Citate despre cai și lumină
citate despre cai și lumină (inclusiv în versuri).

răsărit
Cai albi nechează la marginea
de început a luminii
haiku de Teodor Dume din Durerea pietrelor
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
răsărit -
cai albi nechează
la marginea de început a luminii
poezie de Teodor Dume din Strigăt din copilărie (1994)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

lumină violet -
mașini pline de copii
venind de la câmp
alergând veseli ca niște căluți
nimeni pe prispă
tanka de Alexandra Flora Munteanu din revista "Albatros" (2004)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ușa deschisă
Lasă o ușă deschisă,
E vremea schimbării de an.
Din iarna ce pare confuză,
Lumina e "calul troian"
Ziduri vor cade stinghere
Gânduri ucise rămân.
An Nou libertate va cere
Iubiri, bucurie si cânt!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Răsărit - cai albi nechează la marginea de început a luminii.
aforism de Teodor Dume din Durerea pietrelor (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Atunci
Numai pentru că gândeam
caii își întorseseră capetele spre mine,
arborii toți se răsuceau
izbiți de crivățe sublime.
Numai pentru că visam
crescuseră aripi la pești
și stelele iluminau
cu păsări cerești.
Numai pentru că tăceam
piatra începuse să vorbească cu izvoare
câmpia începuse să dea grâu și porumb
lumina se înfigea în soare.
Numai pentru că muream
albul devenea negru
linia, punct
și cuvântul fără de înțeles.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul călărește pe armăsarul luminii. De-abia-l zărești și nu e.
aforism de Cornel Stelian Popa (22 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ștefan: Pârjolite sunt frumoasele noastre livezi! Fumuri înalte se ridică pe plaiuri. Vitele au apucat munții. Fântânile s-au umplut cu noroi. Cu potcoavele lor înroșite, caii de foc calcă în picioare pășunile. S-a împlinit voia lui Dumnezeu! Flacără din flacără, lumină din lumină!
replică din piesa de teatru Ștefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Efemere
Universul învârte roata timpului
Pe inelarul străpuns de lumină,
Pasul meu fierbinte sare din mers,
Din pielea îngerilor curge rugină.
Fiecare ins radiază în fața oricui,
Chiar și moartea prin moarte călcând,
Firul de iarbă pe buzele vântului
Crește ciocârliei note noi de cânt.
Flutură hainele hăului peste-nălțimi,
Pegașii nechează prin caii putere,
Ghețarii sufletului se scaldă-n câtimea
Veștilor ce se nasc în drum efemere.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!


... ultimul plai
La limita trecerii de ultimul plai
Cu iarbă uscată de Mai și mai,
Pe calul lui galben răsare un crai,
Smucește de "frâie" și murmură "hai! "
Și-o coasă se-avântă să taie un pai...
Otava pălește umbrită de-un scai
Prin care doar vântul mai cântă, la n'ai
Chemănd sumbri nori să ude un trai...
"Văzduhul" muncește să-aducă un "vai!!! "
Și nimeni nu-i zice "Oprește-te, stai!
Lumina răsfiră un fel de "nu-i bai... "
Și spicul măreț, se scutură-n Rai.
poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Caii se trag în lumină
orbi
coamele grele
cară hoituri
pe drumul îngust
moartea plimbă somnul
din casă în casă
un cântec de leagăn
mă prinde mama
cățărată
în podul cu amintiri
praful intră adânc
sub unghiile lungi
vopsite
cu negru
pe ușa din spate
intră
[...] Citește tot
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă vreodată, la o oră foarte matinală, să spunem între cinci și șase, vreun demon ar fi să te îndrume spre Naumburg și să-ți îndrepte complezent pașii către mine, atunci te rog să nu încremenești în fața spectacolului care ți se va desfășura înaintea ochilor. Deodată, va trebui să respiri un aer de grajd. În semiîntunericul unei lumini de lanternă se vor ivi niște figuri. În jurul tău se va tropăi, necheza, peria, pocni. Și, la mijloc, costumat în grăjdar, dându-și mare osteneală să care de acolo cu mâinile lucruri de neexprimat și neplăcute la vedere ori să țesale gloaba - mă îngrozesc când îi zăresc chipul - este, jur, propria mea figură.
Friedrich Nietzsche în Aforisme. Scrisori (3 noiembrie 1867)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!




Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Caii luminii
Să deshămăm în zori caii albi ai luminii
Și să-i ducem în luncile copilăriei din amintiri,
Pe limbile lor roșii să-nflorească ciulinii
Cu care-odată ne-am zgâriat în priviri.
Să pască-amintirile noastre fără de vină,
Din jgheabul inimii să bea lumină,
Să odihnească-n gânduri, fericiți.
Cai de lumină, deshămați de noapte,
Fug prin grădinile cu mere coapte
Visând la vremea când aveam părinți.
poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (2009)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!


Reverie
E-atâta pace în ninsori
Și-n fulgii care stau să cadă
Că-și lasă pasul în zăpadă,
Amprenta, de mai multe ori
Iubita mea cu trup de ger
Înhamă caii suri la sănii
Cu-argint și zurgălăii. Să ni-i
Mânăm ca niște mesageri
Privește-n jur: poclade albe
Acopăr răni câte mai sunt
Și se revarsă pe pământ
Lumina blândă-a unor salbe
Coboară îngerii și-și lasă
Un strat de pur și diafan
Și plângem fiecare an
De răutatea ce ne-apasă
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul plângând
Calul plângea. Era deja seară.
În spatele casei grânele așezate în stog scânteiau
lumini ieșeau din ele
încât cu inima ușoară cu greu ai fi trecut
pe sub acoperișul uscat de arșiță.
Calul plângea. Cine a observat nu mai știu
Toată familia a părăsit veranda
alergând în livadă unde rezemat de gard
calul nostru plângea
Și i-au sărutat calului nările
i-au prins în coamă funtițe și pene de păun
Ovăz și trifoi i-au pus la gură
cineva i-a adus o jucărie dar calul
n-a vrut să se joace
a dat-o de-o parte cu capul plângând
Atunci au început să-i cânte psalmi
cântece de război Au încercat să se apropie
[...] Citește tot
poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Poem de dragoste
Valul dezgolește coaste aurii în soare
ciuta se mândrește cu zveltele-i picioare
bogat, părul se-nfoaie, fățiș flirtând cu vântul
și negru e ca noaptea, și greu precum e gândul
pielea-i trandafirie, sânii pietroși, de fată
în ochii cristalini luciri de lună joacă
dar când pieri-vor toate și simți că e târziu
tăcută veghe eu la tâmplă am să-ți fiu
să-ți luminez nesomnul viscolit de doruri
cu florile de gheață presate între geamuri
și atunci îți vei aduce aminte, dragul meu
cum peste toate acestea voi fi rămas doar eu
peste ani, peste oameni și peste destin
peste îmbrățisări scuturate - cupe de crin
peste trupuri cărnoase și dulci de femei
mirosind a livezi în floare, de meri
cu fructul necopt, cules prea din vreme
mușcat si-azvârlit într-o ladă de zestre
[...] Citește tot
poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul iubirii nebune
Să-ngenunchezi la cedri, să vezi în prund - safire,
În trepte doar urcușul și-n ce-ai pierdut - tărâmul...
Să nu aduci Iubirii nedreapta înjosire
C-ai ști pe unde iarna ți-a înflorit salcâmul.
Trăsură nebuniei, cu pescăruși în hamuri,
Dă foc la răsărituri mânându-le pe creste.
Ce-ți pasă, violetul că-ți flaută prin ramuri,
Când marea te răsfață-n festinuri de tempeste.
Ne-au invadat lumina și neamul de chitare,
Nu-i prăbușirea cântec? Beți vinu-n gust de a-ii!
Ce mai contează timpul pentru-mbătatul soare,
Când inimile noastre îi galopează caii!
Râzând îmi sari în brațe: Ne caută,-i la ușă!
- Zi-i: Moarteo, mai așteaptă, până vom fi cenușă!
sonet de Dumitru Ichim (8 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!



Poemul VII
Aplecându-mă în după-amieze,
îmi arunc capcanele triste înspre ochii tăi marini.
Acolo, în cea mai înaltă explozie, singurătatea mea
se întinde și arde, brațele ei arată ca brațele unui om
aproape de înec.
Am trimis semnale roșii dincolo de ochii tăi absenți,
care se unduiesc ca marea în apropierea unui far.
Reții numai întunericul, femeia mea distantă,
și din privirea ta, uneori, țărmul temerii iese la lumină.
Aplecându-mă în după-amieze, îmi arunc capcanele triste
în valurile care se agită în ochii tăi marini.
Păsările ciugulesc primele stele
care luminează ca sufletul meu când te iubesc.
Noaptea galopează pe iapa sa întunecată,
[...] Citește tot
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!




Făt-Frumos plecă cu credinciosul său rob. Ajungând la curtea împăratului vecin, luă cunoștință de iapă și de împrejmuirea curții. Apoi, cum veni seara, se așeză cu credinciosul lui la un colț de curte, unde i se păru a fi un loc de pârleaz. El văzuse iapa cum o plimba doi slujitori, și se minună de frumusețea ei. Ea era albă, avea căpăstrul aurit și împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele. Pe la miez de noapte, când somnul este mai dulce, Făt-Frumos zise credinciosului său de se puse piuă, iară el se urcă pe dânsul, apoi pe zid și sări în curtea împăratului. Merse pe dibuitele și în vârful degetelor, până ce ajunse la grajd; și, deschizând ușa, puse mâna pe căpăstru și trăgea iapa după dânsul. Cum ajunse iapa la ușa grajdului, unde nincheză o dată de haui văzduhul și urlă toată curtea și palaturile. Îndată săriră toți cu totul, puseră mâna pe Făt-Frumos și-l duseră la împăratul, carele și el se sculase. Acesta, cum văzu pe Făt-Frumos îl și cunoscu. Îl înfruntă pentru fapta cea mișelească ce era să săvârșească, și-i spuse că datinele țărei sale dă morții pe furi, și că împotriva acelor datine el n-are nici o putere. Făt-Frumos îi spuse drept toată șiretenia cu merele, cu pasărea și cu cele ce îi zisese să facă împăratul, vecinul său.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre cai și lumină, adresa este:
