați la ghișeele de la parter
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!


Moarte, tu n-ai nume de om
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o nevastă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!


Liliecii
Zborul liliecilor este năucitor,
Briciul sunetului
Alungă copiii.
Mamele blestemă.
Răcoarea plumburie a nopții
Scoate strigoii
Din hăuri.
Un înger se minunează
Când i-atârnă cheia Raiului
La gât.
Jur că viața-i alint
Dacă pot păcăli îngerul
Să descuie poarta.
Sigur
Liliecii cu ochii bulbucați
Năvălesc la pomul lăudat.
Ecoul merelor
Mărunțite
Cu briciul dinților
Îmi înfruptă duhul.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Moarte, tu n-ai nume de Om
(scris pe patul de spital, aprilie 2018)
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o mamă și un copil mai mic
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hawkeye (referindu-se la pachetul pentru prizonierul său de război): Părinte, de ce?
Mulcahy: Oh, conform Convenției de la Geneva, fiecare prizonier are dreptul la un pachet. Conține o lamă de ras, pastă de dinți, săpun, 6 aspirine, o cârpă de spălat și patru prăjiturele oreo.
Hawkeye: Părinte, asta este pentru un prizonier de război. Sunt unul din ai noștri.
Mulcahy: În ochii Domnului, un prizonier este un prizonier.
Hawkeye: Mulțumesc. În rugăciunile tale mulțumește-i celui de sus din partea mea.
Mulcahy: Oh, MacArthur nu are nimic de-a face cu asta.
replici din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Tone Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deal
toamna oxidată din talant în plămân
musca bețivă roită pe buză
principiile trecerii rămân
se pleacă mai devreme
arcul lamelar e concentrat
timpul era mai demult bărbat
inspirație
val
aliniere
înțepenire
forfotă la crucea de pe deal
inventar
ce om bun a fost
ce om
ce om
prapor
găină
[...] Citește tot
poezie de Dan Pachițu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Un bărbier evreu: Îmi pare rău, dar nu vreau să fiu împărat, nu e treaba mea. Nu vreau să conduc sau să cuceresc, aș vrea, dimpotrivă, să-i ajut pe toți dacă s-ar putea evreu, arian, negru sau caucazian. Cu toții vrem să ne ajutăm unii pe alții, așa e natura umană. Vrem să trăim din fericirea celorlalți, nu din suferința lor. Nu vrem să ne urâm și să ne disprețuim. E loc pentru toți în lumea asta, iar pământul e bogat și darnic. Ne-am rătăcit pe drumul unei vieți care poate fi liberă și frumoasă. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a închis lumea cu o baricadă de ură și ne-a împins în sărăcie și vărsare de sânge. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înșine. Mașinăria abundenței ne-a lăsat în penurie. Știința ne-a făcut cinici, inteligența distanți și inumani. Gândim prea mult și simțim prea puțin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligență, avem nevoie de bunăvoință și tandrețe. Fără acestea, viața devine potrivnică și atunci totul e pierdut. Avioanele și radioul ne-au adus mai aproape. Însăși natura acestor invenții ne cere să fim buni, să ne avem ca frații, să fim uniți. Chiar în acest moment vocea mea este auzită de milioane de oameni din toată lumea, milioane de bărbați, femei și copii deznădăjduiți, victime ale unui sistem care chinuie și arestează oameni nevinovați. Celor care mă aud acum le spun să nu-și piardă speranța. Sărăcia care se abate acum asupra noastră e doar efectul trecător al lăcomiei, al amărăciunii oamenilor care se tem de progres. Ura dintre oameni va dispărea, dictatorii vor muri, iar puterea pe care au luat-o de la oameni, va reveni oamenilor. Și atâta timp cât oamenii vor muri în numele libertății, ea, libertatea nu va pieri. Soldați! Nu vă lăsați pe mâna brutelor, a celor care vă disprețuiesc, care vă transformă în sclavi, care au pus stăpânire pe viețile voastre, care vă spun ce să faceți, ce să gândiți și ce să simțiți! A celor care vă îndoctrinează și care vă tratează ca pe niște animale. Nu vă lăsați pradă acestor monștri, acestor oameni-roboți cu minți și inimi mecanizate! Voi nu sunteți roboți, nici animale, ci oameni! Aveți în inimi umanitate! Voi nu purtați ură celorlalți. Doar cei neiubiți și inumani urăsc. Soldați! Nu luptați pentru sclavie, ci pentru libertate! În versetul 17 din Evanghelia după Luca scrie: "Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru", al tuturor oamenilor, nu al unui grup, nici al unuia singur! Voi, oamenii, sunteți cei care aveți puterea să creați roboți, să creați fericire! Voi, oamenii, aveți puterea să faceți această viață să devină liberă și frumoasă! Să folosim această putere în numele democrației, să ne unim în lupta pentru o nouă lume, o lume decentă care va oferi oamenilor șansa să muncească, tinerilor un viitor și celor în vârstă, o bătrânețe sigură. Brutele au ajuns la putere promițând toate acestea. Dar au mințit, nu și-au ținut promisiunea și nu o vor face niciodată! Dictatorii se eliberează pe sine înrobind oamenii! Să luptăm acum pentru a împlini această promisiune! Să luptăm pentru o lume liberă! Să rupem toate barierele naționale, să înlăturăm lăcomia, ura și intoleranța! Să luptăm pentru o lume rațională, o lume în care știința și progresul să aducă fericire oamenilor. Să ne unim întru democrație! Hannah, mă auzi? Oriunde ai fi, Hannah, privește spre cer! Norii se risipesc, soarele răsare din nou. Am ieșit din întuneric la lumină. Ne așteaptă o lume nouă mai bună, în care oamenii vor lăsa în urmă ura, lăcomia și cruzimea. Privește spre cer, Hannah, sufletul omului a prins aripi și zboară în sfârșit spre curcubeu, către un viitor glorios. Un viitor al tău, al meu, al nostru tuturor. Privește spre cer, Hannah! Privește spre cer!
replici celebre din filmul artistic Dictatorul, scenariu de Charlie Chaplin (7 martie 1941)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interpretează: Charlie Chaplin


Femeile, femeile...
Mă ierte bunul Dumnezeu,
Nu-s chiar deștept, dar nici prea bleg,
N-am apucat decând sunt eu,
Sexul frumos să-l înțeleg:
Păi, când le vine dumnealor
Să se mărite cu-n bărbat,
Îl cată-n orice colțișor,
Pân' dă de unu-adevărat:
În primul rând, un "Făt Frumos"
Ce e și greu la portmoneu,
Să aibe,-apoi, chiar de prisos,
Lângă un Ford, și un bemveu,
Inteligent, manierat,
La toate bine pregătit,
Să știe de gătit, călcat,
Devreme-acas' și nepilit...
[...] Citește tot
poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Crăciun pe mare
Velele, brice de gheață, tăiau în carne-acolo,-între Capul Sud și Capul Nord,
Puntea era patinoar de la prova la pupa, de la babord și până la tribord;
Vântul bătea dinspre nord-est, împingând turme de berbeci albi pe mare;
Adăpost? Doar lângă recifurile-ascuțite și stâncile albite de vânturi și de sare.
Mateloții, la resac, auzeau valurile în dimineața zilei friguroase;
În lumina vineție-a zorilor ne zăream fețele vineții, cețoase;
O zbugheam toți pe punte la țipătul sălbatic al înfriguratului nostrom
Tot ridicând, tot coborând, prin rafalele de vânt vela artimon.
Toată ziua-am luptat cu talazurile între Capul Nord și Capul Sud
Și-am tras de velele-înghețate luptând cu vântul dușmănos și ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă-, n dureri amarnice și groază, în gura de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord și sud, spre sud și nord.
Ne-am ținut departe de Capul Sud, unde scrâșneau balaurii în ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord se-aținea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele și-ogorul gras,
Și paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.
[...] Citește tot
poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre bărbierit și religie, adresa este:
