călărie şi moarte

Epitaful lui W.B. Yeats

Aruncă un ochi rece
Peste viaţă, peste moarte.
Călăreţ, treci mai departe.

epitaf de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Carol II instalase statuia lui Carol I, reprezentat călare şi fără chipiu

Când unu-i mort şi altu-i viu,
Eu din dilemă astfel scap:
Prefer pe cel fără chipiu
Acelui fără cap.

epigramă de Victor Eftimiu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie la Belgrad

I

Geometria e liniştea
întâmplării!

II

Când caii dorm,
călăreţii sunt morţi!

III

Ieri gura mea sângera.
Azi sânge
ează cuvintele mele!

IV

Nu cântecul privighetorii,
ci înţelesul cântecului ei!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Opere impersonale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ultima rugă

Dă-mi Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot intra-n Ierusalim şi eu, cândva,
Ca şi Cristos, călare pe măgar,
În înflorita lună-a lui florar!...

Dă-mi bucuria să mă văd trădat
Ca fiul Tău -
De Iuda sărutat -
Şi, ca să-mi pot îndepărta sfiala,
Dă-mi buzele Mariei din Magdala...

Cum nu sunt decât scribul cărturar,
Dă-mi, Doamne, spor la minte -
Nu lipsă la cântar...
Ia-mi inima şi-aruncă-mi-o la câini,
Şi-n locul ei dă-mi patru ochi
Şi zece mâini...

Dă-mi zborul rândunicii peste mări,
Să-mi ducă scrisul dincolo de zări,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista Fundaţiilor Regale, IV, nr. 5 (1 mai 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei

Ei vor veni. Stând după colţ.
Au poate gândul să-i întoarne?
Eşti numai spaimă, eşti de carne.
Au ghiare lungi, de fier au clonţ.

Cu toate simţurile goarne,
Trăieşti uciderea de bolţi.
Ei au copite şi au coarne,
Au puşcă şi în puşcă gloţ.

Călări pe cai de-apocalipsă,
Din a pământului elipsă
Făcând verigheta nunţii lor:

Ea-nseamnă dansul rotitor
Al stelelor, în ochi ce mor,
Şi două mii de ani eclipsă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Inspiraţia venea în urmă, pe jos,
Poetul mergea în frunte, călare,
Şi primea onorurile.

La mijloc mulţimea, descoperită.
Se făcea că era o proocesiune, până la urmă.
Unii acuzau dureri mari,
Se făceau că erau încă la doctor,
Căci se văitau cu speranţă,
Alţii plângeau de-a binelea,
Se făcea că era o procesiune totuşi,
Da, o procesiune, într-adevăr.
«Dar mortul?» «Unde e mortul?» – se auzea –
«Noi pe cine jelim, de trei zile?»
«Oare a fost spălat bine răposatul?»
«Spălarea mortului cere o îndemănare
Pe care foarte puţini doctori o mai au» – se auzea.

Poetul mergea înainte, călare,
Fiindcă depăşise toate minunile astea, băbeşti.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te slăvesc Doamne! Nu ai intrat în sfântul oraş Ierusalim călare pe un cal de luptă, ci, umil, pe un măgăruş. Ştiai că eşti înconjurat de ucigaşi, şi totuşi ai venit în pace, şi prin sacrificiul tău ai învins întru totul moartea înainte să se sfârşească săptămâna.

citat din David Maddalena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partaj

Iubire de taină şi moarte,
Ce pot să-ţi mai spun despre noi,
Acum c-a venit despărţirea
Ia lumea şi-mparte-o la doi.

Urmează partajul juridic,
Urmează atacul de cord,
Se-ncaieră fraţii călare,
Eu plec către sud, tu spre nord.

A fost o minune-n oglindă
Şi ultimul zbor peste veac,
O aripă porţi în valiză,
O aripă port în rucsac.

Nu-mi trebuie martori, iubire,
Nu-mi trebuie probele, nu
Destul mi-i că-n toate acestea
Şi martor şi probă eşti tu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Heart of twenty-four carat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment

Când în palatul lor-cel din văzduh-
Străbunii au să cheme al meu duh,
N-aş vrea ca el, călare pe-o vântoasă,
Ori coborând din munţi cu-o ceaţă dreasă,
Să vadă-aici vreo piatră de mormânt,
Semn al ţărânii-ntoarse în pământ,
Ori vreo pisanie gravată-anume.
Ca epitaf, vreau propriul meu nume;
De n-o putea să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-i cer tributul!
Doar numele vreau monument să-mi fie:
Etern prin el, sau mort pentru vecie!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna e mai uşor să călăreşti un cal în direcţia în care merge el. Dacă moare calul, dă-te jos.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul călare

Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

La ora când toţi, în secunda când toţi,
bolnavi, sănătoşi, unii vii, alţii morţi,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
şi vor să încalece şi vor să se ducă
şi vor să-şi ia caii legaţi de ulucă,
o, şi-a găsit fiecare,
o, şi-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât eşti mai supus tiranului, cu atât tiranul va deveni mai... tiran. Pentru că fiecare slugă îşi are stăpânul pe care-l merită... Cu cât eşti mai blajin (altă trăsătură " naţională") faţă de cel care te călăreşte, cu atât "Călăreţul" va deveni mai obraznic, mai pretenţios, mai agresiv: fiindcă vede că înduri fără să crâcneşti. Dar ia azvârle-l o dată în ţărână; ia arde-i o copită - sigur că o să se mânie, dar va lua aminte. Numai că românul se gândeşte (cam prea mult) că, dacă-i dă el o copită, vai şi amar va fi de pielea lui. Iar dacă te gandesti numai la ce-o să păţeşti pentru îndrăzneală, rămâi veşnic rob - şi din ce în ce mai rob şi mai cu suflet de rob! Pe porc trebuie să-l tratezi cu parul, ca pe porc, pe câine să-l ţii la distanţă, cu băţul. Dacă însă... tărăgănezi, dacă ţi-e frică de urmări, dacă aştepţi să vină salvarea din afară, eşti mort!

citat celebru din Paul Goma
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edwarda era dreaptă, călare pe truditor, cu capul lăsat pe spate, cu părul atârnând. Sprijinindu-i ceafa, i-am văzut ochii albi, daţi peste cap. S-a încordat pe mâna care-o susţinea, iar tensiunea i-a înteţit horcăitul. Ochii i s-au limpezit, o clipă a părut că se linişteşte. M-a privit: în clipa aceea, am ştiut că privirea ei revine din nefiinţă, am văzut, în adâncul ei, o fixitate ameţitoare. Valul ce-o inunda în adânc a ţâşnit sub formă de lacrimi: lacrimile au şiroit pe obraz. Iubirea murise în ochii ce emanau o răceală aurorală, o transparenţă în care ghiceam moartea. Şi totul se amesteca în acea privire spectrală: trupurile goale, degetele ce căscau sexul, angoasa mea şi amintirea spumei de pe buze, totul contribuia la acea lunecare oarbă în moarte... Spaima din mine refuza plăcerea pe care ar fi trebuit s-o doresc: voluptatea dureroasă a Edwardei mi-a dat sentimentul unui miracol istovitor. Nefericirea şi febra mea îmi păreau derizorii, dar ele erau tot ce aveam, singurele porniri generoase din mine, demne de extazul celei pe care, în adâncul unei tăceri îngheţate, o numeam "sufletul meu".

Georges Bataille în Madame Edwarda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbarul

E-n mine-o herghelie de armăsari. Sunt unii
Mai albi ca spuma-nvoaltă, zvârlită-n vânt de mare,
Mai albi decât e coama Licornei legendare;
Sunt alţii, fără pată, mai negri ca tăciunii.

Toţi încordaţi aşteaptă şi rânchezând, nebunii,
Bugeacurile vremii să le despic călare.
M-aştern cu ei câmpiei, dar prăbuşit în zare
Mă ridic iar; mai aprig sub nepăsarea lunii

M-arunc stăpân pe altul; mă-ntunec în pustie...
Şi voi urla năprasnic în liniştea târzie,
Când calul cel din urmă va necheza spre stele:

Tovarăşe, cu mine în moarte o să sari,
Tu, cel mai fără margini al sufletelor mele! —
E-n mine-o herghelie de falnici armăsari.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teodolinda

Născută-n pat de rege, din mamă-ncoronată,
Era Teotolinda cea mai frumoasă fată
Pe-a craiului pământuri, şi craiul o iubea
Precum în lumea toată pe nimeni ca pe ea.

Rotunzi avea obrajii şi ochii vii, albaştri,
Ca-n ţara Lumii albe doi Feti-frumoşi sihaştri;
Ochi dragi cum au fost ochii crăiesei cu păr creţ:
De beat te trezesc ochii, de treaz de ei te-mbeţi.

Şi dac-a fost frumoasă, venit-au s-o peţească
Feciori înalţi ca steagul, de viţa-mpărătească,
Viteji aducând zestrea în au cumpănit
Din patru părţi a lumii, cu-alai nepomenit.

Câţi principi pe cai trupeşi şi albi ca nea, de Faur,
Cu straie de mătase cusute-n flori de aur;
Cu perle, cu inele, cu noapte de comori,
Veneau, mai mare dragul de-aşa frumoşi feciori.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am suferit tăcerea

Am revenit pe planetă născut dintr-o moarte
A unui despotic rege bătrân,
Cu mâini desperecheate de-atâtea despărţiri
Cu o coroană ruptă şi-nfiptă între tâmple
Cu picuri grei de sânge scurgându-mi pe obraz.

Nu vreau s-adulmec noaptea trăirilor trecute
Nici vreau să duc abisul gândirilor ce-au fost
Pe culmea voastră sfântă de-atâta inocenţă,
Vreau doar să stau la umbra cuvintelor nescrise.

Am suferit tăcerea luminii-n miez de noapte
Am călărit pe caii ce mi i-aţi dat odată
Pe caii care însă nu i-aţi hrănit de-atunci
Iar eu n-aveam nici apă şi nici n-aveam ovăz.

poezie de Christian W. Schenk din Răstignirea ultimului cuvânt (mai 1994)
Adăugat de Constantin Dorin Stancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte Fericit!

E Paştele, prieteni, pe-o cruce de lumină
Mântuitorul nostru la noapte o să vină
Va da deoparte piatra cu braţul Lui cel sfânt
Soldaţii or să cadă netrebnici la pământ
Nu are chip de înger, nici voce de copil
E aburul psaltirii pe fluviul lui April
De veţi vedea în iarbă icoana unui miel
Împărăţind o lume - să ştiţi că este El
Cutreieră prin haos de două mii de ani
Azi îl trimite Tatăl din nou la Ghetsimani
E semn înalt că vine şi nu va mai pleca
Ticăloşită-i lumea şi epoca e grea
Ucide fiu pe tată şi maica pruncul său
E foamete, şi spaimă, şi-o ducem tot mai rău
E vremea de pe urmă, Sodoma stă să cadă
Catapeteasma lumii plezneşte ca o spadă

Azi nu mai e ruşine, nici frică de păcat
Devine tâlhăria politică de stat
În numele iubirii de oameni şi dreptate

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (14 aprilie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga din cotidian

Prostii. Se 'nvârteşte pământul?
Nu e smeu pocit vântul?
Nu strănută noaptea, nu rîd blonzii nori?
Ah, camarade, să râzi şi să mori.

Ce 'ndrugă lunganul acela?
Doar e tatăl domnişoarei Manuela
Îl ştiam normal şi om de lume!
De când face asemenea glume!

Iată basme călări pe cocostârci
Demoni înjugaţi cu năpârci
La carul osândei – îngeri apoi
Măturând paradisul doi câte doi.

Şi câte mai sunt. Cavaleri, cosânzene,
Miracole, greeri, petale, migrene,
Mere de aur, parcuri de aur
Crunt străjuite în jur de balaur.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea face parte din viaţă, domnii mei, însoţin­du-­ne cuminte în fiecare clipă încă de la venirea întâmplătoare pe lume, punând stăpânire pe noi pe nesimţite, şi atunci când bem, şi atunci când călărim vreo muiere focoasă ori bicicleta, ca Gheorghe, şi când suntem deznădăjduiţi, cu lacrimile şi­roind pe obrajii mai scofâlciţi sau mai întinşi, loviţi de vreun necaz, pe care bineînţeles că­-l socotim o pedeapsă nedreaptă, dar şi atunci când, din vreun motiv uşuratic, ne simţim fericiţi ca un dulău de măcelărie sătul. De dus, ne ducem cu toţii, s-­au dus şi Cezar şi Vespucci şi Antoniu şi Columb, doar n-­om rămâne felcerul şi cu mine, însă ocolim să vorbim despre asta, socotindu­-l mai degrabă un lucru care li se întâmplă doar altora, iar faptul că buna mea soţie se îngrijeşte încă de pe acum de liniştea mea de după, nu poate decât să mă mul­ţumească.

citat din romanul Livrescu de Mihail Soare (octombrie 2014)
Adăugat de Daniela Mercan-Pepino
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scara omenirii...

pe scara omenirii urcat-am din genune
la naştere şi-n viaţă cobor câte un pic
şi vremilor las vorba s-aud ce au a spune
iar de se-mparte moartea vreau singur s-o despic

călare pe o rază m-ascund de umbra minţii
servindu-mi din cuvinte tăcerea cea mai grea
ca noaptea ce abundă în raiul fără sfinţii
ce-au refuzat să-ntindă stăpânului o stea

mi-e infinitul treaptă şi balustradă clipa
când paşii ce în tremur fac saltul decrepit
spre colţul nebuniei şi-au adormit în pripa
seducţiei fatale... nu-s eu cel toropit

în pântecul hapsânei vom colinda ca racii
şi peste noi de-a pururi vor înfrunzi copacii

sonet de Ionuţ Popa (10 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!