cai şi lumină

răsărit –
Cai albi nechează la marginea
de început a luminii

haiku de Teodor Dume din Durerea pietrelor
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

răsărit -
cai albi nechează
la marginea de început a luminii

poezie de Teodor Dume din Strigăt din copilărie (1994)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

lumină violet -
maşini pline de copii
venind de la câmp
alergând veseli ca nişte căluţi
nimeni pe prispă

tanka de Alexandra Flora Munteanu din revista "Albatros" (2004)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa deschisă

Lasă o uşă deschisă,
E vremea schimbării de an.
Din iarna ce pare confuză,
Lumina e "calul troian"

Ziduri vor cade stinghere
Gânduri ucise rămân.
An Nou libertate va cere
Iubiri, bucurie si cânt!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit - cai albi nechează la marginea de început a luminii.

aforism de Teodor Dume din Durerea pietrelor (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Numai pentru că gândeam
caii îşi întorseseră capetele spre mine,
arborii toţi se răsuceau
izbiţi de crivăţe sublime.
Numai pentru că visam
crescuseră aripi la peşti
şi stelele iluminau
cu păsări cereşti.
Numai pentru că tăceam
piatra începuse să vorbească cu izvoare
câmpia începuse să dea grâu şi porumb
lumina se înfigea în soare.
Numai pentru că muream
albul devenea negru
linia, punct
şi cuvântul fără de înţeles.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul călăreşte pe armăsarul luminii. De-abia-l zăreşti şi nu e.

aforism de Cornel Stelian Popa (22 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan: Pârjolite sunt frumoasele noastre livezi! Fumuri înalte se ridică pe plaiuri. Vitele au apucat munţii. Fântânile s-au umplut cu noroi. Cu potcoavele lor înroşite, caii de foc calcă în picioare păşunile. S-a împlinit voia lui Dumnezeu! Flacără din flacără, lumină din lumină!

replică din piesa de teatru Ştefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemere

Universul învârte roata timpului
Pe inelarul străpuns de lumină,
Pasul meu fierbinte sare din mers,
Din pielea îngerilor curge rugină.

Fiecare ins radiază în faţa oricui,
Chiar şi moartea prin moarte călcând,
Firul de iarbă pe buzele vântului
Creşte ciocârliei note noi de cânt.

Flutură hainele hăului peste-nălţimi,
Pegaşii nechează prin caii putere,
Gheţarii sufletului se scaldă-n câtimea
Veştilor ce se nasc în drum efemere.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... ultimul plai

La limita trecerii de ultimul plai
Cu iarbă uscată de Mai şi mai,
Pe calul lui galben răsare un crai,
Smuceşte de "frâie" şi murmură –"hai! "
Şi-o coasă se-avântă să taie un pai...
Otava păleşte umbrită de-un scai
Prin care doar vântul mai cântă, la n'ai
Chemănd sumbri nori să ude un trai...
"Văzduhul" munceşte să-aducă un "vai!!! "
Şi nimeni nu-i zice – "Opreşte-te, stai!
Lumina răsfiră un fel de "nu-i bai... "
Şi spicul măreţ, se scutură-n Rai.

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii se trag în lumină

orbi
coamele grele
cară hoituri
pe drumul îngust

moartea plimbă somnul
din casă în casă
un cântec de leagăn

mă prinde mama
căţărată
în podul cu amintiri

praful intră adânc
sub unghiile lungi
vopsite
cu negru

pe uşa din spate
intră

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vreodată, la o oră foarte matinală, să spunem între cinci şi şase, vreun demon ar fi să te îndrume spre Naumburg şi să-ţi îndrepte complezent paşii către mine, atunci te rog să nu încremeneşti în faţa spectacolului care ţi se va desfăşura înaintea ochilor. Deodată, va trebui să respiri un aer de grajd. În semiîntunericul unei lumini de lanternă se vor ivi nişte figuri. În jurul tău se va tropăi, necheza, peria, pocni. Şi, la mijloc, costumat în grăjdar, dându-şi mare osteneală să care de acolo cu mâinile lucruri de neexprimat şi neplăcute la vedere ori să ţesale gloaba - mă îngrozesc când îi zăresc chipul - este, jur, propria mea figură.

Friedrich Nietzsche în Aforisme. Scrisori (3 noiembrie 1867)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii luminii

Să deshămăm în zori caii albi ai luminii
Şi să-i ducem în luncile copilăriei din amintiri,
Pe limbile lor roşii să-nflorească ciulinii
Cu care-odată ne-am zgâriat în priviri.

Să pască-amintirile noastre fără de vină,
Din jgheabul inimii să bea lumină,
Să odihnească-n gânduri, fericiţi.

Cai de lumină, deshămaţi de noapte,
Fug prin grădinile cu mere coapte
Visând la vremea când aveam părinţi.

poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (2009)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

E-atâta pace în ninsori
Şi-n fulgii care stau să cadă
Că-şi lasă pasul în zăpadă,
Amprenta, de mai multe ori

Iubita mea cu trup de ger
Înhamă caii suri la sănii
Cu-argint şi zurgălăii. Să ni-i
Mânăm ca nişte mesageri

Priveşte-n jur: poclade albe
Acopăr răni câte mai sunt
Şi se revarsă pe pământ
Lumina blândă-a unor salbe

Coboară îngerii şi-şi lasă
Un strat de pur şi diafan
Şi plângem fiecare an
De răutatea ce ne-apasă

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul plângând

Calul plângea. Era deja seară.
În spatele casei grânele aşezate în stog scânteiau
lumini ieşeau din ele
încât cu inima uşoară cu greu ai fi trecut
pe sub acoperişul uscat de arşiţă.

Calul plângea. Cine a observat nu mai ştiu
Toată familia a părăsit veranda
alergând în livadă unde rezemat de gard
calul nostru plângea

Şi i-au sărutat calului nările
i-au prins în coamă funtiţe şi pene de păun
Ovăz şi trifoi i-au pus la gură
cineva i-a adus o jucărie dar calul
n-a vrut să se joace
a dat-o de-o parte cu capul plângând

Atunci au început să-i cânte psalmi
cântece de război Au încercat să se apropie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

Valul dezgoleşte coaste aurii în soare
ciuta se mândreşte cu zveltele-i picioare
bogat, părul se-nfoaie, făţiş flirtând cu vântul
şi negru e ca noaptea, şi greu precum e gândul
pielea-i trandafirie, sânii pietroşi, de fată
în ochii cristalini luciri de lună joacă

dar când pieri-vor toate şi simţi că e târziu
tăcută veghe eu la tâmplă am să-ţi fiu
să-ţi luminez nesomnul viscolit de doruri
cu florile de gheaţă presate între geamuri
şi atunci îţi vei aduce aminte, dragul meu
cum peste toate acestea voi fi rămas doar eu

peste ani, peste oameni şi peste destin
peste îmbrăţisări scuturate - cupe de crin
peste trupuri cărnoase şi dulci de femei
mirosind a livezi în floare, de meri
cu fructul necopt, cules prea din vreme
muşcat si-azvârlit într-o ladă de zestre

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul iubirii nebune

Să-ngenunchezi la cedri, să vezi în prund - safire,
În trepte doar urcuşul şi-n ce-ai pierdut - tărâmul...
Să nu aduci Iubirii nedreapta înjosire
C-ai şti pe unde iarna ţi-a înflorit salcâmul.

Trăsură nebuniei, cu pescăruşi în hamuri,
Dă foc la răsărituri mânându-le pe creste.
Ce-ţi pasă, violetul că-ţi flaută prin ramuri,
Când marea te răsfaţă-n festinuri de tempeste.

Ne-au invadat lumina şi neamul de chitare,
Nu-i prăbuşirea cântec? Beţi vinu-n gust de a-ii!
Ce mai contează timpul pentru-mbătatul soare,
Când inimile noastre îi galopează caii!

Râzând îmi sari în braţe: Ne caută,-i la uşă!
- Zi-i: Moarteo, mai aşteaptă, până vom fi cenuşă!

sonet de Dumitru Ichim (8 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul VII

Aplecându-mă în după-amieze,
îmi arunc capcanele triste înspre ochii tăi marini.

Acolo, în cea mai înaltă explozie, singurătatea mea
se întinde şi arde, braţele ei arată ca braţele unui om
aproape de înec.

Am trimis semnale roşii dincolo de ochii tăi absenţi,
care se unduiesc ca marea în apropierea unui far.

Reţii numai întunericul, femeia mea distantă,
şi din privirea ta, uneori, ţărmul temerii iese la lumină.

Aplecându-mă în după-amieze, îmi arunc capcanele triste
în valurile care se agită în ochii tăi marini.

Păsările ciugulesc primele stele
care luminează ca sufletul meu când te iubesc.

Noaptea galopează pe iapa sa întunecată,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos plecă cu credinciosul său rob. Ajungând la curtea împăratului vecin, luă cunoştinţă de iapă şi de împrejmuirea curţii. Apoi, cum veni seara, se aşeză cu credinciosul lui la un colţ de curte, unde i se păru a fi un loc de pârleaz. El văzuse iapa cum o plimba doi slujitori, şi se minună de frumuseţea ei. Ea era albă, avea căpăstrul aurit şi împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele. Pe la miez de noapte, când somnul este mai dulce, Făt-Frumos zise credinciosului său de se puse piuă, iară el se urcă pe dânsul, apoi pe zid şi sări în curtea împăratului. Merse pe dibuitele şi în vârful degetelor, până ce ajunse la grajd; şi, deschizând uşa, puse mâna pe căpăstru şi trăgea iapa după dânsul. Cum ajunse iapa la uşa grajdului, unde nincheză o dată de haui văzduhul şi urlă toată curtea şi palaturile. Îndată săriră toţi cu totul, puseră mâna pe Făt-Frumos şi-l duseră la împăratul, carele şi el se sculase. Acesta, cum văzu pe Făt-Frumos îl şi cunoscu. Îl înfruntă pentru fapta cea mişelească ce era să săvârşească, şi-i spuse că datinele ţărei sale dă morţii pe furi, şi că împotriva acelor datine el n-are nici o putere. Făt-Frumos îi spuse drept toată şiretenia cu merele, cu pasărea şi cu cele ce îi zisese să facă împăratul, vecinul său.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!