călărie şi gânduri

Fâlfâirea unui steag imens plutea deasupra sufletului învins. Tot ce, ştiut, se învechise, trăit devenea nou. Inima îşi simţea bătaia în fiecare gând, ca un galop de soli călări trimişi de un împărat spre toate hotarele.

citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Aida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când citim, o altă persoană gândeşte pentru noi: noi nu facem decât să-i repetăm procesul mental. Cand învaţă să scrie, ucenicul trece cu a sa pană peste ce a subliniat învăţătorul: aşadar, când citim, cea mai mare parte a lucrării gândirii este deja făcută pentru noi. Din această cauză, simţim o uşurare atunci când citim o carte, după ce am fost ocupaţi cu gândurile noastre. În citit, de fapt, mintea noastră este locul de joacă al gândurilor altcuiva. Aşa se face că cineva care îşi petrece întreaga zi citind, şi prin relaxare îşi devotează timpul liber într-un fel negânditor, îşi pierde repetat capacitatea de a gândi, la fel cum omul care mereu călăreşte uită să meargă pe jos.

Arthur Schopenhauer în Eseuri şi aforisme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie la Belgrad

I

Geometria e liniştea
întâmplării!

II

Când caii dorm,
călăreţii sunt morţi!

III

Ieri gura mea sângera.
Azi sânge
ează cuvintele mele!

IV

Nu cântecul privighetorii,
ci înţelesul cântecului ei!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Opere impersonale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Vrei de dragoste scăpare?
E-n zadar, nu-ţi pune gând:
Călăreţul pe pedestru
Îl ajunge orişicând!

epigramă de Jan Kochanowski din Râsul lumii la români (2010), traducere de Petru Cărare
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei

Ei vor veni. Stând după colţ.
Au poate gândul să-i întoarne?
Eşti numai spaimă, eşti de carne.
Au ghiare lungi, de fier au clonţ.

Cu toate simţurile goarne,
Trăieşti uciderea de bolţi.
Ei au copite şi au coarne,
Au puşcă şi în puşcă gloţ.

Călări pe cai de-apocalipsă,
Din a pământului elipsă
Făcând verigheta nunţii lor:

Ea-nseamnă dansul rotitor
Al stelelor, în ochi ce mor,
Şi două mii de ani eclipsă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţindu-mă de un prieten

Munţi albaştri se întind dincolo de zidul din nord;
La marginea de est a oraşului curge un râu înspumat.
Aici ne despărţim, prietene, de data asta pentru totdeauna.
Tu călătoreşti mii şi mii de mile, pierzându-te în depărtări
Ca un pâlc de nuferi luat de ape.
O, norii plutind pe cer şi gândurile pribeagului!
O, amurgul şi dorul după un vechi prieten!
Ne depărtăm, călări, unul de celălalt, fluturând din mâini,
În vreme ce caii noştri nechează încetişor....

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei întoarse cu ziua de ieri

E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
ascuns între florile puse în glastră.

Se lasă-nserarea şi gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceaţa din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.

Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deşert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.

Şi parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse cu ziua de ieri.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte neagra

Cu norii ce afar' s-adună
Acoperind şi cer şi lună,
De la fereastra mea, sub coaste,
Călări pe beznă, ca prin basme,
Zăresc un şir grozav de iasme
Ce sunt a iadurilor oaste.
Hop! Hop! Se duc mereu la vale,
Şi parcă m-ar privi cu jale,
Şi parc-ar râde câteodată...
Căci spăimântoasele lor rânduri
Sunt ghiana ce o port în gânduri,
Sunt mintea mea întunecată.
Cocoşul ce-nspre ziuă cântă
Cu glasul lui nu le spăimântă...
Hip! Hip! — curg iezmele întruna,
Şi dacă las perdeaua iute,
Atunci, odaia, pe-ntrecute,
Mi-o umplu, una câte una.
Ha! Ha! — Şi grabnic mă-nconjoară
Râzând de-un râs ce mă doboară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de hiacint

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.

Mai bate încă vântul, iar firigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.

Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă deodată te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas sufletesc

Fac un popas sufletesc pe-un tărâm fără nume
Şi încalec pe visul semeţ ce stă după mine
Să-mi potrivesc ceasul plecării din lume
Spre lumea ce-a fost, ce este şi vine.
Smâcesc din frâie şi dau din picioare
Dar visul nu caută să facă vreun pas!
Din noapte privirea-mi ridic către soare
Curtându-mi puţinul ce mi-a rămas
De împlinit anevoie pe vise călare
Şi îngân un refren de senin fără glas
Din cântul sublim ascuns în uitare,
Să-audă şi gândul cel vechi de pripas
Cum goana vieţii e-o pură visare
Şi vânt adunat pentru bunul rămas.

Mai fac un popas pentru-n suflet rămas de pripas,
Cu un scop definit şi prescris de-o anume
Alarmă-a trezirii de vis, din ultimul ceas
Al curtării divine ce duhu-a 'ncetat să-i zbuciume
Ca semn al celui mai groaznic şi mare impas.

poezie de Ioan Hapca (14 mai 2022)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec orele grăbite

Trec orele grăbite prin acele de ceas,
minutele agile le-ajung tacit din urmă,
secunda dintre ace, rămasă fără glas,
adună, în tăcere, speranţa ce se curmă.

Se simte neuitarea, ajunsă din trecut
cu vântul care-aduce, pe aripa sa rece,
înfiorarea toamnei şi dorul renăscut
cu ultima bătaie, a orei care trece.

Cad frunzele uscate în parcul adormit,
iar vântul le adună sub băncile uitate
pe-aleile brodate cu dale-n keramit,
de-o parte şi de alta urcând înspre cetate.

De sus, de pe terasă, aud un saxofon,
îşi urcă iar bemolii în sferele astrale
călare pe octava plecată din trombon
cu notele furate din partituri banale.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul se îmbracă, are o locuinţă, vorbeşte, umblă, mănâncă, merge călare sau cu trăsura, fumează, se îmbată şi se dezbată, acţionează după reguli date şi invariabile, în ciuda diferenţelor destul de neînsemnate ale modei, care măreşte sau simplifică lucrurile, însă rareori le desfiinţează. De aceea, codificarea legilor acestei existenţe exterioare, aflarea expresiei ei filosofice, constatarea neorânduielilor dintr-însa era o lucrare de cea mai mare însemnătate. Starea societăţii ne transformă nevoile, trebuinţele, preferinţele în răni, în boli, prin excesele la care ne dedăm, mânaţi de dezvoltarea pe care le-o imprimă gândirea. De aici şi titlul, preluat din ştiinţa medicală: unde nu există boală fizică, există boală morală. Patologia vieţii sociale este o Antropologie completă, de care lumea ştiinţifică, elegantă, literară şi familială duce lipsă.

Balzac în Patologia vieţii sociale (1839)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horia

Să priveasc-Ardealul lunei i-e ruşine
Că-a robit copii-i pe sub mâni streine.

Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceaţă,
Îşi ascunde tristă galbena ei faţă.

Horia pe-un munte falnic stă călare:
O coroană sură munţilor se pare,
Iar Carpaţii ţepeni îngropaţi în nori
Îşi vuiau prin tunet gândurile lor.

- Eu am, zise-un tunet, suflet mare, greu,
Dar mai mare suflet bate-n pieptul său

Fruntea-mi este albă ca de ani o mie,
Dară a lui nume mai mult o să ţie.

- Nalţi suntem noi munţii, zise-un vechi Carpat,
Dar el e mai mare, că ni-i împărat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal dintre cei mai straşnici, pe care aleargă cu voie-bună, şi-l bate cu biciul, şi-l struneşte cu tot dinadinsu, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ie auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului... Aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi zânele plecară la o sărbătoare, la alte zâne şi avură grije să poruncească argatului, ca în minutu ce va auzi zgomot în cămăruţa cu baia, să rupă o şindrilă din streaşina casei, ca să dea de ştire şi să se întoarcă de degrabă, fiindcă ele ştiau că e aproape să înceapă a curge această apă de aur. Fiul pustnicului pândea şi când văzu minunea asta chemă numaidecât pe cal. Calul îi zise să se scalde; şi el aşa făcu. Ieşind din baie, el luă legătura cu hainele, şi o porni la sănătoasa călare pe calul lui cel cu aripi, cu care zbura ca vântul şi se ducea ca gândul. Cum călcă peste pragul porţii, începu casele, curtea şi grădina a se cutremura şi a urla aşa de groaznic, încât se auzi până la zâne şi zânele îndată se întoarseră acasă. Daca văzură că argatul lipseşte şi hainele nu sunt la locul lor, se luară după dânsul; şi-l urmăriră din loc în loc până ce, când era să puie mâna pe dânsul, el trecu hotarele lor, şi apoi stătu. Cum îl văzu zânele scăpat, se cătrăniră de necaz, că nu putură să-l prinză.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungi pasul la drum, şi aide, aide, trei zile şi trei nopţi merseră până ajunse la o pădure mare. Acolo stătură să se mai odihnească şi să şi îmbuce câte ceva. Pe când stau ei acolo, auziră o guiţătură de porc şi totdeodată şi văzură un porc mistreţ mare, fugind, şi un vânător alergând după dânsul călare, iară după vânător se luase un alt porc şi mai năprasnic. Vânătorul întinse arcul şi, când zbură săgeata, prăvăli fiara sălbatică din gura căreia gâlgâia sângele ca dintr-o saca. Atunci fiara de la urmă, unde se repezi o dată şi dintr-o săritură fu lângă calul de vânător, căruia îi şi vărsă maţele, sfâşiindu-i burta cu colţii lui cei grozavi. Vânătorul căzu morman de pe cal şi, pe când porcul cel mistreţ umbla să-l facă mici bucăţi, George cel voinic sări de acolo de unde era şi, mai iute decât gândul, fu lângă vânătorul cel nenorocit, cu sabia goală în mână. Dintr-o lovitură făcu în două spurcata fiară. În mai puţin de o clipă de ochi, veniră şi ceilalţi tovarăşi ai vânătorului, cari rămaseră înmărmuriţi de groază pentru cele ce era să se întâmple.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călăreţul ştirb

Sunt căzut pe gânduri
Ca de pe cal.
Dar cine stă pe calul
Care paşte din mine
Şi nechează la urechea mea.
După ce mă caută la dinţi
Şi vede că mi-a dat
Măseaua de suflet
Şi că miros ca fânul
Gata de cosit,
Gata de iubit.
Un timp infinit,
Vreau să zic
O clipă şi-un pic.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partitură pentru văz

dacă eliminam gândul
totul se transforma într-o pajişte verde
în nouă pietre roşu galben albastru
trecea un prinţ călare
dar cum să renunţi la gând
cum să împarţi gândul
marile depărtări să le apropii
astea sunt secvenţe din trecutul unui muritor
nu ai cum
memoria revenea încet la cursul de anatomie
omul este un ochi uriaş dragii mei
străbătut de văi şi oglindit în ape tulburi
în cele din urmă se retrage în pământ pentru odihnă
plângeau copiii de ţâţă
pe adulţii senectuţii noastre
ceaţa ca o cataractă la cules de văz
cum îşi ridica munţii

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Peste iarbă şi prin oase
Trec numai lumini de coase
Şi prin gene de izvor
Trec numai bărbaţi de zbor...
Peste fum şi nopţi de scrum
Trec numai lumini de fum,
Peste trecere de sapă
Trec numai lumini de apă,
Tremurânde, tremurând
Ca lumina de pa gând,
Tremurânde, tremurat
Ca lumina de bărbat...
Şi la moară şi la plug
Trec numai bărbaţi de rug...
Şi pe zări şi pe sub zări
Trec numai bărbaţi călări,
Şi pe mări şi pe sub mări
Trec bărbsaţi de luminări...
Când se crapă noaptea-n două,
Trec numai bărbaţi de rouă...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!